Sentința civilă nr. 1530/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
ROMÂNIA TRIBUNALUL B. -N.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1530/F/2013
Ședința publică din data de 4 iunie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: B. I. S., judecător GREFIER: M. D.
cu participarea asistenților judiciari:
SA L. M. C. V.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de reclamanta D. I. prin Uniunea J. ă a Sindicatelor Libere din Învățământ B. -N. împotriva pârâților C. N. "P. R. "; B.
, I. Ș. J. B. -N., având ca obiect drepturi bănești - Legea nr. 330/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți. Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, prin acțiunea introductivă.
Se constată că, la data de_ s-a depus la dosarul cauzei, prin serviciul de registratură al instanței, răspunsul la adresa întocmită de instanță la data de_ (f. 23), formulat de pârâtul C. N. "P. R. "; B. .
Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub nr. de mai sus, reclamanta D. I. a solicitat în contradictoriu cu pârâții C. N. "P. R. "; B. și I. Ș. J. B. -N. anularea deciziei de reîncadrare a reclamantei începând din 1 ianuarie 2010; reîncadrarea în baza Legii nr. 330/2009 cu începere din_ ; calcularea și plata diferențelor salariale rezultate din neaplicarea Legii nr. 330/2009 raportat la prevederile Legii nr. 221/2008; plata diferențelor salariale reprezentând 25% din indemnizația de concediu reținută ilegal în baza Legii nr. 118/2010; calcularea și plata indemnizației de concediu aferentă anului 2010 majorată cu 34% conform Legii nr. 330/2009 raportat la prevederile Legii nr. 221/2008; obligarea la plata diferențelor salariale reprezentând contravaloarea reducerii de 25% de la data reintrării în activitate după finalizarea concediilor și până la data de_ ; anularea dispoziției de reîncadrare în baza Legii nr. 285/2010 începând cu_ ; obligarea unității să emită o nouă decizie de reîncadrare începând cu_ ținând seama de prevederile Legii nr. 285/2010 cu luarea în considerare a drepturilor salariale aferente lunii octombrie 2010 rezultate din aplicarea Legii nr. 330/2009 cu referire la Legea nr. 221/2008 și Legea nr. 118/2010; calculul și plata diferențelor de drepturi bănești potrivit Legii nr. 221/2008 și art. 16 din Legea nr. 118/2010; calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 și a Legii-cadru nr. 330/2009 reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile acestor acte normative pe perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2010; calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, a Legii nr. 284/2010 și a Legii nr. 285/2010, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile acestor acte normative pe perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2011, sume actualizate cu indicele inflației; operarea în carnetul de muncă a salariilor stabilite conform Legii-cadru nr. 330/2009 și Legii nr. 285/2010, cu luarea în considerare a Legii nr. 221/2008.
În motivare s-a arătat că reclamanta este angajata unității de învățământ chemată în judecată, fără a beneficia de dispozițiile Legii nr. 330/2009 în sensul stabilirii drepturilor sale salariale începând cu data de_ cu luarea în considerare a salariului aferent lunii decembrie 2009 rezultat din aplicarea Legii nr. 221/2008. Totodată, reclamanta nu a beneficiat nici de prevederile Legii nr.
_ în sensul stabilirii drepturilor sale salariale la nivelul salariului aferent lunii octombrie 2010 rezultat din aplicarea Legii nr. 221/2008.
Prin decizia nr. 11/2012 Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în cadrul recursului în interesul legii că personalul didactic din învățământ este îndreptățit la salariul calculat în raport cu luna decembrie 2009 calculat în conformitate cu Legea nr. 221/2008.
În drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr. 330/2009, ale Legii nr. 221/2008 și ale Legii nr.
285/2010.
Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, conform art.
270 din Codul muncii, republicat.
Pârâtul I. Ș. J. B. -N. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, precum și tardivitatea introducerii acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
În motivare se arată, în esență, că se impune admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, întrucât I. Ș. J. B. - N. nu se află în raporturi de muncă cu reclamanta, calitatea de angajator o are numai directorul unității de învățământ cu personalitate juridică, conform art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997, coroborat cu art. 7 alin. 8 din legea nr. 84/1995, precum și conform art. 254 alin. 11 din Legea nr.1/2011.
Se mai arată că pârâtul nu are nici atribuții referitoare la finanțarea unităților de învățământ, conform art. 167 alin. 1 din Legea nr. 84/1995 și art. 104 alin. 2 din Legea nr. 1/2011 unitățile de învățământ sunt finanțate din fondurile alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe raza cărora funcționează, de la bugetul de stat și din alte sume, potrivit legii.
Ș. J. B. - N. are atribuții expres prevăzute de art. 95 din Legea nr. 1/2011, fără ca prin acestea să se regăsească și cea de plată a drepturilor salariale pentru cadrele didactice sau pentru personalul didactic auxiliar.
În ceea ce privește tardivitatea cererii s-a arătat că, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. 6 din O.U.G nr. 1/2009, reîncadrarea personalului didactic din învățământ, la data de 0_ s-a făcut luând în calcul salariile de bază la data de_, stabilite în conformitate cu prevederile
O.U.G. nr. 41/2009, aprobate cu Legea nr. 300/2009. În aceste condiții, unitățile de învățământ au procedat la reîncadrarea personalului cu data de 0_ .
