Sentința civilă nr. 2230/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -N.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2230/F/2013
Ședința publică de la 16 septembrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: G.
C.
F.
, președinte secție
GREFIER: V.
H.
cu participarea asistenților judiciari
S. P. L. Z.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de reclamantul S. D. I. în contradictoriu cu pârâtul I. Ș. J. B. -N. , având ca obiect drepturi bănești - premiu anual.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
În baza art. 208, 210 din Legea nr. 62/2011, republicată, raportat la art. 2 pct. 1 lit. c C.proc.civ. tribunalul constată că este competent să soluționeze prezenta acțiune.
Se constată că reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Constatându-se că nu se formulează cereri, că procedura de citare este legal îndeplinită, că reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, tribunalul declară închisă faza de cercetare judecătorească și reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub nr. de mai sus reclamantul S.
D. I. a chemat în judecată pe pârâtul I. Ș. J. B. -N. solicitând obligarea acestuia la plata premiului anual aferent anului 2010, sumă actualizată cu rata inflației la data plății efective.
În motivare s-a arătat că reclamantul este angajatul pârâtului în funcția de inspector școlar de specialitate. Potrivit art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul este îndreptățit să beneficieze de un premiu anual acordat pentru activitatea desfășurată în timpul anului 2010 sau proporțional cu activitatea lucrată.
Raportat la dispozițiile legale mai sus citate, dreptul la plata premiului reglementat de Legea nr. 330/2009 s-a născut odată cu îndeplinirea cumulativă a condițiilor stabilite prin aceeași lege: desfășurarea unei activități în cursul anului 2010 fără să fi săvârșit abateri pentru care să fi fost sancționat disciplinar și fără ca activitatea desfășurată să fi fost calificată ca fiind "nesatisfăcătoare", urmare, desigur, a derulării unei proceduri legale în acest sens.
Legea nr. 330/2009 a fost abrogată prin art. 39 punctul w al Legii-cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, iar potrivit prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice s-a prevăzut că: "sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariate ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi".
Dreptul de a beneficia de acest premiu anual este un drept câștigat atât timp cât prevederile legale care îl reglementau erau în vigoare la data de_, doar plata acestor sume fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității.
În legătură cu acest principiu este de observat că prin art. 1 din Codul civil este consacrat, în concordanță cu prevederea înscrisă la art. 15 alin. 2 din Constituție, principiul neretroactivității legilor. Potrivit acestui principiu, o lege devine obligatorie numai după promulgare și după aducerea ei la cunoștință prin publicare în Monitorul Oficial al României, ea rămânând în vigoare până când intervine o altă lege care o abrogă în mod explicit sau implicit. Drept consecință, ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării legii noi, trebuind să respecte suveranitatea legii anterioare.
De aceea, determinarea câmpului de aplicare a legilor în timp trebuie să țină seama nu numai de prioritatea pe care o are legea nouă față de cea veche ci și de siguranța raporturilor sociale, care impune să nu fie desființate sau modificate, fără un motiv deosebit de ordine socială, drepturile care, în momentul intrării în vigoare a legii noi erau deja concretizate în acte de voință sau în raporturi definitiv încheiate, valabile după legea existentă în momentul încheierii lor.
Principiul neretroactivității, înscris în art. 1 din Codul civil, se referă la toate raporturile născute sub legea veche care nu și-au epuizat efectele. Este adevărat că aplicarea imediată a legii noi constituie regula, iar supraviețuirea legii vechi-excepția și fără a admite că legea nouă poate fi interpretată în sensul de a guverna și asupra trecutului, principiul aplicării imediate presupunând intrarea în vigoare a noilor dispoziții, pentru toate situațiile ale căror efecte nu erau susceptibile să se producă sub efectul legii vechi. Mai mult, se admite că legea abrogată se poate aplica unor efecte viitoare, chiar și atunci când dispozițiile legii noi ar fi imperative, și anume când legea nouă ar aduce o atingere neechitabilă previziunilor legitime ale părților, adică acelor consecințe pe care părțile au putut conta și în vederea cărora au încheiat un raport juridic. Aici, excepția de la regula nesupraviețuirii legii vechi este dictată de un motiv identic cu cel care se invocă împotriva neretroactivității legii. Într-adevăr, părțile, când încheie un raport juridic, trebuie să fie asigurate nu numai de stabilitatea situațiilor definitive câștigate, dar și de consecințele legitime viitoare ale raportului juridic. Legiuitorul este presupus a nu dori să atingă aici interesul economic al salariaților, care cere ca legea abrogată să-și mai prelungească câtva timp efectul: acest interes are aici caracter general și social. Numai în situațiile în care dispozițiile legii noi dictate de un interes grav de ordine generală și dacă supraviețuirea legii vechi, deși legitimă din punct de vedere al interesului salariaților, ar aduce o gravă atingere ordinii publice, atunci supraviețuirea legii vechi nu mai poate fi admisă și legea nouă trebuie imediat aplicată.
Or, în cazul de față, dreptul în calitate de salariat de a încasa premiul anual aferent anului 2010 era deja câștigat la data intrării în vigoare a legii noi, cu toate că era amânată până în luna ianuarie 2011, în timp ce legile sus menționate, ce au abrogat posibilitatea acordării acestui premiu, au intrat în vigoare ulterior perioadei prevăzute pentru acordare.
Rezultă, deci, că reclamantul a avut o așteptare rezonabilă privind existența premiului anual, statul având obligația de a da dovadă de continuitatea acțiunii sale în rezonanță cu normele legale în vigoare, astfel încât reclamantul, în calitate de salariat, să poată avea posibilitatea de a conta pe previzibilitatea normelor legale adoptate și să fie în măsură să-și planifice viitorul în contextul drepturilor conferite de aceste dispoziții, prevederile exprese ale legislației cu privire la salarizarea personalului bugetar și în timp a acestora i-au indus o speranță legitimă privind plata drepturilor sale salariale potrivit reglementărilor anterioare, neexistând nici prevenire privind diminuarea sau, mai mult chiar, suprimarea acestui drept salarial.
Legea nr. 285/2010 privește salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
Prevederea finală a normei legale în discuție, potrivit căreia premiul anual a fost avut în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului bugetar nu poate fi reținută, în primul rând întrucât sumele necesare premiului anual ar degreva nesemnificativ bugetul de stat chiar pentru scopul declarat vizând majorarea salariilor bugetarilor. Pe de altă parte, dreptul salariaților bugetari de a reveni la cuantumul salariilor din iunie 2010 este un drept distinct de dreptul la acordarea premiului anual stabilit prin lege, iar statul nu poate suprima un drept sub cuvânt că această măsură este necesară în vederea respectării unui alt drept. Mai mult, de aceste majorări salariale beneficiază, în mod egal, toți salariații bugetari, indiferent de perioada lucrată în anul precedent și independent de eventualele sancțiuni suportate, în timp ce premiul anual se acordă doar persoanelor care nu au fost sancționate disciplinar în anul 2010, proporțional cu perioada muncită.
Conform practicii CEDO, drepturile salariale, inclusiv premiile, reprezintă concepte asimilate "bunurilor" în sensul art. l din Primul protocol adițional la Convenție, iar Curtea s-a pronunțat în nenumărate rânduri, chiar și împotriva României, în sensul că dreptul de creanță reprezintă un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Conveție, dacă este suficient de bine stabilit pentru a fi exigibil sau dacă reclamantul poate pretinde că a avut cel puțin "o speranță legitimă" de a-1 vedea.
Lipsirea reclamantului de a mai primi vreodată sumele de bani aferente unui drept câștigat reprezintă o ingerință în dreptul său de proprietate.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii, art. 1 C. civil, art. 15 alin. 2, 20, 41, 44, 124, 125 din Constituție, art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană.
Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, conform art.
270 din Codul muncii, republicat.
Pârâtul legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus apărări scrise la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului
tribunalul reține faptul că reclamantul face parte din rândul personalului plătit din fonduri publice, fiind cadru didactic care în anul 2010 și- a desfășurat activitatea în cadrul unității de învățământ chemată în judecată.
Potrivit art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare realizate în anul pentru care se face premierea.
Aceste dispoziții legale au fost abrogate expres prin art. 39 lit. w din Legea nr. 284/2010, lege care a intrat în vigoare de la data de_, cu excepția art. 34 și 35 care au intrat în vigoare la 3 zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial al României.
Salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2011 a fost reglementată prin Legea nr. 285/2010, aplicabilă din_, act normativ care la art. 8 a prevăzut că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor acestei legi.
Așadar, printr-o dispoziție legală expresă, legiuitorul a înțeles să nu mai acorde premiul anual pentru anul 2010, stabilind totodată și destinația sumelor corespunzătoare acestui premiu. Din interpretarea gramaticală a prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 rezultă că legiuitorul a eșalonat plata acestor sume, iar creșterile salariilor din sectorul bugetar au inclus și
suma unică, aferentă premiului anual solicitat prin cererea de chemare în judecată.
Deși se constată că nu s-a cuantificat procentul care a fost avut în vedere la majorările salariale pentru că, fiind o lege cadru, nu s-a putut specifica cât reprezintă acest cuantum pentru fiecare instituție, lipsa cuantificării nu reprezintă o dovadă a neincluderii premiului anual în majorările salariale, iar faptul că de aceste majorări salariale beneficiază în mod egal toți salariații bugetari indiferent de perioada lucrată și de eventualele sancțiuni disciplinare suportate, nu determină concluzia că premiul anual nu a fost inclus în mod efectiv în salariul de bază, ci reflectă intenția legiuitorul să asigure un tratament egal tuturor persoanelor, prin eliminarea începând cu anul 2011 a premiului anual.
Prin art. 8 mai sus menționat s-a modificat modalitatea de plată a premiului anual, aferent anului 2010, aceasta fiind transformată dintr-o executare uno ictu, într-o executare succesivă, iar sumele corespunzătoare dreptului s-au regăsit în majorările salariale acordate personalului din sectorul bugetar potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010.
Conformitatea acestor dispoziții legale cu normele din Legea fundamentală și Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitoare la principiul neretroactivității legii și protecția dreptului de proprietate privată a fost constatată de Curtea Constituțională.
Astfel, prin decizii succesive (nr. 1165/_ ; nr. 115/9 februarie 2012; nr. 395/26 aprilie 2012), instanța de contencios constituțional a statuat că, de principiu, sporurile, premiile și alte stimulente acordate angajaților din sistemul bugetar prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate ca atare de Constituție, legiuitorul fiind în drept să le instituie, să prevadă condițiile și criteriile de acordare, să le modifice, suspende sau chiar să le anuleze, ceea ce aparține competenței și opțiunii sale exclusive, singura condiție de ordin constituțional fiind aceea ca măsurile dispuse să vizeze deopotrivă toate categoriile de personal care se află într-o situație identică.
Cu referire la beneficiul premiului anual pe anul 2010, Curtea Constituțională a constatat că acesta reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său și constituie un "bun"; în sensul Convenției, prin art. 8 din Legea nr. 285/2010 fiind modificată, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului de bază.
Ca atare, art. 8 menționat a modificat doar modalitatea prin care statul urmează să-și execute întrutotul această obligație financiară, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe.
Întrucât nici art. 25 alin. (4) teza finală din Legea - cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, în prezent abrogată, nu impunea o modalitate de executare uno ictu a obligației de plată, s-a considerat că legiuitorul poate să reglementeze o modalitate de plată eșalonată care să satisfacă și să mențină un echilibru rezonabil între interesele angajaților, pe de o parte, și interesul public, sub aspectul gestionării resurselor bugetare în contextul crizei economice, pe de altă parte.
Întrucât legiuitorul a modificat doar modalitatea în care statul urmează să execute în totalitate această obligație financiară, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul și întinderea creanței, Curtea Constituțională a stabilit că nu au fost încălcate prevederile constituționale și convenționale referitoare la protecția dreptului de proprietate privată.
De asemenea, prin decizii succesive (decizia nr. 257/20 martie 2012; nr. 240/21 mai 20130; nr. 549/24 mai 2012) instanța de contencios constituțional nu a reținut nici încălcarea
principiului neretroactivității legii, deoarece dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conținutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi.
Totodată, s-a observat și că faptul includerii sumelor corespunzătoare premiului anual aferent anului 2010 în majorările salariale acordate personalului din sectorul bugetar conform art. 1 din Legea nr. 285/2010, rezultă din aceea că, potrivit prevederilor art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare din domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, astfel cum a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției cu cel care s-a acordat în luna decembrie 2011, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pentru anul 2011.
