Sentința civilă nr. 1948/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
4204
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1948
Ședința publică din _
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE
: G.
Brîndușa
ASISTENȚI
: O.
S.
JUDICIARI
: D.
M.
GREFIER
: C.
D.
Pe rol este soluționarea acțiunii civile formulate de către reclamanta T.
A., domiciliată în sat M., nr. 130, județul M., în contradictoriu cu
pârâta Ș. G. "D. Vodă"; M., cu sediul în M., str. I. D., nr. 871,
județul M., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa reclamantei T.
A. și a pârâtei Școala G. "D. Vodă"; M. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că pârâta Școala G. "D. Vodă"; M. nu a răspuns
solicitărilor instanței, apreciază lămurită cauza, închide dezbaterile și o reține cauza în pronunțare.
T.
Asupra acțiunii civile de față,
Constată că prin cererea înregistrată la data de_ reclamanta T.
A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Ș. G. "D. Vodă";
M.,
ca prin hotărârea ce o va pronunța să o oblige pe aceasta la plata ajutorului financiar pentru achiziționarea de cărți și programe educaționale pe suport electronic necesare îmbunătățirii calității activității didactice în învățământul preuniversitar, pentru anul 2009-2010, reprezentând echivalentul sumei de 100 Euro calculat la cursul de schimb valutar B.N.R. de la data plății, în baza Legii 315/2006.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că potrivit prevederilor Legii nr. 315 din 12 iulie 2006 privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, "se acordă un ajutor financiar cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar, în vederea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice";. Acest ajutor "se acordă anual, la solicitarea cadrelor didactice, și reprezintă echivalentul în lei a 100 euro, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României la data plății";.
Prin H.G. nr. 453/2007 s-au aprobat normele metodologice de aplicare a Legii nr. 315/2006, iar potrivit acestora "beneficiarii ajutorului financiar prevăzut de Legea nr. 315/2006 sunt cadrele didactice titulare și/sau suplinitoare calificate, încadrate în învățământul preuniversitar, care sunt în activitate";, iar acordarea ajutorului financiar se face pentru fiecare cadru didactic, pentru funcția de bază";. Conform prevederilor art. 2 din normele metodologice " ajutorul financiar se acordă de unitatea de învățământ preuniversitar la care cadrul didactic își desfășoară activitatea. În cazul în care cadrul didactic își desfășoară activitatea în mai multe unități de învățământ, ajutorul financiar prevăzut la art. 1 alin. (2) se acordă de către unitatea de învățământ la care se păstrează și se completează carnetul de muncă"; .
Acest ajutor financiar, numit și fond de carte, se acordă anual pe baza unei cereri formulate de beneficiar și care se înregistrează până la data de 1 noiembrie pentru anul următor, iar plățile se efectuează începând cu luna ianuarie din anul următor.
La rândul lor, unitățile școlare vor solicita lunar, până la data de 10 a fiecărei luni, la inspectoratul școlar, sumele necesare pentru plata ajutorului financiar aferent lunii următoare, iar inspectoratele școlare județene/al municipiului București vor solicita lunar, până la data de 20 a fiecărei luni, la Ministerul Educației Naționale - Direcția generală buget-finanțe, patrimoniu și investiții, necesarul de deschideri de credite bugetare pentru luna următoare, urmând a aloca lunar către unitățile școlare sumele necesare efectuării plății ajutoarelor într-un cont de disponibil deschis în afara bugetului local. Plata ajutorului financiar se face de către unitățile de învățământ, integral, pe baza documentelor justificative, sau în avans, într-o singură tranșă, cu încadrare în cuantumul stabilit la art. 1 alin. (2). Justificarea sumelor primite ca avans se realizează în condițiile legii, în termen de 15 zile calendaristice.
Reclamanta a mai arătat că potrivit art. 6 din norme, responsabilitatea privind asigurarea ajutorului financiar prevăzut la art. 1 alin. (2) revine directorului la nivelul instituției de învățământ, inspectorului școlar general responsabil de curriculum la nivelul Inspectoratului Școlar Județean/al municipiului București și direcțiilor de specialitate la nivelul Ministerului Educației Naționale.
În drept s-au invocat prevederile Legii 315/2006 și a H.G. 453/2007.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
În anul școlar vizat în litigiu: 2009/2010, reclamanta în prezenta cauză a fost cadru didactic cu norma de bază la unitatea de învățământ pârâtă- Ș. G.
"D. Vodă"; M. ,
așa cum rezultă din adeverința nr. 94/_ .
Conform art. 1 și 2 din Legea 315/2006, se recunoaște cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar dreptul la un ajutor financiar anual în cuantum de 100 EURO, în vederea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice.
Potrivit art. 2 din Legea 315/2006 ajutorul financiar în vederea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice se acordă anual, art. 3 al. 1 din H.G. nr. 453/2007 stabilind că acest ajutor se acordă anual pe bază de cerere formulată de beneficiar și înregistrată până la data de 1 noiembrie pentru anul următor la unitatea de învățământ la care beneficiarul exercită funcția de bază, iar plățile se efectuează începând cu luna ianuarie din anul următor.
Având în vedere că reclamanta nu a dovedit că a solicitat ajutorul financiar pentru achiziționarea de cărți și programe educaționale pe suport electronic pentru anul 2010, în termenul prevăzut de art. 3 al. 1 din H.G. 453/2007 (noiembrie 2009), instanța va respinge acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge
ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta T. A., domiciliată în sat M., nr. 130, județul M., în contradictoriu cu pârâta Ș. G. "D. Vodă"; M., cu sediul în M., str. I. D., nr. 871,
județul M. .
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Maramureș.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
Președinte,
Asistenți
judiciari,
G. ier,
G. Brîndușa
O. S. D.
M.
C. D.
Red. dact.G.B./_
4 ex./com. 2 ex.-_