Conform prevederilor art. 34 din Legea nr. 330/2009, soluționarea contestațiilor în legătura cu stabilirea salariilor de bază individuale a fost de competența ordonatorilor de credite, iar persoanele nemulțumite de modul de soluționare a contestațiilor s-au putut adresa instanței de contencios administrativ sau instanței judecătorești, după caz, potrivit legii în termen de 30 de zile de la data comunicării soluționării contestației,
În conformitate cu prevederile art. 3 din O.M.M.F.P.S. nr. 32/2010, controlul aplicării Legii nr. 330/2009 se face de către agențiile teritoriale pentru prestații sociale, cu privire la stabilirea salarizării personalului.
Acest control s-a realizat de către Agenția Teritorială pentru Prestații Sociale B. -N., iar conform prevederile art. 4 din același ordin, controlul aplicării Legii nr. 330/2009, cu privire la alocațiile bugetare pentru cheltuieli de personal, s-a făcut de către Direcția Finanțelor Publice. În acest sens, s-a constatat încadrarea în alocațiile bugetare și s-a aprobat efectuarea plății salariilor.
Pârâtul a arătat că, reclamanții nu au contestat în termen nici modul de stabilire a salariului începând cu data de 1 ianuarie 2011, potrivit prevederilor art. 7 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2010 a personalului plătit din fonduri publice și prevederilor art. 30 din Legea- cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Angajații unității nu au contestat modul de reîncadrare în termenul prevăzut de lege, motiv pentru care s-a considerat că s-a prescris dreptul la acțiune.
Pe fond
s-a precizat că, în conformitate cu prevederile art. 5, alin. 6 din O.U.G. nr. 1/2009, reîncadrarea personalului didactic din învățământ, la data de 0_ s-a făcut luând în calcul salariile de bază la data de_, stabilite în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 41/2009, aprobate cu Legea nr. 300/2009 și cu respectarea principiilor prevăzute de art. 3 din aceeași lege, în sensul luării în considerare "sporurile, adaosurile salariale, majorările, indemnizațiile cu caracter general sau special, precum și a alte drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă, precum și prin alte modalități, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat, potrivit principiilor
prezentei legi, în salariul brut sau, după caz, în salariul de bază, în solda funcției de bază sau în indemnizația lunară de încadrare".
Unitatea pârâtă a procedat la reîncadrarea personalului, cu respectarea întocmai a acestor prevederi, iar documentația privind reîncadrarea a fost verificată de către Agenția Teritorială pentru Prestații Sociale B. -N., ocazie cu care s-a constatat că reîncadrarea personalului s-a făcut corect, iar Direcția Finanțelor Publice a constatat încadrarea corectă în alocațiile bugetare pentru cheltuieli de personal, aprobând plata salariilor.
În baza prevederilor art. 48 (16) din Legea nr. 330/2009, a fost abrogată O.G. nr. 15/2008, aprobată cu Legea nr. 221/2008.
Deciziile de reîncadrare s-au emis cu respectarea întocmai a dispozițiilor legale în vigoare la data emiterii. La data emiterii deciziilor de reîncadrare nu a existat o sentință civilă care să oblige unitatea la acordarea unor diferențe salariale. Toți angajații au primit salariile conform deciziilor de reîncadrare începând cu data de 0_, au primit fluturașul de salariu în acest sens și nu a existat niciun fel de contestație în tot acest timp.
În aceste condiții, unitatea școlară a procedat corect la reîncadrarea personalului cu 0_, motiv pentru care s-a solicitat respingerea primului capăt de cerere.
În mod similar, începând cu 1 ianuarie 2011, drepturile salariale ale reclamanților au fost stabilite, potrivit art. 1 din Legea nr. 285/2010: "(1) începând cu luna ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%._ ".
Unitatea pârâtă a procedat la reîncadrarea personalului, cu respectarea întocmai a acestor prevederi, deciziile de reîncadrare s-au emis cu respectarea întocmai a dispozițiilor legale în vigoare. La data emiterii deciziilor de reîncadrare nu exista o sentință civilă care să oblige unitatea la acordarea unor diferențe salariale.
Pârâtul C. N. "P. R. "; B. , legal citat, nu a depus apărări scrise la dosar.
Examinând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului I. Ș.
B. -N. ,
invocată de pârât,
în temeiul art.137 din codul de procedură civilă în vigoare la data înregistrării prezentei cereri,
tribunalul reține că această excepție este întemeiată.
Așa cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, pretențiile reclamantului au fost formulate nu numai împotriva angajatorului, unitatea de învățământ, ci și împotriva I. ui Ș. J. B. -N. .
Raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, respectiv din raporturile de muncă. Inspectoratele școlare județene sunt organe deconcentrate în subordinea Ministerului Educației N. e, cu atribuții clar prevăzute în art. 95 din Legea educației naționale nr. 1/2011, printre care și aceea de coordonare a încadrării unităților de învățământ cu personal didactic necesar, neavând în schimb calitatea de angajator în sensul art. 10 și 14 din Codul muncii, republicat, între inspectoratul școlar și cadrele didactice neexistând raporturi de muncă. Asemenea raporturi se nasc între directorul unității de învățământ și cadrele didactice, potrivit art. 90 din Legea nr. 1/2011, întrucât angajarea pe post se face de către directorul unității de învățământ, cu aprobarea consiliului de administrație. Rolul I. ui Ș. J. este deci doar acela de a dispune repartizarea cadrului didactic la o anumită unitate de învățământ.
Pe de altă parte, potrivit art. 104 alin. 2 lit. a din capitolul VIII din Legea nr. 1/2011 a educației naționale intitulat "Finanțarea și baza materială a învățământului preuniversitar";, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii. Totodată, conform art. 1 alin. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1618/2009 privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010, finanțarea cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată.
În aceste condiții, în care I. Ș. J. B. -N. nu este parte a contractului individual de muncă al cadrului didactic, nu are ca atribuție angajarea efectivă a cadrelor didactice, calculul și plata de drepturi ce rezultă din raporturile de muncă, acesta nu justifică legitimare procesuală pasivă în cadrul unei acțiuni în care reclamantul pretinde drepturi care au rezultat din încheierea contractului individual de muncă.
Prin urmare, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârât se impune a fi admisă, consecința admiterii excepției fiind respingerea acțiunii formulată de reclamant/ă împotriva pârâtului I. Ș. J. B. -N., ca fiind promovată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
Raportat la soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive, tribunalul nu va mai analiza excepția tardivității invocată de pârât și nici apărările formulate pe fondul cauzei
.
Analizând actele și lucrările dosarului în ce privește fondul cauzei, tribunalul reține următoarele.
Reclamanta este angajatul/a pârâtului C. N. "P. R. "; B., așa cum rezultă din adeverința depusă la dosar. În cursul anului școlar 2009-2010 a intrat în concediu de odihnă în perioada iulie-august indemnizația de concediu cuvenită fiindu-i diminuată cu 25% în temeiul prevederilor Legii nr. 118/2010, dar aceasta nu a fost în concediu de odihnă în zilele de 1 și 2 iulie 2010, potrivit răspunsului comunicat la adresa formulată de tribunal (f.24). Tribunalul mai constată că pârâtul angajator nu a calculat drepturile salariale în luna decembrie 2009 cuprinzând și majorările prevăzute de Legea nr.221/2008 și nici pentru perioada 01 ianuarie 2010-13 mai 2011 la calcularea și plata drepturilor salariale n-au fost incluse majorările prevăzute de aceeași lege, aspect reieșit din adeverința depusă la dosar, precum și din răspunsul comunicat de angajator. Trebuie reliefat că pârâtul a emis decizia de reîncadrare a reclamantei nr.28/_, precum și o decizie pentru anul 2011.
În cee a c e privește
anularea deciziilor de reîncadrare, reîncadrarea în baza Legii nr. 330/2009 cu începere din_ și în baza Legii nr. 285/2010, precum și plata diferențelor salariale rezultate din neaplicarea Legii nr. 330/2009, Legii nr. 285/2010 raportat la prevederile Legii nr. 221/2008, tribunalul reține următoarele:
Prin decizia nr. 3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, s-a reținut că urmare a deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
Conform acestui act normativ, începând cu 1 octombrie 2008 salariile cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, a personalului cu funcții didactice auxiliare din învățământ au cunoscut o creștere semnificativă, urmare a majorării valorii coeficientului de multiplicare.
Astfel, pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar și pentru funcțiile didactice auxiliare din învățământ valoarea coeficientului de multiplicare pe perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2008 a crescut la valoarea de 400 lei față de 291,678 lei, creșterea fiind de 37%, așa cum rezultă din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 136/2008. Ca atare, prin decizia în interesul legii s-a reținut că la data de 31 decembrie 2009 salariul cuvenit personalului din învățământ - didactic și didactic auxiliar - era cel calculat în baza prevederilor Legii nr. 221/2008.
La data de 1 ianuarie 2010, a intrat în vigoare Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Potrivit art.330 alin.5 din legea nr.330/2009, lege aplicabilă pentru perioada indicată în acțiune, în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:
noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege;
sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.
Această decizie este obligatorie pentru toate instanțele judecătorești de la data publicării acesteia în Monitorul oficial, potrivit art. 330^7 alin. 4 din Codul de procedură civilă. Tot obligatorie este pentru instanță și decizia nr.11/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în monitorul oficial din 31 octombrie 2012, prin care au fost admise recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și C. de conducere al Curții de Apel Craiova și, în consecință:
S-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
În considerentele acestei decizii s-a arătat, printre altele, că stabilirea drepturilor salariale ale personalului din învățământ prin raportarea la o valoare de referință redusă, în contextul în care demersurile legislative anterioare de reducere a acestei valori de referință au fost apreciate ca fiind contrare Constituției României prin decizii ale Curții Constituționale, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia de recurs în interesul legii, a adoptat o modalitate de interpretare și aplicare unitară a prevederilor legale, poate reprezenta o ingerință a autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, care nu păstrează un echilibru just între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului, în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al articolului 1 din Protocolul nr. 1. În concluzie, având în vedere succesiunea cronologică a reglementărilor legale evocate, deciziile Curții Constituționale și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3/2011 pronunțată în recurs în interesul legii, se reține că, în perioada 1 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010, personalul didactic din învățământ trebuia să beneficieze de drepturi salariale lunare calculate prin includerea majorărilor stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
De la acest salariu, calculat conform Legii nr. 221/2008, trebuia să pornească unitatea de învățământ la momentul realizării noii încadrări în baza Legii-cadru nr. 330/2009, ceea ce nu s-a realizat așa cum atestă unitatea de învățământ în cuprinsul adeverinței depuse la dosar. Prin urmare, în privința reclamanților din prezenta cauză s-a comis o greșeală de încadrare în temeiul noii legi, întrucât nu s-a ținut seama de salariul cuvenit în baza Legii nr. 221/2008.
Urmare a încadrării eronate salariul de care au beneficiat reclamanții începând cu data de 1 ianuarie 2010 a fost mai mic decât cel efectiv cuvenit, calculat pornind de la valoarea salariului din 31 decembrie 2009, stabilit conform Legii nr. 221/2008. Salariul obținut la 31 decembrie 2009, de la care trebuia să se pornească la 1 ianuarie 2010 s-a menținut și în anul 2011, când a intrat în vigoare Legea nr. 284/2010, care reglementează salarizarea personalului din învățământ, aplicabilă potrivit art. 46 începând din 1 ianuarie 2011. Prin Legea nr. 285/2010 s-a prevăzut majorarea cu 15% a cuantumului salariilor acordate pentru luna octombrie 2010, începând cu 1 ianuarie 2011.
La data de 13 mai 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011, privind încadrarea și salarizarea în anul 2011
a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, aplicabilă numai de la momentul intrării sale în vigoare și nu pentru trecut, conform art. 1 al legii, act normativ ce prevede o altă reîncadrare a personalului și un alt mod de calcul al salariului.
În concluzie, având în vedere succesiunea cronologică a reglementărilor legale evocate, deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3/2011 și nr. 11/2012, pronunțate în recurs în interesul legii, tribunalul reține că, în perioada 1 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010, respectiv 1 ianuarie 2011 - 13 mai 2011 personalul didactic din învățământ trebuia să beneficieze de drepturi salariale lunare calculate prin includerea majorărilor stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008. Desigur, calculul drepturilor ca diferență dintre sumele efectiv acordate și cele cuvenite trebuie să aibă în vedere și dispozițiile Legii nr. 118/2010, aplicabilă din 3 iulie 2010, care prevăd diminuarea cuantumului brut al salariilor cu 25%.
Sumele datorate suportă riscul devalorizării, astfel că debitorul obligației de plată este ținut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care se impune obligarea debitorului la plata
actualizată cu indicele inflației a sumelor cuvenite, începând cu data de la care se datorează dreptul și până la data plății efective.
Având în vedere considerentelor reținute, a textelor legale și a deciziilor în interesul legii invocate, văzând și conținutul adeverinței nr. 2553/_ (f. 6), tribunalul va admite în parte pretențiile reclamantei formulate în temeiul Legii nr.221/2008 împotriva unității de învățământ și în consecință va anula deciziile de reîncadrare a reclamantei nr.28/_ și decizia de reîncadrare din anul 2011 și va dispune reîncadrarea acesteia în baza Legii nr.330/2009 și a Legii nr.285/2010, respectiv că drepturile salariale trebuie să cuprindă majorările prevăzute de Legea nr.221/2008, va obliga pârâta angajator să calculeze drepturile salariale cuvenite reclamantei/ului potrivit Legii- cadru nr.330/2009 și a Legii nr.285/2010 în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009 stabilit conform Legii 221/2008 și să plătească acesteia diferența dintre suma plătită efectiv cu acest titlu și suma cuvenită pentru perioada 1 ianuarie 2010-13 mai 2011 (ținându-se seama și de dispozițiile Legii 118/2010), actualizată cu rata inflației începând cu scadenței și până la data efectivă a plății.
În cee a c e privește solicitarea reclamantei în sensul obligării pârâtului C. N. "P. R. "; B. la plata diferențelor de drepturi salariale reprezentând 25% din indemnizația de concediu în baza Legii nr.118/2010 și ulterior până la data de_, instanța apreciază pretențiile reclamantei ca fiind întemeiate în parte, pentru zilele de 01 și 02 iulie 2010, pentru perioada ulterioară datei de 03 iulie 2010 acestea urmând a fi respinse pentru considerentele expuse mai jos..
În cursul anului școlar 2009-2010 reclamantei, în perioada iulie-august indemnizația de concediu cuvenită i-a fost diminuată cu 25% în temeiul prevederilor Legii nr. 118/2010 începând cu data de 1 iulie 2010(f.24). O asemenea măsură a fost contestată în prezentul cadru procesual, apreciindu-se că pentru lunile iulie și august 2010 în care reclamanta s-a aflat în concediu de odihnă acesteia i se cuvenea o indemnizație de concediu nediminuată, întrucât pe de o parte, Legea nr. 118/2010 nu se referă la diminuarea indemnizației de concediu de odihnă, iar pe de altă parte, plata indemnizației de concediu trebuia efectuată anterior datei plecării în concediu.
Prin Decizia în recursul în interesul legii nr.20/2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că dispozițiile art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 150 (fostul art. 145) din Codul muncii, art. 103 lit. a) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, respectiv 3 iulie 2010.
