Decizia penală nr. 330/2013. Cerere de întrerupere a executării pedepsei
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
Decizia penală nr. 330/R/2013
Ședința publică din data de 10 decembrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: L. M. V., judecător
: G. A., judecător
: P. L. E. ,
președinte tribunal
GREFIER: M. C. N.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița -Năsăud reprezentat prin SÎNGEORZAN ANGELA, procuror
S-a luat în examinare recursul penal declarat de recurentul C. C. împotriva Sentinței penale nr. 1544 din_ a Judecătoriei Bistrița, pronunțată în dosarul penal nr. 6._ .
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă recurentul C. C., în stare de arest, fiind asistat de av. Cîrceie Fabiola, apărător din oficiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care :
Recurentul C. C. învederează instanței că dorește să-și retragă recursul.
Apărătorul recurentului, ca și acesta personal arată că nu mai au cereri de formulat.
Reprezentantul Ministerului Public arată că nu mai are cereri de formulat.
Nefiind cereri de formulat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbaterea acesteia.
Avocat Cîrceie Fabiola solicită a se lua act de retragerea recursului declarat de către condamnat, cu plata onorarului din oficiu.
Reprezentantul Ministerului Public solicită a se lua act de retragerea recursului declarat de către condamnatul C. C. cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
Condamnatul recurent C. C. având ultimul cuvânt solicită a se lua act de faptul că își retrage recursul.
Cauza a rămas în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată că :
Prin Sentința penală nr. 1544 din_ a Judecătoriei Bistrița, pronunțată în dosarul penal nr. 6._ în baza art. 455 C.pr.pen. s-a respins ca
neîntemeiată cererea de întrerupere a executării pedepsei, formulată de petentul
C. C. , născut la data de_, deținut în Penitenciarul Bistrița.
În baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen. petentul a fost obligat la plata către stat a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din care 100 lei onorariu avocat oficiu în favoarea av. Cîrceie Fabiola M. .
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut în fapt următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ a Judecătoriei Bistrița, petentul- condamnat C. C., deținut în Penitenciarul Bistrița a solicitat întreruperea executării pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 96/2011 a Judecătoriei Reghin, pentru motive familiale, arătând în motivarea cererii că a solicitat întreruperea pedepsei pe o perioadă de 3 luni pentru a-și putea ajuta familia.
Din adresa nr. 35812/PBBN/_ emisă de Penitenciarul Bistrița, rezultă că petentul se află în executarea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 96/2011 a Judecătoriei Reghin, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, pedeapsă a cărei executare a început la data de_ . Până în prezent petentul nu a beneficiat de întreruperea executării pedepsei.
În cauză s-a dispus efectuarea unei anchete sociale de către Primăria municipiului Reghin, județul Mureș, din al cărui cuprins rezultă că la domiciliul indicat de petent respectiv din Reghin str. Pavatorilor nr.8, județul Mureș, locuiește mama condamnatului C. I., născută la data de_, casnică, fără venituri realizate din muncă; tatăl condamnatului C. Mihail; născut la data de_, salariat la SC"RAGCL"SA Reghin, cu un venit net lunar de 600 lei; sora condamnatului C. Lavinia, bolnavă suferind de surditate.
În ceea ce privește starea de sănătate, tatăl condamnatului este sănătos clinic, mama suferă de epilepsie, iar sora suferă de surditate.
Părinții condamnatului sunt înscriși la medicul de familie dr.Horvath I., iar sora condamnatului la dr.Sukosd Klara. Locuința are condiții igienico sanitare, utilități, facilități speciale,
Familia condamnatului, nu deține în proprietate un spațiu de locuit. Imobilul este compus dintr-o cameră, fără spațiu suficient, cu electricitate, nu sunt racordați la rețeaua de gaz metan, sursa de apă potabilă este în stradă, lipsă apă caldă. Imobilul este modest mobilat și întreținut. Încălzirea se realizează cu lemne în sobă.
Situația materială, bugetul familiei este insuficient, nu se pot acoperi cheltuielile pentru un trai mediu al familiei. Familia se gospodărește din salarul d-lui C. Mihai și alocația de stat a minorei Lavinia. Familia nu beneficiază de prevederile Legii nr.416/2001 - privind venitul minim garantat. Familia a fost nevoită să contracteze un împrumut de la CAR de la SC"RAGCL SA Reghin, unde lunar 300 lei.
Din declarația d-nei C. I. rezultă că domnul C. C. s-a născut la data de_ . A absolvit 7 clase la Sc.gen.nr.4 Reghin, nu a fost niciodată angajat, a prestat munci ocazionale iar din veniturile realizate, își ajuta familia la cheltuielile gospodărești și de întreținere. Condamnatul nu a fost căsătorit, nu are copii rezultați din căsătorie sau din relații de concubinaj.
Tatăl condamnatului este salariat la SC RAGCL "SA Reghin, mama este casnică, bolnavă, suferind de Epilepsie, iar sora este școlarizată la Scoală specială CSI SAM nr.3 Reghin, fiind bolnavă, suferind de surditate. Familia a fost nevoită să contracteze un împrumut (de 7000 lei) de la CAR de la SC"RAGCL SA Reghin, unde lunar 300 lei. Din această sumă a cumpărat pentru minora Lavinia, aparat auditiv. Condițiile de trai și cele materiale ale familiei condamnatului sunt modeste.
Serviciul Public de Asistență Socială precizează în urma celor constatate și din cele relatate de către mama condamnatului rezultă că, prezența d-lui C.
C. este necesară, acesta prestând munci ocazionale, realizează venituri, iar din sumele realizate contribuie la întreținerea familiei. Și înainte de condamnare a prestat munci ocazionale iar din sumele realizate a contribuit la întreținerea familiei sale.
Analizând starea de fapt reținută în baze probelor administrate în cauză, instanța a apreciat că situația familiei petentului nu se încadrează în cazul prev.de art. 453 al. 1 lit.c C.p.p. starea materială a familiei nedatorându-se încarcerării petentului, fiind preexistentă acestui moment, iar punerea în libertate a petentului pentru o perioadă de trei luni nu ar fi de natură să aducă o îmbunătățire a condițiilor de viață a membrilor familiei cu atât mai mult cu cât petentul este condamnat pentru infracțiunea de tâlhărie, nu avea un loc de muncă stabil și nici asigurate mijloacele de existență într-o altă modalitate licită.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 455 și urm. Cod procedură penală, instanța a respins ca neîntemeiată cererea de întrerupere a executării pedepsei închisorii formulată de petent.
În baza art.l92 al.2 C.pr.pen. petentul a fost obligat să plătească statului suma de 170 lei cu titlu cheltuieli judiciare din care 100 lei onorariu avocat oficiu în favoarea av. Cîrceie Fabiola M. .
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, condamnatul Cico C., arătând că își menține motivele invocate în cererea de întrerupere a executării pedepsei la fond, în care solicită admiterea cererii pentru a-și putea ajuta familia care nu are nici un sprijin material sau financiar.
La termenul de judecată din data de_, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, C. C. a declarat că își retrage recursul declarat.
Având în vedere manifestarea de voință a recurentului, în baza art. 385 ind. 4 alin. 2 rap.la art. 369 Cod procedură penală tribunalul va lua act de retragerea recursului declarat împotriva Sentinței penale nr. 1544 din_ a Judecătoriei Bistrița, pronunțată în dosarul penal nr. 6._ .
Conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală recurentul va fi obligat să plătească în favoarea statului 110 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care 100 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu, Cîrceie Fabiola.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În baza disp.art. 385 ind. 4 rap.la art. 369 Cod procedură penală,
Ia act de retragerea recursului formulat de recurentul C. C. împotriva Sentinței penale nr. 1544/2013 a Judecătoriei Bistrița, pronunțată în dosarul penal nr. 6._ .
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 110 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu în favoarea av. Cîrceie Fabiola M. .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 10 decembrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
M. V. G. A. - P. L. E.
GREFIER
C. N.
Red/dact G.A/M.C.N.
Jud. fond J. L. _
R O M A N I A TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
4. Bistrița, str. Alba I., nr.1, Județul Bistrița-Năsăud tel: +40-(_ 28; fax + 40-(_ 09
E-mail: tribunalul - bistritanasaud-info@just.ro
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._ Emisă la .................
C ă t r e :
Penitenciarul Bistrița
din Bistrița str.Tărpiului, nr.22, Bistrița
JUDECATOR | G. | IER | ||
G. A. | M. | C. | N. |
În conformitate cu disp.art. 360 Cod procedură penală, vă înaintăm copia Deciziei penale nr. 330/R/2013 din data de 10 decembrie 2013, pronunțată în dosarul penal cu nr._, privind pe condamnatul C. C. , născut la data de_, fiul lui Mihail și I., domiciliat în oraș Reghin, str. Pavatorilor, nr. 8, jud. Mureș, având CNP.1., deținut în Penitenciarul Bistrița.
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
Copia dispozitivului Deciziei penale nr. 330/R/2013
În baza disp.art. 385 ind. 4 rap.la art. 369 Cod procedură penală,
Ia act de retragerea recursului formulat de recurentul C. C. împotriva Sentinței penale nr. 1544/2013 a Judecătoriei Bistrița, pronunțată în dosarul penal nr. 6._ .
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 110 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu în favoarea av. Cîrceie Fabiola M. .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 10 decembrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
M. V. G. A. - P. L. E.
GREFIER
C. N.
pentru conformitate cu originalul
← Sentința penală nr. 490/2013. Cerere de întrerupere a... | Sentința penală nr. 549/2013. Cerere de întrerupere a... → |
---|