Recurs. Apel declarat tardiv. Recurs împotriva deciziei
| Comentarii |
|
în cazul în care apelul împotriva sentinţei a fost respins ca tardiv, recursul părţii trebuie examinat, chiar din oficiu, în raport cu prevederile art. 3859 alin. 3 şi art. 3859 alin. 1 pct. 17‘ C. pr. pen., sub aspectul legalităţii acestei soluţii.
Dacă se constată că apelul a fost corect respins ca tardiv, ca şi în cazul în care partea nu a folosit calea apelului, recursul este admisibil numai cu privire la modificările aduse sentinţei ca urmare a admiterii apelului procurorului sau al altei părţi. Dispoziţiile cuprinse în sentinţă ce nu au fost modificate prin decizia instanţei de apel nu pot face obiectul recursului şi nu pot fi examinate de instanţă.
(Secţia penală, decizia nr. 759 din 12 februarie 2002)
- Extras -
Prin sentinţa penală nr. 10 din 22 decembrie 1999, Tribunalul Constanţa a condamnat pe inculpaţii S.
A. pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual şi complicitate la uz de fals; H. E. pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual şi complicitate la dare de mită; N. F. pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi trafic de influenţă; P. I. pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de înşelăciune şi U. M. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, fals material în înscrisuri oficiale si uz de fals.
Curtea de Apel Constanţa, prin decizia penală nr. 2 din 21 februarie 2001, a admis recursul declarat de procuror, a majorat pedeapsa aplicată inculpatei S. A. pentru infracţiunea de luare de mită şi a schimbat încadrarea juridică a unor infracţiuni săvârşite de inculpaţii H. E. din complicitate la dare de mită în complicitate la luare de mită; N. F. şi U. M. din trafic de influenţă în complicitate la luare de mită.
Apelurile inculpaţilor S. A., H. E. şi P. I. au fost respinse ca tardive.
Toţi inculpaţii au declarat recurs, cu unica motivare de a se constata că în privinţa infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi a intervenit prescripţia răspunderii penale.
în soluţionarea recursurilor se constată că inculpaţii N. F. şi U. M. nu au declarat apel, iar apelurile celorlalţi au fost respinse ca tardive, situaţie în care inculpaţii nu pot ataca cu recurs decizia instanţei de apel decât cu privire la constatarea tardivităţii apelului, precum şi, potrivit prevederilor art. 3851 alin. 4 C. pr. pen., cu privire la modificările aduse sentinţei ca urmare a admiterii apelului declarat de procuror, în măsura în care, prin decizie, li s-a înrăutăţit situaţia.
Cu privire la tardivitatea apelului, neinvocată de recurenţi, dar luată în examinare din oficiu, se constată că inculpaţii au folosit această cale de atac cu depăşirea termenului prevăzut în art. 363 alin 1 C. pr. pen.; ţinând seama că inculpaţii au fost prezenţi la dezbateri, termenul de apel a început să curgă la 22 decembrie 1999, iar apelurile au fost declarate la 19 ianuarie 2000, mai târziu de 10 zile de la pronunţate. Sub acest aspect, deci, soluţia curţii de apel este corectă.
în ceea ce priveşte pe inculpata S. A., căreia i s-a majorat în apel pedeapsa pentru infracţiunea de luare de mită şi pe inculpaţii H. E., N. F. şi U. M., cărora li s-a schimbat în apel încadrarea juridică din complicitate la dare de mită, respectiv din trafic de influenţă, în complicitate la luare de mită, creându-li-se astfel, o situaţie mai grea, în raport cu care recursurile lor sunt admisibile şi în lipsa apelului declarat în termen, se constată că soluţiile instanţei de apel sunt corecte atât în fapt, cât şi în drept, iar în privinţa infracţiunilor săvârşite de recurenţi, contrar susţinerilor acestora, se constată că termenul de prescripţie specială prevăzut în art. 124 C. pen. nu s-a împlinit.
Cu privire la infracţiunile de fals în înscrisuri oficiale, fals intelectual, uz de fals, înşelăciune şi complicitate la aceste infracţiuni, la care apelul procurorului nu s-a referit şi în privinţa cărora sentinţa nu a fost modificată prin decizia curţii de apel, soluţiile nu pot fi atacate cu recurs, deoarece prin aceasta s-ar recura sentinţa neatacată cu apel în termen, ceea ce aşa cum s-a arătat, conform art. 3851 alin. 4 nu este admisibil.
Constatându-se, totodată, inexistenţa unor cazuri de casare ce ar putea fi luate în considerare din oficiu, conform art. 3859 alin. 3 C. pr. pen., recursurile acestor inculpaţi au fost respinse ca nefondate.
| ← Recurs. Declaraţie de recurs. Nominalizarea persoanelor la care... | Plângere contra actelor procurorului. Rezoluţie de respingere... → |
|---|
