ICCJ. Decizia nr. 312/2003. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.312

Dosar nr.333 /2003

Şedinţa publică din 20 ianuarie 2003

Asupra recursurilor de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr.1113 din 14 noiembrie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală a condamnat, printre alţii, pe inculpatele:

- I.E. la 7 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.37 lit.b C.pen. şi art.16 din Legea nr.143/2000.

A aplicat art.71, 64 C.pen.

În baza art.65 C.pen. a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b C.pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art.88 C.pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 25 septembrie 2002 la zi.

A menţinut starea de arest a inculpatei I.E.

- G.M.C. la 12 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen.

A aplicat prevederile art.71, 64 C.pen.

În baza art.65 C.pen. a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b C.pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art.88 C.pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 25 septembrie 2002 la zi.

A menţinut starea de arest a inculpatei G.M.C.

- M.V. la 12 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000.

A aplicat prevederile art.71, 64 C.pen.

În baza art.65 C.pen. a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b C.pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art.88 C.pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 25 septembrie 2002 la zi.

A menţinut starea de arest a inculpatei M.V.

În baza art.17 alin.1 din Legea 143/2000 a dispus confiscarea a 10,040 grame heroină cu cofeină, 3,070 grame cofeină cu heroină, 2,870 grame cofeină cu heroină, 6,340 grame cofeină cu heroină, 20,820 grame cofeină cu heroină depuse la Camera de Corpuri Delicte din cadrul I.G.P.R. – Direcţia cazier Judiciar şi Evidenţa Operativă cu dovada seria B nr.601169 din 2 octombrie 2002 şi confiscarea a 0,250 grame heroină cu cofeină depusă la Camera de Corpuri Delicte din cadrul I.G.P.R. – Direcţia Cazier Judiciar şi Evidenţă Operativă cu dovada seria B nr.601168 din 2 octombrie 2002.

În baza art.17 alin.2 din Legea nr.143/2000 a dispus confiscarea sumei de 170 dolari USD depusă la B.N.R. – S.M.B. – Serviciul Tezaur şi Caserie cu nr.43521 din 16 octombrie 2002.

În baza art.17 alin.2 din Legea 143/2000 raportat la art.118 lit.d C.pen. a dispus confiscarea sumei de 2.550.000 lei şi 50 dolari USD ridicate de organele de urmărire penală de la inculpatele I.E. şi G.M.C. prin procesul verbal din data de 25 septembrie 2002 şi a sumei de 400.000 lei ridicată de la inculpata I.E. şi depusă la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală la poziţia nr.160/2002.

În baza art.169 alin.1 C.proc.pen. a dispus restituirea către inculpata M.V. a următoarelor lucruri: 1 telefon mobil, 1 telefon mobil Nokia 5110 cu cartela GSM Orange K6, 1 ceas marca, ridicate de organele de urmărire penală prin procesul verbal din data de 25 septembrie 2002.

În baza art.109 alin.3 C.proc.pen. a dispus păstrarea la Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, la Camera de Corpuri Delicte a casetei video marca TDK, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, între alţii, inculpatele M.V., I.E. şi G.M.C.

La termenul de judecare a apelurilor, respectiv 9 ianuarie 2004, instanţa de apel, prin încheiere, a constatat legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpaţilor apelanţi, măsură pe care a menţinut-o.

Inculpatele au declarat recurs împotriva încheierii din 9 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II-a penală, pronunţată în dosarul nr.107/2004, fără a motiva în scris, iar în instanţă, având ultimul cuvânt, au declarat că lasă soluţia la aprecierea instanţei.

Curtea, verificând actele dosarului cauzei, constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Potrivit art.136 alin.1 C.proc.pen., în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu... închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului... de la judecată..., se poate lua faţă de acesta una din măsurile preventive, litera d a acestui articol prevăzând arestarea preventivă.

Art.148 alin.1 lit.h C.proc.pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr.281/2003, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art.143 C.proc.pen. şi inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă alternativ cu pedeapsa închisorii sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

În urma examinării actelor dosarului, Curtea constată că dispoziţiile procedurale privind luarea măsurii arestării preventive a inculpatelor în cursul urmăririi penale, prelungirea acestei măsuri în cursul judecăţii în fond şi în apel, menţinerea arestării preventive a inculpatelor au fost respectate de instanţele competente.

Ca atare, încheierea instanţei investită cu judecarea apelurilor declarate împotriva sentinţei primei instanţe prin care s-a constatat legalitatea măsurii arestării preventive a inculpatelor şi s-a dispus menţinerea acestei măsuri, este legală.

Inculpatele au săvârşit o infracţiune pentru care legea penală prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani închisoare şi există

suficiente temeiuri că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Faţă de aceste considerente, în baza art.38515 pct.1 lit.b C.proc.pen., urmează să fie respinse recursurile declarate, ca nefondate, conform dispozitivului.

În baza art.192 C.proc.pen., inculpatele recurente vor fi obligate la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatele M.V., I.E. şi G.M.C. împotriva încheierii din 9 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II-a penală, pronunţată în dosarul nr.107/2004.

Obligă recurentele la câte 700.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 200.000 lei, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 ianuarie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 312/2003. Penal