Sentința civilă nr. 1436/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ 4204

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1436

Ședința publică din _

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. M. ASISTENT JUDICIAR: O. S. ASISTENT JUDICIAR: D. M.

GREFIER: P. Ana C.

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulată de către reclamanții B. A. , domiciliat în V. de S., str. V.V., nr. 18A, județul

M., T. G. , domiciliat în V. de S., str. B., nr. 72, județul M.

, T. V. , domiciliat în M., nr. 1160, județul M., în contradictoriu cu pârâta A. C. V. de S. - V. de M. , cu sediul în V. de

S., str. 22 D., nr.20, județul M., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare, se constată lipsa reclamanților B. A., T. G., T. V., lipsă fiind pârâta A. C. V. de S. -V. de M. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință după care, Instanța lasă cauza la a doua strigare.

Se reia cauza la a doua strigare, ora 10:30 .

La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare se

constată lipsa reclamanților B. A. ,T. G., T. V., lipsă fiind pârâta A. C. V. de S. -V. de M. .

În urma verificării înscrisurilor de la dosar, de constată că în cuprinsul

precizărilor de acțiune ( f. 147- 148 f. 152- 153) reclamanții B. A. și T.

G. au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Având în vedere actele și lucrările dosarului, instanța se consideră

lămurită și raportat la împrejurarea că reclamanții B. A., T. G. au solicitat judecarea cererii și în lipsa lor de la dezbateri, reține cauza în pronunțare.

T.

Asupra cererii de față.

Prin acțiunea civilă înregistrată sub dosar nr._ la Tribunalul Maramureș reclamanții

B. A. și T. G., P. C. O. în calitate de mandatar, lipsă fiind reclamanții G. I. S., B. P., C. V., B. I.

, A. V., H. I., P. C. L., S. I., T. V., M. G. au

chemat în judecată pârâta A. C. V. de S. -V. de M. cu sediul în V. de S., str. 22 D., nr.20, județul M. pentru :

a)

- obligarea pârâtei angajatoare, la plata în bani sau în natură (prin masă lemnoasă) către reclamanți, a drepturilor salariale restante, neachitate pentru perioada iunie 2010 - ianuarie 2011; salarii care însumează 147.182 lei;

b)- obligarea pârâtei la plata în bani sau natură (prin masă lemnoasă) a sumei de 18.900 lei reprezentând valoarea carburanților utilizați la deplasările în teren pentru efectuarea pazei suprafețelor forestiere compo- sesorale și care nu au fost decontați de către angajator;

c)- obligarea pârâtei la plata de daune interese către reclamanți, constând în actualizarea sumelor cu rata inflației și plata dobânzii legale la sumele respective, sume la care este îndreptățit personalul angajat, pentru neachitarea drepturilor salariale pe perioada iunie 2010 - ianuarie 2011, respectiv pentru întârzierea în executare de către angajator a obligației de la lit. J din contractul individual de muncă;

d)- obligarea pârâtei la plata tuturor contribuțiilor aferente salariilor la bugetul asigurărilor sociale, și totodată a cheltuielilor de judecată ocazio- nate cu acest proces.

În fapt reclamanții precizează că în cadrul

Asociației Composesorale V.

de S. -V. de M., formă asociativă cu statut propriu de organizare și funcționare, înființat la_ în baza art. 28 din Legea 1/2000, autorizat

prin sentința civilă nr. 5/_, sunt 2100 membrii composesori a căror

suprafață forestieră indiviză este de 9630ha.

După preluarea efectivă a suprafețelor, în baza Legii 1/2000 și întocmirea Anexei 54 de către Comisia locală, Președintele Asociației Composesorale V. de S. -V. de M. Andreca V. a convocat Adunarea Generală Ordinară la_, care, printre altele a hotărât constituirea unei structuri silvice proprii pentru administrarea suprafețelor forestiere, în regim propriu, astfel luând ființă, în anul 2004, Districtul Silvic Composesoral iar mai apoi, în anul 2005- Ocolul Silvic Composesoral.

Reclamanții sunt angajați ai pârâtei având încheiate contracte individuale de muncă sau contracte de colaborare/prestări servicii.

