Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 73/2015. Curtea de Apel BACĂU

Comentarii

0

Decizia nr. 73/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 22-01-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 73/2015

Ședința publică din data de: 22 ianuarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. C.

JUDECĂTOR: A. S.

GREFIER: S. N. T.

Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău

Reprezentat prin PROCUROR: S. N.

Pe rol fiind judecarea apelului declarat de partea civilă B. V., împotriva sentinței penale nr. 2164 din 29.10.2014, pronunțată de Judecătoria Bacău, în dosarul nr._ .

Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 369 al. 1 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă: apelant – parte civilă B. V. și av. D. A., în substituire pentru av. L. C., apărător desemnat din oficiu pentru intimatul – inculpat D. A. S., care lipsește.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se prezintă avocat L. C., apărător desemnat din oficiu pentru intimatul – inculpat D. A. S..

Apelantul – parte civilă B. V. depune la dosar un set de înscrisuri, constând în: copie după minuta sentinței penale nr. 2164/2014, un memoriu și 4 planșe fotografice.

Apelantul – parte civilă, apărătorul intimatului – inculpat și reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pe rând, arată că nu mai sunt cereri de formulat în cauză.

Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri:

Apelantul – parte civilă B. V., având cuvântul, arată că în prezenta cauză este vorba despre trei inculpați și nu numai de acesta care a fost condamnat de prima instanță la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare, fiindu-i respinsă acțiunea civilă. În ceea ce privește valoarea prejudiciului precizează că a primit suma de 5.762 lei de la cei doi inculpați condamnați anterior, însă paguba suferită în urma furtului și a dezastrului făcut de acești inculpați este de_ lei. Astfel, solicită admiterea apelului și admiterea acțiunii sale civile constând în diferența de valoare, respectiv de la 5.762 lei la 15.700 lei.

Avocat L. C., pentru intimatul – inculpat D. A. S., având cuvântul, solicită respingerea apelului formulat de partea civilă având în vedere că prin sentința penală nr. 1470 din 2.09.2013 pronunțată în dosarul nr. 8705/2012 ceilalți doi coinculpați, respectiv Soholodeanu M. I. și D. C. au fost obligați la suma de 5762 lei părții civile, reprezentând daunele materiale pentru prezenta cauză. Subliniază că această sumă de bani a fost achitată, așa cum recunoaște și apelantul – parte civilă, iar diferența de prejudiciu invocată astăzi de apelant consideră că nu este justificată astfel că instanța de control judiciar urmează a respinge aceste pretenții. Cu onorariu din fondurile M.J.L.C., conform referatului pe care îl depune la dosarul cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea apelului pentru aceleași motive, în condițiile în care prin sentința penală nr. 1470 din 2.09.2013 pronunțată de Judecătoria Bacău și rămasă definitivă prin decizia Curții de Apel nr. 1264 din 28.11.2013 s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă.

Apelantul – parte civilă B. V., în replică, solicită să se aibă în vedere față de noul Cod penal art. 46 alin. 4, că inculpatul din prezenta cauză este infractorul nr. 1 și nu un participant, el fiind cel care a condus infracțiunea de furt.

CURTEA

- deliberând -

1. Partea civilă B. V. a declarat apel împotriva sentinței penale nr. 2164/2014 a Judecătoriei Bacău criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
2. În motivele de apel partea civilă arată următoarele:

În prezenta cauză este vorba despre trei inculpați și nu numai de acesta care a fost condamnat de prima instanță la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare, fiindu-i respinsă acțiunea civilă. În ceea ce privește valoarea prejudiciului precizează că a primit suma de 5.762 lei de la cei doi inculpați condamnați anterior, însă paguba suferită în urma furtului și a dezastrului făcut de acești inculpați este de_ lei. Astfel, solicită admiterea apelului și admiterea acțiunii sale civile constând în diferența de valoare, respectiv de la 5.762 lei la 15.700 lei.

1. Din actele și lucrările cauzei, Curtea reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 2164/2014 a Judecătoriei Bacău s-au dispus următoarele:

Condamnarea inculpatului D. A. S., fiul lui G. și Petronica, născut la data de 04.11.1990 în mun. Bacău, jud. Bacău, domiciliat în mun. Bacău, .. 234, jud. Bacău, CNP_, cetățean român, necăsătorit, studii 10 clase, stagiu militar nesatisfăcut, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208, alin. 1 – art. 209, alin. 1, lit. a, g și i Cod penal de la 1969, cu aplicarea art. 75, alin. 1, lit. c și cu aplicarea art. 5, alin. 1 Cod penal și a art. 396, alin. 10 Cod procedură penală.

În temeiul art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012, inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64, alin. 1, lit. a, teza a doua și lit. b Cod penal de la 1969 pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal de la 1969.

În baza art. 81 Cod penal de la 1969, cu aplicarea art. 5, alin. 1 Cod penal de la 1969, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate de 2 ani închisoare. În temeiul art. 82 Cod penal de la 1969, s-a fixat termen de încercare pe o durată de 4 ani de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

Conform art. 71, alin. 5 Cod penal de la 1969, cu aplicarea art. 12, alin. 1 din Legea nr. 187/2012, s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.

Potrivit art. 404, alin. 2 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului D. A. S. asupra dispozițiilor art. 83, alin. 1 Cod penal de la 1969, în sensul revocării suspendării condiționate în cazul în care acesta săvârșește din nou o infracțiune în termenul de încercare și cumulării pedepsei din prezenta cauză cu cea aplicată pentru noua infracțiune.

S-a respins acțiunea civilă exercitată în prezenta cauză de persoana vătămată constituită parte civilă B. V., domiciliat în mun. Bacău, ., ., jud. Bacău, ca neîntemeiată.

Conform art. 272, alin. 1 și art. 274, alin. 1 Cod procedură penală inculpatul D. A. S. a fost obligat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 50 lei cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale și 300 lei în cursul judecății.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:

Situația de fapt reținută de instanță

Având în vedere că pe parcursul desfășurării procedurii de cameră preliminară nu au fost invocate excepții cu privire la legalitatea administrării probelor, că în cursul judecății nu au fost contestate probele și nici nu s-a propus administrarea unor noi probe, iar inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, instanța a reținut aceeași situație de fapt precum cea indicată în actul de sesizare.

Astfel, în cursul anului 2011, numitul S. M.-I. a locuit la bunicii săi din ., în aceeași casă locuind și sora sa I. și concubinul acesteia – inculpatul D. A. S., casa în care locuiau învecinându-se cu cea a persoanei vătămate B. V..

În noaptea de 11/12.04.2011, în jurul orelor 23.00, cunoscând că persoana vătămată B. V. nu se afla la locuința sa, inculpatul D. A. S., împreună cu minorul S. M. I., au pătruns în curtea imobilului persoanei vătămate prin escaladarea gardului ce separă cele două proprietăți, de unde au sustras un cazan pentru fabricat țuică, cu o capacitate de 180-200 litri, instalația de răcire aferentă, un butoi de tablă cu serpentină de cupru și un cazan de inox. Minorul S. M.-I. a pătruns pe un geam de la baie în locuință, în timp ce inculpatul D. A. S. asigura paza, de unde a luat capacul cazanului de țuică, după care cei doi autori au dus bunurile în locuința numitei Soholodeanu C. (bunica minorului S. M.-I.).

După ce au sustras împreună bunurile menționate mai sus, minorul S. M. I. și inculpatul D. A. S. au recunoscut că au revenit în curtea persoanei vătămate de unde au mai sustras și alte bunuri (4 dulapi de scândură, circa 30 plase de sârmă, un motor electric pentru abric), bunuri pe care le-au ascuns în curtea bunicii lui S. M. I.. După comiterea faptei, minorul S. M. I. l-a contactat telefonic pe martorul D. C. pentru a-i ajuta să transporte cazanul de țuică la un centru de colectare a fierului vechi, însă martorul i-a refuzat aflând de proveniența bunului de la minor.

A doua zi, în data de 12.04.2011, inculpatul D. A. S. l-a sunat pe vărul său D. C. (trimis în judecată și condamnat pentru infracțiunea de tăinuire), care a ajuns în jurul orelor 13.00 la locuința autorilor cu un autoturism marca Opel, cu ajutorul căruia au fost transportate cazanul din cupru, capacul acestuia și cazanul din inox. Inculpatul D. A. S., împreună cu ceilalți doi parteneri s-au deplasat cu autoturismul menționat condus de D. C. la punctul de colectare materiale feroase aparținând S.C. Remat Iași S.R.L., unde bunurile au fost predate de către D. C., conform adeverinței de primire și plată nr._/12.04.2011, încasându-se suma de 609,12 lei, care a fost împărțită între cei trei, fără a rezulta cu exactitate suma de bani primită de fiecare.

Motorul electric a fost vândut de către inculpatul minor S. M. I. martorului D. C. B. contra sumei de 15 lei, acest bun nu a fost recuperat de persoana vătămată întrucât martorul a declarat că motorul era defect și l-a aruncat. O parte din plasele de sârmă (aproximativ 10 bucăți) și un dulap au fost restituite persoanei vătămate, restul fiind utilizate și deteriorate. Butoiul de tablă a fost aruncat la gunoi în luna mai 2011 de către numita Soholodeanu C., fiind găsit de martorul P. M. și dat martorei M. M., care a refuzat să îl mai restituie, conform declarației martorului P. M.. Martora M. M. a declarat că l-a aruncat, la solicitarea soțului său.

Încadrarea juridică a faptelor reținută de către instanță

În ceea ce privește legea penală aplicabilă în cauză, instanța a constatat că în conformitate cu art. 104 din Legea nr. 255/2013 privind Legea de punere în aplicare a Codului de procedură penală, la data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind Noul Cod de procedură penală. Conform art. 246 din Legea nr. 187/2012, de la aceeași dată a intrat în vigoare și Legea nr. 286/2009 privind Codul penal.

Referitor la modalitate de aplicare a legii penale mai favorabile, instanța a constatat că prin decizia nr. 265/6.05.2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 372/20.05.2014, Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile. În considerente deciziei, Curtea Constituțională a reținut că, în caz de tranziție, judecătorul este ținut de aplicarea legii penale mai favorabile, în ansamblu, fapt justificat prin aceea că nu trebuie să ignore viziunea fie preponderent represivă, așa cum este cazul Codului penal din 1969, fie preponderent preventivă, așa cum este cazul actualului Cod penal. Soluția se impune pentru că nu poate fi încălcată finalitatea urmărită de legiuitor cu ocazia adoptării fiecărui cod în parte, deoarece nu întâmplător cele două coduri, deși fiecare cu o concepție unitară proprie, au viziuni diferite asupra modului în care sunt apărate valorile sociale de către legea penală.

De asemenea, în legătură cu decizia nr. 2/14.04.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Curtea Constituțională a constatat că odată cu publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, efectele Deciziei nr. 2 2/14.04.2014 a instanței supreme încetează în conformitate cu prevederile art. 147, alin. 4 din Constituție și cu cele ale art. 477¹ din Codul de procedură penală.

În aceeași măsură, instanța de contencios constituțional a impus modalitatea de aplicare a deciziei Curții Constituționale de către instanțele de judecată, arătând că art. 5, alin. 2 Cod penal nu sunt incidente ca efect al pronunțării prezentei decizii, întrucât, în acest caz, Curtea nu declară neconstituțională o prevedere legală, astfel că nu se produc consecințe asupra existenței normative în ordinea juridică a prevederii supuse controlului, ci se stabilește doar, pe cale de interpretare, un unic înțeles constituțional al art. 5 din Codul penal.

Față de acestea, având în vedere că, potrivit art. 147, alin. 4 din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt definitive și general obligatorii, instanța constată că singura modalitate de aplicare a legii penale mai favorabile în cauza de față este prin stabilirea, în mod concret, a mecanismului de răspundere penală conform ambelor coduri și de a aplica inculpatului mecanismul răspunderii penale cel mai favorabil.

Totodată, în determinarea legii penale mai favorabile instanța are în vedere și instituția pluralității de infracțiuni, respectiv sub forma unității infracțiunii continuate ori a concursului de infracțiuni.

Infracțiunea dedusă judecății în prezenta cauză a fost reținută ca fiind cea de furt calificat prevăzută de art. 208, alin. 1 – art. 209, alin. 1, lit. a, g și i Cod penal de la 1969, cu aplicarea art. 75, alin. 1, lit. c Cod penal de la 1969, ale cărei limite de pedeapsă sunt cuprinse între 3 și 15 ani închisoare. De asemenea, pedeapsa poate fi majorată până la maximul special, iar daca acesta apare a fi neîndestulător, se mai poate aplica un spor de până la 5 ani, în conformitate cu prevederile art. 78, alin. 1 Cod penal de la 1969

Corespondentul în legea nouă îl reprezintă infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 228, alin. 1 – art. 229, alin. 1, lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77, lit. d Cod penal pedeapsa aplicabilă fiind închisoarea de la 1 la 5 ani. Având în vedere circumstanța agravantă a săvârșirii faptei de un infractor major împreună cu un infractor minor, se poate aplica o pedeapsă până la maximul special, la care se poate adăuga un spor de 2 ani, ce nu poate depăși o treime din acest maxim.

Deși in abstracto apare ca fiind mai favorabilă legea nouă, întrucât prevede limite de pedeapsă mai reduse, instanța a constatat că in concreto, în raport de posibilitățile de individualizare a pedepsei, ori consecințele ce derivă din aplicarea pedepsei, apare ca fiind mai favorabilă legea veche, instanța dând eficiență acesteia din urmă.

Astfel, fapta inculpatului D. A. S. constând în aceea că în data de 11/12.04.2011 a pătruns, împreună cu minorul S. M. I., prin escaladarea gardului, în curtea locuinței persoanei vătămate B. V. din ., de unde a sustras mai multe bunuri (un cazan de cupru pentru fabricat țuica, un butoi de tablă cu serpentină din cupru, cazan din inox cu capac din cupru, mai multe plase se sârmă, un motor electric și patru dulapi din lemn), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat.

Sub aspectul elementului material al laturii obiective, instanța a reținut că inculpatul D. A. S. a sustras bunuri din patrimoniul persoanei vătămate, fiind îndeplinită condiția deposedării, iar ulterior a trecut bunurile în sfera sa de stăpânire și a dispus de acestea ca de un bun propriu, fiind realizată astfel și componenta imposedării. Fapta a fost săvârșită în timpul nopții, prin escaladarea gardului și împreună cu o altă persoană, minor la acel moment.

Referitor la latura subiectivă, inculpatul a acționat cu intenție directă calificată prin scopul însușirii pe nedrept a bunurilor.

Urmarea imediată o constituie producerea unui prejudiciu în patrimoniul persoanei vătămate iar legătura de cauzalitate între fapta și consecința socialmente periculoasă există.

Individualizarea judiciară a pedepselor

Constatând așadar că sunt îndeplinite condițiile cumulativ prevăzute de art. 396, alin. 2 Cod procedură penală, întrucât s-a stabilit dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, constituie infracțiune, sub aspectul laturii obiective și subiective, și a fost săvârșită de către inculpatul D. A. S. cu forma de vinovăție prevăzută de lege, instanța a dispus condamnarea acestuia.

Instanța a avut în vedere că funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o corectă proporționare a acesteia, ținând seama și de persoana căreia îi este destinată în vederea reintegrării în societate. S-a urmărit formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.

La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal anterior, respectiv dispozițiile părții generale ale codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, precum și criteriile prevăzute de art. 74 din Noul Cod penal, ce prevăd că stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Pedeapsa stabilită de lege pentru săvârșirea infracțiunii pentru care inculpatul a fost cercetat și trimis în judecată este închisoarea de la 3 la 15 ani, însă având în vedere că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei și a solicitat ca judecata să se desfășoare conform prevederilor art. 374, alin. 4 și art. 375 Cod procedură penală, instanța a avut în vedere limitele reduse cu o treime potrivit dispozițiilor art. 396, alin. 10 Cod procedură penală, respectiv de la 2 ani la 10 ani.

Instanța a reținut pericolul social concret al infracțiunii, care este unul ridicat față de modul de operare, îndrăzneala de care inculpatul a dat dovadă, faptul că inculpatul a colaborat cu inculpatul minor Soholodeanu M. I., sporindu-și astfel șansele de reușită.

În favoarea inculpatului, instanța a reținut că acesta se află la primul contact cu legea penală, că deși inițial a negat comiterea faptelor, ulterior a revenit și a cooperat cu organele de urmărire penală, relatând în detaliu modul în care a operat împreună cu inculpatul Soholodeanu M. I.; cu toate acestea, aspectele menționate nu îndeplinesc cerințele legale pentru a fi considerate circumstanțe atenuante.

