Vătămare corporală. Furt. Tâlhărie. Lipsa intenţiei de a folosi violenţa în scopul însuşirii unor bunuri
| Comentarii |
|
în cazul în care făptuitorul loveşte persoana vătămată ca urmare a unor neînţelegeri anterioare, după care îşi însuşeşte un obiect al acesteia căzut pe jos în cursul agresiunii, faptele constituie infracţiunile de vătămare corporală şi furt, iar nu aceea de tâlhărie, de vreme ce întrebuinţarea violenţei nu s-a făcut în scopul sustragerii bunului, ci din răzbunare.
(Secţia penală, decizia nr. 642 din 8 februarie 2001)
Prin sentinţa penală nr. 486 din 7 septembrie 2000, Tribunalul laşi a condamnat pe inculpatul B.C. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 2 lit. d) şi e) C. pen.
Instanţa a reţinut că, în seara zilei de 23 octombrie 1999 întâlnind pe drum partea vătămată aflată într-o căruţă, inculpatul a luat o furcă din căruţă şi a lovit-o, aceasta căzând pe şosea, ocazie cu care i-a căzut căciula din cap. Inculpatul a luat de jos căciula părţii vătămate şi a părăsit locul agresiunii.
în urma leziunilor suferite, partea vătămată a avut nevoie pentru vindecare de 33-35 de zile de îngrijiri medicale.
Curtea de Apel laşi, prin decizia penală nr. 339 din 5 octombrie 2000 a respins apelul inculpatului.
Prin recursul declarat inculpatul a susţinut că nu a săvârşit infracţiunea de tâlhărie.
Pentru realizarea laturii subiective a infracţiunii de tâlhărie se cere ca făptuitorul să urmărească unul din scopurile prevăzute de art. 211 alin. 1 C. pen., şi anume însuşirea unui bun aparţinând persoanei vătămate, păstrarea bunului furat sau înlăturarea urmelor infracţiunii.
Din probele administrate în cauză rezultă, că inculpatul nu a lovit victima cu scopul de a-i sustrage un bun şi nici în vreunul din celelalte scopuri prevăzute de art. 211 alin. 1 C. pen., ci pentru a se răzbuna datorită unor neînţelegeri mai vechi cu partea vătămată, care este soţul mamei sale.
în atare situaţie, neexistând legătura subiectivă cerută de lege între acţiunea de lovire şi aceea de furt, aceste două fapte ale inculpatului nu pot fi încadrate în infracţiunea de tâlhărie, ci constituie infracţiuni distincte.
Ca urmare, fapta inculpatului de a lovi pe partea vătămată cu furca, provocându-i leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 33-35 de zile de îngrijiri medicale, constituie infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. 1 C. pen., iar fapta de a lua în loc public şi în timpul nopţii căciula, ce-i căzuse victimei din cap, constituie infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 200 alin. 1 raportat la art. 209 lit. e) şi g) C. pen.
în consecinţă, recursul a fost admis şi, în urma schimbării juridice, inculpatul a fost condamnat pentru cele două infracţiuni menţionate.
| ← Comunicarea hotărârii. Nelegalitatea afişării sentinţei la... | Revizuire. Administrarea din nou a probelor avute în vedere la... → |
|---|