În raport de prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și față de jurisprudența Curții Constituționale, atât dispozitivul, cât și considerentele deciziilor instanței de contencios constituțional sunt general obligatorii și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept, deopotrivă, în cazul deciziilor prin care se constată neconstituționalitatea unor norme, dar și în ipoteza celor prin care se resping obiecții sau excepții de neconstituționalitate.
Pe de altă parte, prin decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009 s-a statuat că, potrivit Legii fundamentale, singura autoritate abilitată să exercite un control al constituționalității legilor sau ordonanțelor este instanța constituțională, iar examinarea de constituționalitate și convenționalitate efectuată în abstract prin aceste decizii se impune instanțelor de judecată învestite cu soluționarea cauzelor analizate.
Nici raportarea la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului nu este de natură să conducă la o altă concluzie, întrucât măsura legislativă, de plată eșalonată a premiului aferent anului 2010, prin includerea sumelor corespunzătoare în majorările salariale acordate personalului din sectorul bugetar potrivit dispozițiilor art. 1 și art. 8 din Legea nr. 285/2010 nu afectează dreptul reclamantului în substanța sa, iar măsurile luate au fost destinate menținerii echilibrului între cheltuielile și veniturile publice, urmărind un scop de utilitate publică.
Reclamantul nu a fost lipsit de un "bun"; într-o modalitate incompatibilă cu exigențele art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât dreptul la anumite beneficii bănești în calitate de salariat nu este un drept de sine stătător, consacrat ca atare de Convenție, ci a fost asimilat, în jurisprudența Curții, în anumite condiții, unui drept de proprietate.
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut o distincție esențială între dreptul de a primi, în viitor, un salariu câștigat pentru o muncă prestată și dreptul de a primi, în viitor, un salariu într-un anumit cuantum (Lelas vs. Croația, cererea nr.55555/08, hotărâre din 20 mai 2010, §. 58; Vilho Eskelinen ș.a. vs. Finlanda, cererea nr.63235/00, hotărâre din 19 aprilie 2007, §. 94).
Totodată, în materia drepturilor salariale, statele se bucură de o largă marjă de apreciere în a determina oportunitatea și intensitatea măsurilor adoptate, iar instanța de contencios european a declarat în mod constant că respectă modalitatea în care statele membre concep imperativele utilității publice, cu excepția cazului în care raționamentul acestora se dovedește în mod vădit lipsit de orice temei rezonabil (Felicia Mihăieș și Gavril Senteș vs. România, cererile nr. 44232/11 și nr. 44605/11, §.19).
Ca atare, statul este cel în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat, putând dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor asemenea beneficii prin modificări legislative corespunzătore, însă atunci când o dispoziție legală este în vigoare și prevede plata anumitor beneficii, iar condițiile stipulate au fost respectate, autoritățile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora (Kechko vs. Ucraina, cererea nr. 63134/00, hotărâre din 8 noiembrie 2005, §23).
Or, în privința premiului pentru anul 2010, dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009 care consacrau acest drept au fost abrogate în mod expres prin art. 39 lit. w) din Legea nr. 284/2010, iar prin art. 8 din Legea nr. 285/2010 s-a stabilit o altă modalitate de plată a sumelor aferente.
În baza considerentelor exprimate, tribunalul reține că premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadrul nr. 330/2009 nu poate fi acordat pe cale judecătorească, sumele aferente acestuia fiind incluse în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, astfel încât nu se poate pune problema încălcării vreunui drept ocrotit de reglementările naționale și europene, astfel încât acțiunea formulată se impune a fi respinsă ca neîntemeiată.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
În baza art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, s-a solicitat votul consultativ al asistenților judiciari, care au exprimat aceeași opinie.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamantul S. D. I. , cu domiciliul procesual ales la locul de muncă, în B., strada 1 D. nr. 5, județul B. -N. împotriva pârâtului I. Ș. J. B. -N. , cu sediul în B., strada 1 D. nr. 5, județul B. -N. .
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 16 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. C. F. V. H.
cu votul consultativ al asistenților judiciari,
S. P. L. Z.
red. F.G.C./dact. F.G.C./4 exemplare _