D. o pedeapsă justă și proporțională este de natură să creeze aptitudinea subiectivă a inculpatului de a se corija și elibera de deprinderile antisociale care l-au antrenat pe calea săvârșirii de infracțiuni. Prin raportare la cele prezentate, respectiv pericolul social concret al infracțiunii, atitudinea inculpatului, circumstanțele reale și personale reținute, instanța s-a orientat către o pedeapsă îndreptată spre minimul special și a aplicat inculpatului o pedeapsă de pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208, alin. 1 – art. 209, alin. 1, lit. a, g și i Cod penal de la 1969, cu aplicarea art. 75, alin. 1, lit. c și cu aplicarea art. 5, alin. 1 Cod penal.

Potrivit art. 12, alin. 1 din Legea nr. 187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă. În cauză a fost identificată ca lege penală mai favorabilă cea anterioară și nu Noul Cod penal.

La stabilirea pedepsei accesorii, instanța a avut în vedere nu doar dispozițiile naționale, ci și normele europene, astfel cum au fost interpretate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

În cauza C. și M. împotriva României, Curtea Europeană a statuat că interdicția tuturor drepturilor prevăzute de art. 64 Cod penal anterior ca pedeapsă nu poate fi aplicată în mod automat oricărei persoane condamnate la pedeapsa închisorii, indiferent de infracțiunea pentru care se aplică pedeapsa principală și fără a fi supusă controlului instanțelor în ceea ce privește necesitatea, nefiind adecvată și nu se justifică în raport cu natura infracțiunilor pentru care s-a angajat răspunderea penală a reclamanților din cauza respectivă.

În hotărârea pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza C. împotriva României, instanța europeană și-a exprimat dubiul față de eficiența recurgerii la interdicția de a vota pentru a atinge scopurile indicate de Guvern (de prevenire a infracțiunilor, de pedepsire a infractorilor și de respectare a statului de drept, persoanele care au încălcat regulile societății fiind lipsite de dreptul de a-și exprima opinia asupra elaborării acestor reguli în timpul executării pedepsei lor cu închisoarea), și a arătat că aceste scopuri nu pot fi calificate ca incompatibile prin ele însele cu dreptul garantat de art. 3 din Protocolul nr. 1. Curtea a reamintit că art. 3 din Protocolul nr. 1, care consfințește capacitatea individului de a influența compunerea corpului legislativ, nu exclude aplicarea unor restricții ale drepturilor electorale unui individ care, de exemplu, a comis grave abuzuri în exercitarea funcțiilor publice sau al cărui comportament a amenințat să submineze statul de drept sau fundamentele democrației. Cu toate acestea, nu trebuie să se recurgă cu ușurință la măsura extrem de severă pe care o constituie lipsirea de dreptul de vot. Pe de altă parte, principiul proporționalității impune existența unei legături perceptibile și suficiente între sancțiune și comportament, precum și față de situația persoanei afectate. Totodată Curtea a adus în discuție și recomandarea Comisiei de la Veneția, conform căreia suprimarea drepturilor politice trebuie pronunțată de o instanță judecătorească într-o hotărâre specifică, întrucât o instanță independentă, care aplică o procedură cu respectarea contradictorialității, oferă o garanție solidă împotriva arbitrarului. Aceste aspecte pot fi regăsite și în hotărârea dată în cauza Hirst contra Marii Britanii.

În hotărârea pronunțată în cauza S. și P. împotriva României, s-a stabilit că în ceea ce privește interzicerea exercitării drepturilor părintești trebuie să se demonstreze că retragerea absolută a drepturilor părintești corespunde unei necesități primordiale privind interesele copilului și că, în consecință, urmărește un scop legitim, anume protecția sănătății, moralei sau a educației minorilor.

Față de toate acestea, instanța trebuie să analizeze în concret dacă se impune interzicerea unor drepturi inculpatului și care anume dintre cele prevăzute de lege.

Natura faptei comise de inculpat denotă o atitudine de sfidare a valorilor sociale importante, ceea ce relevă existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal. Prin urmare, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat i-au fost interzise inculpatului pe durata executării pedepsei principale, sancțiune necesară și proporțională cu scopul urmărit prin aplicarea acesteia.

În schimb, în ceea ce privește dreptul de a alege, instanța a apreciat că în raport cu natura concretă a faptelor comise de către inculpat, acesta nu este nedemn să exercite dreptul de a alege, motiv pentru care nu îi va interzice exercițiul acestui drept.

