Sentința civilă nr. 2227/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -N.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ nr. 2227/ F/2013
Ședința publică din data de 16 septembrie 2013 Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: G.
C.
F.
, președinte secție
GREFIER: V.
H.
cu participarea asistenților judiciari
S. P. L. Z.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de reclamanta Uniunea J. ă a Sindicatelor Libere din Învățământ B. -N. în numele și pentru membrul de sindicat A. D. în contradictoriu cu pârâții L. T. S. "S. M. "; B. ,
C. T. "G. M. "; B., Primarul municipiului B., C. local B., C. județean B. -N.,
având ca obiect drepturi bănești Legea-cadru nr. 330/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
În baza art. 208, 2010 din Legea nr. 62/2011, republicată, raportat la art. 2 pct. 1 lit. c C.proc.civ., tribunalul constată că este competent să soluționeze prezenta acțiune.
Se constată că la data de 14 mai 2013 pârâtul C. județean B. -N. a depus la dosar întâmpinare însoțite de acte anexă, prin care se invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului pentru asigurarea fondurilor aferente funcției didactice ocupate de reclamat la C. T. "G. M. "; B., iar la data de 26 iulie 2013 pârâții Primarul municipiului B., C. local B. au depus la dosar întâmpinare prin care invocă excepția prematurității introducerii acțiunii.
Tribunalul constatând că nu se formulează alte cereri, că atât reclamanta, cât și pârâții Primarul municipiului B., C. local B., C. județean B. -N. au solicitat judecarea cauzei în lipsă, unește cu fondul cauzei excepțiile invocate de pârâți prin întâmpinare, declară închisă faza de cercetare judecătorească și rămâne în pronunțare cu cauza.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată,
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub nr. de mai sus reclamanta Uniunea J. ă a Sindicatelor Libere din Învățământ în numele și pentru membrul de sindicat A. D. a chemat în judecată pe pârâții L. T. S. "S. M. "; B.
, C. T. "G. M. "; B., Primarul municipiului B., C. local B., C. județean B. -N. solicitând obligarea pârâtului C. T. "G. M. "; B. la calcularea drepturilor salariale cuvenite reclamantului în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009, respectiv cu luarea în considerare a salariilor de bază aferente lunii decembrie 2009, stabilite conform Legii nr. 221/2008 - prin utilizarea coeficientului de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei, și plata diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv încasate, pentru perioada 01 ianuarie 2010 - 31 august 2010, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății; obligarea pârâtului L. T. S. "S. M. "; B. la calcularea drepturilor salariale cuvenite reclamantului în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009, respectiv cu luarea în considerare a salariilor de bază aferente lunii decembrie 2009, stabilite conform Legii nr. 221/2008 - prin utilizarea coeficientului de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei, și plata diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv încasate, pentru perioada 01 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății; obligarea pârâtului L. T. S. "S. M. "; B. la calcularea drepturilor salariale cuvenite reclamantului în conformitate cu prevederile Legii nr. 285/2010, respectiv cu luarea în considerare a salariilor de bază aferente lunii octombrie 2010, stabilite conform Legii nr. 221/2008 și a Legii nr. 330/2009 - prin utilizarea coeficientului de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei, și plata diferențelor
dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv încasate, pentru perioada 01 ianuarie 2011
- 13 mai 2011, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății; obligarea pârâților C. județean B. -N., Primarul municipiului B., C. local B. la asigurarea finanțării pentru plata sumelor mai sus menționate.
În esență, în motivare s-a arătat că la 30 ianuarie 2008, Guvernul României a aprobat O.G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82/_
.
O.G. nr. 15/2008 a fost aprobată cu modificări de către Parlamentul României prin Legea nr. 221/2008, publicată în Monitorul Oficial-Partea I, nr. 730/_, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare - 1,000 pentru personalul didactic și didactic auxiliar la valoarea de 400,00 lei, pentru perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2008 și care reprezintă valoare de referință pentru creșterile salariale ulterioare. Deși, ulterior, Guvernul României a încercat în repetate rânduri modificarea O.G. nr. 15/2008, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse, dispozițiile O.G. nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată cu modificări de Legea nr. 221/2008 trebuiau aplicate până la data de_ .
