CSJ. Decizia penală nr. 972/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.972/2003
Dosar nr.3262/2002
Şedinţa publică din 26 februarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul A.A. împotriva deciziei penale nr.386 din 3 iulie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I penală.
S-a prezentat recurentul în stare de arest, asistat de av. A.D., apărător ales, lipsind intimata parte civilă SC “Petrom” SA Ploieşti.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Apărătorul inculpatului a susţinut că pedeapsa aplicată este prea mare, în raport de faptul că prejudiciul are o valoare redusă şi a fost recuperat, de datele care îl caracterizează şi de lipsa antecedentelor penale, solicitând reducerea pedepsei.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat,susţinând că pedeapsa aplicată inculpatului, fiind orientată spre minimul special nu poate fi considerată ca prea mare şi nu se impune să fie redusă.
Inculpatul, personal, a lăsat la aprecierea instanţei soluţionarea recursului.
CURTEA,
Asupra recursului de faţă;
Deliberând constată că, prin sentinţa penală nr.393 din 26 aprilie 2002 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a II-a penală, a fost condamnat, între alţii şi inculpatul A.A. la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art.208 alin.1 raportat la art.209 alin.1 lit.a şi alin.2 lit.a cu aplicarea art.13 din Codul penal.
În baza art.350 din Codul de procedură penală, s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar potrivit art.88 din Codul penal, s-a dedus arestarea preventivă de la 6 septembrie 2001, la zi.
S-a constatat recuperat în parte, prejudiciul cauzat părţii civile SC “Petrom” SA Ploieşti şi în baza art.14, art.346 din Codul de procedură penală şi art.998 din Codul civil, inculpatul A.A. a fost obligat solidar, cu inculpaţii M.D. şi R.G. (condamnaţi în aceeaşi cauză), la plata sumei de 1.380.590 lei, despăgubiri faţă de sus-menţionata parte civilă.
Totodată, fiecare inculpat a mai fost obligat la câte 3.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 1 septembrie 2000, organele de poliţie din cadrul I.P.J.Ilfov, aflate în misiune pentru prevenirea şi descoperirea sustragerilor de produse petroliere din conducte, au descoperit în apropierea Punctului fix “P” din comuna Periş, o instalaţie artizanală la conducta C.3, având racordată un furtun de aproximativ 250 m. până la cel mai apropiat imobil.
Totodată, au observat trei persoane care, sesizând prezenţa organelor de poliţie, au părăsit în grabă locul faptei, în două autovehicule (o autoutilitară şi un autoturism).
Cele trei persoane, fugiseră de la locul unde s-a găsit capătul furtunului, ce era introdus într-o canistră în care curgea benzină.
Într-un şopron din apropiere, s-au găsit 30 bidoane umplute cu benzină şi alte 150 canistre goale.
Totodată, s-au mai găsit un bidon, o puşcă cu aer comprimat, două săbii Ninja, chei, un card “Dialog” având gravate numele A.A., două telefoane mobile şi trei butoaie de tablă, în unul din butoaie aflându-se 70 litri benzină.
În timpul cercetărilor, la unul din telefoanele mobile s-au primit două apeluri în care era căutat inculpatul, A.A. pentru a vinde benzină, însă au răspuns organele de poliţie.
La scurt timp, au apărut acolo matorii Z.C.G. şi S.P., care au declarat că au venit pentru a cumpăra benzină, deoarece erau convinşi că vorbesc la telefon cu inculpatul A.A.
S-a reţinut că, până la apariţia organelor de poliţie, inculpaţii sustrăseseră cantitatea de 670 litri benzină, în valoare de 9.152.590 lei.
Împotriva sentinţei au declarat apel inculpaţii susţinând că nu sunt ei autorii faptei, solicitând să fie achitaţi, iar în subsidiar, primul a solicitat să se dispună suspendarea executării pedepsei.
Prin decizia penală nr.386 din 3 iulie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală, a respins, ca nefondate ambele apeluri şi a dedus din durata pedepselor, timpul arestării preventive.
Se menţionează, în esenţă, că din ansamblul probelor administrate, s-a dovedit cu certitudine vinovăţia inculpaţilor pentru infracţiunea de furt calificat.
Decizia sus-menţionată a fost recurată numai de către inculpatul A.A. care, în petiţia de recurs, a susţinut ca şi la urmărirea penală, la instanţa de fond şi la cea de apel, că nu este el autorul faptei reţinută în sarcina sa şi nici nu s-a aflat în localitatea de domiciliu, la data faptei, fiind plecat pe litoral în acea perioadă şi a fost cazat la un camping.
Apărarea a fost verificată, stabilindu-se că,în acea perioadă, toate campingurile au fost închise din cauza timpului nefavorabil.
De asemenea, apărarea este combătută de celelalte probe ale dosarului, respectiv de găsirea la locul faptei a unor lucruri aparţinând inculpatului A.A., respectiv binoclul, cardul şi telefonul mobil.
Totodată, este semnificativ faptul că inculpatul fusese căutat la telefonul mobil şi apoi la locul faptei de persoane amatoare să cumpere benzină de la acesta.
Apărătorul inculpatului a criticat decizia pentru greşita individualizare a pedepsei, iar inculpatul a lăsat la aprecierea instanţei, soluţionarea recursului.
Faţă de gravitatea faptei săvârşite, modul cum a fost concepută şi executată, dar şi de atitudinea inculpatului, care a încercat să se sustragă de la urmărirea penală, fugind din localitate şi apoi dovedind rea credinţă, a susţinut în pofida probelor certe că, în timpul când s-a comis fapta, nu s-a aflat în localitate, nu se impune nici reducerea pedepsei – de altfel orientată spre minimul special – şi nici modificarea modului de executare.
Neconstatându-se nici motive care se iau în considerare din oficiu, recursul inculpatului este nefondat, urmând a se respinge ca atare, în baza art.38515 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, a se deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive, de la 6 septembrie 2001, la data pronunţării prezentei decizii şi a-l obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se include şi onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.A. împotriva deciziei penale nr.386 din 3 iulie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I penală.
Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 6 septembrie 2001 la 26 februarie 2003.
Obligă pe recurent la 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 26 februarie 2003.
| ← Înşelăciune. Cec fără acoperire. Validitatea cecului | CSJ. Decizia nr.748/2003. Penal → |
|---|
