Decizia penală nr. 1248/2013. Cerere de întrerupere a executării pedepsei

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR.1248/R/2013

Ședința publică din 01 octombrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE

: V.

V. A.

, judecător

JUDECĂTORI

: L.

H.

: I.

M.

GREFIER

: L.

C.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj - reprezentat prin PROCUROR -

V. GĂZDAC

S-a luat spre examinare recursul declarat de condamnatul V. S., împotriva sentinței penale nr.369/_ a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr._ , având ca obiect întreruperea executării pedepsei.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă condamnatul V. S. aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av.Jiman Mara R., din cadrul Baroului Cluj, cu delegație avocațială depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, întrebat fiind, condamnatul învederează instanței că-și menține recursul declarat și că este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.

Apărătorul condamnatului, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, să se dispună admiterea cererii de întreruperea executării pedepsei pe motive sociale. Astfel, așa cum rezultă din referatul social întocmit la dosar, situația materială a familiei condamnatului este precară, locuința în care a stat cu familia s-a dărâmat, concubina condamnatului este decedată iar copiii acestuia au fost preluați în regim de urgență la un centru de copii, motiv pentru care s-ar impune admiterea cererii. Cu onorar din FMJ.

Reprezentantul Parchetului, solicită respingerea recursului condamnatului ca nefondat și obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat. Apreciază hotărârea primei instanțe ca fiind temeinică și legală, în mod corect respingându-se cererea de întreruperea executării pedepsei.

Condamnatul V. S., având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului cu consecința întreruperii executării pedepsei.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr. 369 pronunțată la data de 10 septembrie 2013 de Tribunalul Cluj s-a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul V. S., fiul lui I. și Ana, născut la data de_ în loc. Crasna, jud. Sălaj, CNP 1., deținut în prezent în Penitenciarul Gherla., cu obligarea acestuia la suma de 200 lei în favoarea statului, reprezentând cheltuieli judiciare și onorariu avocațial.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

Din concluziile anchetei sociale nr.7597/_ întocmită de Primăria comunei Crasna, jud. Sălaj, rezultă faptul că locuința în care a stat familia condamnatului s-a dărâmat, fiind construită din pământ bătut, iar copii condamnatului au fost preluați în regim de urgență la un centru de copii din Șimleu Silvaniei (f.15).

Deși ancheta socială efectuată în cauză a relevat o situație materială precară a familiei condamnatului, instanța a apreciat că nu se impune întreruperea executării pedepsei pentru acest motiv, întrucât această situație este una permanentă, care nu a început odată cu încarcerarea petentului și nici nu ar putea fi rezolvată prin punerea acestuia în libertate pe o perioadă scurtă de timp (într-un interval de maxim 3 luni fiind practic imposibil ca inculpatul, care nu are niciun fel de posibilități materiale, să construiască o locuință pentru copiii săi și să le asigure cele necesare traiului).

Pe de altă parte, este limpede că executarea în continuare a pedepsei de către condamnat, nu ar avea nici un fel de consecințe grave pentru familia acestuia, mai precis pentru copiii săi (întrucât concubina condamnatului este decedată, fiind victima infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte comisă de acesta), care se află în prezent în grija statului, fiind preluați, ulterior arestării inculpatului, în regim de urgență la un centru de copii din Șimleu Silvaniei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul V. S. , solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza să se admită cererea de întrerupere a executării pedepsei.

În motivarea recursului s-a arătat că situația materială a familiei condamnatului este precară, concubina fiind decedată, iar copii preluați de un centru de copii.

Recursul declarat în cauză este nefondat.

Potrivit art. 455 și următoarele raportat la art. 453 lit. c C.pr.penală, executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când din cauza unor împrejurări speciale executarea în continuare a pedepsei ar avea consecințe grave pentru familia condamnatului.

În mod legal și temeinic instanța de fond a reținut că executarea în continuare a pedepsei condamnatului nu are nici un fel de consecințe grave asupra familiei acestuia, câtă vreme copii au fost preluați de o instituție de stat, iar concubina inculpatului este decedată în urma faptei pentru care a fost condamnat la pedeapsa a cărei executare solicită a fi întreruptă.

În aceste condiții, punerea în libertate a inculpatului, în lipsa unor mijloace materiale, chiar dacă copii acestuia ar fi în dificultate, nu ar fi de natură să le îmbunătățească condițiile de trai.

În afara motivelor invocate în recurs, Curtea a examinat cauza și din oficiu, constatând că nu există nici un motiv din cele prev. de art. 385/9 C.pr.penală care să atragă casarea hotărârii atacate.

Așa fiind, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b C.pr.penală, Curtea va respinge recursul condamnatului ca nefondat, obligându-l, potrivit art. 192 alin. 2 C.pr.penală, la 200 lei în favoarea statului reprezentând cheltuieli judiciare și onorariu avocațial în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul V. S. împotriva sentinței penale nr. 369 din 10 septembrie 2013 a Tribunalului Cluj.

2

Stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu.

Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică din 1 octombrie 2013 .

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

V. V. A. L. H. I. M.

GREFIER,

L. C.

Red.V.V.A./_

Dact.H.C./2 ex./_ . Jud.fond: M. L. .

3

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1248/2013. Cerere de întrerupere a executării pedepsei