Cu privire la aplicabilitatea Legii nr. 221/2008 pentru perioada_ -_ s-a pronunțat și Î. care, soluționând un recurs în interesul legii, prin Decizia nr. 3/2011, publicată în M. Of. nr. 350/2011, a statuat următoarele: "ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009".
Așadar, este de necontestat că salariul de bază al personalului didactic, în perioada 1 octombrie 2008 - 31 decembrie 2009 trebuia calculat în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 - prin utilizarea valorii coeficientului 1,000 de 400,00 lei, la care se adăugau celelalte sporuri și indemnizații prevăzute de lege.
În realitate, însă, unitatea de învățământ a calculat și achitat drepturile salariale în mod greșit, fără să aplice dispozițiile Legii nr. 221/2008, pe toată perioada în care această lege a fost aplicabilă, respectiv până la data de 31 decembrie 2009 astfel că salariul efectiv calculat și plătit în luna decembrie a fost mai mic decât cel la care reclamantul avea dreptul.
Începând cu data de 1 ianuarie 2010 a intrat în vigoare Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. 5 din această lege în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel: a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acestea, potrivit anexelor la lege.
Aceleași dispoziții au fost prevăzute și în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, ordonanță, care în art. 5 alin. 1 prevede că "începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstrează salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brută avută la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reduce de a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009.
Punând în practică dispozițiile Legii nr. 330/2009 și ale OG nr. 1/2010, începând cu data de 1 ianuarie 2010, unitatea de învățământ, pornind de la salariul efectiv achitat în luna decembrie 2009, calculat greșit, fără aplicarea Legii nr. 221/2008, a calculat greșit drepturile salariale și în consecință, în tot anul 2010, salariul calculat și plătit efectiv a fost greșit determinat.
În consecință și reducerea drepturilor salariale cu 25%, potrivit Legii nr. 118/2010 începând cu data de 3 iulie 2010 și până la data de 31 decembrie 2010, s-a efectuat având un salariu de bază și sporuri mai mici decât cele cuvenite.
Așa fiind, salariul de bază aferent lunii octombrie 2010 a fost mai mic decât cel cuvenit, determinat conform Legii nr. 221/2008 și cu aplicarea reducerii de 25%, prevăzută de Legea nr. 118/2010.
În ce privește determinarea drepturilor salariale ale personalului didactic din învățământ, începând cu data de 1 ianuarie 2010, Î., prin Decizia nr. 11/2012, urmare a admiterii recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și C. de conducere al Curții de apel Craiova, a stabilit că "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ, aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009, are dreptul, începând cu 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008";.
Cum, începând cu data de 1 ianuarie 2011, potrivit Legii nr. 285/2010 drepturile salariale trebuiau determinate prin aplicarea unui procent de majorare de 15% la salariul de bază și la sporurile aferente lunii octombrie 2010 și cum salariul de bază și sporurile aferente lunii octombrie 2010, au fost mai mici decât cele cuvenite, nefiind determinate conform Legii nr. 221/2008, prin utilizarea valorii coeficientului 1 de 400 lei, la care trebuia aplicată reducerea de 25%, conform Legii nr. 118/2010 și drepturile salariale calculate și achitate de unitatea de învățământ, pentru perioada 1 ianuarie 2011 - 13 mai 2011 (când a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului din învățământ), au fost mai mici decât cele cuvenite.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 7 alin. 2, art. 12 alin. 3 și art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009, art. 5 alin. 1 din OUG nr. 1/2010, art. 1 din Legea nr. 285/2010, art. unic din Legea nr. 221/2008, O.G. nr. 15/2008, art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, republicat, art. 112 Cod de procedură civilă.
Acțiunea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru, conform art. 270 din Codul muncii, republicat.
Pârâții L. T. S. "S. M. "; B., C. T. "G. M. "; B. ,
legal citați, nu s-au prezentat în instanță prin reprezentant și nici nu au depus apărări scrise la dosar.