În motivarea acestei decizii s-a reținut că în perioada aflată în discuție (anul școlar 2009- 2010), dreptul la concediu de odihnă al personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat a fost reglementat de art. 103 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 17 teza întâi din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992, republicată, cu modificările ulterioare, prevede că modul de efectuare a concediului de odihnă cuvenit personalului didactic se va stabili de Ministerul Învățământului.Ca atare, ministrul educației naționale a emis Ordinul nr._ prin care au fost aprobate Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare, și a Hotărârii Guvernului nr. 250/1992, republicată, cu modificările ulterioare.
În cauză sunt aplicabile actele normative cu caracter special, mai precis art. 103 din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare, art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992, republicată, cu modificările ulterioare, și pct. 21-26 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 și a Hotărârii Guvernului nr. 250/1992, republicată, aprobate prin Ordinul ministrului educației naționale nr._ :- art. 103 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare: Articolul 103 Cadrele didactice beneficiază de dreptul la concediu astfel: a) concediul anual cu plata, în perioada vacanțelor școlare,
respectiv universitare, cu o durată de cel puțin 62 de zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale; în cazuri bine justificate, conducerea instituției de învățământ poate întrerupe concediul legal, persoanele în cauză urmând a fi remunerate pentru munca depusă; normele metodologice referitoare la efectuarea concediului legal vor fi elaborate de Ministerul Învățământului împreună cu sindicatele recunoscute pe plan național"; - art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare: Articolul 7(1) Pe durata concediului de odihnă, salariații au dreptul la o indemnizație calculată în raport cu numărul de zile de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, sporului de vechime și, după caz, indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.(2) Media zilnică a veniturilor prevăzute la alin. (1) se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu.(3) Pentru salariații încadrați cu fracțiuni de normă, indemnizația de concediu de odihnă se calculează avându-se în vedere veniturile prevăzute la alin. (1), cuvenite pentru fracțiunea sau fracțiunile de normă care se iau în calcul.(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică și în cazul efectuării concediului restant din anul 1991.(5) Indemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu."; - Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 și a Hotărârii Guvernului nr. 250/1992, republicată, aprobate prin Ordinul ministrului educației naționale nr._ :
pct. 21: "Pe durata concediului de odihnă, cadrele didactice au dreptul la o indemnizație, calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu; în cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte.";
pct. 22: "Media zilnică a veniturilor se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.";
pct. 23: "În calculul indemnizației concediului de odihnă acordat personalului didactic se iau în considerare și sporurile care fac parte din salariul de bază, conform Legii nr. 128/1997.";- pct. 24:
"Orice convenție prin care se renunță, în totalitate sau în parte, la dreptul la concediul de odihnă este interzisă.";
pct. 25: "Pentru cei încadrați cu fracțiuni de normă, indemnizația de concediu se calculează avându-se în vedere veniturile prevăzute la pct. 21-23, cuvenite pentru fracțiunea de normă sau fracțiunile de normă care se iau în calcul.";
pct. 26: "Indemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu."La data de 3 iulie 2010 a intrat în vigoare Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, care, în art. 1, prevede următoarele: Articolul 1(1) Cuantumul brut al salariilor/soldelor/ indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.(2) În situația în care din aplicarea prevederilor alin. (1) rezultă o valoare mai mică decât valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, suma care se acordă este de 600 lei.
La soluționarea recursului în interesul legii au fost avute în vedere și argumente referitoare la noțiunea de ierarhie a actelor normative, relația existentă între legea generală și legea specială și principiul neretroactivității legii, precum și Decizia Curții Constituționale nr. 872 din 25 iunie 2010, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 1-8 și cele ale art. 10-17 din Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, sunt constituționale.
Algoritmul de calcul al indemnizației
cuvenite personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul de odihnă este diferit de cel stabilit prin art. 150 (fostul art. 145) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, pentru celelalte categorii de
salariați, în cazul cărora se are în vedere media zilnică a salariilor de bază, indemnizațiilor și sporurilor cu caracter permanent din ultimele 3 luni anterioare celei în care se efectuează concediul. Or, în baza prevederilor pct. 21 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 și a Hotărârii Guvernului nr. 250/1992, republicată, aprobate prin Ordinul ministrului educației naționale nr._, indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic se calculează în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu.
Din interpretarea prevederii normative anterior citate rezultă faptul că indemnizația de concediu de odihnă cuvenită personalului didactic devine scadentă zi cu zi, pe măsură ce concediul este efectuat, și se calculează prin raportare tot la media veniturilor, zi cu zi, din perioada în care concediul se efectuează.
Având în vedere modalitatea de calcul al indemnizației de concediu de odihnă pentru personalul didactic anterior prezentată, dar și principiul neretroactivității legii, reducerea cu 25% statuată prin art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, este aplicabilă și indemnizației aflate în discuție, desigur de la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ (3 iulie 2010), în contextul în care concediul de odihnă este efectuat după această dată.