Totodată, ținând cont de împrejurarea că fapta în discuție nu a fost săvârșită de inculpat folosindu-se de funcția sau profesia lui în scopul săvârșirii infracțiunii, neavând nici o legătură cu exercitarea autorității părintești, instanța față de criteriile prevăzute de art. 71 alin. 3 Cod penal, în lumina jurisprudenței CEDO în materie, a apreciat că nu se impune interzicerea pentru inculpat a exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. c, d și e Cod penal.

În consecință, potrivit art. 71 Cod penal, pe durata executării pedepsei, inculpatului i s-au interzis cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64, alin. 1, lit. a, teza a II-a și b Cod penal de la 1969.

Având în vedere circumstanțele personale și reale reținute, instanța a apreciat că scopul pedepsei constând în prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni poate fi atins fără ca pedeapsa stabilită să fie executată în regim de detenție, urmând a face în cauză aplicarea prevederilor art. 81 Cod penal de la 1969 privind suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În opinia instanței, condamnarea inculpatului este de natură să-i atragă atenția asupra importanței respectării legii penale. Perspectiva executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni (care ar atrage incidența art. 83 Cod penal în sensul revocării beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei) constituie un veritabil impediment în săvârșirea de noi infracțiuni de către inculpat, instituția suspendării condiționate a executării pedepsei asigurând eficiența și efectivitatea rolului preventiv al pedepsei.

În consecință, în baza art. 81 Cod penal de la 1969, cu aplicarea art. 5, alin. 1 Cod penal, instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate de 2 ani închisoare și în temeiul art. 82 Cod penal de la 1969, va fixa termen de încercare pe o durată de 4 ani, care se va calcula de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

Conform art. 71, alin. 5 Cod penal de la 1969, cu aplicarea art. 12, alin. 1 din Legea nr. 187/2012, executarea pedepselor accesorii va fi suspendată pe durata termenului de încercare.

Potrivit art. 404, alin. 2 Cod procedură penală, instanța a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83, alin. 1 Cod penal de la 1969, în sensul revocării suspendării condiționate în cazul în care acesta săvârșește din nou o infracțiune în termenul de încercare și cumulării pedepsei din prezenta cauză cu cea aplicată pentru noua infracțiune.

Soluționarea acțiunii civile

Instanța a constatat că în termenul legal și cu respectarea condițiilor prevăzute de lege, persoana vătămată B. V. a declarat că înțelege să se constituie parte civilă cu suma de 15.700 lei reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase.

Instanța a reținut că răspunderea civilă a inculpatului este întemeiată pe dispozițiile art. 1349 alin. 1 și 2 cod civil potrivit cărora orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

Instanța a reamintit că acțiunea civilă în procesul penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, în vederea obligării la repararea justă și integrală a pagubelor cauzate prin infracțiunea săvârșită. Conform art. 1357 Cod Civil, „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare” iar conform art. 1382 Cod Civil „cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ținuți solidar la reparație față de cel prejudiciat”.

Exercitarea acțiunii civile în cadrul procesului este condiționată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

a) infracțiunea să fi cauzat un prejudiciu material sau moral;

b) între infracțiunea săvârșită și prejudiciul cerut a fi acoperit să existe o legătură de cauzalitate;

c) prejudiciul trebuie să fie cert;

d) prejudiciul să nu fi fost reparat;

e) în cazul persoanelor fizice cu capacitate deplină de exercițiu să existe cererea de constituire ca parte civilă în cadrul procesului penal.

Prejudiciul reprezintă rezultatul negativ al încălcării ilicite a unui drept subiectiv și potrivit principiului (restitutio in integrum), cel vinovat de producerea faptului prejudiciabil, trebuie obligat la înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare ale faptului ilicit și culpabil, fie ele patrimoniale sau nepatrimoniale, în scopul repunerii, pe cât posibil, în situația anterioară a victimei.

Astfel, în procesul penal în cazul în care părțile civile exercită acțiunea civilă, instanța are obligația de a stabili dacă prin fapta comisă de inculpat cu vinovăție s-a produs un prejudiciu și în caz afirmativ să stabilească întinderea acestuia. În aceste condiții răspunderea civilă delictuală fiind condiționată de existența unui prejudiciu, rezultă că existența acestuia, întinderea lui și legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și faptă trebuie dovedite.