Pârâtul C. județean B. -N. , legal citat, prin întâmpinarea depusă la dosar (f. 19) nu s-a opus admiterii acțiunii în sensul alocării creditelor necesare plății în limita sumelor alocate prin legea bugetară anuală.
În motivare s-a arătat că dispozițiile OG nr. 15/2008 constituie temei legal pentru plata drepturilor salariale solicitate.
Prin decizia nr. 3/2011 pronunțată în interesul legii s-a statuat că la data de 31 decembrie 2009 salariul cuvenit personalului din învățământ era cel calculat conform Legii nr. 221/2008.
Prin decizia nr. 11/2012 pronunțată în interesul legii s-a statuat că pentru perioada
1 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010 personalul din învățământ beneficiază de salariul calculat conform Legii nr. 22/2008.
Salariul cuvenit la 31 decembrie 2009 s-a menținut și în anul 2011.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 115 și urm., art. 3307 C.proc.civ., art. 5 din OUG nr. 1/2010, art. 30 alin. 5 din Legea-cadru nr. 330/2009, art. 1 alin. 1 din Legea nr. 285/2010, art. 46 din Legea nr. 284/2010, art. 110 alin. 3 din Legea nr. 1/2011, art. 1 alin. 1 și 3 din HG nr. 1618/2009.
În legătură cu cererea de alocare de fonduri pârâtului C. T. "G. M. "; B. s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că finanțarea se face prin bugetul local al unității-administrativ teritoriale.
Pârâții C. local B. și Primarul municipiului B. , legal citați, prin întâmpinarea depusă la dosar (f. 27) s-au opus admiterii acțiunii, cu motivarea că litigiul izvorăște dintr-un raport de muncă în care pârâții nu sunt părți. Acțiunea este prematur introdusă față de pârâți, întrucât nu se poate admite obligarea la alocarea unor sume sau la plata efectivă înainte de calcularea și stabilirea acestora ca și creanțe. Orice cheltuieli trebuie să fie supuse aprobării prealabile și trebuie indicată sursa veniturilor.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 115 și urm. C.proc.civ., prevederile Legii nr.
84/1995, republicată, ale Legii nr. 273/2006, ale OG nr. 22/2002.
Excepțiile
au fost unite cu fondul cauzei la termenul de judecată din data de 16 septembrie 2013.
Analizând cu prioritate excepțiile invocate, conform art. 137 C.proc.civ.,
tribunalul reține că acestea nu sunt întemeiate.
C. județean B. -N. a fost chemat în judecată pentru a fi obligat să aloce unității de învățământ special L. T. S. "S. M. "; B. sumele necesare plății drepturilor pretinse de reclamantă de la această entitate.
Este adevărat că acțiunea formulată a fost una generică, din cuprinsul ei nerezultând expres că din partea consiliului județean se solicită alocarea de fonduri numai pentru unitatea de învățământ special.
Însă, calitatea procesuală pasivă este unică, ea dobândindu-se prin faptul că din partea pârâtului consiliul județean se solicită alocarea de fonduri, iar această obligație îi revine în privința unității de învățământ special chemată în judecată.
Prin urmare, din moment ce consiliul județean asigură fondurile necesare pârâtului
T. S. "S. M. "; B.
acesta dobândește legitimare procesuală pasivă în cauză.
Faptul că această entitate nu finanțează și învățământul preuniversitar obișnuit, normal, este o problemă care se analizează sub aspectul temeiniciei și nu al calității procesuale pasive.
Nu poate fi reținută nici excepția prematurității, deoarece aceasta poate fi invocată numai atunci când dreptul dedus judecății este afectat de termen sau condiție suspensivă și înainte de împlinirea termenului sau condiției, este introdusă acțiunea.
Or, dreptul la calculul și plata salariului raportat la salariul avut în luna august 2009 stabilit în baza Legii nr. 221/2008, s-a născut la data de 1 ianuarie 2010, la momentul intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, astfel încât reclamantul este titularul unui drept de creanță actual.
În privința sursei finanțării, tribunalul reține că fiind vorba de cheltuieli de personal, ele se asigură în principal de la bugetul de stat prin bugetul unității administrativ- teritoriale, conform Legii nr. 1/2011.
Analizând actele și lucrările dosarului pe fondul dreptului dedus judecății, tribunalul reține faptul că în perioada 1 ianuarie 2010 - 31 august 2010 reclamantul a fost angajat al unității școlare chemate în judecată C. T. "G. M. "; B. , pe postul de profesor, făcând parte din categoria personalului didactic prevăzută de Legea nr. 221/2008, așa cum rezultă din cuprinsul adeverinței nr. 3952/_ depusă la dosar (f. 7). În perioada_ - 13 mai 2011 reclamantul a fost angajatul unității școlare chemate în judecată L. T. S. "S. M. "; B. , pe postul de profesor, făcând parte din categoria personalului didactic prevăzută de Legea nr. 221/2008, așa cum rezultă
din cuprinsul adeverinței nr. 1738/_ depusă la dosar (f. 8).
Pr in de cizia nr . 3/ 2011 pr on unț ată de Î nalt a C u r t e de Cas ație și J ustiț ie în int eresul
legii
, s-a reținut că urmare a deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
Conform acestui act normativ, începând cu 1 octombrie 2008 salariile cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, a personalului cu funcții didactice auxiliare din învățământ au cunoscut o creștere semnificativă, urmare a majorării valorii coeficientului de multiplicare.
Astfel, pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar și pentru funcțiile didactice auxiliare din învățământ valoarea coeficientului de multiplicare pe perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2008 a crescut la valoarea de 400 lei față de 291,678 lei, creșterea fiind de 37%, așa cum rezultă din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 136/2008.
Ca atare, prin decizia în interesul legii s-a reținut că la data de 31 decembrie 2009 salariul cuvenit personalului din învățământ - didactic și didactic auxiliar - era cel calculat în baza prevederilor Legii nr. 221/2008.
La data de 1 ianuarie 2010
, a intrat în vigoare Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Prin art. 30 alin. 5 din Legea-cadru nr. 330/2009 s-a instituit principiul păstrării în plată a drepturilor avute la data de 31 decembrie 2009.
În acest sens, prin alin. 5 lit. a din art. 30 din actul normativ menționat s-a stabilit că noul salariu de bază va fi cel corespunzător funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta potrivit anexelor la Legea-cadru nr. 330/2009.
Prin decizia în interesul legii nr. 11/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
În acest context s-a reținut că noul salariu de bază pentru anul 2010 trebuie calculat pornind de la preluarea celui care corespundea funcției deținute potrivit grilei de salarizare valabile în luna decembrie 2009 și care trebuia plătit personalului didactic din învățământ, în raport cu valoarea de 400 lei a coeficientului de multiplicare 1,000.
Conform art. 3307 alin. 4 din Codul de procedură civilă, deciziile în interesul legii au caracter obligatoriu pentru instanță, care trebuie să respecte interpretarea dată de instanța supremă problemelor de drept asupra cărora este chemată să decidă.
De la acest salariu, calculat conform Legii nr. 221/2008, trebuia să pornească unitatea de învățământ la momentul realizării noii încadrări în baza Legii-cadru nr. 330/2009, ceea ce nu s-a realizat așa cum atestă unitatea de învățământ în cuprinsul adeverinței nr. 3952/_ depusă la dosar (f. 7).
Prin urmare, în privința reclamantului s-a comis o greșeală de încadrare în temeiul noii legi, întrucât nu s-a ținut seama de salariul cuvenit în baza Legii nr. 221/2008.
Urmare a încadrării eronate salariul de care a beneficiat reclamantul începând cu data de 1 ianuarie 2010 a fost mai mic decât cel efectiv cuvenit, calculat pornind de la valoarea salariului din 31 decembrie 2009, stabilit conform Legii nr. 221/2008.
Stabilirea drepturilor salariale ale personalului din învățământ prin raportarea la o valoare de referință redusă, în contextul în care demersurile legislative anterioare de reducere a acestei valori de referință au fost apreciate ca fiind contrare Constituției României prin decizii ale Curții Constituționale, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia de recurs în interesul legii nr. 3/2011, a adoptat o modalitate de interpretare și aplicare unitară a prevederilor legale, reprezintă o ingerință a autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, care nu păstrează un echilibru just între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului, în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al articolului 1 din Protocolul nr. 1.
Salariul obținut la 31 decembrie 2009, de la care trebuia să se pornească la 1 ianuarie 2010 s-a menținut și în anul 2011, când a intrat în vigoare Legea nr. 284/2010, care reglementează salarizarea personalului din învățământ, aplicabilă potrivit art. 46 începând din 1 ianuarie 2011.
Prin Legea nr. 285/2010 s-a prevăzut majorarea cu 15% a cuantumului salariilor acordate pentru luna octombrie 2010, începând cu 1 ianuarie 2011.
În cazul reclamantului majorarea trebuia să pornească de la nivelul salariului aferent lunii octombrie 2010, calculat în baza reîncadrării operate prin Legea-cadru nr. 330/2009 pornind de la salariul cuvenit la 31 decembrie 2009, calculat conform prevederilor Legii nr. 221/2008, ceea ce nu s-a realizat așa cum atestă unitatea de învățământ în cuprinsul adeverinței nr. 1738/_ depusă la dosar (f. 8).
La data de 13 mai 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011, privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, aplicabilă numai de la momentul intrării sale în vigoare și nu pentru trecut, conform art. 1 al legii, act normativ ce prevede o altă reîncadrare a personalului și un alt mod de calcul al salariului.
În concluzie, având în vedere succesiunea cronologică a reglementărilor legale evocate, deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3/2011 și nr. 11/2012, pronunțate în recurs în interesul legii, se reține că, în perioada 1 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010, respectiv 1 ianuarie 2011 - 13 mai 2011 reclamantul trebuia să beneficieze din partea angajatorului de drepturi salariale lunare calculate prin includerea majorărilor stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
Sumele datorate suportă riscul devalorizării, astfel că debitorul obligației de plată este ținut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care se impune obligarea debitorului la plata actualizată cu indicele inflației a sumelor cuvenite, începând cu data de la care se datorează dreptul și până la data plății efective.
Desigur, calculul drepturilor ca diferență dintre sumele efectiv acordate și cele cuvenite trebuie să aibă în vedere și dispozițiile Legii nr. 118/2010, aplicabilă din 3 iulie 2010, care prevăd diminuarea cuantumului brut al salariilor cu 25%.
Întrucât reclamantul nu a prestat activitate în cadrul pârâtului L. T. S.
"S. M. "; B.
în intervalul 1 ianuarie 2010 - 31 august 2010, pretențiile formulate pe această perioadă împotriva acestui pârât sunt neîntemeiate.
În baza considerentelor reținute, a textelor legale și a deciziilor în interesul legii invocate, tribunalul va respinge ca neîntemeiate excepțiile prematurității și lipsei calității procesuale pasive; va admite în parte acțiunea civilă formulată împotriva unităților de învățământ și în consecință va obliga pârâtul C. T. "G. M. "; B. să calculeze drepturile salariale cuvenite reclamantului potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009 stabilit conform Legii nr. 221/2008 și să plătească acestuia diferența dintre suma plătită efectiv cu acest titlu și suma cuvenită pe perioada 1 ianuarie 2010 - 31 august 2010, actualizată cu rata inflației începând cu data de 1 ianuarie 2010 și până la data efectivă a plății; va obliga pârâtul L. T. S. "S.
"; B.
să calculeze drepturile salariale cuvenite reclamantului potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009 stabilit conform Legii nr. 221/2008 și să plătească acestuia diferența dintre suma plătită efectiv cu acest titlu și suma cuvenită pe perioada 1 septembrie 2010 - 31 decembrie 2010, actualizată cu rata inflației începând cu data de 1 septembrie 2010 și până la data efectivă a plății; va obliga pârâtul L. T. S. "S. M. "; B.
să calculeze drepturile salariale cuvenite reclamantului potrivit Legii nr. 285/2010 în raport de salariul de bază din luna octombrie 2010 stabilit conform Legii-cadru nr. 330/2009 în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009 stabilit potrivit Legii nr. 221/2008 și să plătească acestuia diferența dintre suma plătită efectiv cu acest titlu și suma cuvenită pe perioada 1 ianuarie 2011 - 13 mai 2011 actualizată cu rata inflației începând cu data de 1 ianuarie 2011 și până la data efectivă a plății; va respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtului L.
T. S. "S. M. "; B.
să calculeze drepturile salariale cuvenite reclamantului potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009 stabilit conform Legii nr. 221/2008 și să plătească acestuia diferența dintre suma plătită efectiv cu acest titlu și suma cuvenită pe perioada 1 ianuarie 2010 - 31 august 2010, actualizată cu rata inflației începând cu data de 1 ianuarie 2010 și până la data efectivă a plății.
Potrivit art. 104 alin. 2 lit. a din capitolul VIII din Legea nr. 1/2011 a educației naționale intitulat "Finanțarea și baza materială a învățământului preuniversitar";, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Totodată, conform art. 1 alin. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1618/2009 privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010, finanțarea cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată.
Consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică, așa cum rezultă din dispozițiile art. 4 alin. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1618/2009.
Potrivit art. 36 alin. 4 lit. ";a"; și alin. 6 lit. ";a"; pct. 1 din Legea nr. 215/2001, republicată, consiliul local aprobă bugetul local, la propunerea primarului, primarul fiind ordonator principal de credite, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001.
C. local este așadar entitatea căruia unitatea de învățământ îi înaintează proiectul de buget întocmit, cu identificarea tuturor categoriilor de venituri și cheltuieli, finanțate din bugetul local, însoțit de notele de fundamentare, calitate în care aprobă prin hotărâre proiectul de buget.
În consecință, în baza dispozițiilor legale menționate, tribunalul va admite și acțiunea formulată împotriva pârâților C. local B., Primarul municipiului B.
și în consecință va obliga pârâții C. local B., Primarul municipiului B. să aprobe, respectiv să aloce pârâtului C. T. "G. M. "; B. diferențele salariale dintre sumele cuvenite și cele încasate de reclamant în perioada 1 ianuarie 2010 - 31 august 2010.
Potrivit art. 110 alin. 3 din capitolul VIII din Legea nr. 1/2011 a educației naționale intitulat "Finanțarea și baza materială a învățământului preuniversitar";, unitățile de învățământ special funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale consiliilor județene pe a căror rază teritorială își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat.
Potrivit art. 91 alin. 5 lit. ";a"; pct. 1 din Legea nr. 215/2001, republicată, consiliul județean asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes județean privind educația.
C. județean este așadar entitatea căruia unitatea de învățământ L. T. S.
"S. M. "; B.
îi înaintează proiectul de buget întocmit, cu identificarea tuturor categoriilor de venituri și cheltuieli, finanțate din bugetul local al consiliului județean, însoțit de notele de fundamentare, calitate în care aprobă prin hotărâre proiectul de buget.
În consecință, în baza dispozițiilor legale menționate, tribunalul va admite în parte și acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtului C. județean B. -N. și în consecință va obliga pârâtul să aprobe pârâtului L. T. S. "S. M. "; B. diferențele salariale dintre sumele cuvenite și cele încasate de reclamant în perioadele 1 septembrie 2010 - 31 decembrie 2010, respectiv 1 ianuarie 2011 - 13 mai 2011.
Întrucât reclamantul nu a prestat activitate în cadrul pârâtului L. T. S.
"S. M. "; B.
în intervalul 1 ianuarie 2010 - 31 august 2010, astfel încât nu s-a dispus obligarea pârâtului la plata vreunui drept bănesc pe această perioadă, nu se impune obligarea consiliului județean la alocare de fonduri, astfel încât se va respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtului C. județean B. -N.
să aprobe pârâtului L. T. S. "S. M. "; B.
diferențele salariale dintre sumele cuvenite și cele încasate de reclamant în perioada 1 ianuarie 2010 - 31 august 2010.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
În baza art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, s-a solicitat votul consultativ al asistenților judiciari, care au exprimat aceeași opinie.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul C. județean B. -N. .
Respinge ca neîntemeiată excepția prematurității invocată de pârâții Primarul municipiului B. și C. local B. .
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta Uniunea J. ă a Sindicatelor Libere din Învățământ, cu sediul în B., strada A. Odobescu nr. 3, județul B. -N., în numele și pentru membrul de sindicat A. D. împotriva pârâților L. T. S. "S. M. "; B., cu sediul în B., strada I. nr. 23, județul B. -N., C. T. "G. M. "; B., cu sediul în B., strada R. nr. 23, județul B. -N., Primarul municipiului B., C. local B., ambii cu sediul în B., P. C. nr. 6, județul B. -N., C. județean B. -N. cu sediul în B., P. P. R. nr. 1, județul B. -N. și în consecință:
obligă pârâtul C. T. "G. M. "; B. să calculeze drepturile salariale cuvenite reclamantului potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009 stabilit conform Legii nr. 221/2008 și să plătească acestuia diferența dintre suma plătită efectiv cu acest titlu și suma cuvenită pe perioada 1 ianuarie 2010 - 31 august 2010, actualizată cu rata inflației începând cu data de 1 ianuarie 2010 și până la data efectivă a plății;
obligă pârâtul L. T. S. "S. M. "; B. să calculeze drepturile salariale cuvenite reclamantului potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009 stabilit conform Legii nr. 221/2008 și să plătească acestuia diferența dintre suma plătită efectiv cu acest titlu și suma cuvenită pe perioada 1 septembrie 2010 - 31 decembrie 2010, actualizată cu rata inflației începând cu data de 1 septembrie 2010 și până la data efectivă a plății;
obligă pârâtul L. T. S. "S. M. "; B. să calculeze drepturile salariale cuvenite reclamantului potrivit Legii nr. 285/2010 în raport de salariul de bază din luna octombrie 2010 stabilit conform Legii-cadru nr. 330/2009 în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009 stabilit potrivit Legii nr. 221/2008 și să plătească acestuia diferența dintre suma plătită efectiv cu acest titlu și suma cuvenită pe perioada 1 ianuarie 2011 - 13 mai 2011 actualizată cu rata inflației începând cu data de 1 ianuarie 2011 și până la data efectivă a plății;
respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtului L. T.
"S. M. "; B.
să calculeze drepturile salariale cuvenite reclamantului potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009 stabilit conform Legii nr. 221/2008 și să plătească acestuia diferența dintre suma plătită efectiv cu acest titlu și suma cuvenită pe perioada 1 ianuarie 2010 - 31 august 2010, actualizată cu rata inflației începând cu data de 1 ianuarie 2010 și până la data efectivă a plății;
obligă pârâții C. local al municipiului B. și Primarul municipiului B. să aprobe, respectiv să aloce pârâtului C. T. "G. M. "; B. diferențele salariale dintre sumele cuvenite și cele încasate de reclamant în perioada 1 ianuarie 2010 - 31 august 2010;
obligă pârâtul C. județean B. -N. să aprobe pârâtului L. T. S.
"S. M. "; B.
diferențele salariale dintre sumele cuvenite și cele încasate de reclamant în perioadele 1 septembrie 2010 - 31 decembrie 2010, respectiv 1 ianuarie 2011 - 13 mai
2011.
respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtului C. județean B. -N. să aprobe pârâtului L. T. S. "S. M. "; B. diferențele salariale dintre sumele cuvenite și cele încasate de reclamant în perioada 1 ianuarie 2010 - 31 august 2010.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 16 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. C. F. V. H.
cu votul consultativ al asistenților judiciari,
S. P. L. Z.
red. F.G.C./dact. F.G.C./8 exemplare _