Sentința civilă nr. 3627/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3627/2013

Ședința publică de la 04 Martie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE P. U.

Asistent judiciar B. -A. C. Asistent judiciar C. -E. P. Grefier O. -R. L.

S-a luat spre examinare acțiunea formulată de reclamanții S. N.

P. AL D. D. R. în contradictoriu cu pârâta C. N. DE A. SI D. N. D. R. S., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru pârâtă, consilier juridic D. Marton, lipsă fiind reclamantul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care reprezentanta pârâtei depune în probațiune un extras de pe portalul instanțelor de judecată, care atestă faptul că în ceea ce-l privește pe C. V., acesta a avut calitatea de intervenient în dosarul nr._, iar acțiunea a fost admisă, la fel și cererea de intervenție. Referitor la excepțiile invocate prin întâmpinare, aceasta arată că nu le mai susține, solicitând cuvântul pe fond.

Instanța, nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri pe fond.

Reprezentanta pârâtei solicită respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată, pentru motivele expuse pe larg prin întâmpinare.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul S. N. P. AL D. D. R. în contradictoriu cu pârâta C. N. DE A. SI D.

N. D. R. S., a solicitat obligarea acesteia să plătească fiecărui salariat pe perioada ultimilor 3 ani anterior introducerii acțiunii, drepturile salariale neacordate constând în sporul pentru condiții periculoase de muncă, respectiv obligarea pârâtei la plata daunelor interese conform art.166 al.4 C. muncii pe perioada de valabilitate a acestuia. În subsidiar, s-a solicitat ca în cazul respingerii petitului privind acordarea de daune interes, obligarea pârâtei la plata

dobânzii legale aferente drepturilor salariale neacordate fiecărui salariat, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cereri, reclamanții susțin că în calitate de salariați ai pârâtei si în conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul pârâtei, sunt îndreptățiți la plata drepturilor salariale prevăzute la art. 107 alin.1 lit.d, art. 107 alin.1 lit.b si art. 106 lit.b, la plata daunelor interese datorită neplății la termen a respectivelor sporuri și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinare, pârâta a arătat că este de acord cu pretențiile reclamanților reprezentați de sindicat în ceea ce privește acordarea drepturilor salariale solicitate doar în funcție de timpul efectiv lucrat în aceste condiții având în vedere prevederile art. 109 alin.2 din același contract colectiv de muncă.

Asupra cauzei de față, instanța reține următoarele:

Reclamanții sunt angajații companiei pârâte. La nivelul acestei pârâte s-a negociat si s-a încheiat un contract colectiv de muncă la data de_ valabil pentru perioada_ -_, contract care a fost înregistrat la Direcția Generală de Muncă a Municipiului B. .

Potrivit prevederilor art.107 alin.1 lit.b din acest contract colectiv de muncă, se acordă spor pentru condiții periculoase, în cotă de 15% pentru personalul ce execută,îndrumă si controlează lucrările de la locurile de muncă la care se menține un anumit grad de pericol: risc de accidentare sub circulație, lucru la altitudine, utilizarea unor substanțe toxice, pericol de electrocutare si risc de iradiere.

Conform prevederilor art. 107 alin.1 lit.b din acest contract colectiv de muncă se acordă spor pentru condiții grele de muncă în cotă de 15% pentru personalul care lucrează în condiții de efort fizic ridicat, la temperaturi ridicate sau scăzute, în mediu umed, cu viituri de apă, în condiții de izolare, zgomot intens si/sau vibrații si alte condiții de mediu deosebite sau nedorite.

Prin anexa nr. 5 la acest contract colectiv de muncă s-a negociat categoriilor de personal, locurile de muncă si activitățile pentru acordarea sporurilor pentru condiții grele de muncă si condiții periculoase, respectiv lucrări de întreținere, reparare si investigare a rețelei de drumuri si poduri executate în zona drumurilor naționale, activitatea de control desfășurată de echipajele mobile sau în cadrul agențiilor, lucrări de deszăpezire si combatere sau prevenire a poleiului, lucrări de colmatări si reparații asfaltice executate si îndepărtarea efectelor calamităților.

Potrivit prevederilor art. 106 lit.b din Contractul colectiv de muncă la nivelul pârâtei pe anul 2011, s-a negociat un spor pentru condiții grele si periculoase în cuantum de 21% din salariul de bază pentru personalul care lucrează în condiții de efort fizic ridicat la temperaturi ridicate sau scăzute, în mediu umed cu viituri de apă, în condiții de izolare, zgomot intens si/sau vibrații, în alte condiții de mediu deosebite si nedorite, în condiții de lucru la altitudine, de risc de accidentare la lucru sub circulație, în condiții de utilizare a unor substanțe explozive si în condiții de electrocutare.

În anexa nr. 5 la acest contract s-au stabilit categoriile de personal, locurile de muncă si activitățile pentru acordarea sporului pentru condiții grele si periculoase de muncă.

Reclamanții au afirmat că activitatea desfășurată de ei se încadrează în cele arătate în anexa nr. 5 la contractul colectiv de muncă iar pârâta nu a combătut aceste afirmații si nici nu le-a acordat aceste sporuri.

Art. 109 alin.2 din Contractul colectiv de muncă valabil pentru perioada februarie 2008-februarie 2011 si art. 106 alin.3 din Contractul colectiv de muncă valabil începând cu data de_, sporul pentru condiții de muncă nocive, grele si periculoase se acordă proporțional cu timpul lucrat în condițiile respective de fiecare salariat cu evidențierea distinctă în pontaje a timpului efectiv lucrat în aceste condiții.

În baza acestor prevederile legale, reclamanții si pârâta au ajuns la o înțelegere care s-a concretizat în acordarea următoarelor drepturi salariale reprezentând sporurile solicitate după cum urmează: 3845 lei pentru CA. IOSIF, 2883 lei pentru R. VICTOR și 5445 lei pentru P. ȘTEFAN, sume reprezentând sporul pentru condiții periculoase și condiții grele de muncă în cuantum de 15% din salariul de bază pentru perioada_ -_ și în cuantum de 21% din salariul de bază începând cu data de_ până la 15 ianuarie 2013, sume care cuprind și daunele interese pentru întârzierea nejustificată a plății acestor drepturi, conform prevederilor art. 161 alin.4 din Codul Muncii.

Cheltuielile de judecată solicitate nu pot fi acordate, întrucât la prima zi de înfățișare pârâta a arătat că nu se opune pretențiilor reclamanților fiind astfel aplicabile prevederile art. 275 Cod Procedură Civilă care prevăd că pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului, nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.

În ceea ce îl privește pe reclamantul C. V., instanța reține că acesta a obținut drepturile salariale prin sentința civilă pronunțată la data de_ în dosarul nr._, situație în care va invoca excepția autorității lucrului judecat și va respinge acțiunea acestui reclamant ca urmare a admiterii a acestei excepții.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite excepția autorității de lucru judecat invocată din oficiu, în ce îl privește pe membrul de sindicat C. V. și respinge acțiunea acestuia.

Admite în parte acțiunea formulată de către reclamantul S. N. P. AL D. D. R., cu sediul în B., str. Mihail K., nr. 13, bl. C1, et. 8, jud. B. în numele și pentru membrii de sindicat CA. IOSIF, R. VICTOR și

P. ȘTEFAN în contradictoriu cu pârâta C. N. DE A. ȘI D. N.

D. R., cu sediul în B., B-dul D. G., nr. 38, sector 1.

Obligă pârâta să plătească membrilor de sindicat sumele reprezentând sporul pentru condiții periculoase de muncă și daune interese, astfel: 3845 lei pentru CA. IOSIF, 2883 lei pentru R. VICTOR și 5445 lei pentru P. ȘTEFAN.

Fără cheltuieli de judecată. Definitivă și executorie de drept.

Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de _

Președinte,

P. U.

Asistent judiciar,

B. -A. C.

Asistent judiciar,

C. -E. P.

Grefier,

O. -R. L.

Red.UP/tehn.MG 4 ex. 14.03.13

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 3627/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă