Sentința civilă nr. 2018/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ DOSAR NR._
Operator date 2516
SENTINȚA CIVILĂ NR.2018
Ședința publică din 15 aprilie 2013
Completul compus din:
Președinte: P. R. M., judecător Ș. L., grefier
Asistenți judiciari:
P. R. S.
V. R. I.
S-a luat în examinare acțiunea civilă - după casarea în parte - formulată de reclamanții: M. L., P. V., S. M., C. E. - toți cu domiciliul procesual ales în J., str. Gh. Doja, nr. 32, jud. Sălaj, în contradictoriu cu pârâta
S.C. P. S.A. cu sediul în B. ,str. C., nr.22, județul Ilfov, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta pârâtei, av. Ielciu
D. Alexandrina, lipsă fiind reclamanții. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care, învederează instanței faptul că pârâta a depus la dosar înscrisurile solicitate la termenul anterior.
Nemaifiind cereri în probațiune ori excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta pârâtei, av. Ielciu D. Alexandrina,solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
T R I B U N A L U L
Prin acțiunea formulată in data de_, reclamanții: M. L., P. V. ,
M., C. E. au chemat în judecată pârâta S.C. P. S.A. B. solicitând obligarea acesteia la plata cotei părți din profitul societății realizat pe anii_ în valoare de 11.247 lei, pentru fiecare, actualizată cu indicele de inflație începând cu data scadenței până la data plății efective.
În motivarea acțiunii au arătat că, în calitate de angajați la societatea pârâtă au avut dreptul la plata cotei părți din profitul net realizat în anii_ așa cum prevede textul de art. 139 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat în anul 2005 și menținută fără modificare în contractele din anii 2006 și 2007.
Această obligație derivă din reglementarea cuprinsă în art. 41 alin. 2 lit. a și art. 42 alin. 2 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel național pe anii 2005-2006 și apoi pe anii 2007-2010, în care se prevede în mod expres: Cota de profit ce se repartizează salariaților este de până la 10% în cazul societăților comerciale și de până la 5% în cazul regiilor autonome.
Reclamanții au solicitat cota de 7,5% din profitul realizat, media dintre cele doua valori menționate.
Aplicând cota de 7,5% din profitul net realizat rezultă următoarele sume reprezentând drepturi salariale: în anul 2005 - 2193,85 lei pentru fiecare salariat, în anul 2006 - 4551,78 lei, iar în anul 2007 - câte 4501,41 lei rezultând o sumă de 11.247,04 pentru fiecare.
Prin întâmpinare, pârâta S.C. P. S.A. a ridicat următoarele excepții:
excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, acțiunea fiind introdusă de persoane fără calitate procesuală activă, cu motivarea că nu există identitate pentru persoana reclamantului și titularul dreptului pretins în cadrul raportului juridic dedus judecății, câtă vreme cota X de participare a salariaților la profitul anual nu a fost determinată în concret prin negociere cu FSLI P. . Prin urmare, creanța pretinsă nu este certă, lichidă și exigibilă.
excepția prematurității acțiunii, motivată pe dispozițiile art. 139 CCM, care prevede negocierea cotei de participare a salariaților la profitul anual, acțiune care nu a avut loc, astfel că nu s-a individualizat dreptul salariaților. excepția prescripției cererii introductive, precizându-se în motivare că cota parte din profit ce se poate repartiza salariaților, conform clasificării din contractul colectiv de muncă la nivel național, reglementată în art. 42, pe anii 2007-2010, reprezintă "alte venituri"; decât cele salariale, așa încât, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 283 lit. e din Codul muncii, potrivit cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Pe fond a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 184/_ Tribunalul Sălaj a respins ca prescris dreptul la acțiune al reclamanților privind plata cotei părți din profitul societății realizat în anii 2005, și a obligat reclamanții să plătească pârâtei suma de 400 lei, reprezentând cheltuieli de judecata.
Împotriva acestei sentințe, reclamanții au declarat recurs, iar prin decizia civila nr. 1131/R/2010 a Curții de A. C., acesta a fost admis in ceea ce privește petitul privind plata cotei părți pe anul 2005, cauza fiind trimisa spre rejudecare Tribunalului Sălaj, astfel formându-se dosarul nr._ .
Examinând actele dosarului, instanța retine in fapt următoarele:
Reclamanții au fost salariații pârâtei în perioada pentru care se solicită aceste drepturi.
Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005-2006, apoi pe anii 2007-2010, la art. 42 alin. lit. a s-a reglementat adaosul la salariul de bază reprezentând cotă-parte din profit ce se repartizează salariaților, care este de până la 10% în cazul societăților comerciale și de până la 5% în cazul regiilor autonome. Această clauză a fost preluată de societatea pârâtă în contractul colectiv de muncă, precizându-se la art. 139 că cota de participare a salariaților la profitul anual, modalitatea convenită de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi
stabilite prin negociere cu FSLI P. .
