Sentința civilă nr. 2935/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -N. SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ NR.2935/F/2013

Ședința publică din data de 12 noiembrie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: C. N. GREFIER: V. V.

Cu participarea asistenților judiciari:

A. LS - V. C. M.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de reclamanta Uniunea J. ă a Sindicatelor Libere din Învățământ în numele membrului de sindicat F. M., în contradictoriu cu pârâții Ș. G. A. I. B., I. Ș. J. B. -N., M. E., C. ,T. ȘI

S., C. LOCAL B., I. P. M. - PRIN P., având ca obiect drepturi bănești - distincții cadre didactice.

Cauza a rămas în pronunțare la data de 5 noiembrie 2013, potrivit încheierii de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea acesteia fiind amânată din lipsă de timp pentru deliberare, pentru data de astăzi.

Deliberând constată

,

T R I B U N A L U L

Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub nr. de mai sus, reclamanta Uniunea J. ă a Sindicatelor Libere din Învățământ B. -N., în numele și pentru membrul de sindicat F.

  1. ,

    a chemat în judecată pe pârâții Ș. G. "A. I. "; B., I. Ș. J. B. -

  2. , M. E., C., T. și S., C. Local B.

    și I. P. municipiului B.,

    solicitând obligarea pârâților la acordarea distincției Diploma Gheorghe L. și Diploma de excelență, cuvenită membrului de sindicat, precum și la plata premiilor în bani aferente acesteia, sume actualizate în funcție de rata inflației la data plății efective.

    În motivarea acțiunii s-a arătat că potrivit art.113 din Legea nr.128/1997, lege ce a fost în vigoare până la data de 9 februarie 2011, în afara distincțiilor prevăzute la art. 112, ministrul educației și cercetării este autorizat să acorde personalului didactic și de cercetare din învățământ următoarele distincții și premii:

    1. Adresă de mulțumire publică;

    2. Diploma Gheorghe L., clasele I, a II-a și a III-a, cu acordarea unui premiu de 20%, 15%, respectiv 10% din suma salariilor de bază primite în ultimele 12 luni, diploma se acordă personalului didactic din învățământul preuniversitar;

    3. Diploma Titu Maiorescu, clasele I, a II-a și a III-a, cu acordarea unui premiu de 25%, 20%, respectiv 15% din suma salariilor de bază primite în ultimele 12 luni; diploma se acordă personalului didactic și de cercetare din învățământul superior;

    4. Diploma A. Rosetti, clasele I, a II-a și a III-a, cu acordarea unui premiu de 25%, 20%, respectiv 15% din suma salariilor de bază primite în ultimele 12 luni; diploma se acordă bibliotecarilor din învățământul superior.

    5. Diploma de excelență se acordă cadrelor didactice pensionate sau pensionabile, cu activitate deosebită în învățământ; diploma este însoțită de un premiu de 20% din suma salariilor de bază primite în ultimele 12 luni.

Reclamanta a precizat că prin Ordinul MEC nr.5435/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea de distincții și premii personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat, modificat apoi prin Ordinul MECTS nr.4339/2008 s-a reglementat procedura acordării acestora.

Art.13 din metodologie prevede etapele după care se desfășoară calendarul și procedura de atribuire a distincțiilor și premiilor personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat, iar la pct.9 prevede că plata premiilor se va face de unitatea de învățământ la care sunt (au fost)

angajate cadrele didactice beneficiare, din bugetul consiliilor locale/consiliilor județene, cu încadrarea în bugetul aprobat și alocat cu această destinație, rezultând astfel dreptul cadrelor didactice din învățământul preuniversitar de a beneficia de Diploma Gheorghe L. clasele I, a II a și a II a și de Diploma de excelență, în măsura în care îndeplinesc condițiile prevăzute de legislația în vigoare pentru acordarea acestora.

Reclamanta a susținut că în cauză membrul de sindicat în numele căruia a acționat a îndeplinit condițiile pentru acordarea distincțiilor menționate, așa cum rezultă din adeverințele emise de unitatea de învățământ, beneficiind de aprobarea unității de învățământ în ceea ce privește acordarea acestora. Mai mult, pârâta angajator a prevăzut în bugetul aprobat pentru anul 2009 fondurile necesare în vederea acordării premiilor aferente distincțiilor mai sus menționate. Menționează că existența fondurilor a fost anunțată în mass-media de către reprezentanții pârâtului ISJ BN. Însă cu toate acestea, membru de sindicat nu a primit nici distincția și nici premiile aferente acesteia la care era îndreptățit.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 112 Cod procedură civilă., art. 145, art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii, art. 28 și art.211 din Legea nr.62/2011, art. 112-114 din Legea nr. 128/1997, Ordinul MEC nr.5435/2006 .

Acțiunea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru conform art. 270 Codul muncii republicat.

Pârâtul M. E. Naționale, denumit anterior M. E., C. T. și S.

, a depus Întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În ce privește excepția invocată, a susținut că pentru a avea calitate procesuală pasivă se presupune existența unei identități între persoana pârâtului și care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății, sau față de care se poate realiza interesul respectiv, iar acest minister nu are atribuții în ceea ce privește plata drepturilor bănești cuvenite ca urmare a acordării distincțiilor.

În ce privește fondul cauzei, a invocat prevederile art.13 al.9 din O.M.Ed.C. nr. 5435/2006 care precizează la litera a) că plata premiilor se face cu încadrarea în bugetul aprobat și alocat cu această destinație, însă doar trei județe au confirmat existența fondurilor necesare plății premiilor aferente distincțiilor.

Pârâții C. Local B. și P. ul Municipiului B. au depus Întâmpinare

solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată ori ca prematur formulată față de aceștia.

În susținerea acestei poziții procesuale s-a arăta faptul că nu există raporturi de muncă între reclamant/ă și acești pârâți, că nu se poate stabili printr-o hotărâre judecătorească alocarea de fonduri sau asigurarea finanțării înainte ca sumele să fie stabilite ca și creanțe, că între pârâte există raporturi de drept administrativ ce iau naștere în virtutea obligațiilor ce le revin în procesul bugetar.

Pârâtul I. Ș. J. B. -N. a depus Întâmpinare

prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiate .

În ce privește excepția invocată a susținut că I. Ș. J. B. -N. nu se află în raporturi de muncă cu reclamantul/a, că are atribuții expres prevăzute de art.95 din Legea nr.1/2011, în vechea reglementare, în vigoare la data validării dosarului, aceste atribuții fiind prevăzute de art. 142 din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Prin definiție, raporturile juridice de muncă au caracter intuitu personae, presupun existența numai a două părți contractante spre deosebire de raporturile juridice civile și cele comerciale.

Calitatea de angajator, așa cum este definită această noțiune la art. 10 și art. 14 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, o are numai directorul unității de învățământ cu personalitate juridică, conform art.254 din Legea nr.1/2011, art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997, coroborat cu art. 7 alin. 8 din Legea nr. 84/1995.

Astfel, potrivit art. 104 alin.2 din Legea nr. 1/2011, finanțarea de bază se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoare adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale, iar art. 111 prevede că de la bugetul de stat, prin bugetul MEN se asigură doar cheltuielile aferente unităților de învățământ preuniversitar, inclusiv pentru învățământ special, nefiind prevăzute și cheltuielile cu salariile cadrelor didactice sau ale personalului didactic auxiliar.

Prevederi cuprinse și în art.167 din Legea nr.84/1995 republicată, în vigoare la data validării dosarului.

Mai mult, potrivit Regulamentului privind acordarea de distincții și premii personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat, aprobat cu Ordinul MEC nr. 5435/2006, art. 13 punctul 9, plata premiilor se face de către unitatea de învățământ la care sunt sau au fost angajate cadrele didactice beneficiare, din bugetul consiliilor locale/consiliilor județene, cu încadrarea în bugetul aprobat și alocat cu această destinație, nicidecum de inspectoratul școlar.

