Sentința civilă nr. 3143/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR.3143/F/2013
Ședința publică din data de 09 decembrie 2013 Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: M. L. B., judecător GREFIER: L. D.
cu participarea asistenților judiciari:
M. V. C. SA L.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de reclamanta Uniunea Județeană a S.
L. din Î. B. -Năsăud
în numele și pentru membrii de sindicat V. I., V. G., T.
V., T. R., R. F., P. I., M. P., I. M., F. I., B. F.
împotriva pârâților Ș. G. ";N. D. ";Z., C. Local Z., I. P. comunei Z.
, având ca obiect drepturi bănești premiu anual.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților. Tribunalul apreciază cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată,
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta Uniunea Județeană a S. L. din Î. B. -Năsăud, în numele și pentru membrii de sindicat V. I., V. G., T. V., T. R., R. F., P. I., M. P., I. M., F. I., B. F. , a
chemat în judecată pe pârâții Ș. G. ";N. D. ";Z., C. Local Z. și I. P. comunei Z. , solicitând instanței obligarea primului pârât/ă la plata premiului anual aferent anului 2010, sumă actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective. A mai solicitat obligarea pârâților de ordin 2-3 să asigure finanțarea pentru plata sumelor solicitate.
În motivarea acțiunii s-a arătat faptul că potrivit art.25 din legea nr.330/2009 pentru activitatea desfășurată personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul în care se face premierea. A mai susținut că acest drept are natură salarială și era deja câștigat în anul 2010 întrucât până la momentul abrogării în_, prevederile art.25 din legea nr.330/2009 au fost în vigoare și trebuie să producă efecte juridice. Mai mult acest premiu se acordă pentru activitatea deja desfășurată în 2010, iar legea nr.284/2010 a intrat în vigoare la_, dată la care dreptul la acordarea premiului anual este un drept câștigat care recompensează activitatea din anul 2010, indiferent de data la care acest premiu urmează să fie plătit.
S-a mai reliefat faptul că dreptul la premiu anual este un drept de natură salarială și acesta intră sub sfera de protecție a art.1 alin.1 din Primul protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și că față de jurisprudența CEDO acesta constituie un o speranță legitimă pentru membrul de sindicat în realizarea dreptului la premiu anual. S-a mai susținut faptul că în practică nu a avut loc o compensare între sumele cuvenite cu titlu de premiu aferent anului 2010 și creșterile salariale ce s-au acordat în anul 2011, așa cum impune expres art.8 din legea nr.285/2010, fiindcă criteriile după care s-au acordat majorările salariale în 2011 sunt total diferite de cele avute în vedere la acordarea premiului anual pentru anul 2010.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.art.112 Cod procedură civilă, art.268 alin.1 lit.c Codul muncii, art.211 din legea nr.62/2011, art.11 și 20 din Constituție, art.1 alin.1 din Primul protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului, art.25 din legea nr.330/2009, art.23 alin.1,
art.36 alin.4 lit.a din legea nr.215/2001, art.104 alin.2 din legea educației naționale, HG nr.1395/2010 și HG nr.1274/2011. Acțiunea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru.
Pârâții, deși au fost legal citați, nu s-au prezentat în instanță și nici nu au depus întâmpinare la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului
, tribunalul reține următoarele.
Membrii de sindicat în numele cărora a formulata acțiunea reclamanta fac parte din personalul angajat la pârâtul/a angajator în cursul anului 2010 și nu au beneficiat de premiul anual pentru anul 2010, prevăzut de art.25 din legea nr.330/2009, aspect reieșit din adeverința depusă la dosar emisă de angajator .
Tribunalul constată că potrivit art.25 din legea nr.330/2009 pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.
Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate.
Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.
Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.
Aceste dispoziții legale au fost abrogate expres prin art. 39 lit. w din Legea nr. 284/2010, lege care a intrat în vigoare de la data de_, cu excepția art. 34 și 35 care au intrat în vigoare la 3 zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial al României.
Tribunalul arată că prin art.8 din legea nr.285/2010 sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi. Așadar, printr-o dispoziție legală expresă, legiuitorul a înțeles să nu mai acorde premiul anual pentru anul 2010, stabilind totodată și destinația sumelor corespunzătoare acestui premiu. D. interpretarea prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 rezultă că legiuitorul a eșalonat plata acestor sume, iar creșterile salariilor din sectorul bugetar au inclus și suma unică, aferentă premiului anual solicitat prin cererea de chemare în judecată. Prin art. 8 mai sus menționat s-a modificat modalitatea de plată a premiului anual, aferent anului 2010, aceasta fiind transformată dintr-o executare uno ictu, într-o executare succesivă, iar sumele corespunzătoare dreptului s-au regăsit în majorările salariale acordate personalului din sectorul bugetar potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010.
Având în vedere aceste prevederi legale succesive, ținând cont de cele anterior reliefate, tribunalul apreciază că acțiunea formulată nu poate fi admisă, fiindcă a fost adoptat de legiuitor un alt act normativ ulterior care prevede expres că sumele solicitate de reclamantă cu titlu de premiu anual pentru anul 2010 nu se mai acordă, întrucât aceste sume au fost avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce s-au acordat în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
Tribunalul arată că nu este justificată susținerea reclamantului potrivit căreia ar fi beneficiat de un drept câștigat, fiindcă printr-o lege ulterioară intrată în vigoare anterior datei indicate pentru plata premiului anual s-a prevăzut că acest drept se plătește succesiv, iar nu într-o singură tranșă, ceea ce conduce la concluzia că suma de bani aferentă acestuia a fost avută în vedere majorările salariale acordate personalului din sectorul bugetar potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010. Nici aserțiunea potrivit căreia ar fi fost nerespectat principiul neretroactivității legii prevăzut de art.1 Codul civil și de art.15 alin.2 Constituție nu este întemeiată fiindcă prevederile legii nr. 285/2010 au produs consecințe pentru viitor, nu pentru trecut, iar faptul că s-a reglementat că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 nu a adus atingere principiului constituțional al neretroactivității, fiind doar reglementă modalitatea de plată a premiului anual după cum s-a explicat anterior.
Trebuie remarcat faptul că conformitatea acestor dispoziții legale cu normele din Legea fundamentală și Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitoare
la principiul neretroactivității legii și protecția dreptului de proprietate privată a fost constatată de Curtea Constituțională.
Astfel, prin decizii succesive (nr. 1165/_ ; nr. 115/9 februarie 2012; nr. 395/26 aprilie 2012), instanța de contencios constituțional a statuat că, de principiu, sporurile, premiile și alte stimulente acordate angajaților din sistemul bugetar prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate ca atare de Constituție, legiuitorul fiind în drept să le instituie, să prevadă condițiile și criteriile de acordare, să le modifice, suspende sau chiar să le anuleze, ceea ce aparține competenței și opțiunii sale exclusive, singura condiție de ordin constituțional fiind aceea ca măsurile dispuse să vizeze deopotrivă toate categoriile de personal care se află într-o situație identică.
Cu referire la beneficiul premiului anual pe anul 2010, Curtea Constituțională a constatat că acesta reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său și constituie un "bun"; în sensul Convenției, prin art. 8 din Legea nr. 285/2010 fiind modificată, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului de bază. Ca atare, art. 8 menționat a modificat doar modalitatea prin care statul urmează să-și execute întrutotul această obligație financiară, fără a fi afectate în nici un fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe.
Întrucât nici art. 25 alin. (4) teza finală din Legea - cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, în prezent abrogată, nu impunea o modalitate de executare uno ictu a obligației de plată, s-a considerat că legiuitorul poate să reglementeze o modalitate de plată eșalonată care să satisfacă și să mențină un echilibru rezonabil între interesele angajaților, pe de o parte, și interesul public, sub aspectul gestionării resurselor bugetare în contextul crizei economice, pe de altă parte.
Întrucât legiuitorul a modificat doar modalitatea în care statul urmează să execute în totalitate această obligație financiară, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul și întinderea creanței, Curtea Constituțională a stabilit că nu au fost încălcate prevederile constituționale și convenționale referitoare la protecția dreptului de proprietate privată. De asemenea, prin decizii succesive (decizia nr. 257/20 martie 2012; nr. 240/21 mai 20130; nr. 549/24 mai 2012) instanța de contencios constituțional nu a reținut nici încălcarea principiului neretroactivității legii, deoarece dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conținutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi.