Începând cu luna iunie 2000 și până în prezent, deși reclamanții și-au desfășurat activitatea în mod normal, îndeplinindu-și sarcinile de serviciu, nu

au fost remunerați de către angajator, acesta neacordându-le drepturile salariale pe toată această perioadă, neachitând nici contribuțiile aferente la bugetul de stat și bugetele asigurărilor sociale și nedecontându-le

carburanții utilizați la deplasările în teren pentru efectuarea pazei pădurii proprietate composesorală.

Angajatorul a invocat neplata acestor drepturi bănești prin faptul că a fost împiedicat să valorifice masa lemnoasă existentă în stoc, de anumite

acțiuni judecătorești, respectiv de existența unei ordonanțe președințiale introduse împotriva pârâtei de către un grup de persoane care doresc desființarea composesoratului și a structurii silvice. Consideră că acesta nu este un motiv întemeiat ca reclamanți să nu fie retribuiți, în condițiile în care

aceștia și-au continuat activitatea până în prezent.

Nefiind plătiți de 9 luni de zile, reclamanții susțin că nu-și mai pot desfășura activitatea în mod normal, aflându-se în imposibilitatea de a se deplasa la locul de muncă și de a-și asigura existența pentru ei și familiile

lor, ținând cont că unii dintre ei sunt unici întreținători de familie, având copii

în întreținere.

În drept se invocă dispozițiile art. 283 alin. (1) lit. c, art. 155 și art. 161 din Codul Muncii, precum și lit "J"; din Contractul Individual de muncă.

Anexează în copie: Contractele Individuale de Muncă ale reclamanților; ta- bel nominal cu drepturile bănești restante pe perioada iunie 2010 - februarie 2011.

Pârâta

A. C. V. de S. -V. de M. cu sediul în V. de S.

, str. 22 D., nr.20, județul M., a formulat întâmpinare precizând următoarele:

Reclamanții din prezenta acțiune sunt angajații

Asociației

Composesorale V. de S. -V. de M. în baza contractelor individuale de muncă, funcționând și desfășurându-și activitatea în cadrul unității pe toată perioada de la angajare și până în prezent. Drepturile salariale și obligațiile fiscale aferente acestora, nefiind achitate din luna iunie 2010 din lipsa fondurilor bănești.

Începând cu anul 2008 un grup restrâns de persoane au solicitat conducerii composesorale, rezolvarea unor interese personale, fapt imposibil deoarece aceas- ta ar fi dus la încălcarea unor prevederi legale, a statutului asociației.

În anul 2010, un grup de membrii ai composesoratului, conduși de medicul

B. Flore au organizat în Casa de Cultură a orașului V. de S., o ședință pe care au intitulat-o Adunare Generală Extraordinară a membrilor composesori, încer- când să o legifereze prin grefa Judecătoriei V. de S. .

Constatându-se că respectiva adunare este ilegală, conducerea composeso- ratului a contestat în instanță procesul verbal sub dosar nr._ al Jude- cătoriei V. de S. care a dat câștig de cauză intimaților, hotărârea fiind atacată cu recurs soluționat prin decizia civilă nr. 255/R/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș, care a casat sentința primei instanțe și a trimis cauza spre rejudecare. Între timp grupul sus amintit a depus la Judecătoria V. de S. o cerere de ordonanță președințială sub dosar nr._, ce a fost admisă dispunându-se suspendarea întregii activități de valorificare a masei lemnoase de către pârâtă, ceea ce a condus la nerealizarea de venituri bănești, cu consecința neachitării salariilor, a contribuțiilor aferente, datoriilor și taxelor către bugetul de stat. Deși a fost recurată hotărârea primei instanțe, Tribunalul Maramureș a respins

recursul, menținând hotărârea instanței de fond.

În ceea ce privește drepturile salariale solicitate de către reclamanți, acestea sunt incontestabile și nu se opune admiterii acțiunii, prin acordarea drepturilor salariale și a celorlalte cheltuieli.

Se opune admiterii cererii reclamanților cu privire la plata dobânzilor legale întrucât nu se consideră vinovată de ivirea acestei situații.

La fila 213 din dosar reclamanții

P. C. O., G. I. S., B. P.

, C. V., B. I., A. V., H. I., P. C. L., S. I., M. G.

au depus o cerere de renunțare la judecată întrucât și-au primit drepturile salariale și le-a fost decontată contravaloarea carburanților de către

A. C.

V. de S. -V. de M., pârâta din cauză.

Prin încheierea de ședință din_ - f. 254 instanța, în temeiul art. 246 Cod procedură civilă a luat act de renunțarea acestor reclamanți la judecată.

Pentru reclamanții B. A., T. G. și T. V. instanța a încuviințat proba cu expertiza contabilă care a avut ca obiective stabilite de

instanță: verificarea statelor de plată, a contractelor individuale de muncă, drepturile salariale restante, precum și verificarea sumelor stabilite în centralizator de către A. C. pârâtă.

Ca urmare a expertizei contabile efectuată de d-na expert P. M. C.

ia f. 269- 280 s-a stabilit că reclamantul T. G. ( Anexa 1) care a fost angajat la pârâtă în perioada_ -_ are de primit de la pârâtă suma de 10.629 lei reprezentând drepturi salariale restante în cuantum de

8.529 lei pentru perioada_ -_ și contravaloare carburant în

sumă de 2.100 lei pentru perioada_ -_ .

Reclamantul B. A. ( Anexa 2) a fost angajat în perioada_ -_ și are de primit de la A. C. pârâtă suma de 7.630 lei care se compune din: drepturi salariale restante în perioada_ -_ în cuantum de 5.285 lei plus contravaloare carburant în perioada_ -_ în sumă de 2.345 lei.

Reclamantul T. V. ( Anexa 3) a fost angajat în perioada_ -_ și are de primit de la pârâtă suma de 9.912 lei, constând în restanțe salariale pentru perioada_ -_ în cuantum de 7.812 lei plus contravaloare carburant în perioada_ -_ în sumă de 2.100 lei.

Drepturile bănești inițial solicitate de reclamanți au reprezentat salarii brute, neajustate cu contribuțiile ce se cuvin bugetului. Astfel că sumele

stabilite de expert sunt corecte, acestea au fost corectate și după perioada

lucrată de reclamanți, sporul de vechime, calculul pentru perioada de concediu medical raportat la salariul de încadrare și nu procentul de 75% din câștigul ultimelor luni în cazul reclamantului T. G. .

Reclamanții T. G. și B. A. acceptă raportul de expertiză și

solicită obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale solicitate așa cum au fost calculate de expert .

În considerarea celor de mai sus instanța apreciază acțiunea reclamanților 1-3 ca fiind întemeiată și potrivit art. 166 și următoarele Codul

muncii urmează a obliga pârâta la plata drepturilor salariale restante conform dispozitivului,

Potrivit art. 274 Cod procedură civilă obligă pe pârâtă să plătească reclamantului B. A. cheltuieli de judecată reprezentând onorar expert

întrucât acest reclamant a suportat integral costul expertizei conform chitanței nr. 4402725/1 din_ .

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă formulată de reclamanții B. A., cu domiciliul

procesual ales la Cabinet av. Ștef G. din Baia Mare, B-dul Republicii, nr. 1/5, județul M., T. G. , domiciliat în Oraș V. de S., str. B., nr. 72, județul M. și T. V., domiciliat în com. M., nr. 1160, județul

M., împotriva pârâtei A. C. V. de S. - V. de M., cu sediul în V. de S., str. 22 D., nr.20, județul M. și în consecință:

Obligă pârâta să plătească reclamantului T. G. suma de 10.629 lei

reprezentând drepturi salariale restante în perioada :_ -_ în cuantum de 8.529 lei și contravaloare carburant (_ -_ ) în sumă de 2.100 lei.

Obligă pârâta să plătească reclamantului B. A. suma de 7.630 lei

reprezentând drepturi salariale restante în perioada :_ -_ în cuantum de 5.285 lei și contravaloare carburant (_ -_ ) în sumă de 2.345lei.

Obligă pârâta să plătească reclamantului T. V.

suma de 9.912 lei

reprezentând drepturi salariale restante în perioada :_ -_ în cuantum de 7.812 lei și contravaloare carburant (_ -_ ) în sumă de 2.100 lei.

Obligă pârâta să plătească reclamantului B. A. 850 lei cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi,_ .

PREȘEDINTE

ASISTENȚI JUDICIARI

GREFIER

C. M.

O. S.

; D. M. P. Ana C.

Red. C.M./_

Dact.P.C./_

6 ex/ com. 4 ex. /_ ..

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1436/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă