Sentința civilă nr. 1096/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

R. TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ cod operator 4204

SENTINȚA CI VILĂ NR. 1096

Ședința publică din data de_ Instanța constituită din: Președinte: C. M.

Asistent judiciar: O. S. Asistent judiciar: D. M.

G. ier: O. V.

Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei civile formulată de către reclamantul Sindicatul D. E. R., cu sediul în Iași, str. G. Asachi, nr. 19, județul Iași, cu domiciliul ales la avocat Eugenia M. Haida, în B., str. Anton Pann, nr. 17, corp A, ap.5, sector 3, în contradictoriu cu pârâta C. N. de A. și D. N. din R. SA, cu sediul în B., B-dul D. G., nr. 38, sector 1, având ca obiect drepturi bănești.

Se constată că dezbaterile în cauză au fost consemnate în încheierea de ședință din_, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise s-a amânat pronunțarea pentru termenul de azi.

În urma deliberărilor instanța a pronunțat hotărârea civilă de față.

T.

Asupra cererii de față.

Prin acțiunea civilă înregistrată sub dosar nr._ la Tribunalul Maramureș reclamantul Sindicatul D. E. R., a chemat în judecată pârâta

C. N. de A. și D. N. din R. SA, pentru obligarea acestuia la plata sporurilor pentru condiții periculoase în cuantum de 15% din salariul de bază, de la_ și până la data de_, conform art. 107 al. 1 lit. d) din Contractul colectiv de muncă 2008-2011 și a contractului individual de muncă; plata sporului pentru condiții grele de muncă în cuantum de 15% din salariul de bază, de la_ și până la data de_, conform art. 107 al. 1 lit. b din Contractul colectiv de muncă 2008-2011 și a contractului individual de muncă; plata sporului pentru condiții grele și periculoase de muncă, în cuantum de 21% din salariul de bază, începând cu data de_ și până la data pronunțării hotărârii judecătorești, conform art. 106 lit. b din Contractul colectiv de muncă pentru 2011; precum și plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului

produs reclamantului, ca urmare a neplății la termen a acestor sume de bani, reprezentând 0,1% /zi de întârziere din valoarea sumelor datorate de la_ -_ și până la plata efectivă a acestor sume de bani, precum și a penalităților de întârziere conform Codului de procedură fiscală pentru sumele de bani datorate de la data de_ și până la zi; cu cheltuieli de judecată.

În fapt reclamantul arată că membrii de sindicat sunt angajați ai pârâtei C.

N. de A. și D. N. din R. SA. La nivelul companiei s-a negociat și încheiat un contract colectiv de muncă la data de_, valabil_ -_, contract care a fost înregistrat la DGMSS B. .

Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul Companiei N. de A. și D. N. din R. SA între patronat și sindicate, a fost încheiat inițial pe durata unui an de zile, începând cu_ și până la data de_, conform art. 3 al. 2 din Contractul colectiv de muncă. Acest contract a fost prelungit până la data de_ .

Pentru perioada următoare a fost încheiat un nou Contract colectiv de muncă, valabil începând cu data de_ .

Conform art. 107 al. 1 lit. d) din Contractul colectiv de muncă pe anii 2008- 2011 se acordă "spor pentru condiții periculoase, în cotă de 15% pentru personalul ce execută, îndrumă și controlează lucrările de la locurile de muncă la care se menține un anumit grad de pericol: riscul de accidentare sub circulație, lucrul la altitudine, utilizarea unor substanțe explozive, pericol de electrocutare, risc de iradiere.

Conform art. 107 al. 1 lit. b) din Contractul colectiv de muncă pentru anii 2008-2010 se acordă "spor pentru condiții grele de muncă, în cotă de 15% pentru personalul care lucrează în condiții: de efort fizic ridicat, la temperaturi ridicate sau scăzute, în mediu umed, cu viituri de apă, condiții de izolare, zgomot intens și/sau vibrații, și alte condiții de mediu deosebite sau nedorite.

În drept se invocă dispozițiile Legii 53/2003-Codul muncii, Legea nr.

62/2011, Legea nr. 62/2011.

Pârâta C. N. de A. și D. N. din R. SA a formulat întâmpinare prin care arată că este de acord cu pretențiile reclamantei în ceea ce privește acordarea drepturilor salariale reprezentând spor pentru condiții periculoase, conform perioadei solicitate, însă doar în funcție de timpul efectiv lucrat în aceste condiții.

În ședința publică din_, instanța din oficiu a pus în discuția părților excepția necompetenței teritoriale a T. ui M., raportat la Decizia nr. 1 din_ a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în interesul legii care stabilește că organizațiile sindicale au legitimare procesuală activă, iar în determinarea competenței teritoriale potrivit art. 269 ( 2) Codul muncii cu modificările și completările ulterioare se va ține seama de sediul sindicatului reclamant.

Văzând că sediul sindicatului reclamant este în localitatea Iași în temeiul art. 158 Cod procedură civilă se declină competența în favoarea T. ui Iași, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a T. ui M. invocată din oficiu.

Declină competența teritorială de soluționare a acțiunii civile formulate de reclamantul Sindicatul D. E. R., cu sediul în Iași, str. G. Asachi, nr. 19, județul Iași, cu domiciliul ales în B., str. Anton Pann, nr. 17, corp A, ap.5, sector 3, B. împotriva pârâtei C. N. de A. și D. N. din R. SA, cu sediul în B., B-dul D. G., nr. 38, sector 1, în favoarea T. ui Iași secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședință publică azi,_ .

PREȘEDINTE

ASISTENȚI JUDICIARI

G.

IER

C. M.

O.

S.

; D. M. O. V.

Red.C.M./_

Dact.O.V./_

2 ex.

TRIBUNALUL MARAMUREȘ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

D._ 4204

C A T R E TRIBUNALUL IAȘI

secția conflicte de muncă și asigurări sociale

Având în vedere dispozițiile sentinței civile nr. 1096/_ pronunțată în cauza civilă cu nr. de mai sus, prin care s-a declinat competența de soluționare a cauzei,

Alăturat vă înaintăm dosarul cu nr. de mai sus privind pe reclamantul Sindicatul D. E. R., cu sediul în Iași, str. G. Asachi, nr. 19, județul Iași, cu domiciliul ales la avocat Eugenia M. Haida, în B., str. Anton Pann, nr. 17, corp A, ap.5, sector 3, în contradictoriu cu pârâta C. N. de A. și

D. N. din R. SA, cu sediul în B., B-dul D. G., nr. 38, sector 1, având ca obiect drepturi bănești.

PREȘEDINTE

GREFIER

C. M.

O.

V.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1096/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă