Sentința civilă nr. 1550/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
SENTINȚA CIVILĂ NR.1550
Ședința publică din 25 Martie 2013
Completul compus din: Președinte: P. R. M.
Ș. L., grefier Asistenți judiciari:
P. R. S.
V. R. I.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul A. V., cu domiciliul în Ș. -S., str. N., nr.8, județul Sălaj în contradictoriu cu pârâtul S. O. P. D. I. P. cu sediul în Ș. - S. ,str. G. C., nr.29, județul Sălaj având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, învederează instanței faptul că reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare.
Instanța constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare, pe baza probelor existente la dosar.
T R I B U N A L U L
Prin acțiunea sa reclamantul A. V. a chemat în judecată pârâtul S.
"P. D. I. P. "; Ș. -S. solicitând obligarea acestuia la:
plata primelor de stabilitate aferente semestrelor I și II din anul 2009
plata a ½ din cel de-al XIII-lea salariu aferent anului 2008
plata celui de-al XIII-lea salariu aferent anului 2009
plata sumelor solicitate actualizate cu rata inflației calculată până la data plății efective.
În motivarea acțiunii sale reclamantul arată faptul că a fost angajat cu contract individual de muncă al pârâtului până la data de_ când s-a pensionat.
Deși pârâtul datora primele de stabilitate solicitate, în temeiul art.41 din
O.U.G. nr.115/2004, art.1 din H.G. nr.578/2008 și art.96 lit.g) din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară pe perioada 2008-2010 acesta nu le-a acordat.
Premiile anuale se cuvin în temeiul art.96 alin.2 lit.a din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară precum și în temeiul art.25, alin.1 din Legea nr.330/2009.
Aceste drepturi nu i-au fost acordate deși a solicitat achitarea lor, pârâtul condiționând plata de o soluție favorabilă dată de instanțele judecătorești.
1
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei pârâtul a invocat excepția prescripției parțiale a drepturilor solicitate de reclamant iar pe fondul cauzei a lăsat la latitudinea instanței pronunțarea soluției datorită faptului că a mai fost pronunțată o soluție într-o speță similară care a fost menținută de instanța de control judiciar.
În motivarea excepției pârâtul arată faptul că potrivit art.268, pct.1, lit.c) din Legea nr.53/2003 cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la nașterea dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate ori raportat la data introducerii acțiunii de către reclamant, respectiv_, cererile acestuia privind acordarea primelor de stabilitate aferente anului 2009 și a ½ din premiul anual aferent anului 2008 sunt prescrise.
Prin răspunsul la întâmpinare reclamantul solicită instanței să respingă excepția prescripției invocată de pârâtă deoarece aceasta, prin adresa nr.2293/_ a recunoscut că are dreptul la plata drepturilor solicitate și în consecință prescripția extinctivă a fost întreruptă conform prevederilor art.16 lit.a) din decretul nr.167/1958.
Asupra cauzei de față instanța reține următoarele:
Prin cererea sa, introdusă la data de_, reclamantul a solicitat și plata primelor de stabilitate aferente semestrelor I și II 2009 și plata a ½ din cel de-al XIII-lea salariu aferent anului 2008.
Plata premiului anual aferent anului 2009 era scadentă în luna ianuarie 2009 iar plata primelor de stabilitate erau scadente în luna mai 2009 respectiv luna septembrie 2009.
Potrivit prevederilor art.268 alin.(1) lit.c) din Codul muncii cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la nașterea dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
Raportat la data introducerii acțiunii aceste cereri sunt prescrise și în consecință excepția invocată de pârât va fi admisă.
Cursul prescripției nu a fost întrerupt în conformitate cu prevederile art. 16 lit.a) din decretul nr.167/1958, deoarece din cuprinsul adresei nr.2293/_, emisă de pârât nu reiese faptul că acesta ar fi recunoscut pretențiile reclamantului (f.12).
Cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata premiului anual aferent anului 2009 este fondată deoarece OUG nr.115/2004, prin art. 20 prevede că:"; pentru activitatea desfășurată, personalul salarizat potrivit prezentei ordonanțe de urgență beneficiază, la sfârșitul anului calendaristic, de un premiu anual egal cu salariul mediu lunar de bază realizat în anul pentru care se face premierea";.
Pârâtul nu și-a îndeplinit această obligație la termenul stabilit de lege și în consecință, în baza art.256 alin.(1) din Codul muncii, instanța îl va obliga la plata premiului anual aferent anului 2009 actualizat în funcție de rata inflației calculată de la scadență la data plății efective.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
2
H O T Ă R Ă Ș T E:
Admite excepția invocată de pârâtă - și respinge ca fiind prescrise, cererile privind acordarea primelor de stabilitate aferente anului 2009 precum și cel privind 1/2 din salariul anual aferent anului 2008.
Admite în parte cererea formulată de reclamantul A. V., cu domiciliul în Ș. -S., str. N., nr.8, județul Sălaj în contradictoriu cu pârâtul: S. O.
D. I. P. cu sediul în Ș. - S. ,str. G. C., nr.29, județul Sălaj - pe care îl obligă la plata premiului anual aferent anului 2009 sumă ce urmează a fi actualizată în funcție de rata inflației calculată de la scadență până la plata efectivă.
Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică,azi, 25 martie 2013.
Președinte,
Asistenți judiciari,
Grefier,
P. R. M.
P.
R.
S.
V.
R. I. Ș. L.
Red.P.R.M./_
Dact.Ș.L./_ /4 ex.
3