O altă interpretare juridică ar conduce la încălcarea principiului egalității în drepturi, consacrat în art. 16 alin. (1) din Constituția României, republicată, pentru că indemnizația de concediu înlocuiește salariul (care devine scadent pe măsura prestării activității), motiv pentru care aceasta devine scadentă în aceeași modalitate. În caz contrar, salariatul aflat în activitate, după data de 3 iulie 2010, ar obține venituri salariale inferioare celor obținute de salariatul care se află în concediu de odihnă în aceeași perioadă. Cu alte cuvinte, chiar dacă art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu conține o referire expresă la indemnizația de concediu de odihnă a personalului din învățământ, aceasta este strâns legată prin modul de calcul de drepturile salariale cuvenite pentru fiecare lună calendaristică în care se efectuează concediul de odihnă, drepturi salariale pentru care diminuarea de 25% se aplică în mod indiscutabil.
Pe de altă parte, pct. 26 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 și a Hotărârii Guvernului nr. 250/1992, republicată, aprobate prin Ordinul ministrului educației naționale nr._, prevede faptul că indemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu. Această dispoziție normativă nu poate influența aplicarea criteriilor pe baza cărora se stabilește cuantumul indemnizației de concediu de odihnă. Ea reglementează doar plata în avans a acestor drepturi bănești, fiind vorba despre un beneficiu al legii conferit salariaților din învățământ. Ca atare, indemnizația de concediu de odihnă se acordă pentru perioada în care acesta se efectuează, iar nu pentru perioada în care s-a prestat activitate și s-a primit salariu.
În altă ordine de idei, în opinia Înaltei Curți de Casație și Justiție prin aplicarea art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu se realizează încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, la data adoptării Legii nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, reclamanții nu erau beneficiarii unui drept de proprietate asupra unui "bun", în sensul instrumentului internațional anterior arătat, adică în legătură cu dreptul la indemnizația de concediu într-un cuantum nediminuat pentru zilele de concediu efectuate după momentul intrării în vigoare a legii, mai precis după data de 3 iulie 2010. Pe aspectul supus analizei se impune a aminti faptul că art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție reglementează trei reguli de bază, și anume: a) principiul respectării proprietății; b) privarea de proprietate în interes public și condițiile în care aceasta poate fi făcută; și c) controlul folosinței bunurilor.
Cu privire la prima regulă enunțată anterior trebuie analizat dacă la data adoptării Legii nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, reclamanții erau titularii unui drept de proprietate asupra unui bun în sensul Convenției în ceea ce privește indemnizația cuvenită pentru zilele de concediu efectuate după data de 3 iulie 2010. În urma analizării jurisprudenței Curții
Europene a Drepturilor Omului nu s-a identificat vreo cauză în care instanța europeană să fi stabilit că "salariul" pentru o perioadă viitoare (prin asimilare, și indemnizația de concediu) reprezintă un
"bun".
Pe de altă parte, se reține faptul că Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, are aplicabilitate doar pentru viitor, respectiv doar în privința salariilor la care vor avea dreptul categoriile de salariați vizați de acest act normativ după data de 3 iulie 2010 și care, în mod evident, vor deveni exigibile după această dată, știut fiind faptul că drepturile salariale devin scadente zi cu zi pe măsura prestării muncii în favoarea angajatorului.
De altfel, în jurisprudența instanței de la Strasbourg în care a fost analizată problema acordării drepturilor salariale au fost stabilite unele principii, după cum se va preciza în continuare. În Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunțată în Cauza Vilho Eskelinen contra Finlandei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat următoarele: "Convenția nu conferă dreptul de a continua să primești un salariu într-un anume cuantum [...]. O creanță poate fi considerată o valoare patrimonială, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, dacă are o bază suficientă în dreptul intern, de exemplu dacă este confirmată prin jurisprudența bine stabilită a instanțelor de judecată." (paragraful 94 din hotărâre). În Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko contra Ucrainei, se precizează faptul că: "[...] este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare. Totuși, dacă printr-o dispoziție legală în vigoare se stabilește plata unor sporuri și condițiile pentru aceasta au fost îndeplinite, autoritățile nu pot, în mod deliberat, să amâne plata lor, atâta vreme cât dispozițiile legale sunt în vigoare." (paragraful 23 din hotărâre). Totodată, se reține că politica salarială a personalului bugetar este atributul exclusiv al statului, cuantumul drepturilor de natură salarială fiind indisolubil legat de nivelul resurselor bugetului din care acestea se achită, iar statul, prin legislativul său, dispune de o largă latitudine, prin prisma Convenției, de a stabili politica economică și socială a țării (Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunțată în Cauza James și alții împotriva Marii Britanii).
De asemenea, "speranța legitimă", invocată de reclamanți, a fost reținută de aceeași Curte europeană ca reprezentând un "bun", în sensul primei reguli a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, în special atunci când în favoarea particularilor a fost recunoscut printr-o hotărâre judecătorească dreptul la o creanță suficient de bine determinată împotriva statului pentru a fi exigibilă (Hotărârea din 15 iunie 2010, pronunțată în Cauza M. u contra României) sau atunci când, din cauza frecventelor modificări legislative, în special prin intervenția Guvernului prin ordonanțe succesive, s-a căutat să se contracareze măsurile legislative dispuse de Parlament cu privire la anumite politici ale statului (în acest sens, a se vedea și: Hotărârea nr. 7 din 21 iulie 2005, pronunțată în Cauza Străin și alții împotriva României; Hotărârea din 1 decembrie 2005, pronunțată în Cauza Păduraru împotriva României; Hotărârea din 20 iulie 2006, pronunțată în Cauza Radu împotriva României).
