Sentința penală nr. 236/2013. Cerere de întrerupere a executării pedepsei

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

Operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA PENALĂ Nr. 236/2013

Ședința publică din data de 13 iunie 2013 Instanța constituită din:

Președinte A. Ț. Grefier A. B.

Pe rol se află soluționarea cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul condamnat B. V., deținut în Penitenciarul Gherla.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul condamnat

  1. V. aflat în stare de deținere în Penitenciarul Gherla, și asistat de apărător desemnat din oficiu, av. Pantea I. A. cu delegație la dosar.

    Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror: D.

  2. .

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care,

Instanța constată că la dosarul cauzei s-a depus prin serviciul registratură al instanței în data de 7 iunie 2013 de către Primăria comunei Certeze, jud. Satu- Mare, ancheta socială dispusă în privința condamnatului.

Instanța constată că la dosarul cauzei s-a depus prin serviciul registratură al instanței în data de 10 iunie 2013, de către Penitenciarul Gherla copia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 673/2011, situația juridică a condamnatului și caracterizarea comportamentului său pe perioada detenției.

Reprezentanta Ministerului Public și apărătorul desemnat din oficiu pentru condamnat, arată că nu mai au de formulat alte cereri în probațiune.

Nefiind alte cereri de formulat sau probe de solicitat, instanța acordă cuvântul părților cu privire la cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul condamnat.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru petentul condamnat, solicită admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul condamnat, în temeiul dispozițiilor art. 455 și art. 453 alin. 1 pct. c C.p.p.

Solicită instanței să aibă în vedere concluziile anchetei sociale întocmite din care rezultă că la domiciliul condamnatului locuiește mama acestuia care beneficiază de o pensie de 30 lei și concluziile caracterizării depuse în privința acestuia care îi sunt favorabile și din care rezultă că condamnatul nu a fost sancționat disciplinar. Solicită acordarea onorariului avocațial din FMJ.

Reprezentanta Ministerului Public, arată că concluziile anchetei sociale nu confirmă împrejurări speciale, iar din datele comunicate rezultă că condamnatul mai are 5 frați, iar mama acestuia este ajutată de aceștia.

Pentru aceste motive, solicită respingerea cererii formulate de condamnat; cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

T R I BU N A L U L

La data de_ s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Cluj sub nr. de mai sus cererea condamnatului B. V., prin care aceasta a solicitat a se dispune întreruperea executării pedepsei de 15 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 673/2009 a Tribunalului Maramureș, pentru motive familiale.

În motivarea acestei cereri, condamnatul a arătat că starea materială a familiei sale și în special a fratelui său este deosebit de precară.

Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 673/2009 a Tribunalului Maramureș, a fost condamnat inculpatul B. V. la pedeapsa de 15 ani închisoare cu executare în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la omor calificat. Aflat în executarea pedepsei amintite, condamnatul a formulat prezenta cerere, solicitând a se dispune întreruperea executării sale pentru motive familiale, în concret arătând că starea materială a familiei sale și în special a

fratelui său este deosebit de precară, și dorește să îl ajute.

Din cuprinsul anchetei sociale efectuate de Primăria comunei Certeze, jud. Satu Mare (fila 15) reiese că în locuința situată în Huta Certeze nr. 42, comuna Certeze, jud. Satu Mare, locuiește mama condamnatului și fratele acestuia B. Dumitru care nu este căsătorit, casa fiind alcătuită din două camere de locuit și dependințe, corespunzătoare din punct de vedere igienico sanitar, în aceeași curte fiind ridicată o altă casă cu etaj ce aparține unui alt frate al condamnatului care locuiește în Franța împreună cu familia. Mama condamnatului are o pensie de 300 lei dar susține că beneficiază de ajutorul celorlalți copii ai săi.

Reiese totodată, că condamnatul B. V. a fost căsătorit însă a divorțat în anul 2007, fiul său minor, B. V. S. fiind încredințat mamei sale, locuind actualmente în Franța.

Pe de altă parte, din adresa nr. U/28194 a Penitenciarului Gherla reiese că acest condamnat a avut o comportare corespunzătoare pe parcursul detenției, nu a fost sancționat disciplinar, nici nu a fost recompensat, în același timp fiind cuprins și în activități de educație și asistență psihosocială, nefiind cuprins în activități productive.

Art. 453 al. 1 C.p.pen. stabilește în mod expres care sunt cazurile în care este posibilă amânarea ori întreruperea executării pedepsei închisorii, la litera c regăsindu-se motivul determinat de existența unor consecințe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează determinate de executarea imediată a pedepsei, în prezența unor împrejurări speciale.

În cazul de față apreciem că lăsarea în libertate a condamnatului nu ar avea consecințe pozitive ori de durată asupra familiei sale, mama sa beneficiind de o pensie și de ajutorul celorlalți frați, situația locativă a familiei fiind una satisfăcătoare.

Pe de altă parte, în familia sa există și alți membri majori care realizează venituri, situație care ar permite îmbunătățirea condițiilor de viață ale mamei și fratelui său, și în plus nu au fost identificate probleme deosebite de sănătate a acestora, context în care, putând munci în propria gospodărie, își pot asigura celor necesare traiului.

Pe cale de consecință, apreciind că nu sunt îndeplinite cerințele art. 453 lit. c C.p.pen. instanța va respinge cererea condamnatului B. V. prin care aceasta a solicitat a se dispune întreruperea executării pedepsei de 15 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 673/2009 a Tribunalului Maramureș.

În baza art. 189 C.p.pen. va stabili în favoarea Baroului de avocați Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariul avocațial din oficiu, cuvenit av. Pantea I.

  1. , care se va avansa din FMJ.

    În baza art. 192 al. 2 C.p.pen. va obliga pe condamnată să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 150 lei din care suma de 100 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu.

    PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

    H O T Ă R Ă Ș T E:

    Respinge cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul B. V. , fiul lui V. și M., născut la data de_, deținut în prezent în Penitenciarul Gherla.

    Stabilește în favoarea Baroului de Avocați Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariul avocațial din oficiu (cuvenit av.Pantea I. A. ), sumă care se avansează din FMJ.

    Obligă condamnatul la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu.

    Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .

    PREȘEDINTE, GREFIER,

    1. Ț. A. B.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Sentința penală nr. 236/2013. Cerere de întrerupere a executării pedepsei