Comunicarea hotărârii. Nelegalitatea afişării sentinţei la uşa instanţei

Dacă nu se cunoaşte adresa unde locuieşte inculpatul, hotărârea se afişează, conform art. 182 raportat la art. 177 alin. 4 C. pr. pen., la sediul consiliului local în a cărui rază teritorială s-a săvârşit infracţiunea, iar nu la uşa instanţei; o atare modalitate de comunicare a actelor procedurale, nefiind prevăzută de lege, echivalează cu necomunicarea hotărârii şi, deci, este irelevantă în ceea ce priveşte data de la care curge termenul pentru exercitarea căii de atac.

(Secţia penală, decizia nr. 602 din 7 februarie 2001)

Prin sentinţa penală nr. 94 din 2 aprilie 1997, Tribunalul Hunedoara a condamnat pe inculpata V.M. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen.

Prin decizia penală nr. 178/A din 18 mai 2000, Curtea de Apel Alba lulia a respins ca tardiv apelul inculpatei.

Recursul declarat de inculpată, cu motivarea că apelul a fost greşit respins ca tardiv, este fondat.

Din examinarea actelor dosarului rezultă că instanţa de apel a reţinut greşit că sentinţa a fost comunicată inculpatei la 12 mai 1997.

Astfel, din dovada aflată la dosarul primei instanţe rezultă că dispozitivul sentinţei a fost afişat la uşa instanţei la data de 12 mai 1997.

întrucât la data pronunţării sentinţei inculpata se afla în stare de arest, comunicarea copiei dispozitivului sentinţei trebuia făcută, conform art. 182 raportat la art. 177 alin. 6 C. pr. pen. la locul de deţinere, prin administraţia acestuia. în situaţia în care până la primirea comunicării la locul de

deţinere inculpata ar fi fost pusă în libertate, instanţa era obligată să facă o nouă comunicare la domiciliul inculpatei, conform art. 182 raportat la art. 177 alin. 1 şi numai dacă adresa la care locuia inculpata nu ar fi fost cunoscută, ceea ce nu este cazul în speţă, comunicarea se putea face conform art. 182 raportat la art. 177 alin. 4 prin afişare la sediul consiliului local în a cărui rază teritorială s-a săvârşit infracţiunea, şi nu la uşa instanţei cum s-a procedat.

Efectuarea comunicării sentinţei într-o modalitate care nu este prevăzută de Codul de procedură penală echivalează cu necomunicarea acesteia.

întrucât instanţa de apel a omis să constate încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la comunicarea hotărârii, decizia atacată este contrară legii, fiind supusă casării conform art. 3859 alin. 1 pct. 171 C. pr. pen., motiv pentru care recursul a fost admis şi s-a trimis cauza pentru rejudecare Curţii de apel.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Comunicarea hotărârii. Nelegalitatea afişării sentinţei la uşa instanţei