De altfel, nici din acțiunea înregistrată nu rezultă motivul pentru care reclamantul a înțeles să cheme în judecată I. Ș. J. B. -N., deoarece nu solicită instanței de judecată obligarea acestuia la ceva anume.

Pe fond s-a subliniat faptul că reclamanta este angajată a Scolii Gimnaziale "A. I. "; B.

, calitate în care i s-a validat, în C. de Administrație al I. ui Ș. J. B. -N. acordarea distincției "Gheorghe L. "; clasa II în anul 2009.

Distincțiile se acordă potrivit prevederilor art. 113 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare. În aplicarea textului de lege, ministerul de resort a elaborat Regulamentul privind acordarea de distincții și premii personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat, aprobat cu Ordinul MEC nr. 5435/2006.

Conform prevederilor art. 113 lit. b) și e) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, republicată, cu modificările și completările ulterioare, diplomele se aprobă cu acordarea unui premiu de 20%, 15%, respectiv 10% din suma salariilor de bază primite în ultimele 12 luni.

Procedura de atribuire a distincțiilor și premiilor personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat este reglementată prin art. 13 al Ordinului menționat; după validarea listelor în ședința C. ui de Administrație al inspectoratului școlar, potrivit art. 13 punctul 6 lit. b), acestea au fost înaintate M. ui E., C. și Inovării în vederea verificării lor și emiterii ordinului de acordare a distincțiilor. Acest ordin nu a fost însă emis, astfel încât distincțiile nu au putut fi acordate. Apreciază că atâta timp cât distincția reclamantei nu a fost recunoscută legal, acesta nu poate solicita plata premiului care însoțește distincția.

În drept s-au invocat prevederile Regulamentului aprobat prin Ordinul nr. 5435/_, Legea nr.1/2011, Legea nr. 84/1995.

La termenul de judecată din data de 5 noiembrie 2013, instanța a dispus disjungerea acțiunii formulate de reclamantă împotriva pârâtului M. E. Naționale (M. E., C.

, T. și S. ) și formarea unui nou dosar, având ca obiect obligația de a face-drepturi bănești, cu termen de judecată în 3 decembrie 2013.

Examinând în prealabil excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul I. Ș. J. B. -N.,

tribunalul urmează a o respinge ca nefondată potrivit argumentelor următoare.

Prin acțiunea dedusă judecății reclamanta a solicitat în numele membrului de sindicat obligarea tuturor pârâților la acordarea distincției Diploma Gheorghe L., clasa III, cuvenită membrului de sindicat, precum și la plata premiilor în bani aferente acesteia.

Tribunalul examinând prevederile Ordinului MEC nr. 5435/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea de distincții și premii personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat, modificat apoi prin Ordinul MECTS nr. 4339/2008, constată că pârâtul I. Ș. J. are atribuții clar reliefate în procedura de acordarea a distincțiilor și de plată a premiilor bănești, analizează și soluționează contestațiile, afișează la sediul său, în ordine descrescătoare a punctajelor acordate, rezultatele definitive ale evaluării dosarelor depuse în vederea acordării distincțiilor și a premiilor, înaintează lista pârâtului minister care verifică listele înaintate de inspectoratele școlare și elaborează ordinul de acordare a distincțiilor, până la data de 15 iunie a fiecărui an, iar plata premiilor se va face de unitatea de învățământ la care sunt (sau la care au fost) angajate cadrele didactice beneficiare, din bugetul consiliilor locale/consiliilor județene, cu încadrarea în bugetul aprobat și alocat cu această destinație, primarul fiind ordonator de credite și întocmește proiectul de buget. Prin prisma însărcinărilor enunțate se justifică neechivoc legitimitatea procesuală pasivă, astfel că excepția invocată în apărare se va respinge ca neîntemeiată.

Analizând pe fond actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele.

Membrul de sindicat HORGA ALEXANDRINA în numele căruia a formulat acțiunea reclamanta organizație sindicală, a fost angajata pârâtei Ș. G. "A. I. "; B. în anul școlar 2008-2009, a fost propusă pentru acordarea distincției "Gheorghe L. "; clasa III, conform mențiunilor din adresa nr.889/_ (fila 6) și a tabelului cu lista cadrelor didactice care au solicitat distincții (fila 27), dar nu a beneficiat de drepturile ce decurg din acest premiu.

Potrivit art.113 din Legea nr.128/1997, lege ce a fost în vigoare până la data de 9 februarie 2011, în afara distincțiilor prevăzute la art. 112, ministrul educației și cercetării este autorizat să acorde personalului didactic și de cercetare din învățământ următoarele distincții și premii:

  1. Adresă de mulțumire publică;

  2. Diploma Gheorghe L., clasele I, a II-a și a III-a, cu acordarea unui premiu de 20%, 15%, respectiv 10% din suma salariilor de bază primite în ultimele 12 luni, diploma se acordă personalului didactic din învățământul preuniversitar;

  3. Diploma Titu Maiorescu, clasele I, a II-a și a III-a, cu acordarea unui premiu de 25%, 20%, respectiv 15% din suma salariilor de bază primite în ultimele 12 luni; diploma se acordă personalului didactic și de cercetare din învățământul superior;

  4. Diploma A. Rosetti, clasele I, a II-a și a III-a, cu acordarea unui premiu de 25%, 20%, respectiv 15% din suma salariilor de bază primite în ultimele 12 luni; diploma se acordă bibliotecarilor din învățământul superior.

  5. Diploma de excelență se acordă cadrelor didactice pensionate sau pensionabile, cu activitate deosebită în învățământ; diploma este însoțită de un premiu de 20% din suma salariilor de bază primite în ultimele 12 luni. Art. 114 a prevăzut că distincțiile și premiile prevăzute la art. 113 din prezenta lege se acordă în baza unui regulament aprobat de ministrul educației și cercetării.

    Tribunalul constată că prin Ordinul MECTS nr.5435/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea de distincții și premii personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat, modificat apoi prin Ordinul MECTS nr.4339/2008, s-a reglementat procedura acordării acestora.

    Astfel, conform art. 13 al ordinului, procedura era următoarea:

    1. depunerea de către solicitant la conducerea unității de învățământ a cererii și a raportului de autoevaluare însoțite de documentele doveditoare, până la data de 31 martie a fiecărui an.

    2. analizarea dosarului și formularea aprecierilor sintetice asupra fiecărui solicitant în parte de consiliul de administrație al unității de învățământ, până la data de 10 aprilie a fiecărui an.

    3. înaintarea de directorul unității de învățământ către inspectoratul școlar a cererii, a raportului de autoevaluare cu anexele doveditoare, a aprecierii consiliului de administrație, însoțite de confirmarea în scris cu privire la existența fondurilor pentru plata premiilor, până la data de 15 aprilie a fiecărui an.

    4. întocmirea și afișarea la sediul inspectoratului școlar de către comisia de evaluare a dosarelor, în urma analizării acestora, a listei solicitanților, în ordinea descrescătoare a punctajelor acordate, până la data de 25 aprilie a fiecărui an.

    5. depunerea eventualelor contestații la registratura inspectoratului școlar, în termen de 3 zile calendaristice de la data afișării listei.

    6. afișarea de către consiliul de administrație al inspectoratului școlar la sediul inspectoratului școlar, în ordine descrescătoare a punctajelor acordate, a rezultatelor definitive ale evaluării dosarelor depuse în vederea acordării distincțiilor și a premiilor, în termen de 5 zile calendaristice de la data limită pentru depunerea contestațiilor și stabilirea, pe baza rezultatelor definitive, a numărului cadrelor didactice care urmează a primi distincții, în limita a 6% din numărul total de cadre didactice cu gradul didactic I din județ/municipiul B., cu excepția adresei de mulțumire publică și cu încadrarea în fondurile bugetare alocate/comunicate de fiecare primărie.

    7. înaintarea listelor cuprinzând datele solicitanților validați la M. E., C. și T. până la data de 5 mai a fiecărui an.

    8. verificarea de către M. E., C. și T. a listelor înaintate de inspectoratele școlare și elaborarea ordinului de acordare a distincțiilor, până la data de 15 iunie a fiecărui an.

    9. a) plata premiilor de unitatea de învățământ la care sunt (au fost) angajate cadrele didactice beneficiare, din bugetul consiliilor locale/consiliilor județene, cu încadrarea în bugetul aprobat și alocat cu această destinație.

      b) plata premiilor personalului didactic încadrat la cluburile sportive școlare, la Palatul Național al Copiilor și Elevilor din B., precum și la palatele și cluburile copiilor și elevilor, din fondurile unității la care sunt/au fost angajate, cu încadrarea în bugetul aprobat și alocat cu această destinație

    10. personalul didactic încadrat la M. E., C. și T. sau la instituțiile subordonate poate depune cererea și raportul de autoevaluare la unitatea de învățământ la care are postul/catedra rezervată, unitate care face plata premiilor aferente din bugetul aprobat și alocat cu această destinație.

Așa cum rezultă din documentația depusă la dosar reclamanta a fost înscrisă pe lista cadrelor didactice propuse pentru acordarea de distincții și premii, însă unitatea școlară unde reclamanta era angajată a comunicat în scris I. ui Ș. prin Adeverința nr.656/_ (fila 31) că nu dispune de fonduri pentru plata dreptului. Condiția de la pct. 3, cerută pentru validarea dosarului, nu a fost astfel îndeplinită.

Conform art. 8 din Ordinul nr. 5435/2006, în vigoare în anul școlar 2008-2009, premiul aferent diplomei "Gheorghe L. "; clasa III este de 10% din suma salariilor de bază primite în ultimele 12 luni anterioare datei semnării ordinului de acordare a distincțiilor, astfel că plata drepturilor salariale solicitate este condiționată de existența și semnarea ordinului de acordare a distincției. Un atare ordin nu există.

Atâta timp cât distincția cuvenită reclamantei nu a fost recunoscută legal prin ordin al ministrului, reclamanta nu are un drept recunoscut, ci doar o simplă vocație la un astfel de drept, situație în care lipsind o cerință legală esențială, nu pot fi admise pretențiile deduse judecății și nu se poate dispune obligarea vreunui pârât la plata premiilor aferente acestora.

În baza considerentelor reținute și a textelor legale invocate, tribunalul va respinge acțiunea reclamantei formulată împotriva pârâților.

Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către pârâți.

În baza art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, s-a solicitat votul consultativ al asistenților judiciari, care au exprimat aceeași opinie.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul I. Ș. J. B. -N. .

Respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta Uniunea J. ă a Sindicatelor Libere din Învățământ B. -N., cu sediul în B., str. Al. Odobescu, nr.3, județul B. -N., în numele și pentru membrul de sindicat F. M. , împotriva pârâților Ș. G. "A. I. ";

B. cu sediul în B., str. 1 D. nr. 27-29, județ B. -N., I. Ș. B. -N. cu sediul în B., str. 1 D. nr. 5, județ B. -N., C. Local B. și I. P. municipiului B., ambii cu sediul în B., P. C., nr. 6, județ B. -N. .

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică din data de_ .

PREȘEDINTE, GREFIER,

  1. N. V. V.

    Cu votul consultativ al asistenților judiciari,

    1. LS - V. C. M.

Red./Dact.CN/MVC-_

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2935/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă