CSJ. Decizia nr. 3463/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3463/2003
Dosar nr. 3677/2003
Şedinţa publică din 15 august 2003
Asupra recursurilor de faţă.
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea din 13 august 2003, Curtea Militară de Apel a constatat regularitatea luării măsurii arestării preventive a inculpaţilor M.D., E.C.M., E.I., B.I.C., T.S.N., A.D., T.M., C.S., M.C., M.D, O.C., Ş.G., Şt.L. şi G.D. şi a prelungit arestarea preventivă a acestora cu începere de la 15 august 2003 până la 27 august 2003.
Prin aceeaşi încheiere, Curtea a constatat, de asemenea, regularitatea prelungirii arestării preventive a inculpaţilor B.F., D.V., V.M., B.N. H.C., L.M., S.G.M., C.D., M.G.M., M.A., A.G.A., C.D., S.V.E. Z.D., Ş.F.G. N.C., P.G.R. şi C.F. şi a prelungit arestarea preventivă a inculpaţilor B.F., D.V., V.M., B.N., H.C., L.M., S.G.M., C.D., M.A., A.G.A., C.D., M.G.M., Z.D., Ş.F.G., N.C., P.G.R. şi C.F. de la 19 august 2003 până la 27 august 2003, inclusiv. În finalul încheierii s-a făcut menţiunea definitivă.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs: Ministerul Public, Parchetul Naţional Anticorupţie, numai cu privire la inculpatul S.V.E.; inculpaţii: C.D., C.S., G.D., B.D., M.D., T.S., A.D., Ş.G., Şt.L., V.M., M.A., H.C., A.G.A., M.G., G.G.M., B.F., B.N., L.M., M.C., M.D., O.C., E.C., E.I. şi T.M.
Pentru inculpatul S.V.E. a declarat recurs apărătorul său ales avocat C.I., dar inculpatul nu şi l-a însuşit, în şedinţa de dezbateri.
Recursul Parchetului Naţional Anticorupţie vizează omisiunea Curţii Militare de Apel de a se pronunţa asupra prelungirii arestării preventive a inculpatului S.V.E., prin încheierea din 13 august 2003 şi consideră că împotriva acestei încheieri definitive există calea de atac a recursului, invocându-se art. 128, art. 130 alin. (1) din Constituţie şi art. 4 din Convenţia europeană a drepturilor omului.
De asemenea, se apreciază că există o contradicţie între considerentele încheierii în care instanţa constată că nu se mai justifică prelungirea arestării preventive pentru acest inculpat şi dispozitivul aceleiaşi încheieri, în care nu apare nici o menţiune cu privire la revocarea ori prelungirea arestării preventive.
În recursurile declarate de inculpaţi s-a invocat, în apărare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160 şi art. 3001 C proc. pen., în raport cu prevederile art. 21, art. 23, art. 24, art. 125 şi art. 128 din Constituţie, precum şi cu art. 5 pct. 4 şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Ca motive de recurs s-au invocat lipsa unor temeiuri care să fi determinat arestarea iniţială, precum şi a unor temeiuri noi care să justifice prelungirea arestării preventive a recurenţilor inculpaţi. De asemenea, s-a invocat lipsa unor probe certe că lăsarea în libertate a inculpaţilor ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, pericol care să fie dovedit pentru fiecare inculpat.
Curtea având a se pronunţa cu prioritate asupra admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160 şi art. 3001 C proc. pen., modificat, constată că în această fază procesuală excepţia este inadmisibilă, pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei.
Or, prevederile art. 160 C proc. pen., modificat, se referă la prelungirea arestării inculpatului după trimiterea în judecată până la prima zi de înfăţişare, respectiv la procedura de prelungire în primă instanţă.
În actuala fază procesuală, însă, cauza se află în recurs şi, prin urmare, de aceste dispoziţii nu depinde soluţionarea cauzei, cu atât mai mult cu cît nici nu se motivează ce anume prevedere existentă încalcă texte constituţionale sau convenţii internaţionale privitoare la drepturile omului.
Aceeaşi situaţie se află şi cu privire la dispoziţiile art. 3001 C proc. pen., referitoare la verificarea, în primă instanţă, a regularităţii arestării inculpatului la primirea dosarului, dispoziţii de care depinde soluţionarea cauzei, în primă instanţă.
În consecinţă, constatând că excepţia de neconstituţionalitate invocată este contrară prevederilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea o va respinge, ca inadmisibilă, în baza art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, fără a mai sesiza Curtea Constituţională.
Potrivit art. 3851 alin. (2) C proc. pen., încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentinţa sau Decizia recurată, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.
Cu privire la admisibilitatea recursurilor, Curtea constată că acesta este admisibil, în temeiul art. 20 şi art. 21 din Constituţie, cu referire la art. 5 pct. 4 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul oricărei persoane lipsită de libertatea sa prin arestare sau deţinere de a introduce un recurs în faţa unui tribunal.
Referitor la recursul declarat de Parchetul Naţional Anticorupţie, Curtea constată că este întemeiat, deoarece, în dispozitivul încheierii, dispozitiv care reprezintă soluţia instanţei, nu s-a dispus nici o măsură cu privire la prelungirea ori revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului S.V.E., deşi potrivit art. 3001 C proc. pen., este datoare să verifice din oficiu atât regularitatea luării sau după caz a prelungirii, cât şi asupra prelungirii acesteia.
Măsura trebuie luată prin dispozitivul încheierii şi motivată prin considerentele încheierii, nu doar motivată, astfel cum a procedat, contrar legii, Curtea Militară de Apel.
În consecinţă, Curtea va admite recursul declarat de parchet numai cu privire la inculpatul S.V.E., casând încheierea atacată, cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă, în aceste limite.
Referitor la recursurile declarate de inculpaţi, care vizează netemeinicia măsurii prelungirii arestării preventive, lipsa motivării individuale a pericolului social concret pentru ordinea publică, precum şi lipsa unor referiri la probele dosarului, Curtea constată că sunt nefondate pentru următoarele argumente:
Potrivit art. 5 pct. 1 lit. c) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia cazului în care a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune, sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
Aceste prevederi ale Convenţiei sunt deopotrivă aplicabile în cauză alături de pct. 4 invocat de recurenţii inculpaţi pentru justificarea admisibilităţii recursului.
Or, în interpretarea Convenţiei, sunt suficiente motive verosimile de a bănui că s-a săvârşit o infracţiune, motive care, în cauză, există, nefiind absolut necesare probe certe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică aşa cum, cu exigenţă deosebită, ce depăşeşte chiar prevederile Convenţiei, cer prevederile art. 148 lit. h) C proc. pen., modificat.
Prin urmare, constatând că există în privinţa tuturor recurenţilor asemenea motive cerute de Convenţie pentru lipsirea de libertate a inculpaţilor, probele administrate până în prezent (declaraţii ale inculpaţilor, declaraţii de martori, înregistrări autorizate legal ale convorbirilor telefonice, acte) care constituie motive verosimile de a bănui că s-au săvârşit infracţiuni, Curtea reţine că măsura prelungirii arestării preventive a recurenţilor inculpaţi este justificată.
De altfel, prin Decizia nr. 111 din 25 iulie 2003, Completul de 9 judecători ai Curţii Supreme de Justiţie a admis recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, şi, casând Decizia nr. 3376 din 21 iulie 2003 a C.S.J., secţia penală, şi a respins recursurile declarate de inculpaţii B.D.C., E.I., E.C.M., M.D., C.S., A.D., M.C., M.D. O.C., T.S.N., T.M., G.D., Şt.L. şi Ş.G. împotriva încheierii din 18 iulie 2003 pronunţată de Curtea Militară de Apel. În considerentele acestei decizii, Curtea a reţinut că sunt probe certe din care rezultă că acei recurenţi, recurenţi şi în prezentul recurs, ar fi pretins şi primit în mod repetat sume de bani, benzină şi alte foloase pentru a asigura persoanele care sustrăgeau benzină că nu vor fi descoperite şi trase la răspundere penală, săvârşind şi alte infracţiuni, probe care se află în continuare la dosar.
În consecinţă, Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate de toţi inculpaţii.
Conform art. 192 alin. (2) C proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 500.000 lei fiecare, iar recurenţii pentru care a fost desemnat un apărător din oficiu, câte 700.000 lei fiecare, din care câte 200.000 lei fiecare reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, care se va avansa din fondul Ministerului Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate.
Admite recursul declarat de Parchetul Naţional Anticorupţie.
Casează încheierea de şedinţă din 13 august 2003 a Curţii Militare de Apel, numai în ceea ce-l priveşte pe intimatul inculpat S.V.E. şi trimite cauza spre rejudecare Curţii Militare de Apel, în aceste limite.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii: B.F., L.M., C.D., B.N., M.D., E.I., B.D.C., E.C.M., Ş.G., A.D., T.S.N., O.C., M.C., T.M., C.S., M.D., Şt.L., G.D., M.A., S.G.M., H.C., M.G.M., A.G.A. şi V.M. împotriva aceleiaşi încheieri.
Onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpatul S.V.E., în sumă de 200.000 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, după cum urmează: B.D.C., M.D., T.S.N., A.D., Ş.G., Şt.L., M.G.M., B.F., B.N., L.M., M.C., O.C., E.I., E.C.M., T.M., M.D., G.D. şi A.G.A. la câte 500.000 lei, iar pe C.S., V.M., H.C., M.A., C.D. şi S.G.M. la câte 700.000 lei, din care sumele de câte 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 august 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3454/2003. Penal. Conflict de competenţă.... | CSJ. Decizia nr. 3470/2003. Penal → |
|---|
