CSJ. Decizia nr. 107/2002. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 107
DOSAR NR. 4005 / 2002
Şedinţa publică din 10 ianuarie 2003
S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei penale nr.843 din 18 iunie 2001 a Judecătoriei Târgovişte, deciziei penale nr.562 din 5 octombrie 2001 a Tribunalului Dâmboviţa şi deciziei penale nr.1481 din 27 decembrie 2001 a Curţii de Apel Ploieşti, privind pe inculpatul F.P.V.
S-a prezentat intimatul inculpat F.P.V., aflat în stare de libertate, asistat de avocat T.I., apărător desemnat din oficiu, lipsă fiind intimata parte civilă S.C. O" S.A. Târgovişte.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Magistratul asistent a prezentat referatul asupra cauzei, după care, nemaifiind alte cereri, s-a constatat dosarul în stare de judecată şi s-a acordat cuvântul în fond.
Procurorul a susţinut şi dezvoltat oral motivele recursului în anulare depuse în scris la dosarul cauzei şi a solicitat admiterea acestuia, aşa cum a fost formulat.
Apărătorul inculpatului a lăsat soluţionarea cauzei la aprecierea instanţei.
Inculpatul, în ultimul cuvânt a susţinut că este nevinovat.
CURTEA
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr.843 din 18 iunie 2001 a Judecătoriei Târgovişte a fost condamnat inculpatul F.P.V.lapedeapsadeunan închisoarepentrusăvârşireatentativeilainfracţiuneadeînşelăciune, prevăzută de art.20 raportat la art.215 alin.1 cu aplicarea art.37 lit.b din Codul penal.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt :
La data de 14 decembrie 1999, inculpatul F.P.V. s-a prezentat la S.C. „O" S.A. pentru a cumpăra 1000 kg hârtie deşeu, obţinând aprobarea pentru cantitatea de 950 kg la preţul de 6.575 lei/kg.
Profitând de faptul că i s-a eliberat avizul de expediţie înainte de încărcarea şi cântărirea mărfii, inculpatul a întocmit formele de achiziţie pentru cele 950 kg hârtie deşeu, după care l-a indus în eroare pe D.L., responsabil cu manipularea mărfii, susţinând că a primit aprobarea pentru 1685 kg.
În aceste condiţii, inculpatul a primit în plus 735 kg hârtie, în valoare de 5.895.802 lei, fiind depistat la ieşirea din unitate.
Situaţia de fapt expusă a fost stabilită pe baza proceselor verbale încheiate de organele de urmărirea penală, dispoziţiei de livrare, avizul de însoţire a mărfii, factura fiscală, adreselor societăţii „O" S.A., rapoartelor întocmite de gardienii publici, probe coroborate cu declaraţiile inculpatului.
Tribunalul Dâmboviţa, prin Decizia penală nr.562 din 5 octombrie 2001, a respins apelul formulat de inculpat iar Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia penală nr.1481 din 27 decembrie 2001, a respins recursul declarat de acelaşi inculpat.
Împotriva acestor hotărâri procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare în baza art. 409, 410 alin.1 partea I pct.7 din Codul de procedură penală, învederând că faptei săvârşite de inculpat i s-a dat o greşită încadrare juridică, în cauză erau îndeplinite cerinţele art.20 raportat la art.215 alin.1 şi 3 cu aplicarea art.37 lit.a din Codul penal, şi nu de art.20, 215 alin.1 cu aplicarea art.37 lit.b din acelaşi cod, aşa cum eronat a reţinut instanţa de fond, instanţele de control judiciar neavând posibilitatea legală să îndrepte greşeala în lipsa sesizării de către procuror.
Recursul în anulare este fondat.
Conform art.215 alin.3 din Codul penal, înşelăciunea în convenţii, constă în inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executorii unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate.
Or, inculpatul a comis infracţiunea cu ocazia executării contractului de vânzare cumpărare existent între partea civilă S.C. „O" S.A. şi Asociaţia Familialăalcărui reprezentantera, deoarece, conform art. 1295 din Codul civil, vânzarea este considerată ca perfectată între părţi îndată ce acestea s-au învoit asupra lucrului şi preţului, nefiind necesară prima scuză.
În aceste condiţii fapta inculpatului trebuia încadrată şi în dispoziţiile alin.3 din art.215 din Codul penal, nu numai în alin.1 din acelaşi text.
Pe de altă parte, din actele aflate la dosar, respectiv fişa antecedentelor penale, rezultă că inculpatul a fost condamnat anterior la o pedeapsă de 6 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pentru tentativă la infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art.208, 209 lit.g şi i, cu aplicarea art.74-76 din Codul penal, prin sentinţa penală nr.244 din 7 iulie 1998 a Judecătoriei Sebeş. De asemenea, prin sentinţa penală nr.182 din 11 mai 1999 a aceleiaşi judecătorii, definitivă prin neapelare, inculpatul a mai fost condamnat la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii rutiere prevăzută de art.36 alin. 2 din Decretul nr.328/1966, iar în baza art.85 din Codul penal a fost anulată suspendarea condiţionată a pedepsei de 6 luni aplicată prin sentinţa penală nr.244/1998, pedeapsă care a fost contopită cu cea de 2 ani stabilită în cauză, în total 2 ani închisoare şi care a fost, de asemenea, suspendată condiţionat, conform art.81 din Codul penal, pe durata termenului de încercare de 4 ani.
Totodată, conform art.37 lit.a din Codul penal constituie recidivă postcondamnatorie când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru a doua infracţiune este închisoarea mai mare de 1 an.
Inculpatul, condamnat definitiv la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare prin sentinţa penală nr.182/1999 a Judecătoriei Sebeş, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, a comis în timpul executării acesteia, o nouă infracţiune cu intenţie, infracţiune pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 1 an.
Potrivit art.83 din Codul penal, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată şi dispune executarea în întregime a pedepsei care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune.
Aşadar, instanţa de fond trebuia să constate că inculpatul a comis tentativa de înşelăciune din data de 14 decembrie 1999, în cursul termenului de încercare stabilit prin sentinţa penală nr.182 din 11 mai 1999 a Judecătoriei Sebeş şi pe cale de consecinţă trebuia să aplice art.83 din Codul penal şi să revoce suspendarea condiţionată a pedepsei anterioare de 2 ani închisoare, urmând ca inculpatul să o execute alături de cea aplicată în cauză.
Neprocedând astfel, instanţa de fond a aplicat o hotărâre nelegală, motiv pentru care recursul în anulare va fi admis, se vor casa hotărârile pronunţate cu privire la încadrarea juridică a faptei.
În temeiul art.334 din Codul de procedură penală se va schimba încadrarea juridică a faptei din art.20 raportat la art.215 alin.1 cu aplicarea art.37 lit.b din Codul penal, în art.20 raportat la art.215 alin.1 şi 3 cu aplicarea art.37 lit.a din Codul penal, text în baza căruia inculpatul va fi condamnat la pedeapsa de 3 luni închisoare.
La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere dispoziţiilor art.72 din Codul penal, ţinându-se seama de pericolul social concret al faptei comise, de valoarea modică adusă părţii civile, de datele ce caracterizează persoana făptuitorului care este recidivist şi a avut o poziţie oscilantă privind fapta săvârşită.
Conform art.83 din Codul penal se va revoca suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.182 din 11 mai 1999 a Judecătoriei Sebeş, pedeapsă ce se va adăuga la pedeapsa stabilită în prezenta hotărâre, în final inculpatul va executa 2 ani şi 3 luni închisoare.
Conform art.192 alin.3 din Codul de procedură penală onorariul apărătorului din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, împotriva sentinţei penale nr.843 din 18 iunie 2001 a Judecătoriei Târgovişte, deciziei penale nr.562 din 5 octombrie 2001 a Tribunalului Dâmboviţa şi deciziei penale nr.1481 din 27 decembrie 2001 a Curţii de Apel Ploieşti, privind pe inculpatul F.P.V..
Casează hotărârile atacate, cu privire la încadrarea juridică dată faptei de înşelăciune.
În baza dispoziţiilor art.334 Cod procedură penală, schimbă încadrarea juridică a faptei din art.20 raportat la art.215 alin.1 cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal în art.20 raportat la art.215 alin.1 şi 3 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal, text în baza căruia îl condamnă pe inculpat la 3 luni închisoare.
Conform art.83 Cod penal revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.182 din 11 mai 1999 a Judecătoriei Sebeş, pedeapsă ce se va executa alături de pedeapsa din prezenta hotărâre, inculpatul având în final de executat 2 ani şi 3 luni închisoare.
Face aplicarea art.71, 64 Cod penal.
Onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 10/2002. Penal |
|---|