Rezultă deci pentru acordarea de despăgubiri civile este necesar să se stabilească prin probe certe atât existența unui prejudiciu, cât și valoarea acestuia.

Astfel, tragerea la răspundere civilă a autorului faptei ilicite nu poate să opereze decât în limita valorii prejudiciului real și efectiv produs, întrucât în caz contrar s-ar transforma într-o îmbogățire fără temei legal a persoanei care solicită plata despăgubirilor.

În acest sens, instanța a constatat că prin sentința penală nr. 1470/02.09.2013 pronunțată de Judecătoria Bacău rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1264/28.11.2013 a Curții de Apel Bacău, s-a admis în parte acțiunea civilă exercitată de persoana vătămată B. V. și au fost obligați în solidar inculpații S. M.-I. și D. C., pe inculpatul S. M.-I. in solidar și cu părțile responsabile civilmente S. P. și S. C., să plătească părții civile daune materiale in cuantum de 5.762 lei. Pentru a dispune astfel, instanța a apreciat că valoarea despăgubirilor solicitate de persoana vătămată, respectiv 15.200 lei sunt disproporționate în raport cu paguba efectiv produsa de inculpați prin săvârșirea infracțiunii.

Instanța a constatat, din cuprinsul considerentelor sentinței penale menționate anterior, că la repararea prejudiciului cauzat persoanei vătămate, s-a avut în vedere activitatea infracțională a tuturor inculpaților, deci nu numai a inculpaților S. M.-I. și D. C., ci și a inculpatului D. A. S., astfel încât daunele materiale au fost calculate în raport de prejudiciul efectiv suferit de persoana vătămată, prejudiciu ce nu a fost individualizat în raport de contribuția fiecărui inculpat. Ori a obliga la acest moment pe inculpatul D. A. S. la plata sumei de 15.700 lei pretinsă de partea civilă B. V. în prezenta cauză (sumă apropiată de cea cu care aceiași persoană vătămată s-a constituit parte civilă și în cursul judecării dosarului nr._ în care s-a dispus condamnarea celorlalți doi participanți la săvârșirea infracțiunii), nu numai că ar fi nelegal, dar ar constitui și o îmbogățire fără justă cauză a acestuia, în condițiile în care valoarea prejudiciului cauzat prin săvârșirea infracțiunii a fost stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă la cuantumul de 5.762 lei.

Mai mult, instanța a reținut că persoana vătămată constituită parte civilă nu a depus la dosarul cauzei documente justificative și nici nu a solicitat administrare unor probe pe baza cărora să se dovedească întinderea prejudiciului pretins, motiv pentru care, instanța a respins acțiunea civilă ca neîntemeiată.

Cheltuieli de judecată

În temeiul art. 272, alin. 1 și art. 274, alin. 1 Cod procedură penală instanța l-a obligat pe inculpatul D. A. S. la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale și suma de 300 lei în cursul judecății, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu în, s-a suportat din fondurile Ministerului Justiției și a rămas în sarcina statului.

1. Dispoziții legale relevante:

Art. 417 Cod procedură penală:

Efectul devolutiv al apelului și limitele sale

(1) Instanța judecă apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat și la persoana la care se referă declarația de apel și numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces.

(2) În cadrul limitelor prevăzute la alin. (1), instanța este obligată ca, în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept.

Art. 418 Cod procedură penală:

Neagravarea situației în propriul apel

(1) Instanța de apel, soluționând cauza, nu poate crea o situație mai grea pentru cel care a declarat apel.

(2) De asemenea, în apelul declarat de procuror în favoarea unei părți, instanța de apel nu poate agrava situația acesteia.

Art. 19 alin. 1 Cod procedură penală:

Acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale.

Art. 1349 Cod civil:

Răspunderea delictuală

(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

(2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

(3) În cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum și de ruina edificiului.

(4) Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de produsele cu defecte se stabilește prin lege specială.

Art. 1357 Cod civil:

Condițiile răspunderii

(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.

(2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.

Art. 1381 Cod civil:

Obiectul reparației

(1) Orice prejudiciu dă dreptul la reparație.

(2) Dreptul la reparație se naște din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat.

(3) Dreptului la reparație îi sunt aplicabile, de la data nașterii sale, toate dispozițiile legale privind executarea, transmisiunea, transformarea și stingerea obligațiilor.

Art. 1382 Cod civil:

Răspunderea solidară

Cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ținuți solidar la reparație față de cel prejudiciat.

1. Analizând sentința penală apelată prin prisma criticilor formulate de apelant, cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea găsește nefondat apelul pentru considerentele pe care le vom expune în continuare:
2. Prima instanță a reținut în mod just situația de fapt; așa cum rezultă din probele administrate în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza de judecată.

Cu privire la critica părții civile privind cuantumul prejudiciului încercat și repararea sa parțială de participanții la săvârșirea faptei reținută ca infracțiune în sarcina inculpatului D. A. S. și condamnați prin sentința penală nr. 1470/2013 a Judecătoriei Bacău instanța de apel reține următoarele:

În dosarul penal nr. 8705/2012 soluționat de Judecătoria Bacău prin sentința penală nr. 1407/2013 inculpații S. M. I. și D. C. au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunii comisă în participație cu inculpatul D. A. S.; prejudiciul cauzat prin această infracțiune fiind de 5.762 lei după cum s-a reținut prin sentința penală menționată rămasă definitivă. Partea civilă B. V. a recuperat de la inculpații S. M. I. și D. C. despăgubirile civile acordate prin sentința penală nr. 1407/2013 a Judecătoriei Bacău, fapt confirmat de acesta. Partea civilă B. V. susține că despăgubirile solicitate în prezenta cauză penală sunt imputabile numai inculpatului D. A. S., chiar dacă cu ocazia judecății în dosarul penal 8705/2012, soluționat de Judecătoria Bacău prin sentința penală nr. 1407/2013, a primit despăgubiri civile.

Din economia cauzei penale rezultă că cei trei inculpați D. A. S., S. M. I. și D. C. au fost participanți la comiterea infracțiunii generatoare a prejudiciului încercat de partea civilă B. V., așa cum de altfel a reținut în mod just și prima instanță. Prin urmare, „cauza” ca element care explică și justifică angajarea răspunderii civile a inculpaților este identică cu cea dedusă judecății în dosarul penal nr. 8705/2012 soluționat de Judecătoria Bacău prin sentința penală nr. 1407/2013. În atare condiții acțiunea civilă intentată de partea civilă B. V. este circumstanțiată de condițiile de angajare a răspunderii civile delictuale a inculpatului D. A. S. la dispozițiile art. 1357 Cod civil și art. 1358 Cod civil.

În concret, prima instanță asa cum a și reținut deja nu mai poate supune verificării judiciare chestiunile de drept rezolvate definitiv prin sentința penală nr. 1407/2013 a Judecătoriei Bacău și anume: existența și cuantumul prejudiciului, precum și cuantumul despăgubirilor civile acordate pentru reparația prin echivalent. Prin urmare, deși nu a exprimat-o precis și explicit prima instanță a respins acțiunea civilă a părții civile B. V. în cauza de față în mod just prin raportare la sentința penală nr. 1407/2013 a Judecătoriei Bacău ca fine de neprimire. Altfel spus în cauză acțiunea civilă a părții civile B. V. nu poate fi primită favorabil, întrucât sentința penală nr. 1407/2013 a Judecătoriei Bacău are în cauza de față „putere de lucru judecat” dat fiind faptul că nu există identitate de părți (partea civilă BV fiind aceiași din dosarul penal nr. 8705/2012, în schimb inculpatul este altul D. A. S.).

1. În condițiile expuse la pct. 6 critica părții civile B. V. nu poate fi primită favorabil întrucât i se opune „puterea de lucru judecat” a sentinței penale nr. 1407/2013 a Judecătoriei Bacău, cum în mod just a reținut și prima instanță.
2. Față de considerentele expuse soluția primei instanțe fiind legală și temeinică urmează a fi menținută prin respingerea apelului.
3. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală apelantul va suporta cheltuielile judiciare avansate de stat în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 421 alin. 1 pct. 1 lit. b C. pr. pen. respinge apelul declarat de partea civilă B. V. împotriva sentinței penale nr. 2164/2014 a Judecătoriei Bacău ca nefondat.

Obligă apelanta – parte civilă la plata sumei de 500 lei către stat cu titlu de cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi 22.01.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

D. C. A. S.

GREFIER,

S. N. T.

Red. sent. E. S. C.

Red. dec. D.C. – 05.02.2015

Tehnored. SNT – 2 ex.

09.02.2015

← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP....

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță