Sentința civilă nr. 1113/2014. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1113/F/2014
Ședința publică din data de 30 septembrie 2014 Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: G. C. F., președinte secție civilă GREFIER: M. -M. E.
cu participarea asistenților judiciari: S. P.
: L. Z.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii judecătorești privind cauza civilă formulată de reclamanta Uniunea Județeană a Sindicatelor Libere din Învățământ B. -Năsăud formulată în numele și pentru membrii de sindicat Antohe Aurelian Cornel, Blaga Valentin, Burdeț N., Cantor D., Cantor Radu, Cosma C., Cosma Romelia, Iuga A., Juravle Nicolai, L. Ludovica, M. A., Onul G., N. S., Onul Gavrilă, Petri Traian, Rebranu Liana, Secheli Viorel, Salvan Bogdana și Tănase A. împotriva pârâtului C. Silvic "Transilvania"; Năsăud, având ca obiect drepturi bănești - Legea nr. 63/2011.
Dezbaterea fondului cauzei a avut loc în ședința publică din data de 17 septembrie 2014 când tribunalul, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea hotărârii judecătorești pentru data de 30 septembrie 2014, ora 12,00.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată,
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub nr. de mai sus reclamanta Uniunea Județeană a Sindicatelor Libere din Învățământ B. -Năsăud în numele și pentru membrii de sindicat Antohe Aurelian-Cornel, Blaga Valentin, Burdeți N., Cantor D. -Cornelia, Cantor M. -Radu, Cosma C. -Marcel, Cosma Romelia-V.
, Iuga A. V., Juravle Nicolai, L. Ludovica-Lucreția, M. A., Onul G. ,
N. S. -M., Petri Traian, Onul Gavrilă, Rebreanu Liana-M., Secheli Viorel-N.
, Salvan Bogdana-M. și Tănase A., a chemat în judecată pe pârâtul C. Silvic Transilvania Năsăud solicitând obligarea pârâtului la încadrarea membrilor de sindicat în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, ținând cont de prevederile Legii nr. 221/2008, pentru aprobarea OG nr. 15/2008, începând cu data de _ până la data de_, precum și plata diferențelor dintre drepturile salariale rezultate din noua reîncadrare și salariile efectiv încasate începând cu data de_ până la data de_, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la pronunțarea hotărârii judecătorești și rămânerii ei definitive și în continuare.
În esență, în motivare s-a arătat că după data de_ aplicarea prevederilor Legii nr. 63/2011 trebuie să fie raportată la prevederile Legii nr. 221/2008, pentru aprobarea OG nr. 15/2008, în sensul că pentru perioada_ -_, pârâtul trebuie să calculeze și să plătească aceste drepturi salariale ca diferență între drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite prin aplicarea prevederilor Legii nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, respectiv prevederile Legii nr. 63/2011. La 30 ianuarie 2008, Guvernul României a aprobat O.G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 82/_ . O.G. nr. 15/2008 a fost aprobată, cu modificări, de către Parlamentul României prin Legea nr. 221/2008, publicată în Monitorul Oficial - Partea I, nr. 730/_, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1.000 pentru personalul didactic și didactic auxiliar, la
valoarea de 400,00 lei, pentru perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2008 și care reprezintă valoare de referință pentru creșterile salariale ulterioare. Deși, ulterior, Guvernul României a încercat în repetate rânduri modificarea O.G. nr. 15/2008, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse, O.G. nr. 15/2008 a rămas aplicabilă în condițiile în care a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008 până la data de_ .
Mai mult decât atât, aplicabilitatea Legii nr. 221/2008 pentru perioada_ -_ a fost confirmată în cadrul unui recurs în interesul legii și de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 3/2011.
Prin hotărâre judecătorească s-a recunoscut pentru perioada_ -_ dreptul personalului din învățământ la un salariu calculat și plătit cu respectarea majorării consacrate de Legea nr. 221/2008.
În luna ianuarie 2010 a intrat în vigoare Legea nr. 330/2009 pârâtul trebuind să stabilească salariile personalului didactic și didactic auxiliar în conformitate cu prevederile acestei noi legi de salarizare unitară.
Pârâtul nu a respectat dispozițiile legale refuzând ca începând cu luna ianuarie 2010, să acorde salariul legal cuvenit în luna decembrie 2009.
La data de_ Guvernul României a emis Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, ordonanță ce prevede păstrarea în plată a salariului avut (art. 5 alin. 1).
Sintagma "salariul avut" trebuie înțeleasă prin prisma prevederilor legale care reglementau modul de calcul și valoarea coeficienților de calcul a salariilor la momentul decembrie 2009, ca punct de referință de la care pornește stabilirea salarizării pentru personalul salarizat din fonduri publice în anul 2010.
Conform art. 5 alin. (6) din O.U.G. nr. 1/2010 "reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai - decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009. Prevederile art. 5 alin. (6) din O.U.G. nr. 1/2010 au fost supuse controlului de constituționalitate și, prin decizia nr. 877/2011, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 706 din_ Curtea Constituțională a constatat că: "textul legal criticat a fost abrogat prin dispozițiile art. 39 lit. x) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, și nu produce efecte juridice asemenea celor învederate Curții de către autorii excepției de neconstituționalitate, însă această situație nu se datorează normei abrogatoare, ci faptului că prin decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 19 mai 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii care viza aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, stabilind că acestea se aplică pe toată perioada cuprinsă între 1 octombrie 2008 și 31 decembrie 2009, astfel încât reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se va face pe coeficienții și salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea nr. 221/2008, și nu cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2009. O atare interpretare, departe de a constitui o ingerință în sfera de competență a puterii legiuitoare, reprezintă o aplicare corectă a deciziilor Curții Constituționale pronunțate în materia salarizării personalului din învățământ (a se vedea, în acest sens, decizia nr. 124 din 9 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 272 din 27 aprilie 2010, decizia nr. 983 din 30 iunie 2009 sau decizia nr. 989 din 30 iunie 2009, publicate în Monitorul Oficial al României nr. 531 din 31 iulie 2009)".
În acest sens s-a pronunțat ulterior și Înalta Curte de Casație și Justiție care în soluționarea recursului în interesul legii, a stabilit prin decizia nr. 11/2012 că "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 6 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de
personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ, aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009, are dreptul începând cu 1 ianuarie 2010 la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008".
Începând cu data de_ au intrat în vigoare prevederile Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice care au majorat salariile diminuate de Legea nr. 118/2010 cu 15%, în același fel, fără a se modifica coeficienții de calculare a salariilor de bază. Art. 1 din Legea nr. 285/2010 stabilește că salarizarea în anul 2011 pornește de la salariile de referință stabilite în luna octombrie 2010, în conformitate cu prevederile Legii 330/2009, și implicit cu luarea în considerare și a prevederilor Legii nr. 221/2008.
La data de_ a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011 care a schimbat sistemul de calculare a salariilor. În loc de coeficientul de multiplicare 1=400 și coeficienții de ierarhizare care, înmulțiți, dădeau valoarea salariului de bază de încadrare s-au introdus valori absolute ale salariului de bază de încadrare ierarhizate direct în funcție de nivelul studiilor, funcția îndeplinită și vechimea în învățământ, precizate în anexa nr. 2 și anexa nr. 3a.
Dar Legea nr. 63/2011 a readus (redus) salariile personalului didactic la nivelul salariilor din lunile ianuarie-martie 2008, ignorând salariile legale din luna iunie 2010, precum și salariile legale din luna aprilie 2011, reducând practic salariile fără nicio justificare, discriminatoriu numai în învățământ, încălcându-se atât art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO, cât și prevederile art. 1 ale Protocolului nr. 12 la Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului ("Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nicio discriminare bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație".
Restrângerea salarială rezultată din prevederile Legii nr. 63/2011 raportată la salariile legale din luna iunie 2010, precum și a salariilor legale din luna aprilie 2011 nu este justificată nefiind întrunite, în mod cumulativ, nici cerințele expres prevăzute de art. 53 din Constituție. Astfel, exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Față de prevederile din legislația internațională, dar și din Constituția României (art. 53) s-a învederat în mod expres că, dacă Legea nr. 118/2010 a redus salariile pentru întregul personal bugetar, fără discriminare, pe o perioadă limitată pentru motive de securitate națională, Legea nr. 63/2011 a redus salariile numai în învățământ, discriminatoriu, pe perioadă nelimitată fără a fi motivată în niciun fel. Motivarea intrinsecă precum că se schimbă sistemul de calculare a salariilor nu justifică diminuarea salariilor.
Nici majorările salariale stabilite prin O.U.G. nr. 19/2012 cu 8% începând cu data de_ și cu 7,4% începând cu_ nu au acoperit reducerea de peste 35% operată de Legea nr. 63/2011 deși în expunerea de motive se precizează: "măsura de restrângere a unor drepturi ale personalului bugetar poate avea doar caracter temporar, fiind obligatorie revenirea la nivelul inițial al acestor drepturi, ținând cont de preocuparea Guvernului de asigurare a unei majorări prudente a salariilor personalului din sectorul bugetar, astfel încât să se asigure revenirea la nivelul salariilor în plată în luna iunie 2010".
Majorările impuse de OUG nr. 19/2012 nu au asigurat principiul de bază al acestei ordonanțe, acela de a se reveni "la nivelul salariilor în plată în luna iunie 2010".
Mai mult decât atât, se observă că prin Legea nr. 63/2011 salariile personalului didactic au fost reduse cu sume semnificative sub salariile legale diminuate prin Legea nr. 118/2010. Abia prin aplicarea majorărilor prevăzute de OUG nr. 19/2012 s-a ajuns la nivelul salariilor legale diminuate prin Legea nr. 118/2010.
Astfel dacă în luna iunie 2010 un profesor I cu studii superioare de lungă durată, cu gradul didactic II și vechime între 6-10 ani avea un salariu de bază legal de 1617,20 lei, după aplicarea integrală a majorărilor prevăzute de OUG nr. 19/2012, salariul de bază a ajuns abia la 1216,75 lei, cu cca. 25% mai mic decât salariul cuvenit de drept, doar cu 3,85 lei mai mare decât salariul legal diminuat de Legea nr. 118/2010.
În același fel, dacă în luna iunie 2010 o învățătoare/educatoare cu studii medii de specialitate, cu gradul didactic II și vechime între 6-10 ani avea un salariu de bază legal de 1402 lei, după aplicarea integrală a majorărilor prevăzute de OUG nr. 19/2012 salariul de bază a ajuns abia la 1055,52 lei, tot cu cca. 25% mai mic decât salariul cuvenit de drept și doar cu 3,85 lei mai mare decât salariul legal diminuat de Legea nr. 118/2010.
Față de această situație, pentru a se asigura respectarea Protocolului nr. 6 la Convenția europeană, dreptul la un proces echitabil s-a învederat că potrivit prevederilor art. 11 din Constituția României, statul român are obligația de a îndeplini întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern. Urmare a acestei prevederi constituționale, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și protocoalele anexă se aplică în ordinea juridică internă a statelor contractante. Potrivit principiului subsidiarității, garantarea drepturilor consacrate de Convenție, care presupune atât
respectarea acestora de către autoritățile naționale, cât și înlăturarea eventualelor
încălcări suferite de titularii lor, se asigură, în primul rând, de fiecare stat contractant.
În consecință, primul judecător al Convenției este judecătorul național, care urmează să aplice direct prevederile convenționale, normele juridice internaționale privitoare la protecția drepturilor omului având aplicabilitate directă în dreptul intern.
Potrivit prevederilor art. 11 alin. 2 din Constituția României revizuită, tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, ceea ce înseamnă că după ratificare Convenția a devenit parte integrantă a sistemului român de drept și a dobândit în cadrul acestuia aplicabilitate directă, dispozițiile Convenției având forța constituțională și supralegislativă, fapt precizat și în prevederile art. 4 din Noul Cod Civil.
S-a subliniat că în cauză sunt incidente și prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, act care de altfel face parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenției de către România prin Legea nr. 30/18 mai 1994.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a creat în jurisprudența sa o noțiune autonomă specifică sistemului Convenției, pe care a dezvoltat-o din noțiunea inițială a textului "orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale".
În hotărârea Gasus - împotriva Olandei din 23 februarie 1995, Curtea a explicat că noțiunea de bun reglementată de art. 1 al Protocolului are o semnificație autonomă și în mod evident nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale, anumite alte drepturi și interese care constituie active pot fi considerate drepturi de proprietate și deci bunuri în sensul acestei dispoziții. CEDO a arătat că noțiunea de bun se referă la orice valoare patrimonială, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească. În cuprinsul acestei decizii a fost prezentată legislația națională care reglementează compunerea salariului funcționarilor publici și s-a arătat că, în mod neîndoielnic, salariul funcționarilor publici cuprinde, alături de alte elemente suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Aceste două elemente au conținut economic și, dacă legiuitorul român nu ar fi suspendat dreptul periodic, reclamantul ar fi putut să aibă în patrimoniul său, în mod efectiv și licit, sumele aferente suplimentelor. Prin suspendarea periodică, reclamantul a fost privat de
un drept constituit prin lege și ca urmare un drept legitim, licit, pe care ar fi trebuit să-l dobândească în mod efectiv.
Curtea a constatat că prin neacordarea efectivă a drepturilor aferente celor două suplimente a avut loc o încălcare a art. 1 din Primul protocol adițional, motiv pentru care, în baza art. 11 și art. 20 din Constituția României, se va acorda prioritate reglementării internaționale, la care România a devenit parte prin ratificarea Convenției.
Neacordarea drepturilor de natură salarială, prevăzute de art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 republicată, înseamnă și încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind procesul echitabil, în sensul consacrat prin jurisprudența CEDO. Dacă s-ar admite teza conform căreia neadoptarea unei reglementări subsidiare ulterioare, pentru concretizarea dreptului, ar conduce la imposibilitatea acordării acestuia de către autoritățile angajatoare sau de către instanțele judecătorești sesizate, ar însemna ca reglementarea privind cele două categorii de drepturi salariale să fie în întregime iluzorii și teoretice.
În concepția jurisprudenței CEDO instituțiile de drept public sunt asimilate, în dreptul intern într-o mare măsură statului, așa încât refuzul de a acorda sumele de bani aferente unor drepturi prevăzute într-o lege se constituie în încălcarea art. 1 din Protocolul 1 și art. 6 din Convenție, dacă nu poate fi justificată printr-una din excepțiile prevăzute în acest articol.
Astfel, partea a doua a articolului 1 din Protocolul 1 prevede trei condiții în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a titularului dreptului asupra acelui bun: privarea să fie prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile în materie, să fie impusă de o cauză de utilitate publică, să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional.
Drepturile salariale devin un drept constituit prin lege, un drept legitim, licit, iar personalul din învățământ ar fi putut să aibă în patrimoniul său, în mod efectiv și licit, sumele aferente acestor drepturi salariale, cu atât mai mult cu cât actele normative în domeniu prevăd expres menținerea cuantumului acestor drepturi salariale în continuare. Este în afara de orice discuție că, prin suspendarea acestor drepturi salariale personalul din învățământ a fost privat de un drept constituit prin lege și ca urmare un drept legitim, licit, pe care ar fi trebuit să-l dobândească în mod efectiv și prin neacordarea efectivă a acestor drepturi salariale, a avut loc o încălcare a prevederilor art.
1 din Primul protocol adițional, motiv pentru care, în baza art. 11 și art. 20 din Constituția României trebuie să se acorde prioritate reglementărilor internaționale la care România a devenit parte prin ratificarea Convenției.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 17, art. 23, art. 25 din Declarația Universală
a Drepturilor Omului și art. 1 din Protocol, art. 1, art. 4 și art. 20 din Carta Socială Europeană, art. 9, 11, 15, 16, 20, 41, 47, 53, 135 și 154 din Constituția României, Decizia nr. 1/2013 din_ a Î., art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011, Legea nr. 63/2011, Legea nr. 283/2011, OG nr. 37/2008, Legea nr. 221/2008 și OG nr. 15/2008.
Acțiunea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru, conform art. 270 din Codul muncii, republicat.
Pârâtul nu a depus la dosar întâmpinare sau note scrise.
Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul reține faptul că pe perioada în litigiu 14 mai 2011 - 31 mai 2012 reclamanții au fost angajații pârâtei, conform adeverinței colective nr. 558/2014 și adeverințelor individuale depuse la dosar.
Drepturile salariale ale personalului din învățământ au fost reglementate prin diferite acte normative, ultima reglementare fiind cea cuprinsă în Legea nr. 63/2011 în vigoare din data de 13 mai 2011.
Prin acest act normativ s-a realizat o nouă reîncadrare a personalului și s-a instituit un alt mod de calcul al salariului.
Prin art. 1 din acest act normativ s-a prevăzut că începând cu data intrării în vigoare a legii și până la 31 decembrie 2011, personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la această lege. Cuantumul brut al salariilor de încadrare pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ este cel prevăzut în anexele nr. 1, 2, 3a și 3b,
după caz. Sporurile, indemnizațiile, compensațiile și celelalte elemente ale sistemului de salarizare de care beneficiază personalul, precum și metodologia de calcul al acestora sunt prevăzute în anexa nr. 5. Cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare prevăzute de această lege se calculează în funcție de salariile de încadrare prevăzute în anexele nr. 1, 2, 3a sau 3b, după caz, în conformitate cu metodologia prevăzută în anexa nr. 5, cu luarea în considerare a indemnizației de conducere prevăzută în anexa nr. 4, dacă este cazul.
Prin art. 1 alin. 6 al legii s-a statuat interdicția negocierii prin contractele colective de muncă sau acordurile colective de muncă și contractele individuale de muncă a salariilor ori altor drepturi bănești sau în natură care exced prevederilor noii legi.
Dispozițiile Legii nr. 63/2011 sunt aplicabile și pentru anii_, așa cum rezultă din prevederile art. 1 alin. 3 din OUG nr. 80/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 283/2011, art. 9 din OUG nr. 84/2012, art. 1 alin. 3 din OUG nr. 103/2013, aprobată cu modificări prin Legea nr. 28/2014.
Consecința intrării în vigoare a acestei legi a fost o scădere a salariului de bază față de cel avut anterior, stabilit în baza Legii nr. 330/2009, a Legilor nr. 284/2010 și nr. 285/2010, precum și în temeiul unor hotărâri judecătorești ce obligau la stabilirea salariului de bază pornind de la nivelul celui avut în decembrie 2009 prin luarea în calcul a coeficientului acordat prin Legea nr. 221/2008.
În prezentul cadru procesual se solicită acordarea pentru perioada 14 mai 2011 -
31 mai 2012 a salariului la nivelul celui avut anterior intrării în vigoare a Legii nr. 63/2011, invocându-se ca argument discriminarea, respectiv încălcarea dreptului la un bun și la un proces echitabil, drepturi recunoscute de Convenția europeană.
Raportat la obiectul acțiunii, la considerentele pe care se întemeiază pretențiile formulate, tribunalul reține că instanța de judecată nu poate acorda drepturi care nu sunt prevăzute de lege. Verificările sale pot privi doar corecta aplicare a Legii nr. 63/2011 fără a putea stabili drepturi mai mari decât cele acordate de lege.
Aceasta întrucât, conform art. 37 din Codul muncii, republicat, drepturile și obligațiile privind relațiile de muncă dintre angajator și salariat se stabilesc potrivit legii, prin negociere, în cadrul contractelor colective de muncă și al contractelor individuale de muncă. Totodată, potrivit art. 157 din Codul muncii, republicat nu pot constitui obiect al conflictelor colective de muncă revendicările angajaților pentru a căror rezolvare este necesară adoptarea unei legi sau a altui act normativ, iar conform art. 162 alin. 1 - 3 din Codul muncii, republicat, nivelurile salariale minime se stabilesc prin contractele colective de muncă aplicabile; salariul individual se stabilește prin negocieri individuale între angajator și salariat; sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
Nu poate fi reținută încălcarea principiului nediscriminării, deoarece prin Decizia nr. 821/2008 a Curții Constituționale s-a constatat că "prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative";.
Așadar, așa cum a reținut și instanța constituțională, instanța de judecată nu are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și, pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept nu poate institui ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în alte acte normative, întrucât s-ar nesocoti principiul separației puterilor în stat, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării. Numai Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin.
(1) din Legea fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea în vigoare la data sesizării sale, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Nu poate fi reținută încălcarea art. 6 al Convenției europene și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenției prin prisma jurisprudenței invocate în cauză, deoarece pe de o parte nu este vorba de o suspendare periodică a unui drept, iar pe de altă parte statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea europeană a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic împotriva Croației; Kuna împotriva Germaniei și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11).
De asemenea, tribunalul are în vedere și considerentele deciziei nr. 1155/2011 a Curții Constituționale, în sensul că "salariile viitoare pe care angajatorul trebuie să le plătească angajatului nu intră în sfera de aplicare a dreptului de proprietate, angajatul neavând un atare drept pentru salariile ce vor fi plătite în viitor de către angajator ca urmare a muncii viitoare prestate de angajat. Dreptul de proprietate al angajatului în privința salariului vizează numai sumele certe, lichide și exigibile.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat jurisprudența sa cu privire la faptul că art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu implică un drept la dobândirea proprietății (Hotărârea din 31 mai 2011, pronunțată în Cauza Maggio și alții împotriva Italiei).
În baza considerentelor relevate și a textelor legale invocate, tribunalul va respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
În baza art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, s-a solicitat votul consultativ al asistenților judiciari, care au exprimat aceeași opinie.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanta Uniunea Județeană a Sindicatelor Libere din Învățământ B. -Năsăud, cu sediul în B., strada A. Odobescu nr. 3, județul B. -Năsăud, Cod fiscal 13457366, cont bancar_ EBN0131RON0052739 deschis la Cec Bank B., în numele și pentru membrii de sindicat Antohe Aurelian-Cornel, CNP 1., Blaga Valentin, CNP 1., Burdeți N., CNP 1., Cantor D. -Cornelia, CNP 2., Cantor M. - Radu, CNP 1., Cosma C. -Marcel, CNP 1., Cosma Romelia-V., CNP 2., Iuga A. V., CNP 2., Juravle Nicolai, CNP 1., L. Ludovica-Lucreția, CNP 2., M. A., CNP 2., Onul G., CNP 2.
, N. S. -M., CNP 2., Petri Traian-Aurel, CNP 1., Onul Gavrilă,
CNP 1., Rebreanu Liana-M., CNP 2., Secheli Viorel-N., CNP 1.
, Salvan Bogdana-M., CNP 2. și Tănase A., CNP 2., împotriva pârâtului C. Silvic Transilvania Năsăud, cu sediul în Năsăud, strada Gării nr. 1, județul B. -Năsăud.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul B. -Năsăud. Pronunțată în ședința publică din data de 30 septembrie 2014.
PREȘEDINTE, | GREFIER, | ||
G. | C. F. | M. -M. | E. |
cu votul consultativ al asistenților judiciari,
S. P. L. Z.
red. F.G.C./dact. F.G.C./4 exemplare 2 octombrie 2014
