Sentința civilă nr. 1390/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ 4204
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1390
Ședința publică din _
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE
: G.
Brîndușa
ASISTENȚI
: O.
S.
JUDICIARI
: D.
M.
GREFIER
: C.
D.
Pe rol este soluționarea acțiunii civile formulate de reclamanta C. Vi- orica, domiciliată în sat L., nr. 428, județul M., în contradictoriu cu pârâții L. T. ,,P. R. "; T. L., cu sediul în T. Lăpuș, str. 1 Mai, nr. 82, jud. M. și L. T. ,,G. M. "; Târgu L., cu sediul Tg. L., str.
M. E., nr. 3-5, jud. M., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa reclamantei Costenar V. și a pârâților L. T. ,,P. R. "; T. L., Liceul T. ,,G.
M. "; T. L. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că la dosar există suficiente înscrisuri pentru soluționa- rea cauzei, închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
T.
Asupra acțiunii civile de față,
Constată că prin acțiunea civilă înregistrată la data de_ reclamanta
C. V. i-a chemat în judecată pe pârâții L. T. ,,P. R. "; T. L. și
T. ,,G. M. "; T. L., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză să-i oblige pe aceștia la plata primei de vacanță în cuantum de un salariu de bază avut în luna anterioară plecării în concediu aferentă anului școlar 2009-2010, actualizată cu indicele de inflație la data efectivă a plății.
În motivarea acțiunii reclamantul susține că salarizarea personalului didactic se făcea în principal în baza Legii 128/1997.
Potrivit art. 150 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii "pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă, că indemnizația de concediu de odihnă reprezintă media
zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu și se plătește de către angajator cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu.
Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivelul Inspectoratului Școlar al județului M. pentru anii 2008-2009 prevede în art. 36 lit. g că toți salariații din învățământ primesc o primă de vacanță, în cuantumul unui salariu de bază avut în luna anterioară, care se acordă o dată cu indemnizația de concediu. Acest Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivelul Inspectoratului Școlar al județului M. pentru anii 2008-2009 a fost înregistrat la Direcția de muncă și Protecție Socială a județului M. cu nr. 127 din_ și a fost în vigoare până la data de_ .
În drept acțiunea a fost fundamentată pe dispozițiile din Legea 53/2003, Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivelul Inspectoratului Școlar al județului M. pentru anii 2008-2009, Legea 128/1997, Legea 330/2009 și O.U.G. 1/2010.
Pârâții nu și-a precizat poziția în cauză.
Trecând la soluționarea fondului cauzei, examinând actele de la dosar tribunalul constată următoarele:
Potrivit art. 11 alin. 1 lit. a, c și d din Legea 130/996 a contractelor colective de muncă, în vigoare în perioada de referință a prezentei cauze, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte "pentru toți salariații din unitate, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel";,
"pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă";, respectiv "pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din țară, în cazul contractelor colective de muncă la nivel - național";, iar potrivit art. 8 al. 2 din același act normativ "contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior";.
Art. 48 al. 2 din Legea 128/1997 privind Statutul personalului didactic prevede că sunt supuse negocierii unele drepturi salariale suplimentare și materiale, în afara salariului de bază și a sporului de vechime.
Prin art. 36 lit. g din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivelul Inspectoratului Școlar al județului M. pentru anii 2008-2009 s-a stipulat că
"toți salariații din învățământ primesc o primă de vacanță, în cuantumul unui salariu de bază avut în luna anterioară, care se acordă odată cu indemnizația de concediu";.
Acest Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivelul Inspectoratului Școlar al județului M. pentru anii 2008-2009 a fost înregistrat la Direcția de muncă și Protecție Socială a județului M. cu nr. 127 din_ și s-a prelungit până la data de_, nefiind denunțat de nici una din părți .
Conform art. 43 al. 2 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice "prevederile actele normative referitoare
la detașare, delegare și mutare, acordarea concediilor, a primei de vacanță, la cheltuieli de transport, cheltuieli cu cazarea și locuința rămân în vigoare";.
Reclamanta a dovedit prin adeverința nr. 293/_ (f. 4) că în anul școlar 2009/2010 a fost cadru didactic titular la L. T. ,,P. R. "; T. L.
, iar prin adeverința nr. 595/_ s-a atestat faptul că la L. T. ,,G.
"; T. L. a funcționat ca profesor suplinitor.
Față de aceste considerente, în temeiul prevederilor 36 lit. g din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivelul Inspectoratului Școlar al județului
M. pentru anii 2008-2009, instanța va admite în parte cererea reclamantei și va obliga doar pe pârâtul L. T. ,,P. R. "; T. L. să-i plătească acesteia prima de vacanță aferentă anului școlar 2009-2010, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, cât timp norma de bază a deținut-o la această unitate școlară.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte
cererea formulată de reclamanta C. V., domi- ciliată în sat Lăpu, nr. 428, județul M., în contradictoriu cu pârâții Liceul
T. ,,P. R. "; T. L., cu sediul în T. L., str. 1 Mai, nr. 82 și L. T.
,,G. M. "; T. L. și, în consecință:
Obligă
pe pârâtul L. T. ,,P. R. "; T. L. să-i plătească reclamantei C. V. prima de vacanță aferentă anului școlar 2009-2010
, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Respinge
cererea formulată împotriva pârâtului L. T. ,,G. M. "; T. L. .
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Maramureș.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
Președinte,
Asistenți
judiciari,
G. ier,
G. Brîndușa
O. S. D.
M.
C. D.
Red. dact.G.B./_
4 ex./com. 2ex.-_