Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Decizia nr. 163/2016. Curtea de Apel ALBA IULIA

Decizia nr. 163/2016 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 11-02-2016 în dosarul nr. 163/2016

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECTIA PENALA

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ Nr. 163/A/2016

Ședința publică de la 11 Februarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. C.

Judecător M. E. C.

Grefier N. M.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a fost reprezentat de procuror I. N.

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de inculpatul Ș. R. M. împotriva sentinței penale nr. 431/15.12.2015 pronunțată de Judecătoria Petroșani în dosarul penal nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru inculpatul apelant Ș. R. M., apărătorul său ales, avocat V. M., lipsă fiind inculpatul apelant.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța solicită părților să precizeze dacă au cereri de formulat.

Apărătorul inculpatului apelant și reprezentantul Ministerului Public arată că nu au cereri de formulat.

Nefiind cereri de formulat, excepții de invocat și chestiuni prealabile, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.

Avocat V. M., apărător ales ale inculpatului apelant Ș. R. M., solicită admiterea apelului și modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul de a înlătura măsura executării pedepsei sub supraveghere cu măsura suspendării prev. de art. 83 C.pen. întrucât inculpatul apelant locuiește în Spania și a făcut o operație de coloană vertebrală, umblă în cârje, este incapabil să presteze o muncă în folosul societății. Legislația spaniolă nu prevede articolul de la noi din țară să presteze o muncă neremunerată în folosul societății. Regretă fapta săvârșită și acum nu mai are voie să bea deloc pentru că e paralizat.

Reprezentantul Ministerului Public, în raport de practica judiciară în materie având în vedere și valoarea alcoolemiei consideră că pedeapsa stabilită la fond este judicioasă și solicită respingerea apelului ca nefondat.

Instanța reține cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra apelului penal de față,

În deliberare constată că prin sentința penală nr. 431/15.12.2015 pronunțată de Judecătoria Petroșani în dosar penal nr._ inculpatul Ș. R. M. a fost condamnat la o pedeapsă de 11 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 336 alin.1) Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10) C.pr.pen..

În baza art. 91 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și a fost stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 Cod penal.

Inculpatul Ș. R. M. a fost obligat ca pe durata termenului de supraveghere să respecte măsurile de supraveghere, prev. de art. 93 alin. 1) Cod penal.

În baza art. 93 alin. 2) lit. b) Cod penal i s-a impus condamnatului să execute următoarea obligație: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Maramureș sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. 3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul Ș. R. M. o să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Orașului Tîrgu Lăpuș sau Primăriei Baia M., pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. 4) Cod penal i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal.

În baza art. 274 alin. 1) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Reținând o bază factuală identică cu cea expusă în actul de sesizare a instanței, Judecătoria Petroșani a reținut în esență că în data de 26.10.2014, în jurul orei 12,55, inculpatul Ș. R. M. a condus autoturismul marca Rover pe . în condițiile în care avea în sânge o concentrație etilică de 1,85 gr/l alcool pur în sânge, fiind implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale.

Starea de fapt expusă mai sus a fost reținută în considerarea materialului probator administrat în cursul urmăririi penale: proces-verbal de constatare a infracțiunii (f. 6-7 d.u.p), buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr. 1197/30.10.2014 (f. 8 d.u.p), Protocol Drager (f. 12 d.u.p), declarațiile martorilor C. V. (f. 19-20 d.u.p) și N. Darius I. (f. 21 d.u.p), fiind acceptată fără rezerve de către inculpat prin declarațiile date în fața procurorului cât și în fața instanței de judecată (f. 14-17 d.u.p, 67-68 fond).

În drept fapta inculpatului săvârșită în împrejurările descrise mai sus a fost calificată ca realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe prev. și ped. de art. 336 alin. 1) Cod penal.

Luând în considerare gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea inculpatului, evaluate prin prisma criteriilor prev. de art. 74 C.pen. prima instanță a apreciat că în cauză este justificată aplicarea unei pedepse în cuantum de 11 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii deduse judecății.

Împotriva sentinței a declarat apel în termenul legal prev. de art. 410 C.pr.pen. inculpatul Ș. R. M. aducându-i critici pentru netemeinicie sub aspectul modalității de executare a pedepsei aplicate de către prima instanță.

În expunerea scrisă a motivelor de apel inculpatul solicită înlăturarea dispozițiilor art. 91 Cod penal privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și reținerea în favoarea sa a dispozițiilor art. 83 Cod penal privind amânarea executării sancțiunii penale aplicate.

În susținerea cererii sale inculpatul arată că locuiește în Spania, în prezent este pensionat pentru caz de boală cu o pensie modică și se află în imposibilitate de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității astfel cum s-a stabilit prin hotărârea instanței de fond.

Verificând sentința penală atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, în raport cu criticile de netemeinicie invocate de către inculpat și în limitele statuate de art. 417 alin. 2 C.pr.pen. Curtea constată următoarele:

Instanța fondului a reținut o stare de fapt corectă, în mod obiectiv fundamentată pe ansamblul probator administrat în cursul urmăririi penale și acceptată fără rezerve de către inculpat prin declarațiile date în fața jurisdicției inferioare (f. 67-68 dosar fond).

Curtea arată că prima instanță a realizat o evaluare judicioasă a probelor de la dosarul cauzei, în conformitate cu cerințele impuse de art. 103 alin. 2 C.pr.pen., stabilind că acuzația adusă inculpatului Ș. R. M. a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.

