CSJ. Decizia nr. 304/2002. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.304
Dosar nr.2979/2002
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de condamnatulB.M.M. împotriva deciziei penale nr.165din 12 iunie 2002 a Curţii de Apel Cluj.
S-a prezentat recurentul, arestat, asistat de avocat D.C., apărător desemnat din oficiu.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul recurentului condamnat a lăsat soluţia la aprecierea instanţei.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului, ca nefondat.
Inculpatul, în ultimul cuvânt, a solicitat admiterea recursului.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.145 din 28 martie 2002, Tribunalul Cluj a admis, în baza art.461 lit.d Cod procedură penală, contestaţia la executare introdusă de condamnatul contestatorB.M.M. şi a dispus descontopirea pedepsei rezultante de 7 ani şi 6 luni închisoare, stabilită prin sentinţa penală nr.99/2001 a Tribunalului Cluj, în componentele sale de:
- 6 ani închisoare, 5 ani închisoare, 6 ani şi 6 luni închisoare, 5 ani închisoare şi un an şi 6 luni închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr.159/2000 a Tribunalului Botoşani;
- 7 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.384/2000 a Tribunalului Cluj;
- 662 zile închisoare, reprezentând restul neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.371/1992 a Judecătoriei Suceava.
S-a înlăturat sporul de 6 luni închisoare.
S-a constatat că fapta pentru care contestatorul a fost condamnat prin sentinţa penală nr.384/2000 a Tribunalului Cluj este concurentă cu cea pentru care a fost condamnat la 3 ani închisoare prin sentinţa penală nr.496/1997 a Judecătoriei Fălticeni.
În consecinţă, în baza art.34 lit.b şi 36 alin.1 din Codul penal, s-au contopit pedepsele aplicate prin cele trei sentinţe de condamnare şi s-a dispus executarea pedepsei celei mai grele de 7 ani închisoare, care, la rândul său, a fost contopită cu restul neexecutat de 662 zile închisoare din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.371/1992 a Judecătoriei Suceava, cu adăugarea unui spor de 6 luni, executând în final 7 ani şi 6 luni închisoare.
S-au scăzut din această pedeapsă perioadele executate între 20 aprilie 1997 – 5 mai 1999 şi de la 2 februarie 2000 şi până la zi.
S-a dispus anularea mandatului de executare emis în baza sentinţei penale nr.99/2001 a Tribunalului Cluj şi emiterea unui nou mandat în sensul dispozitivului prezentei sentinţe.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Contestatorul a mai solicitat anterior contopirea pedepselor aplicate pentru fapte concurente prin sentinţele de condamnare nr.159/2000 a Tribunalului Botoşani, nr.384/2000 a Tribunalului Cluj şi nr.496/1997 a Judecătoriei Fălticeni, cerere care s-a admis prin sentinţa penală nr.99/2001 a Tribunalului Cluj, omiţându-se, însă, a se dispune contopirea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.496/6.10.1997 a Judecătoriei Fălticeni şi scăderea din pedeapsa rezultantă a perioadei executate în contul acesteia în intervalul 20 aprilie 1997 – 5 mai 1999.
S-a apreciat că fapta pentru care B.M.M. a fost condamnat prin sentinţa menţionată este concurentă cu cea comisă la 7 august 1994, la care se referă sentinţa Tribunalului Cluj, la rândul său, fiind concurentă şi cu fapta comisă la 20.01.2000, pentru care l-a condamnat Tribunalul Botoşani, aşa încât se impune ca toate pedepsele să fie contopite, iar din pedeapsa rezultantă să se scadă perioadele executate.
În drept s-a motivat că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art.461 lit.d Cod procedură penală, fiind vorba de o cauză de micşorare a pedepsei; astfel, împrejurarea că, anterior, instanţele s-au mai pronunţat asupra problemei contopirii pedepsei aplicate de Judecătoria Fălticeni nu împiedică admiterea contestaţiei, cererile anterioare fiind bazate pe dispoziţiile art.449 alin.1 lit.a Cod procedură penală, care reglementează o altă instituţie procesuală.
Împotriva sentinţei a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, solicitând desfiinţarea sa şi, în fond, respingerea contestaţiei la executare înaintată de condamnat.
Prin apelul declarat s-a arătat, în esenţă, că Tribunalul Cluj prin două hotărâri anterioare, rămase definitive, a examinat situaţia condamnatului, apreciind că nu este cazul să se procedeze la contopirea pedepsei aplicate de Judecătoria Fălticeni, care constituie şi primul termen al recidivei postcondamnatorii, raportat la fapta ce a constituit obiectul judecăţii Tribunalului Botoşani; faţă de această situaţie, indiferent de temeiul de drept invocat, instanţa nu putea rediscuta o problemă de drept definitiv soluţionată, refăcând operaţiunea de contopire şi desfiinţând implicit o hotărâre anterioară, intrată în puterea lucrului judecat.
Prin Decizia penală nr.165 din 12.06.2002, Curtea de Apel Cluj a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj împotriva sentinţei penale nr.145 din 28.03.2002 a Tribunalului Cluj, pe care a desfiinţat-o şi, în fond, a respins contestaţia la executare formulată de condamnat, obligându-l pe condamnat la 300.000 lei cheltuieli judiciare la prima instanţă.
În motivarea deciziei, Curtea de Apel a reţinut că, din actele dosarului, rezultă că Tribunalul Cluj a mai fost sesizat cu o cerere de contopire a condamnatului, soluţionată prin sentinţa penală nr.99/2001 (dos.nr.7467/2000).
Necontopirea pedepsei aplicate prin sentinţa penală nr.496/1997 a Judecătoriei Fălticeni nu poate fi considerată o omisiune a instanţei întrucât în considerentele hotărârii s-a făcut referire expresă la această pedeapsă, în sensul că ea s-a avut în vedere la pronunţarea sentinţei penale nr.159/2000 a Tribunalului Botoşani, care a menţinut liberarea condiţionată privind restul de 351 zile, în raport de care a făcut aplicarea art.37 lit.a Cod penal, privind recidiva postexecutorie şi, ca atare, nu intră în componenţa concursului de infracţiuni.
Sentinţa penală nr.99/2001 a Tribunalului Cluj a rămas definitivă ca urmare a respingerii ca tardiv a apelului condamnatului, prin Decizia penală nr.156/2001 a Curţii de Apel Cluj.
Condamnatul a reiterat, însă, cererea de contopire, solicitând din nou scăderea din pedeapsă a perioadei executate în contul pedepsei aplicate de Judecătoria Fălticeni.
Şi această cerere a fost respinsă, din aceleaşi considerente, prin sentinţa penală nr.406/2001 a Tribunalului Cluj, confirmată de Curtea de Apel Cluj, care a respins ca nefondat, apelul declarat de condamnat, prin Decizia penală nr.352 din 22.11.2001.
Prima instanţă, însă, nu era îndreptăţită să procedeze la o nouă contopire a pedepselor, contrar soluţiilor anterioare adoptate în aceeaşi chestiune, indiferent dacă acestea sunt sau nu legale, ci trebuia să respingă contestaţia la executare formulată, în cauză operând autoritatea de lucru judecat.
Împotriva deciziei, în termen legal, a declarat recurs condamnatul, solicitând admiterea contestaţiei la executare.
Curtea, verificând actele dosarului cauzei, constată că recursul este nefondat pentru următoarele motive:
Prin sentinţa penală nr.99/2001 a Tribunalului Cluj s-a soluţionat cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnatul Boroianu Marius, soluţie care a rămas definitivă prin Decizia penală nr.156 din 9 mai 2001, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, prin care s-a respins, ca tardiv, apelul declarat de condamnat.
Ulterior, acelaşi condamnat a formulat din nou o cerere de contopire privind aceleaşi pedepse, soluţionată prin sentinţa penală nr.406 din 25.09.2001 a Tribunalului Cluj, care a rămas definitivă prin Decizia penală nr.352 din 22.11.2001 a Curţii de Apel Cluj.
În final, condamnatul a formulat contestaţie la executare, soluţionată prin sentinţa penală nr.145 din 28.03.2002 a Tribunalului Cluj, aşa cum s-a menţionat mai sus; iar prin Decizia penală nr.165 din 12.06.2002, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, a fost soluţionat apelul Parchetului.
Recursul declarat de condamnat este nefondat întrucât, pe de o parte, în cauză, cererea de contopire a fost soluţionată definitiv, aşa încât, operând principiul autorităţii de lucru judecat, soluţia definitivă nu mai poate fi modificată, de aceeaşi instanţă, chiar dacă temeiul juridic reţinut este diferit.
Pe de altă parte, cererea formulată de condamnat nu se încadrează în dispoziţiile art.461 lit.d Cod procedură penală, întrucât nu vizează „un incident ivit în cursul executării”, aşa cum prevede textul de lege, ci o modificare a unei situaţii juridice stabilite deja cu caracter definitiv de o instanţă judecătorească.
Faţă de aceste considerente, urmează să fie respins, ca nefondat, recursul declarat de condamnat, conform dispozitivului.
Văzând şi dispoziţiile art.192 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul B.M.M. împotriva deciziei penale nr.165 din 12 iunie 2002 a Curţii de Apel Cluj.
Obligă recurentul la 650.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 150.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 309/2002. Penal. Conflict de competenta.... | CSJ. Decizia nr. 303/2002. Penal → |
|---|