Astfel, societatea pârâtă nu se poate prevala de propria culpă pentru neînceperea negocierilor în vederea determinării modalității concrete de acordare a cotei-părți din profit.
Clauzele contractului colectiv de muncă sunt obligatorii pentru părțile contractante, așa cum s-a stabilit prin Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă.
Susținerea pârâtei că adaosul salarial reglementat de Codul muncii echivalează cu un drept afectat de o condiție mixtă, neîndeplinită nu poate fi acceptată față de dispozițiile art. 159 Codul muncii potrivit cărora salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza unui contract de muncă.
În acest sens a fost definit salariul și în Declarația Universală a Drepturilor Omului și în dispoziția art. 1 din Convenția nr. 95/1949 a Organizației Internaționale a Muncii.
Dispozițiile art. 170 Codul muncii reglementează inadmisibilitatea renunțării la drepturile salariale.
Prin urmare, salariul nu poate fi supus nici unei condiții, nu echivalează cu o obligație comercială ci reprezintă un drept ca urmare a unei prestații efectuate de salariat.
Art. 111 alin. (1) din Legea 32/1991 privind societățile comerciale prevede că "adunarea generală ordinară se întrunește cel puțin o dată pe an, în cel mult 5 luni de la încheierea exercițiului financiar";, iar alin. (2) că "în afară de dezbaterea altor probleme înscrise la ordinea de zi, adunarea generală este obligată: a) să discute, să aprobe sau să modifice situațiile financiare anuale, pe baza rapoartelor prezentate de consiliul de administrație, respectiv de directorat și de consiliul de supraveghere, de cenzori sau, după caz, de auditorul financiar, și să fixeze dividendul";.
Art. 27 alin. (1) din Legea 82/1991 a contabilității prevede că "exercițiul financiar reprezintă perioada pentru care trebuie întocmite situațiile financiare anuale și, de regulă, coincide cu anul calendaristic";, iar art. 36 alin. (1) din același act normativ că "termenele pentru întocmirea situațiilor financiare anuale sunt următoarele:
pentru societățile comerciale, societățile/companiile naționale, regiile autonome, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar;
pentru celelalte persoane prevăzute la art. 1, 120 de zile de la încheierea exercițiului financiar";.
Din coroborarea dispozițiilor legale menționate anterior, se reține că în cazul societăților pe acțiuni aprobarea situațiilor financiare anuale, inclusiv repartizarea profitului, se realizează de adunarea generală ordinară, pe baza rapoartelor prezentate de consiliul de administrație, respectiv de directorat și de consiliul de supraveghere, de cenzori sau, după caz, de auditorul financiar. În mod evident, având în vedere procedura care premerge aprobarea de către adunarea generală a situațiilor financiare aferente anului 2005, dreptul la acțiune nu putea să curgă anterior încheierii exercițiului financiar, dată la care nici nu se puteau întocmi situațiile financiare aferente anului 2005 și nici nu se putea determina dacă
societatea a realizat beneficii care să poată fi repartizate pe destinațiile prevăzute de lege.
Termenul de prescripție stabilit pe ani se împlinește în ziua corespunzătoare zilei în care a început să curgă din ultimul an ( conform art. 101 alin. 3 Cod procedură civilă), având în vedere că acțiunea reclamanților a fost înregistrată în prima zi lucrătoare a anului 2009, respectiv_, fiind expediată prin poștă la data de 30 decembrie 2008, astfel că acțiunea reclamanților apare ca fiind formulată în termenul de prescripție de 3 ani, și în consecință instanța va admite cererea reclamanților privind obligarea paratei la plata cotei părți din profitul societății realizat pe anii 2005, și in temeiul art. 274 Cod de Procedură civilă va obliga pârâta să plătească reclamanților suma de 400 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
În numele Legii H O T Ă R Ă Ș T E:
Admite cererea formulata de reclamanții: M. L., P. V., S. M. ,
C. E. - cu domiciliul procesual ales în J., str. Gh. Doja, nr. 32, jud. Sălaj, în contradictoriu cu pârâta S.C. P. S.A. cu sediul în B., sector 1, C., nr. 22, și în consecință obligă pârâta să plătească fiecărui reclamant suma de 2.193,85 lei, reprezentând cota parte din profitul societății realizat in anul 2005, suma ce va fi actualizata in funcție de indicele de inflație începând cu data scadentei și pana la data plătii efective.
Obliga pârâta să plătească reclamanților suma de 400 de lei, reprezentând cheltuieli de judecata.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 15 aprilie 2013.
Președinte,
Asistenți judiciari,
Grefier,
P. R. M.
P. R. S.
V. R. I. Ș. L.
Red.P.R.M./_
Dact.Ș.L./_ /7 ex.
