CSJ. Decizia nr. 479/2002. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 479DOSAR NR. 3127/2002
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul C.N. împotriva deciziei penale nr.238 din 3 iunie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti.
S-a prezentat recurentul inculpat, aflat în stare de arest, asistat de avocat A.I., apărător desemnat din oficiu.
A lipsit intimata parte vătămată E.Ş.N. şi reprezentantul său legal, E.L.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor şi reducerea pedepsei aplicate inculpatului.
Procurorul a pus concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului.
Inculpatul, în ultimul cuvânt, a solicitat admiterea recursului şi reducerea pedepsei aplicate.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, se constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr.158 din 15 aprilie 2002 Tribunalul Prahova a condamnat pe inculpatul C.N.,la pedeapsa de 11 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a,b,d,e Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută şi pedepsită de art.197 alin.1 şi alin.3 Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice, conform art.334 Cod procedură penală, din aceeaşi infracţiune prevăzută de art.197 alin.1, alin.2 lit.b1 şi alin.3 Cod penal.
În baza art.83 Cod penal, s-a revocat suspendarea condiţionată a pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.525 din 26 iulie 2001 a Judecătoriei Câmpina, definitivă prin neapelare şi s-a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa principală stabilită în cauză, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 12 ani şi 6 luni închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a,b,d,e Cod penal.
S-au aplicat dispoziţiile art.71 şi 64 Cod penal, s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art.88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa de executat durata reţinerii şi a arestării preventive de la 27 noiembrie 2001, la zi.
În latura civilă, s-a luat act că reprezentantul legal al părţii vătămate nu a solicitat despăgubiri civile.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în baza probelor administrate, că în imobilul din comuna Băneşti, judeţul Prahova, compus din 2 camere, locuieşte E.L. – mama părţii vătămate E.Ş.N., în vârstă de 3 ani şi 6 luni, fiul acesteia E.M. de 9 ani, împreună cu concubinul D.I. precum şi mama acestuia D.I. împreună cu rudele acesteia şi cu inculpatul C.N. – nepotul lui D.I.
La data de 24 noiembrie 2001, în jurul orelor 11,00, inculpatul profitând de faptul că părinţii minorei E.Ş.N. sunt plecaţi la muncă, a ademenit-o pe minoră într-una din camere, promiţându-i că-i va da banane şi portocale. Singur cu aceasta, inculpatul s-a dezbrăcat de pantaloni, apoi a dezbrăcat-o şi pe fetiţă, după care i-a introdus minorei penisul în cavitatea bucală şi a încercat să întreţină un raport sexual, frecându-şi organul genital de cel al fetiţei, dar au fost surprinşi de către Ene Mihai – fratele minorei, aşa încât inculpatul s-a îmbrăcat şi a plecat.
Minora şi fratele acesteia au relatat cele întâmplate mamei lor, E.L., care a sesizat organele de poliţie.
Apărarea inculpatului, că nu a săvârşit fapta şi că plângerea formulată de mama minorei a fost făcută numai din răzbunare întrucât în imobil locuiesc mai multe persoane decât spaţiul necesar, a fost înlăturată ca neverosimilă faţă de declaraţia de recunoaştere a acestuia dată în faza urmăririi penale şi de depoziţiile martorilor audiaţi.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică, prima instanţă arată că inculpatul nu este rudă apropiată cu partea vătămată în sensul legii penale, întrucât mama părţii vătămate nu este căsătorită cu numitul D.I., excluzându-se raporturile rezultate din căsătorie şi din rudenie, în sensul Codului familiei şi în baza art.334 Cod procedură penală a schimbat încadrarea juridică, reţinându-se numai agravanta prevăzută la alin.3 al art.197 alin.1 Cod penal.
Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova şi inculpatul.
Critica parchetului se referă la netemeinicia hotărârii de condamnare, susţinându-se, în esenţă, că faţă de gravitatea faptei săvârşite, pedeapsa aplicată nu răspunde criteriilor de individualizare prevăzute de art.72 Cod penal, fiind orientată către minimul special prevăzut de lege, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi majorarea pedepsei către maximul prevăzut de textul de lege incriminator.
Apelantul - inculpat a criticat de asemenea modalitatea de individualizare a pedepsei, susţinând că aceasta este mult prea aspră faţă de fapta săvârşită, solicitând reducerea sancţiunii, sub limita minimă.
Curtea de Apel Ploieşti prin Decizia penală nr.238 din 3 iunie 2002, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova şi de inculpatul C.N., deţinut în Penitenciarul Ploieşti, judeţul Prahova împotriva sentinţei penale nr.158 din 15 aprilie 2002 pronunţată de Tribunalul Prahova.
Nemulţumit şi de această hotărâre, în termenul legal, inculpatul a declarat recurs, reluând motivul invocat şi prin apel, respectiv a cerut reducerea pedepsei.
Recursul este nefondat.
Examinându-se probatoriul administrat în raport de critica formulată precum şi din oficiu, se reţine că pedeapsa aplicată de 11 ani închisoare, nu poate fi apreciată ca excesivă, ci stabilită cu respectarea tuturor criteriilor de individualizare prevăzute de art.72 Cod penal.
Gravitatea violului calificat comis, faţă de o fetiţă în vârstă de 3 ani şi 6 luni dar şi pericolul social deosebit ce-l reprezintă inculpatul, ce are în antecedentele sale penale, o condamnare în minoritate, de 1 an şi şase luni închisoare cu suspendare, justifică pedeapsa stabilită, în cuantumul menţionat, neomiţând că prin sancţiunea penală se urmăreşte nu numai reinserţia socială a făptuitorului ci şi prevenţia generală.
În aceste condiţii, sancţiunea penală trebuie să asigure, forţa de constrângere a societăţii faţă de norma de convieţuire încălcată, aşa încât ordinea socială să fie restabilită şi respectată de cetăţenii ei.
Pentru realizarea acestui scop, în speţă, pedeapsa nu se impune a fi redusă. Se mai constată că recurentul, perseverează în a nesocoti legea penală şi deşi în trecut o mai comis fapte penale şi i s-a acordat şansa corijării prin suspendare condiţionată a executării acelor pedepse, în termenul de încercare, a săvârşit o nouă infracţiune deosebit de gravă şi care face obiectul dosarului de faţă.
Astfel a intervenit în mod legal şi sancţiunea revocării suspendării pedepselor anterioare, în baza art.83 Cod penal, ce se adaugă la noua pedeapsă (prin cumul aritmetic) şi aşa s-a ajuns ca în prezent, inculpatul să aibă de executat în final, o pedeapsă de 12 ani şi 6 luni închisoare.
Aşafiind,hotărâreaatacatăurmeazăafimenţinutăiarrecursul inculpatului respins, ca nefondat, potrivit art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală.
Se vor aplica şi prevederile art.381 şi 192 Cod procedură penală, prin deducerea arestării preventive şi obligarea recurentului la cheltuieli judiciare către stat, dată fiind culpa procesuală a sa, în producerea acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.N. împotriva deciziei penale nr.238 din 3 iunie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 27 noiembrie 2001 la 31 ianuarie 2003.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 480/2002. Penal | CSJ. Decizia nr. 415/2002. Penal → |
|---|