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar considera că reclamanții ar avea un "bun" în sensul Convenției, se apreciază că ingerința statului asupra bunului acestora este conformă celei de-a doua reguli statuate în art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului. În analiza respectării regulii anterior amintite se reține că în astfel de cauze ingerința statului nu este de tipul
"privării de proprietate" (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz și alții împotriva Spaniei). Curtea nu analizează situația reducerii pensiilor sau salariilor ca și cum ingerința ar fi o "privare de proprietate". În consecință, lipsa despăgubirii pentru ingerință nu conduce, ex ipso, la încălcarea art. 1 al Protocolului nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului.
În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului se statuează faptul că statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în acest domeniu. Curtea mai constată că nu este rolul său de a verifica în ce măsură existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek contra Poloniei, paragraful 59; Hotărârea din 19 decembrie 1989, pronunțată în Cauza Mellacher și alții contra Austriei, paragraful 53). Având în vedere că nu este vorba de o privare de proprietate, testul de proporționalitate nu poate consta, în principal și exclusiv, în verificarea acordării de către stat a unei despăgubiri adecvate, ci se va
analiza în concret în ce măsură angajatul în sistemul public a fost lipsit în totalitate de salariu (Hotărârea din 12 octombrie 2004, pronunțată în Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei, paragraful 39), funcționarul și familia sa au fost lipsiți în totalitate de mijloace de subzistență (Hotărârea din 20 iunie 2002, pronunțată în Cauza Azinas contra Ciprului, paragraful 44) sau dacă măsura este discriminatorie (hotărârea pronunțată în Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei, citată mai sus, paragraful 39).
Privită prin prisma acestor principii, se apreciază ca ingerința statului este proporțională în raport cu interesele particulare afectate. În plus, conform instrumentului european aflat în discuție, ingerința statului asupra "proprietății" reclamanților trebuie să îndeplinească următoarele cerințe principale: a) să fie prevăzută de lege; b) să fie justificată de un interes public; c) să existe o proporționalitate a măsurii cu situația care a determinat-o. Astfel, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție cere ca ingerința autorității publice în dreptul de proprietate asupra bunurilor să fie legală. În acest sens se reține că diminuarea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei este prevăzută în Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, act normativ care conține prevederi suficient de clare, precise și accesibile pentru a fi considerat "lege" din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.
Cu privire la scopul ingerinței, măsura diminuării cu 25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei este justificată de un interes public ("utilitatea publică"), astfel cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, și din deciziile Curții Constituționale nr. 872/2010 și nr. 874/2010, respectiv de necesitatea de a reduce cheltuielile bugetare în contextul crizei economice mondiale.
Cu privire la proporționalitatea situației care a determinat restrângerea, se apreciază că există o legătură de proporționalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei) și scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) și că există un echilibru echitabil între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului. De altfel, preocuparea de a asigura un atare echilibru se reflectă în structura art. 1 din Protocolul nr. 1 în totalitate, așadar și în cea de a doua teză care trebuie coroborată cu principiul consacrat de prima. În special, trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat de orice măsură care privează o persoană (Hotărârea din 20 noiembrie 1955, pronunțată în Cauza Pressos Compania Naviera - S.A. și alții împotriva Belgiei).
Pentru a determina dacă măsura litigioasă respectă justul echilibru necesar și, în special, dacă nu obligă reclamanții să suporte o sarcină disproporționată trebuie să se ia în considerare modalitățile de compensare prevăzute de legislația națională. În această privință, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat deja că fără plata unei sume rezonabile în raport cu valoarea bunului privarea de proprietate constituie, în mod normal, o atingere excesivă și că lipsa totală a despăgubirilor nu poate fi justificată în domeniul art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în împrejurări excepționale (Cauza Sfintele mănăstiri împotriva Greciei din 9 decembrie 1994; Cauza Exregele Greciei și alții împotriva Greciei, Cererea nr._ ; Hotărârea din 22 iunie 2004, pronunțată în Cauza Broniowski împotriva Poloniei). În caz contrar, după cum s-a pronunțat deja Curtea Europeană a Drepturilor Omului, dacă o reformă radicală a sistemului politic și economic al unei țări sau situația sa financiară poate justifica, în principiu, limitări drastice ale despăgubirilor, atare circumstanțe nu pot fi formulate în detrimentul principiilor fundamentale care decurg din Convenție, cum ar fi principiul legalității și cel al autorității și efectivității puterii judecătorești (Cauza Broniowski, citată anterior). Cu atât mai mult, absența totală a despăgubirilor nu se poate justifica nici măcar în context excepțional, în prezența unei atingeri aduse principiilor fundamentale consacrate prin Convenție (Cauza Străin și alții împotriva României).
În altă ordine de idei, se reține faptul că măsura legislativă criticată este aplicată în mod nediscriminatoriu, în sensul că reducerea de 25% este incidentă tuturor categoriilor de personal bugetar în același cuantum și mod. Ca atare, se consideră că prin măsurile dispuse prin art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu se aduce atingere vreunui principiu fundamental consacrat prin Convenție (cum sunt nediscriminarea sau preeminența dreptului). În cauza de față, în raport cu modul de constituire a indemnizației de concediu, nu se poate aprecia că reclamanții dețineau un "bun", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la
Convenția europeană a drepturilor omului, cu privire la o indemnizație de concediu într-un cuantum nediminuat.
În caz ul de față
, așa cum rezultă din adeverința emisă de C. N. "P. R. "; B., reclamantei i-a fost redusă indemnizația de concediu și drepturile salariale începând cu luna iulie, menționându-se că s-a aplicat această reducere și pentru zilele de_ și_ (f.24) în temeiul Legii nr.118/2010. Se constată astfel că s-a operat o reducere pentru 01 și 02 iulie, deși Legea nr. 118/2010 nu era încă intrată în vigoare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituție, care prevăd că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. Totodată este de reținut că nu a existat nici un alt fundament juridic pentru reducerea indemnizației de concediu în cazul reclamantei pentru zilele de 01 și 02 iulie 2010, sub acest aspect acțiunea fiind întemeiată.
În baza considerentelor exprimate, făcând aplicarea dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 118/2010, a pct. 21 și 22 din anexa nr. 1 la Ordinul nr. 3251/1998, art. 7 din HG nr. 250/1992, republicată și ținând seama de jurisprudența Curții europene mai sus relevată, precum și de obligativitatea statuărilor Înaltei Curți de Casație și Justiție din Decizia în recurs în interesul legii nr. 20/2011, tribunalul va ad mite doar în part e pr etențiile reclamant ei, pentru p erioada 01,02 iulie 2010 urmând a fi respinse ca neîntemeiate cele vizând perioada 03 iulie 2010-31 decembrie 2010.
Instanța urmează a admite în parte și solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului C.
N. "P. R. "; B. la înscrierea în carnetul de muncă a drepturilor salariale acordate în prezenta cauză, însă numai pentru perioada în care vechimea în muncă putea fi probată în baza carnetului de muncă, respectiv până la data de 31 decembrie 2010 conform art. 279 și art.281 din Codul Muncii republicat.
Tribunalul va respinge ca nefondate celelalte pretenții din acțiune, fiindcă în ce privește indemnizația de concediu pentru anul școlar 2009/2010 aceasta a fost legal diminuată începând cu data de 3 iulie 2010, așa cum s-a stabilit prin decizia instanței supreme anterior reliefate precum și pentru perioada ulterioară acestei date și până la 31 decembrie 2010, iar în ce privește drepturile salariale ulterior datei de 13 mai 2011 acestea trebuie calculate conform Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, aplicabilă numai de la momentul intrării sale în vigoare și nu pentru trecut, conform art. 1 al legii, act normativ ce prevede o altă reîncadrare a personalului și un alt mod de calcul al salariului.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
În baza art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, s-a solicitat votul consultativ al asistenților judiciari, care au exprimat aceeași opinie.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului I. Ș. J. B. -N.
, cu sediul în B., S. 1 D., nr. 5, jud. B. -N., excepție invocată de pârât, și în consecință respinge acțiunea față de acest pârât ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta D. I. , împotriva pârâtului C.
"P. R. "; B.,
și în consecință:
anulează deciziile de reîncadrare a reclamantei nr.28/_ și decizia de reîncadrare din anul 2011 și dispune reîncadrarea acesteia în baza Legii nr.330/2009 și a Legii nr.285/2010.
obligă pârâtul angajator C. N. "P. R. "; B. să calculeze drepturile salariale cuvenite reclamantei potrivit Legii nr.330/2009 și Legii nr.285/2010, în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009 stabilit conform Legii 221/2008 și să plătească acesteia diferența dintre suma plătită efectiv cu acest titlu și suma cuvenită pentru perioada 1 ianuarie 2010-13 mai 2011( ținându-se seama și de dispozițiile Legii nr.118/2010), sume actualizate cu rata inflației începând cu data de 1 ianuarie 2010 și până la data efectivă a plății;
obligă pârâtul C. N. "P. R. "; B. să calculeze reclamantei indemnizația de concediu de odihnă aferent anului școlar 2009-2010, pentru zilele de 01 și 02 iulie 2010, fără
aplicarea diminuării cu 25% în baza legii nr.118/2010 și să plătească acesteia diferența dintre indemnizația astfel calculată și cea efectiv încasată pentru perioada arătată.
respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei de plată a diferențelor salariale dintre sumele încasate în baza Legii nr. 118/2010 și sumele stabilite prin contractul colectiv de muncă, pe perioada ulterioară datei de 03 iulie 2010 efectuării concediului de odihnă și până la data de 31 decembrie 2010;
- obligă pârâtul C. N. "P. R. "; B. să înscrie în carnetul de muncă al reclamantei drepturile salariale recunoscute acesteia până la data de 1 ianuarie 2011;
respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtului C. N. "P. R. "; B. să înscrie în carnetul de muncă drepturile cuvenite acesteia începând cu 1 ianuarie 2011.
Respinge celelalte pretenții formulate de reclamantă. Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE GREFIER
B. I. S. M. D.
cu votul consultativ al asistenților judiciari,
SA L. M. V. -C.
Red./Dact.
BISz -_ / 5. ex.
.