Totodată, s-a observat și că faptul includerii sumelor corespunzătoare premiului anual aferent anului 2010 în majorările salariale acordate personalului din sectorul bugetar conform art. 1 din Legea nr. 285/2010, rezultă din aceea că, potrivit prevederilor art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare din domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, astfel cum a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției cu cel care s-a acordat în luna decembrie 2011, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde nici un premiu anual pentru anul 2011.
Tribunalul arată că nici raportarea la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului nu este de natură să conducă la o altă concluzie, întrucât măsura legislativă, de plată eșalonată a premiului aferent anului 2010, prin includerea sumelor corespunzătoare în majorările salariale acordate personalului din sectorul bugetar potrivit dispozițiilor art. 1 și art. 8 din Legea nr. 285/2010 nu afectează dreptul reclamantului în substanța sa, iar măsurile luate au fost destinate menținerii echilibrului între cheltuielile și veniturile publice, urmărind un scop de utilitate publică.
Reclamantul nu au fost lipsit de un "bun"; într-o modalitate incompatibilă cu exigențele art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât dreptul la anumite beneficii bănești în calitate de salariat nu este un drept de sine stătător, consacrat ca atare de Convenție, ci a fost asimilat, în jurisprudența Curții, în anumite condiții, unui drept de proprietate.De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut o distincție esențială între dreptul de a primi, în viitor, un salariu câștigat pentru o muncă prestată și dreptul de a primi, în viitor, un salariu într-un anumit cuantum (Lelas vs. Croația, cererea nr.55555/08, hotărâre din 20 mai 2010, §. 58; Vilho Eskelinen ș.a. vs. Finlanda, cererea nr.63235/00, hotărâre din 19 aprilie 2007, §. 94).
Totodată, în materia drepturilor salariale, statele se bucură de o largă marjă de apreciere în a determina oportunitatea și intensitatea măsurilor adoptate, iar instanța de contencios european a declarat în mod constant că respectă modalitatea în care statele membre concep imperativele utilității publice, cu excepția cazului în care raționamentul acestora se dovedește în mod vădit lipsit de orice temei rezonabil (Felicia Mihăieș și Gavril Senteș vs. România, cererile nr. 44232/11 și nr. 44605/11, §.19). Ca atare, statul este cel în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat, putând dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor asemenea beneficii prin modificări legislative corespunzătore, însă atunci când o dispoziție legală este în vigoare și prevede plata anumitor beneficii, iar condițiile stipulate au fost respectate, autoritățile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora (Kechko vs. Ucraina, cererea nr. 63134/00, hotărâre din 8 noiembrie 2005, §23).
Or, în privința premiului pentru anul 2010, dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009 care consacrau acest drept au fost abrogate în mod expres prin art. 39 lit. w) din Legea nr. 284/2010, iar prin art. 8 din Legea nr. 285/2010 s-a stabilit o altă modalitate de plată a sumelor aferente.
Trebuie reliefat și faptul că prin decizia nr.21/_ Înalta curte de casație și justiție a admis recursul în interesul legii
formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință:
A stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.8 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art.1 din Legea nr.285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări. Această decizie este obligatorie potrivit dispozițiilor art. 517 alin. 4 Cod procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâților. Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta Uniunea Județeană a S. L. din Î. B. -Năsăud, în numele și pentru membrii de sindicat V. I., V. G., T. V. ,
T. R., R. F., P. I., M. P., I. M., F. I., B. F.,
cu sediul în B., str.
A. O., nr.3, județul B. Năsăud, împotriva pârâților Ș. G. ";N. D. ";Z., cu sediul în Z., nr.45, județul B. Năsăud, C. Local Z. și I. P. comunei Z. , cu sediul în Z., nr.45, județul B. Năsăud, ca fiind neîntemeiată.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 09 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. L. B. L. D.
Cu votul consultativ al asistenților judiciari
,
V. C. M. A. LS
MLB// 6 ex.// 11 decembrie 2013