Sentința civilă nr. 3070/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3070/F/2013

Ședința publică din data de 2 decembrie 2013

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE: G.

C.

F.

, președinte secție

GREFIER: M.

M.

E.

cu participarea asistenților judiciari

S. P. L. Z.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de reclamanta Uniunea Județeană a Sindicatelor Libere din Învățământ B. -Năsăud în numele și pentru membrul de sindicat B.

I.

împotriva pârâților Ș. G. I. M.

, C. local I. M.

și I. P. I. M.

, având ca obiect drepturi bănești - Legea-cadru nr. 330/2009.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se niciuna prezintă dintre părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care :

Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc la data de 11 noiembrie 2013, pronunțarea hotărârii fiind amânată din lipsă de timp pentru deliberare pentru data de 18 noiembrie 2013, apoi pentru data de 25 noiembrie 2013 pentru imposibilitatea constituirii completului de judecată și apoi pentru data de azi, din lipsă de timp pentru deliberare.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată,

Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub nr. de mai sus reclamanta Uniunea Județeană a Sindicatelor Libere din Învățământ în numele și pentru membrul de sindicat B. I. a chemat în judecată pe pârâții Ș. G. I. M., Primarul comunei I.

M., C. local I. M. solicitând obligarea pârâtei Ș. G. I. M. la calcularea drepturilor salariale cuvenite reclamantului în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009, respectiv cu luarea în considerare a salariilor de bază aferente lunii decembrie 2009, stabilite conform Legii nr. 221/2008 - prin utilizarea coeficientului de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei, și plata diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv încasate, pentru perioada 01 septembrie 2010 - 31 decembrie 2010, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății; obligarea pârâtei Ș. G. I. M. la calcularea drepturilor salariale cuvenite reclamantului în conformitate cu prevederile Legii nr. 285/2010, respectiv cu luarea în considerare a salariilor de bază aferente lunii octombrie 2010, stabilite conform Legii nr. 221/2008 și a Legii nr. 330/2009 - prin utilizarea coeficientului de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei, și plata diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv încasate, pentru perioada 01 ianuarie 2011 - 13 mai 2011, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății; obligarea pârâților C. local I. M., Primarul comunei I. M. la asigurarea finanțării pentru plata sumelor mai sus menționate.

În esență, în motivare s-a arătat că la 30 ianuarie 2008, Guvernul României a aprobat

O.G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82/_ .

O.G. nr. 15/2008 a fost aprobată cu modificări de către Parlamentul României prin Legea nr. 221/2008, publicată în Monitorul Oficial-Partea I, nr. 730/_, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare - 1,000 pentru personalul didactic și didactic auxiliar la valoarea de 400,00 lei, pentru perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2008 și care reprezintă valoare de referință pentru creșterile salariale ulterioare. Deși, ulterior, Guvernul României a încercat în repetate rânduri modificarea O.G. nr. 15/2008, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse, dispozițiile O.G. nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată cu modificări de Legea nr. 221/2008 trebuiau aplicate până la data de_ .

Cu privire la aplicabilitatea Legii nr. 221/2008 pentru perioada_ -_ s-a pronunțat și Î. care, soluționând un recurs în interesul legii, prin Decizia nr. 3/2011, publicată în M. Of. nr. 350/2011, a statuat următoarele: "ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr.

151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009".

Așadar, este de necontestat că salariul de bază al personalului didactic, în perioada 1 octombrie 2008 - 31 decembrie 2009 trebuia calculat în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 - prin utilizarea valorii coeficientului 1,000 de 400,00 lei, la care se adăugau celelalte sporuri și indemnizații prevăzute de lege.

În realitate, însă, unitatea de învățământ a calculat și achitat drepturile salariale în mod greșit, fără să aplice dispozițiile Legii nr. 221/2008, pe toată perioada în care această lege a fost aplicabilă, respectiv până la data de 31 decembrie 2009 astfel că salariul efectiv calculat și plătit în luna decembrie a fost mai mic decât cel la care reclamantul avea dreptul.

Începând cu data de 1 ianuarie 2010 a intrat în vigoare Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. 5 din această lege în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel: a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acestea, potrivit anexelor la lege.

Aceleași dispoziții au fost prevăzute și în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, ordonanță, care în art. 5 alin. 1 prevede că

"începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstrează salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brută avută la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reduce de a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009.

Punând în practică dispozițiile Legii nr. 330/2009 și ale OG nr. 1/2010, începând cu data de 1 ianuarie 2010, unitatea de învățământ, pornind de la salariul efectiv achitat în luna decembrie 2009, calculat greșit, fără aplicarea Legii nr. 221/2008, a calculat greșit drepturile salariale și în consecință, în tot anul 2010, salariul calculat și plătit efectiv a fost greșit determinat.

În consecință și reducerea drepturilor salariale cu 25%, potrivit Legii nr. 118/2010 începând cu data de 3 iulie 2010 și până la data de 31 decembrie 2010, s-a efectuat având un salariu de bază și sporuri mai mici decât cele cuvenite.

Așa fiind, salariul de bază aferent lunii octombrie 2010 a fost mai mic decât cel cuvenit, determinat conform Legii nr. 221/2008 și cu aplicarea reducerii de 25%, prevăzută de Legea nr. 118/2010.

În ce privește determinarea drepturilor salariale ale personalului didactic din învățământ, începând cu data de 1 ianuarie 2010, Î., prin Decizia nr. 11/2012, urmare a admiterii recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Colegiul de conducere al Curții de apel Craiova, a stabilit că "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ, aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009, are dreptul, începând cu 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008";.

Cum, începând cu data de 1 ianuarie 2011, potrivit Legii nr. 285/2010 drepturile salariale trebuiau determinate prin aplicarea unui procent de majorare de 15% la salariul de bază și la sporurile aferente lunii octombrie 2010 și cum salariul de bază și sporurile aferente lunii octombrie 2010, au fost mai mici decât cele cuvenite, nefiind determinate conform Legii nr. 221/2008, prin utilizarea valorii coeficientului 1 de 400 lei, la care trebuia aplicată reducerea de 25%, conform Legii nr. 118/2010 și drepturile salariale calculate și achitate de unitatea de învățământ, pentru perioada 1 ianuarie 2011 - 13 mai 2011 (când a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului din învățământ), au fost mai mici decât cele cuvenite.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 7 alin. 2, art. 12 alin. 3 și art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009, art. 5 alin. 1 din OUG nr. 1/2010, art. 1 din Legea nr. 285/2010, art. unic din Legea nr. 221/2008, O.G. nr. 15/2008, art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, republicat, art. 112 Cod de procedură civilă.

Acțiunea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru, conform art. 270 din Codul muncii, republicat.

Pârâții, legal citați, nu s-au prezentat în instanță și nici nu au depus apărări scrise la

dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului

, tribunalul reține faptul că în perioada 1

septembrie 2010 - 13 mai 2011 reclamantul a fost angajat al unității școlare chemată în judecată pe postul de profesor, făcând parte din categoria personalului didactic prevăzută de Legea nr. 221/2008, așa cum rezultă din cuprinsul adeverinței nr. 27/_ depusă la dosar (f. 8).

La datele de 31 decembrie 2009, respectiv 1 ianuarie 2010 reclamantul nu a fost angajat al vreunei unități de învățământ, așa cum se atestă prin adresele nr. 7342/_ și nr. 526/_ depuse la dosar (f. 20, 21).

Întrucât la data de 31 decembrie 2009 reclamantul nu era în funcție, dispozițiile deciziei nr. 3/2011 dată în interesul legii nu sunt incidente în privința reclamantului, salarizat conform Legii-cadru nr. 330/2009, în vigoare la data angajării sale.

Potrivit art. 31 din Legea-cadru nr. 330/2009 pentru personalul nou încadrat pe funcție în perioada de aplicare etapizată, salarizarea se face la nivelul de salarizare î n pl ată pentru funcțiile similare

.

Așadar noua lege de salarizare face trimitere la calculul salariului pornind de la preluarea celui în plată la care are dreptul o persoană ce îndeplinește aceleași condiții ca și reclamanta.

Sintagma "în plată"; trebuie interpretată în opinia tribunalului ca referindu-se la salariul legal cuvenit unei persoane cu aceeași situație ca a reclamantului.

Prin urmare, la momentul angajării sale, 1 septembrie 2010, reclamantul era îndreptățit să primească un salariu egal cu cel la care era îndreptățit un angajat care presta aceeași muncă cu reclamantul și îndeplinea aceleași condiții de vechime.

Prin decizia nr. 11/2012 dată în interesul legii, s-a statuat cu caracter obligatoriu pentru instanțe, că personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.

În acest context s-a reținut că noul salariu de bază pentru anul 2010 trebuie calculat pornind de la preluarea celui care corespundea funcției deținute potrivit grilei de salarizare valabile în luna decembrie 2009 și care trebuia plătit personalului didactic din învățământ, în raport cu valoarea de 400 lei a coeficientului de multiplicare 1,000.

Salariul obținut la 31 decembrie 2009, de la care trebuia să se pornească la 1 ianuarie 2010 s-a menținut și în anul 2011, când a intrat în vigoare Legea nr. 284/2010, care reglementează salarizarea personalului din învățământ, aplicabilă potrivit art. 46 începând din 1 ianuarie 2011.

Prin Legea nr. 285/2010 s-a prevăzut majorarea cu 15% a cuantumului salariilor acordate pentru luna octombrie 2010, începând cu 1 ianuarie 2011.

Majorarea trebuia să pornească de la nivelul salariului aferent lunii octombrie 2010, calculat în baza reîncadrării operate prin Legea-cadru nr. 330/2009 pornind de la salariul cuvenit la 31 decembrie 2009, calculat conform prevederilor Legii nr. 221/2008.

La data de 13 mai 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011, privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, aplicabilă numai de la momentul intrării sale în vigoare și nu pentru trecut, conform art. 1 al legii, act normativ ce prevede o altă reîncadrare a personalului și un alt mod de calcul al salariului.

Reclamantul nu a beneficiat de drepturi salariale calculate cu luarea în considerare a salariului cuvenit prin aplicarea Legii nr. 221/2008, așa cum rezultă din adeverința nr. 27/_ depusă la dosar (f. 8).

În concluzie, având în vedere succesiunea cronologică a reglementărilor legale evocate, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 11/2012, pronunțată în recursul în interesul legii, se reține că în perioada 1 septembrie 2010 - 31 decembrie 2010, respectiv 1 ianuarie 2011 - 13 mai 2011 reclamanta trebuia să beneficieze din partea angajatorului de drepturi salariale lunare calculate prin includerea majorărilor stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.

Sumele datorate suportă riscul devalorizării, astfel că debitorul obligației de plată este ținut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care se impune obligarea debitorului la plata actualizată cu indicele inflației a sumelor cuvenite, începând cu data de la care se datorează dreptul și până la data plății efective.

Desigur, calculul drepturilor ca diferență dintre sumele efectiv acordate și cele cuvenite trebuie să aibă în vedere și dispozițiile Legii nr. 118/2010, aplicabilă din 3 iulie 2010, care prevăd diminuarea cuantumului brut al salariilor cu 25%.

În baza considerentelor reținute, a textelor legale și a deciziilor în interesul legii invocate, tribunalul va admite acțiunea civilă formulată împotriva unității de învățământ și în consecință va obliga pârâta Ș. G. I. M. să calculeze drepturile salariale cuvenite reclamantului potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009 stabilit conform Legii nr. 221/2008 și să plătească acestuia diferența dintre suma plătită efectiv cu acest titlu și suma cuvenită pe perioada 1 septembrie 2010 - 31 decembrie 2010, actualizată cu rata inflației începând cu data de 1 septembrie 2010 și până la data efectivă a plății; va obliga pârâta Ș. G. I. M. să calculeze drepturile salariale cuvenite reclamantului potrivit Legii nr. 285/2010 în raport de salariul de bază din luna octombrie 2010 stabilit conform Legii-cadru nr. 330/2009 în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009 stabilit potrivit Legii nr. 221/2008 și să plătească acestuia diferența dintre suma plătită efectiv cu acest titlu și suma cuvenită pe perioada 1 ianuarie 2011 - 13 mai 2011 actualizată cu rata inflației începând cu data de 1 ianuarie 2011 și până la data efectivă a plății.

Potrivit art. 104 alin. 2 lit. a din capitolul VIII din Legea nr. 1/2011 a educației naționale intitulat "Finanțarea și baza materială a învățământului preuniversitar";, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.

Totodată, conform art. 1 alin. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1618/2009 privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010, finanțarea cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată.

Consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică, așa cum rezultă din dispozițiile art. 4 alin. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1618/2009.

Potrivit art. 36 alin. 4 lit. ";a"; și alin. 6 lit. ";a"; pct. 1 din Legea nr. 215/2001, republicată, consiliul local aprobă bugetul local, la propunerea primarului, primarul fiind ordonator principal de credite, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001.

C. local este așadar entitatea căruia unitatea de învățământ îi înaintează proiectul de buget întocmit, cu identificarea tuturor categoriilor de venituri și cheltuieli, finanțate din bugetul local, însoțit de notele de fundamentare, calitate în care aprobă prin hotărâre proiectul de buget.

În consecință, în baza dispozițiilor legale menționate, tribunalul va admite și acțiunea formulată împotriva pârâților C. local I. M., Primarul comunei I. M. și în consecință va obliga pârâții C. local al comunei I. M. și Primarul comunei I. M. să aprobe, respectiv să aloce pârâtei Ș. G. I. M. diferențele salariale dintre sumele cuvenite și cele încasate de reclamant în perioadele 1 septembrie 2010 - 31 decembrie 2010, respectiv 1 ianuarie

2011 - 13 mai 2011.

Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

În baza art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, s-a solicitat votul consultativ al asistenților judiciari, care au exprimat aceeași opinie.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta Uniunea Județeană a Sindicatelor Libere din Învățământ

, cu sediul în B., strada A. Odobescu nr. 3, județul B. - Năsăud, în numele și pentru membrul de sindicat B. I. împotriva pârâților Ș. G. I.

M.,

cu sediul în comuna I. M., strada P. nr. 280, județul B. -Năsăud, C. local I.

  1. , Primarul comunei I. M.

    , ambii cu sediul în comuna I. M., strada P. nr. 243, județul B. -Năsăud și în consecință:

    • obligă pârâta Ș. G. I. M. să calculeze drepturile salariale cuvenite reclamantului potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009 stabilit conform Legii nr. 221/2008 și să plătească acestuia diferența dintre suma plătită efectiv cu acest titlu și suma cuvenită pe perioada 1 septembrie 2010 - 31 decembrie 2010, actualizată cu rata inflației începând cu data de 1 septembrie 2010 și până la data efectivă a plății;

    • obligă pârâta Ș. G. I. M. să calculeze drepturile salariale cuvenite reclamantului potrivit Legii nr. 285/2010 în raport de salariul de bază din luna octombrie 2010 stabilit conform Legii-cadru nr. 330/2009 în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009

      stabilit potrivit Legii nr. 221/2008 și să plătească acestuia diferența dintre suma plătită efectiv cu acest titlu și suma cuvenită pe perioada 1 ianuarie 2011 - 13 mai 2011 actualizată cu rata inflației începând cu data de 1 ianuarie 2011 și până la data efectivă a plății;

    • obligă pârâții C. local I. M. și Primarul comunei I. M. să aprobe, respectiv să aloce pârâtei Ș. G. I. M. diferențele salariale dintre sumele cuvenite și cele încasate de reclamant în perioadele 1 septembrie 2010 - 31 decembrie 2010, respectiv 1 ianuarie 2011 - 13

mai 2011.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 2 decembrie 2013.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

G.

C. F.

M.

M.

-E.

cu votul consultativ al asistenților judiciari,

S. P. L. Z.

red. F.G.C./dact. F.G.C./6 exemplare _

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 3070/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă