Sentința civilă nr. 67/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
cod operator
SENTINȚA CIVILĂ NR. 67
Ședința publică din 15 Ianuarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. C.
Asistent judiciar M. L. D. Asistent judiciar S. O.
G. ier Ana C. P.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulată de către reclamantul S.
L. din Î. M., cu sediul în B. M., str. P., nr. 46, în contradictoriu cu pârâții Ș. cu clasele I-V. ,,V. L. ";Ș. -S. Ș. cu clasele I-V. Ș., cu sediul în Ș., nr. 219, comuna Ș., județul M., C. Local Ș., cu sediul în Ș., str. P. nr. 430, comuna Ș., județul M.
, P. comunei Ș., cu sediul în Ș., str. P., nr.430, comuna Ș., județul M., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamantul
S. L. din Î. M., consilier juridic P. Florin, lipsă fiind pârâții Ș. cu clasele I-V. ,,V. L. ";Ș. -S. Ș. cu clasele I-V. Ș., C. local Ș., P. comunei Ș. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care, Reprezentantul reclamantului S. L. din Î. Maramureș,
consilier juridic P. Florin arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul reclamantului S. L. din Î. M., consilier juridic P. Florin solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza în pronunțare.
T.
Asupra cauzei de față,
Prin acțiunea înregistrată sub dosarul nr._ la Tribunalul Maramureș reclamantul S. L. din Î. M. pentru membrul de
sindicat Put Zelica a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ș. cu clasele I-V.
,,V. L. ";Ș. -S. Ș. cu clasele I-V. Ș., C. Local Ș., P.
comunei Ș., obligarea acestora la plata tranșelor suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic cu modificările și completările ulterioare, pe trei ani anteriori introducerii acțiunii până la 31 decembrie 2009, la valoarea actualizată cu rata inflației la data plății; la plata tranșelor suplimentare de vechime prevăzute la art. 50 alin.1 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic cu modificările și completările ulterioare, începând cu 1 ianuarie 2010 până la data de_, valoarea actualizată cu rata inflației la data plății; obligarea pârâților C. local și P. comunei Bocicoiu M. la alocarea sumelor necesare plății drepturilor solicitate.
În motivarea în fapt a cererii reclamantul a arătat în esență următoarele: Pentru perioada 1 ianuarie 2008-31 decembrie 2009, conform art. 50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și compeltările ulterioare (1) "Personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizarea stabilită de lege și de tranșe suplimentare, care se acordă la 30,35 și la peste 40
ani activitate în învățământ.
(2) Pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime";.
Conform art. 5 alin. 2 din OG 15/2008 privind creșterile salariale ce se acordă în anul 2008 personalului de învățământ "în coeficienții de multiplicare din anexa 2 prevăzuți la ultimele trei tranșe de vechime recunoscută de 30-35, 35-40 și peste 40 de ani sunt cuprinse și creșterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime, prevăzute de art. 50 alin. 2 din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare";.
În anexa nr. 2 din O.G. nr. 15/2008 se regăsesc coeficienții de multipili- care pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar. Potrivit anexei nr.2 coeficienții de multiplicare prevăzuți la ultimele trei tranșe suplimentare recunoscută, pentru profesorii cu studii superioare, gradul didacitc I, ca exemplu sunt după cum urmează: -30-35 ani:6,620; -35-40 ani:6, 965; -peste 40 ani:7,315.
Prevederile O.G. nr. 15/2008 se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2008.
În anul 2007 salarizarea personalului din învățământul preuniversitar s-a făcut în baza O.G. nr.11/2008 așa cum a fost aprobată prin Legea nr. 220/2007. Conform anexei nr.2 din Legea nr.220/2007, pentru luna decembrie, valoarea coeficienților de multiplicare prevăzută la ultimele trei tranșe suplimentare de vechime recunoscută, pentru profesorii cu studii superioare, gradul didactic I este după cum urmează:- 30-35 ani: 6,620;- 35-40 ani: 6,965;- peste 40 ani:7,315.
Menționează că a dat dosar un exemplu, profesorii cu studii superioare, grad didactic I, dar valoarea coeficienților de multiplicare a rămas neschimbată în urma O.G. nr. 15/2008, pentru întreg personalul didactic de predare care se încadrează la 30.35, 35-40 și peste 40 de ani vechime.
Prin urmare tranșa suplimentară de vechime prevăzută de art. 50 alin.1 și 2 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic nu se regăsesc în coeficienții de multiplicare prevăzuți pentru ultimele trei tranșe de vechime (30-35 ani, 35-40 ani și peste 40 de ani) așa cum prevede art. 5 alin.2 din O.G. nr. 15/2008.
Curtea Constituțională, prin decizia nr. 983/_ a declarat neconstituționale dispozițiile art. 2, art.3 și art.5 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, cu modificările și completările ulterioare.
În drept, s-au invocat prevederile art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, OG nr. 15/2008, O.G. nr. 11/2007 aprobată prin Legea nr. 220/2007, Legea nr.330/2009 și art. 28 alin.2 din Legea nr. 62/2011.
În probațiune s-au depus înscrisuri - adeverință (fila 9), copie de pe cartea de muncă.
Pârâții C. local S. și P. comunei S. deși legal citați nu au formulat întâmpinare.
Examinând acțiunea tribunalul, constată:
Potrivit adeverinței 837/_ reclamanta este angajata Școlii cu cls. I-
V. V. L., pe postul de învățător, are o vechime de 36 de ani, iar potrivit adeverinței 150/_ emisă de Ș. cu cle. I-V. Ș. reclamanta nu a beneficiat de acordarea tranșelor de vechime.
Potrivit art. 50 alin. 1 și 2 din Legea 128/1997 privind Statutul personalului didactic "Personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizarea stabilită de lege și de tranșe suplimentare, care se acordă la 30,35 și la peste 40 ani activitate în învățământ";.
În anexa nr. 2 din OG nr.15/2008 se regăsesc coeficienții de multiplicare pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar. Aceasta ordonanță se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2008.
Tranșele suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 și 2 din Legea 128/1997 nu se regăsesc în coeficienții de multiplicare prevăzuți pentru ultimele trei tranșe de vechime (30-35 ani, 35-40 ani și peste 40 de ani), așa cum prevede art. 5 alin. 2 din OUG 15/2008, dispozițiile art. 5 alin. 2 din OUG nr. 15/2008 fiind declarat neconstituțional potrivit deciziei nr. 983/2009 a Curții Constituționale.
Începând cu 1 ianuarie 2010 și până la_, conform prevederilor art. 10 din Anexa II a Legii nr. 330/2009 și a prevederilor punctului 6 din Nota la Anexa II a Legii nr. 330/2009 se acordă în continuare tranșele de vechime prevăzute de art. 50 alin.1 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic cu modificările și completările ulterioare.
Mai mult, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și sportului prin adresa nr.757/BO/_ a comunicat că în baza prevederilor din Legea nr.
« tranșele de vechime recunoscut în învățământ se acordă în anul 2010 în conformitate cu prevederile Legii nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare ».
Începând cu a_ nu se mai acordă prevederile art. 50 alin.1 din Legea nr. 128/1997, fiind aborgate prin art. 39 din Legea nr. 284/2010.
În considerarea celor de mai sus acțiunea se admite potrivit dispoziti-
vului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
:
Admite acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Î. M.
, cu sediul în B. M., str. P., nr. 46, în contradictoriu cu pârâții Ș. cu clasele I-V. ,,V. L. ";Ș. -S. Ș. cu clasele I-V. Ș., cu sediul în Ș., nr. 219, comuna Ș., județul M., C. Local Ș., cu sediul în Ș.
, str. P. nr. 430, comuna Ș., județul M., P. comunei Ș., cu sediul în Ș., str. P., nr.430, comuna Ș., județul M. .
Obligă pe pârâta Ș. cu clasele I-V. ,,V. L. ";Ș. -S. Ș. cu clasele I-V. Ș. să acorde membrei de sindicat reprezentată de reclamanta Put Zelica tranșa suplimentară de vechime prevăzută de art. 50 alin 1 și 2 din Legea nr.128/1997, începând cu_ până la_, actualizată în funcție de indicele de inflație la data plății și tranșa suplimentară de vechime prevăzută de art. 50 din Legea nr.128/1997 începând cu_ până la data de_, actualizată în funcție de indicele de inflație la data plății.
Obligă pe pârâții C. Local Ș. și P. comunei Ș., să asigure sumele necesare efectuării plății drepturilor bănești acordate.
Definitivă.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | ASISTENȚI JUDICIARI | G. | IER | ||
C. | M. | O. S., D. M. | Ana C. | P. |
Red. C.M./_
Tehn.Red. H.M../_ 6 ex.- com. 4 ex./