La rândul său Curtea va reține în esență sub aspectul stării de fapt că la data de 26.10.2014, inculpatul a condus pe . autoturismul marca Rover, iar pe fondul neasigurării corespunzătoare a intrat în coliziune cu autoturismul VW Passat cu nr._ condus regulamentar de martorul C. V., producând un eveniment rutier soldat doar cu pagube materiale. În urma prelevării probelor biologice s-a stabilit că inculpatul a condus autoturismul în condițiile în care avea în sânge o îmbibație alcoolică de 1,85 g/l.

Curtea precizează că jurisdicția inferioară a dat o calificare juridică corectă faptei săvârșite de către inculpat și a aplicat o pedeapsă ce corespunde pe deplin criteriilor de individualizare prev. de art. 74 Cod penal, reținând în favoarea sa dispozițiile art. 396 alin. 10) C.pr.pen..

Realizând propriul demers analitic în raport cu aspectele de netemeinicie invocate de către apelant Curtea arată că acestea nu sunt fondate în contextul factual relevat de probele din dosarul cauzei.

Curtea reține că în declarația dată în fața instanței la termenul din 15.12.2015 inculpatul în mod clar și neechivoc a arătat că este de acord cu prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității și nu suferă de vreo afecțiune care să îl pună în imposibilitate de a presta o atare muncă.

În condițiile în care și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității inculpatul depune la dosarul cauzei în fața instanței de fond un înscris emanând de la autoritățile judiciare spaniole constând într-o propunere de încadrare a sa în incapacitate permanentă, grad total, întrucât suferă de discopatie degenerativă lombară cu semne clinice de afectare radiculară și S1 stânga. Această propunere s-a realizat în raport cu sechelele descrise și muncile realizabile de titular anume lucrător cofraje în cadrul unei societăți de construcții (f. 70 dosar fond). Potrivit aceluiași act această încadrare a inculpatului cu incapacitate permanentă este supusă revizuirii pentru agravare sau îmbunătățire începând cu data de 28.03.2013.

În aceste circumstanțe Curtea arată că argumentele aduse de către inculpat privind imposibilitatea prestării unei munci neremunerate în folosul comunității nu sunt suficient determinate și probate având în vedere intervalul de timp scurs de la data la care situația sa medicală era supusă revizuirii.

Inculpatul nu a produs probe care să releve cu certitudine situația sa medicală actuală, aspecte deosebit de importante și definitorii în opinia Curții pentru a justifica adoptarea soluției solicitate.

Mai mult decât atât, la același termen de judecată la care a depus actele privind propunerea de a fi încadrat într-un grad de incapacitate totală, inculpatul a dat declarație în fața instanței de fond prin care își manifestă acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității arătând că nu suferă de vreo afecțiune care să-l pună în imposibilitate de a presta o astfel de muncă.

Inculpatul uzează însă în calea de atac a apelului de actele respective și revenind asupra poziției sale procesuale adoptate în fața instanței de fond susține că se află în imposibilitate de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității.

Atâta timp cât la dosarul cauzei nu există date certe din care să rezulte starea de sănătate actuală a inculpatului, dat fiind și declarațiile sale date în fața instanței de fond, Curtea nu este în măsură să înlăture această obligație, expres prevăzută de art. 93 alin. 3) Cod penal.

În condițiile în care inculpatul nu va putea presta o atare muncă acest aspect urmează a fi constatat și evaluat ca atare de Serviciul de probațiune, autoritate care potrivit dispozițiilor art. 94 alin. 4) Cod penal are obligația să sesizeze instanța dacă au intervenit motive care justifică fie modificarea obligațiilor impuse de instanță, fie încetarea executării unora dintre acestea.

Chiar dacă argumentele expuse de către inculpat privind imposibilitatea prestării unei munci neremunerate în folosul comunității ar fi apreciate ca întemeiate, situația invocată nu justifică un remediu ca cel solicitat de către inculpat și anume reținerea în favoarea sa a dispozițiilor art. 83 Cod penal privind amânarea aplicării pedepsei ci, după cum s-a precizat mai sus impune înlăturarea obligației respective, urmând a se menține dispozițiile art. 91 Cod penal privind executarea pedepsei sub supraveghere.

Curtea arată că în cauză nu sunt satisfăcute cerințele art. 83 Cod penal în raport cu posibilitățile reale de reeducare ale inculpatului, persoană cunoscută cu antecedente penale.

Reținând în urma examinării cauzei sub toate aspectele de fapt și de drept că hotărârea Judecătoriei Petroșani este legală și temeinică Curtea în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C.pr.pen. va respinge ca nefondat apelul inculpatului Ș. R. M. cu consecința obligării sale la cheltuieli judiciare către stat în temeiul art. 275 alin. 2) C.pr.pen..

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul Ș. R. M. împotriva sentinței penale nr. 431/15.12.2015 pronunțată de Judecătoria Petroșani în dosar penal nr._ .

În baza art. 275 al.2 C.pr.pen. obligă pe inculpat să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 11.02.2016.

Președinte, Judecător,

L. C. M. E. C.

Grefier,

N. M.

Red. M.E.C.

Tehnored. N.N.-4 ex/15.02.2016

Jud fond A. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Decizia nr. 163/2016. Curtea de Apel ALBA IULIA