Sentința civilă nr. 3145/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

cod operator de date cu caracter personal 3184 Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINTA CIVILA Nr. 3145/2013

Ședința publică de la 21 Februarie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE E. B.

Asistent judiciar C. -E. P. Asistent judiciar I. R. Grefier A. -L. C.

Pe rol fiind judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamantul M. I. împotriva pârâtei S.C. P. SA A., având ca obiect drepturi bănești .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul personal lipsa fiind parata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, iar instanța constată că parata a depus întâmpinare, un exemplar comunica cu reclamantul prezent.

Reclamantul la întrebarea instanței arata ca a calcula drepturile salariale pe care le solicita de la parata, după reținerile efectuate, calculate la veniturile nete, 56.525 lei. Nu are cereri in probațiune de formulat. Solicită admiterea acțiunii cum este formulată fără cheltuieli de judecata.

Tribunalul retine cauza in pronunțare față de actele de la dosar.

INSTANȚA

Retine că prin acțiunea înregistrată la instanță în data de_, reclamantul M. I. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. P. SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să o oblige pe aceasta din urmă să îi plătească drepturile salariale restante aferente perioadei_ -_, în sumă totală de 59369 lei, actualizată cu rata inflației până la plata efectivă, precum și dobânda legală aferentă sumei restante până la plata integrală.

In motivarea acțiunii reclamantul arată că a fost și este angajatul pârâtei în perioada menționată și deși a prestat activitate, nu i s-a plătit drepturile salariale.

Acesta mai arată că anterior pârâta a trecut printr-o situație economico- financiară mai dificilă, in prezent are de încasat o serie de creanțe și există posibilitatea să îi achite drepturile salariale restante.

Pârâta, prin întâmpinarea formulată, a arătat că nu se opune admiterii acțiunii reclamantului și că drepturile salariale sunt în sumă de 52584 lei, dobânda legală fiind în sumă de 3941, în total 56.525 lei.

Pârâta a mai arătat că nu a avut posibilitatea să achite salariile lunar, întrucât a trecut printr-o situație economico-financiară mai dificilă.

Examinând actele și lucrările dosarului instanța retine în fapt următoarele: Potrivit copiei Contractului individual de muncă înregistrate sub nr.5/_

în Registrul general de evidența salariaților, reclamantul și-a desfășurat activitatea în cadrul societății pârâte în funcția de consilier juridic.

Contractul a fost încheiat pe o durată nedeterminată, salariul de bază lunar brut negociat fiind de 600 lei pentru norma de 4 ore/zi (f.4-5).

Se cunoaște că elementele principale ale contractului individual de muncă sunt prestarea muncii și salarizarea acesteia de către angajator. Fiind un contract cu titlu oneros plata salariului constituie un element al său.

Salariul reprezintă remunerația în bani a muncii prestate în baza contractului individual de muncă, echivalentul muncii prestate de către angajat. Prin corelația dintre prestarea muncii de către salariat si salarizarea muncii de către angajator se respectă principiul echivalenței prestațiilor în contractele sinalagmatice - do ut des - respectiv poți pretinde numai în măsura în care dai.

Salariul constituie obiect dar si cauza contractului individual de muncă. Este obiect deoarece el constituie contraprestația pentru munca efectuată de către salariat, este cauză pentru că în vederea obținerii lui persoana fizică s-a încadrat în muncă.

Potrivit dispozițiilor art.168 alin.1 din Codul Muncii plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată precum și prin orice alte documente justificative cere demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit. Neplata salariului,invocându-se îndeplinirea necorespunzătoare a sarcinilor de serviciu de către angajat, nu se justifică în situația în care angajatorul nu și-a exercitat prerogativa de a aplica sancțiunile disciplinare prevăzute de art.247 din Codul Muncii.

Obligația principală a angajatorului este cea de plata salariului, orice reținere din salariu putând fi operată doar în cazurile si în condițiile prevăzute de lege. Reținerile din salariu, cu titlu de daune, se pot face doar în cazul în care datoria este scadentă, lichidă și exigibilă, constatată printr-o hotărâre judecătorească, definitivă și irevocabilă.

Pe de altă parte, așa cum prevăd dispozițiile art.40 alin.2 lit.f din Codul muncii, angajatorul are obligația să plătească toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și să rețină și să vireze contribuțiile și impozitele datorate de către salariați, în condițiile legii.

Cu privire la obligarea la plata de daune interese trebuie arătat că acestea se cuvin salariatului, dacă sunt solicitate, pentru întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia conform dispozițiilor art. 166 alin.4 din Codul Muncii.

Față de cele ce preced instanța, în temeiul art. 208 și urm. din Legea nr. 62/2011 coroborat cu prevederile art. 166 din Codul Muncii, urmează să admită acțiunea reclamantului întrucât acestuia nu i s-au achitat toate drepturile salariale

cuvenite pentru munca depusă si pârâta a recunoscut în totalitate restanțele salariale pe care urmează a i le plăti după recuperarea creanțelor de la debitori.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamantul M. I., domiciliat în C. - Napoca, str.B. nr.1, ap.6, jud.C. în contradictoriu cu pârâta S.C. P. SA, cu sediul în Comuna A., str.I. M. nr.26, jud.C. și în consecință:

Obligă pârâta la plata drepturilor salariale restante aferente perioadei _

-_ în sumă totală de 59525 lei, actualizată cu rata inflației până la plata efectivă, și cu plata dobânzii legale aferente sumei restante la data plății.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la data comunicării. Pronunțată în ședința publică din data de_ .

Președinte,

E. B.

Asistent judiciar,

C. -E. P.

Asistent judiciar,

I. R.

Grefier,

A. -L. C.

Red.EB/tehn.MG 4 ex. 05.03.13

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 3145/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă