CSJ. Decizia nr. 309/2002. Penal. Conflict de competenta. Stabilirea competenţei
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.309Dosar nr.5291/2002
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2003
S-a luat în examinare conflictul negativ de competenţă ivit între Tribunalul Maramureş şi Tribunalul Militar Timişoara, privind pe petiţionarul R.I.D.
A lipsit petiţionarul.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Procurorul a pus concluzii în sensul stabilirii competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureş.
CURTEA
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin adresa nr.153/P/2001 din 28 iunie 2002Parchetul MilitarOradea a înaintat Tribunalului Militar Timişoara, spre competenţă soluţionare, plângerea numitului R.I.D. formulată împotriva Ordonanţei nr.35/C/2002 din 1 martie 2002 a prim-procurorului militar al Parchetului Militar Oradea, prin care i-a fost respinsă plângerea introdusă în baza art.278 Cod procedură penală, împotriva Ordonanţei nr.153/P/2001 din 14 ianuarie 2002 a Parchetului Militar Oradea, de scoatere de sub urmărire penală a învinuiţilor plt.(rez.) C.I. şi plt. S.F. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.250 alin.2 Cod penal şi aplicarea, conform art.181 Cod penal şi art.92 lit.c Cod penal, a sancţiunii administrative a amenzii în sumă de câte 3.000.000 lei.
Prin sentinţa nr.124 din 4 septembrie 2002, Tribunalul Militar Timişoara, în baza art.42 Cod procedură penală raportat la art.64 pct.2 din Legea nr.360/24.06.2002 privind Statutul poliţistului a declinat competenţa de soluţionare a plângerii numitului Rezmuveş Ioan Dănuţ, în favoarea Tribunalului Maramureş.
Instanţa şi-a motivat hotărârea prin invocarea prevederilor Legii nr.360/24 iunie 2002 privind Statutul poliţistului, care conţine norme de procedură penală de strictă interpretare şi de imediată aplicare, care derogă de la cele prevăzute de Codul de procedură penală, pe care le şi abrogă în mod expres.
S-a arătat, astfel, că prin art.64 pct.2 din Legea nr.360/2002 competenţa de a judeca infracţiunile săvârşite de agenţii de poliţie revine tribunalelor.
De urmare, şi plângerile împotriva soluţiilor de neurmărire sunt în competenţa acestor tribunale.
Dispoziţiile art.40 Cod procedură penală, potrivit cărora când competenţa instanţei este determinată de calitatea inculpatului, aceasta rămâne competentă a judeca, chiardacă inculpatul, după săvârşirea infracţiunii, nu mai are această calitate, nu sunt aplicabile în cauză deoarece, au fost abrogate prin art.82 din Legea nr.360/2002, fiind contrare dispoziţiilor acestei legi.
Primind cauza spre soluţionare, Tribunalul Maramureş prin sentinţa penală nr.234 din 13 noiembrie 2002 a declinat competenţa de soluţionare a plângerii numitului în favoarea Tribunalului Militar Timişoara şi în conformitate cu prevederile art.43 alin.2 Cod procedură penală a trimis dosarul Curţii Supreme de Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Această din urmă instanţă şi-a motivat hotărârea prin aceea că, la data introducerii plângerii la Tribunalul Militar Timişoara – 18 iunie 2002 – această instanţă era competentă. Chiar dacă ulterior, prin Legea nr.360/2002, intrată în vigoare la 24 august 2002, au fost modificate dispoziţiile privitoare la competenţa de judecare a infracţiunilor săvârşite de poliţişti, aceasta nu atrage necompetenţa instanţei militare legal sesizate.
Temeiul acestei concluzii îl reprezintă dispoziţiile art.40 Cod procedură penală, care nu au fost abrogate prin art.82 pct.2 şi art.64 din Legea nr.360/2002.
Curtea, investită conform art.43 alin.2 Cod procedură penală, cu rezolvarea conflictului negativ de competenţă, constată că în cauză competenţa personală de soluţionare a plângerii aparţine Tribunalului Maramureş.
Aşa cum rezultă din motivarea hotărârilor adoptate în cauză, au fost avute în vedere, la negarea competenţei de către fiecare instanţă, prevederile art.40 Cod procedură penalăşi cele ale art.64 alin.2 şi art.82 alin.2 din Legea nr.360/2002 privind Statutul poliţistului, evident interpretate diferit.
Potrivit art.40 alin.1 Cod procedură penală, când competenţa instanţei este determinată de calitatea inculpatului, instanţa rămâne competentă a judeca, chiar dacă inculpatul, după săvârşirea infracţiunii, nu mai are acea calitate.
Prin intrarea în vigoare a Legii nr.360/2002 privind Statutul poliţistului, acesta, din militar a devenit funcţionar public civil.
Anterior acestei legi, competenţa după calitatea persoanei a instanţei penale era determinată în raport cu gradul militar al poliţistului şi revenea instanţei militare, în speţă, Tribunalului Militar Timişoara.
Conform art.64 alin.2 din Legea nr.360/2002, în prezent competenţa după calitatea persoanei a instanţei penale este determinată în raport cu gradul profesional al poliţistului şi revine instanţei civile, în speţă Tribunalului Maramureş.
Problemei în discuţie, şi anume cărei instanţe îi revine competenţa de ajudecapepoliţistulcare,la data săvârşirii infracţiunii, avea calitatea de militar, calitate pe care în prezent nu o mai are ca urmare a schimbării statutului în acela de funcţionar public civil, nu i se poate da decât răspunsul că aceasta aparţine instanţei civile.
Este de principiu că normele procesual penale sunt de imediată aplicare şi, asemenea, în afară de orice îndoială că dispoziţiile art.64 din Legea nr.360/2002 sunt norme juridice procesual penale.
Mai mult, însă, prin textul de lege menţionat este instituită tot o competenţă personală a instanţelor, în raport cu gradul profesional al poliţistului, care revine, în cauza de faţă, Tribunalului Maramureş.
În sfârşit, potrivit art.82 alin.2 din Legea nr.360/2002, de la data intrării în vigoare a acestei legi, orice alte dispoziţii contrare se abrogă.
Tribunalul Maramureş, în motivarea atribuirii competenţei în favoarea instanţei militare, a invocat sesizarea acesteia cu plângerea petiţionarului la data de 18 iunie 2002, anterior intrării în vigoare a Legii nr.360/2002, lege care, neprevăzând dispoziţii relative la aplicarea normelor de competenţă în cazul proceselor penale aflate în curs de judecată, admite incidenţa prevederilor art.40 Cod procedură penală.
Această interpretare nu poate fi primită.
Raţiunea art.40 Cod procedură penală nu este aceea de a soluţiona conflictul în timp între normele de competenţă personală, textul de lege în discuţie prevăzând numai că, în cadrul legii aplicabile în vigoare trebuie să se ţină seama de calitatea specială a persoanei, avută la data săvârşirii infracţiunii.
Art.40 Cod procedură penală va fi aplicabil numai dacă ar fi vorba de pierderea calităţii de militar a poliţistului, după săvârşirea infracţiunii şi dacă instanţa militară, conform legii în vigoare, ar fi în continuare competentă material pentru infracţiunile săvârşite de poliţişti.
Prin Legea nr.360/2002, însă, nu numai că poliţistul şi-a pierdut calitatea de militar, devenind funcţionar public civil ci, mai mult, s-a stabilit şi o nouă competenţă materială şi personală a instanţelor civile pentru judecarea infracţiunilor săvârşite de poliţişti, diferită de cea care există pentru infracţiunile săvârşite de civili şi care reprezintă dreptul comun.
Astfel, infracţiunea reclamată de R.I.D. ca fiind săvârşită de cei doi poliţişti este prevăzută de art.250 alin.2 Cod penal.
Potrivit art.25 Cod procedură penală şi văzând şi prevederile art.27 Cod procedură penală, când această infracţiune este săvârşită de un civil, competenţa de judecată revine judecătoriei.
În conformitate cu dispoziţiile art.64 alin.2 din Legea nr.360/2002, când aceeaşi infracţiune este săvârşită de către un agent de poliţie, competenţa de judecată revine tribunalului.
Iată, aşadar, că dispoziţiile art.40 Cod procedură penală nu dau răspuns la problema reală în discuţie, şi anume a conflictului în timp a normelor de competenţă, atunci când, după săvârşirea infracţiunii, nu numai că persoana şi-a pierdut calitatea, dar, prin ulterioare dispoziţii legale,s-a prevăzut şi o altă competenţă personală.
Faţă de cele ce preced, se va stabili competenţa de soluţionare a cauzei penale, la plângerea petiţionarului, întemeiată pe dispoziţiile art.21 din Constituţie, în favoarea Tribunalului Maramureş.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei penale, privind pe petiţionarul Rezmuveş Ioan Dănuţ, în favoarea Tribunalului Maramureş.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 322/2002. Penal | CSJ. Decizia nr. 304/2002. Penal → |
|---|
