Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Decizia nr. 1190/2015. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1190/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 26-11-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 1190/2015
Ședința publică din data de: 26 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. V.
JUDECĂTOR: O. V. P.
GREFIER: C.-A. F.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău
Reprezentat prin PROCUROR: M. G.
Pe rol fiind judecarea apelului formulat de inculpatul B. E. C., împotriva sentinței penale nr. 1365 din data de 29.09.2015, pronunțată de Judecătoria Bacău, în dosarul nr._ .
Dezbaterile în prezenta cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.369 al.1 C.pr.penală în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelantul-inculpat B. E. C., legitimat cu C.I. . nr._ eliberată de SPCLEP Bacău la data de 21.11.2009, asistat de avocat ales T. B..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul asupra cauzei, după care:
Apărătorul apelantului-inculpat depune la dosar împuternicire avocațială, cazierul rutier al inculpatului și copia certificată conform cu originalul a certificatului de căsătorie.
Fiind interpelat, apelantul-inculpat precizează că nu dorește să dea declarație în fața instanței de apel și se prevalează de dreptul la tăcere.
Apărătorul apelantului-inculpat și reprezentantul Ministerului Public arată că nu au alte cereri de formulat.
Nefiind cereri de formulat, curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat T. B. pentru apelantul-inculpat B. E. C. solicită admiterea apelului formulat, care vizează doar netemeinicia hotărârii pronunțate de Judecătoria Bacău în sensul individualizării judiciare a pedepsei. Inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere și solicită a se aplica instituția amânării aplicării pedepsei. Consideră că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de codul penal pentru a aplica această amânare a aplicări pedepsei.
Solicită a se avea în vedere faptul că inculpatul se află la prima abatere. Acesta a recunoscut de la prima declarație tot ceea ce a săvârșit; de un an de zile stă fără dreptul de a conduce. A depus la dosarul cauzei cazierul rutier, din care reiese faptul că în ultimii cinci ani acesta nu avut nici măcar o sancțiune contravențională sau o abatere contravențională. Este pur și simplu un accident ceea ce s-a întâmplat. De altfel, nu are nici alte condamnări penale, a recunoscut, a colaborat, are o conduită ireproșabilă, este integrat în societate, este căsătorit. Consideră că toate aceste argumente operează în favoarea dumnealui. De asemenea, a fost de acord cu munca în folosul comunității.
Pentru aceste motive solicită admiterea apelului și a se dispune amânarea aplicării pedepsei.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea apelului formulat de inculpatul B. E. C., menținerea sentinței penale a Judecătoriei Bacău ca fiind legală și temeinică, având în vedere că pedeapsa aplicată a fost orientată spre minimul special, în condițiile în care inculpatul s-a prevalat de dispozițiile art. 375 C.p.p., însă apreciază că se impune menținerea suspendării condiționate, având în vedere gradul ridicat al alcoolemiei pe care inculpatul o avea la momentul opririi în trafic.
Apelantul-inculpat B. E. C. precizează că îi pare rău de cele întâmplate.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
Deliberând
Asupra apelului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1365 din 29.09.2015 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr._ s-a dispus:
În baza art. 396 C.proc.pen. condamnă pe inculpatulB. E. C., fiul lui Chiril și R., născut la data de 19.11.1975 în Bacău, domiciliat în Bacău, .. 22/C/7, jud. Bacău, CNP_, la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art.336 alin.1 C.pen. cu aplicarea art.375 C.proc.pen. cu referire la art.374 alin.4 C.proc.pen. și art.396 alin.10 C.proc.pen.
Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 al.1 lit.a și lit.b C. pen., pe o perioadă de 1 (unu) an, în condițiile prevăzute de art.68 al.1 lit.b C.pen.
Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 al.1 lit.a și lit.b C. pen., în condițiile prevăzute de art.65 alin.1, 3 C.pen.
În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare și stabilește un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă pe inculpat ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Bacău, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. (2) lit. (b) C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va frecventa un program de reintegrare socială, derulat de către serviciul de probațiune Bacău sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Bacău- Serviciul Public de Salubritate și Spații Verzi Bacău sau în cadrul D.G.A.S.P.C. Bacău- Centrul Rezidențial Pro-Familia Bacău pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.
În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.
Ia act ca inculpatul a avut aparator ales.
În temeiul art. 274 alin. 1 C.p.p. obligă inculpatul la 500 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că inculpatul B. E. C. a fost trimis în judecată în stare de libertate prin rechizitoriul nr. 9379/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 336 al. 1 C.p., faptă constând în acelea că în data 23.10.2014, în jurul orei 19.25, a condus autovehiculul marca Chevrolet, având numărul de înmatriculare_, pe . mun. Bacău, având o îmbibație alcoolică mai mare de 80 g‰ alcool pur în sânge.
Prin Încheierea din data de 23.06.2015 s-a constatat de către judecătorul de cameră preliminară legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală in dosarul nr. 9379/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău și s-a dispus începerea judecății.
La termenul de judecată din data de 15.09.2015, inculpatul B. E. C. a declarat că formulează cerere de aplicare a procedurii simplificate, instanța încuviințând-o. Inculpatul a depus înscrisuri în circumstanțiere.
Analizând întregul material probator administrat în cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
Inculpatul B. E. C., în ziua de 23.10.2014, în jurul orei 19.25, în timp ce conducea autovehiculul marca Chevrolet, având numărul de înmatriculare_, pe . mun. Bacău, a fost oprit în trafic de organele de poliție. În urma testării inculpatului B. E. C. cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,01 mg/litru, alcool pur în aerul expirat. D. urmare, inculpatul B. E. C. a fost condus la Spitalul Județean Bacău, unde i s-au recoltat două probe de sânge la ora 1955, respectiv ora 2055 și din buletinul de analiză toxicologică rezultă o concentrație de 2,05 g‰ alcool pur în sânge pentru prima probă și 1,85 g‰ alcool pur în sânge pentru cea de-a doua (fila 15 d.u.p.).
Situația de fapt reținută de către instanță rezultă din coroborarea urmatoarelor mijloace de probă:
- proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante, fl nr. 7-8 d.u.p.;
- declarația inc. B. E. C., fila nr. 21-22, 24-25 d.u.p.;
- declarație martor C. G., fl. nr. 17-18 d.u.p.;
- buletin analiză toxicologică – alcoolemie nr. 1852/27.10.2014, fl. 15;
- cazier judiciar al inc. B. E. C., fl. nr. 19 d.u.p.
În drept, fapta inculpatului B. E. C., astfel cum a fost reținută de către instanță, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art.336 alin.1 C.p..
Astfel, întrucât fapta există, constituie infracțiune și a fost comisă cu vinovăție de către inculpatul B. E. C., în temeiul art. 396 C.proc.pen. instanța urma a dispune condamnarea acestuia pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art.336 alin.1 C.p.
La alegerea pedepselor, precum și la individualizarea cuantumului acestora, instanța, conform art. 74 din C.pen., a avut în vedere pericolul social concret al faptei săvârșite, determinat atât de modul de producere, cât și de importanța valorilor sociale afectate, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru această infracțiune, datele ce caracterizează persoana inculpatului, dar și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În concret instanța a constatat că fapta inculpatului prezintă pericol social concret ridicat pentru valorile ocrotite de art.336 alin.1 C.p., anume siguranța circulației pe drumurile publice.
Totodată instanța a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute la art.336 alin.1 C.p., fără reținerea de circumstanțe atenuante, nefiind vreuna incidentă în cauză, limite pe care le va reduce cu 1/3 conform art.396 alin.10 C.p.p.
Având în vedere aceste aspecte, instanța a apreciat că aplicând inculpatului B. E. C. o pedeapsă de 1 an închisoare, această pedeapsă va avea aptitudinea concretă de a asigura realizarea scopurilor pedepselor - reeducarea și reinserția socială a inculpatului.
Urma a aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 al.1 lit.a și lit.b C. pen., pe o perioadă de 1 (unu) an, în condițiile prevăzute de art.68 al.1 lit.b C.pen., dată fiind natura și modalitatea de comitere a infracțiunii.
În baza art. 91 C. pen. urma a dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare și a stabili un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen., dat fiind că inculpatul nu are antecedente penale, că și-a exprimat acordul de a presta muncă neremunerată în folosul comunității și scopul pedepsei poate fi atins fără executarea efectivă a pedepsei.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen. urma a obliga pe inculpat ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Bacău, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. (2) lit. (b) C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va frecventa un program de reintegrare socială, derulat de către serviciul de probațiune Bacău sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Bacău- Serviciul Public de Salubritate și Spații Verzi Bacău sau în cadrul D.G.A.S.P.C. Bacău- Centrul Rezidențial Pro-Familia Bacău, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a formulat apel inculpatul considerând hotărârea netemeinică.
În motivarea apelului se arată că pedeapsa aplicată inculpatului este prea aspră, inculpatul nu are antecedente penale, este căsătorit, fără antecedente penale și solicită amânarea aplicării pedepsei
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului din oficiu, constată că apelul este nefundat .
În primul rând instanța de fond a reținut corect situația de fapt, așa cum a fost prezentată în rechizitoriu, situație însușită și de inculpat.
În același timp la individualizarea pedepsei inclusiv a modului de executare s-a avut în vedere că îmbibația alcoolică la momentul depistării în trafic era foarte ridicată, mult peste limita legală de 0,8 g/l și, conform analizelor, în scădere, astfel încât cel mai probabil, aceasta fusese și mai mare la momentul în care inculpatul a condus autoturismul pe drumurile publice.
Trebuie subliniat că inculpatul a condus autoturismul într-o localitate mare, respectiv pe străzile din mun. Bacău - Calea Romanului, zonă în care traficul rămâne la un anumit nivel și pe timp de noapte, în principal cel de tranzit național.
La stabilirea pedepsei și a modalității de executare instanța de fond a avut în vedere atât lipsa antecedentelor penale cât și comportamentul inculpatului, inclusiv cooperarea cu organele judiciare și s-a dat eficiență dispozițiilor art. 396 al.10 din C.p.p., reducându-se limitele de pedeapsă cu o treime .
Nu există situații, împrejurări deosebite din care să rezulte o atingere minimă adusă valorii apărate de legea penală, ci dimpotrivă, toate împrejurările amintite converg spre un nivel ridicat și impun în primul rând aplicarea unei pedepse cu închisoare .
În aceste condiții Curtea constată că se impunea aplicarea unei pedepse cu închisoarea, iar scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia, așa cum a apreciat și instanța de fond, însă prin amânarea aplicării pedepsei nu s-ar atinge acest scop.
În consecință, în baza art. 421 pct. 1 lit. b din C.p.p. va respinge apelul declarat de inc B. E. C. împotriva sentinței penale nr. 1365 din 29.09.2015 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr._ .
În temeiul art.275 al.2 din C.p.p. din C.p.p. va obliga apelantul la plata sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru aceste motive;
În numele legii,
DECIDE :
În temeiul art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondat apelul declarat de inc. B. E. C. împotriva sentinței penale nr. 1365/29.09.2015 pronunțată de Judecătoria Piatra Bacău în dosarul nr._ .
În temeiul art.275 al.2 din C.p.p. din C.p.p. obligă apelantul la plata sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.11.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. V. O. V. P.
GREFIER,
C.-A. F.
Red. sent. J. P.M.
Red. dec. P.O.V./
Tehnoredactat F.C.A./22.12.2015 - 4 ex.
| ← Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 1185/2015.... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 73/2015. Curtea de... → |
|---|








