Omor. Art.188 NCP. Decizia nr. 439/2015. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 439/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 29-04-2015 în dosarul nr. 5343/103/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 439/2015
Ședința publică din data de: 29 aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. B.
JUDECĂTOR: I. N. C.
GREFIER: S. N. T.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău
Reprezentat prin PROCUROR: P. V.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelurilor declarate de P. DE PE L. TRIBUNALUL N. și inculpatul F. M., împotriva sentinței penale nr. 122/P din 29.12.2014, pronunțată de Tribunalul N., în dosarul nr._ .
Dezbaterile au avut loc la data de 22.04.2015, fiind consemnate prin încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Se declară dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Prin sentința penală nr. 122/P din 29.12.2014 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul_ s-a dispus condamnarea inculpatului F. M., fiul lui V. și I., născut la data de 27.04.1976, în . N., cu domiciliul în . Poieni, ., județul N., CNP-_, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, prevăzută de art. 20 Cod penal, raportat la art. 174 Cod penal anterior, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a, art. 73 lit. b, art. 76 alin. 2 Cod penal anterior și art. 5 Noul Cod penal, la pedeapsa de 3 (trei) ani și 4 (patru) luni, închisoare și 2 ani, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II- a și lit. b Cod penal.
În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II- a și lit. b Cod penal.
În temeiul art. 7, cu referire la art. 4 alin. 1 lit. b din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul F. M., în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.
În temeiul art. 25 alin. 1, raportat la art. 19 Noul Cod procedură penală, inculpatul F. M., a fost obligat să plătească părții civile S. de Ambulanță Județean N. suma de 1363,76 lei, contravaloarea cheltuielilor de transport și asistență medicală, părții civile Spitalul C. de Urgență „ Prof. dr. N. O.”, Iași, suma de 5.358,92 lei, contravaloarea cheltuielilor de spitalizare, și părții civile F. Ț., suma de 7.500 lei, daune civile materiale, și suma de 7.500 lei, daune civile morale.
S-a constatat că inculpatul a fost asistat de avocat ales.
În temeiul art. 276 alin. 1 și 2 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat să plătească părții civile F. Ț. suma de 800 lei, cheltuieli judiciare.
În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat să plătească în favoarea statului suma de 900 lei, cheltuieli judiciare avansate în urmărirea penală și în primă instanță de fond.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a avut în vedere următoarea situație de fapt:
În ziua de 03.01.2012, partea vătămată F. Țîlică și fiul său, F. I. C., au tras cu calul material lemnos din punctul numit „Anexa”, situat în afara satului Poieni din .. N., cu intenția de a-1 deplasa la domiciliu.
Pe traseul de coborâre, cei doi au trecut pe lângă gospodăria familiei inculpatului F. M., iar acesta din urmă, împreună cu tatăl său F. V. au revendicat materialul lemnos, justificând că acesta provine de pe un teren cu destinație de pășune ce le aparține, fiind pregătit anterior de aceștia pentru construcții.
Potrivit declarațiilor inculpatului, F. I. C., fiul părții vătămate, F. V., tatăl inculpatului, rezultă că partea vătămată F. Țîlică a intrat în curtea familiei inculpatului F. M., în scopul de a se înțelege cu inculpatul și tatăl acestuia să le plătească valoarea lemnului. Despre conflictul care s-a declanșat în acest context între inculpat și partea vătămată, declarațiile menționate sunt complet contradictorii.
Totuși, parte vătămată F. Țîlică, în concordanță cu fiul său F. I. C., a susținut că, fiind atenționat de învinuitul F. M. cu privire la faptul că lemnul aparține tatălui său, a încercat să se înțeleagă cu F. V. să-i vândă lui materialul lemnos, însă a fost lovit fără motiv de F. M., după aceea rămânând inconștient timp de două ore, fără a i se permite fiului său să-1 ajute, deoarece inculpatul era interesat ca victima să fie găsită la fața locului de organele de poliție.
Potrivit certificatului medico-legal nr. 83 din 30.01.2012 și raportului de expertiză medico-legală nr. Al/446 din 26.09.2013, ambele întocmite de S. Județean de Medicină Legală N., rezultă că inculpatul F. M. i-a aplicat victimei F. Țîlică o lovitură cu partea netăioasă a unui topor, care aparținea chiar părții vătămate, în zona occipitală a craniului, producându-i un traumatism cranio-cerebral cu plagă contuză occipitală și fractură occipitală mediană cu înfundare, precum și multiple excoriații faciale, ce au necesitat 45-50 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Leziunile victimei au putut fi produse prin lovire activă cu corp dur (plaga și . din zona occipitală), urmată de căderea victimei cu fața în jos, suferind excoriațiile faciale urmare lovirii de vegetația uscată.
După ce și-a revenit, învinuitul-parte vătămată F. Țîlică, însoțit de fiul său F. I. C., a plecat la domiciliu, abandonând lemnul. în aceeași seară, învinuitul - parte vătămată F. Țîlică a refuzat transportul cu ambulanța la o unitate sanitară și a dat, împreună cu soția sa, F. M., o declarație organelor Postului de Poliție Piatra Șoimului, la domiciliu, relatând evenimentele și arătând că nu înțelege să formuleze plângere.
A doua zi, 04.01.2012, starea victimei s-a agravat, astfel încât a fost transportată cu ambulanța și transferată la Spitalul clinic de urgențe ,, Prof. Dr. N. O. „ Iași, unde a suferit o intervenție chirurgicală. Partea vătămată F. Țîlică a fost externat la data de 24.01.2012 și s-a prezentat la S.J.M.L. N. la data de 30.01.2012, fiindu-i emis certificatul medico-legal nr. 83 din30.01.2012, ce atestă că a suferit un traumatism cranio-cerebral cu fractură cominutivă cu înfundare situată occipital median, ce putea data din 03.01.2012 și putea fi produs prin lovire cu sau de corp dur, necesitând 22-25 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. De asemenea, în cursul urmăririi penale s-a efectuat o expertiză medico-legală ce a detaliat mecanismul de producere a leziunilor victimei și a reevaluat numărul de zile de îngrijiri medicale la 45-50.
În apărarea sa, inculpatul F. M., susținut prin declarațiile lor de tatăl său F. V. și de concubina F. F., au declarat atât în urmărirea penală cât și la audierea acestora în instanță că, în momentul în care li s-a atras atenția cu privire la proprietatea materialului lemnos, parte vătămată F. Țîlică și fiul său F. I. C. l-au atacat pe F. V. cu pumnii, picioarele și cu un fragment de lemn, după care a intervenit F. M. să-1 apere pe tatăl său, însă a fost lovit de F. Țîlică cu un topor la cotul stâng și în continuare de partea vătămată și fiul acestuia cu pumnii și picioarele. De asemenea, au mai susținut că nici unul din membrii familiei F. nu ar fi lovit pe F. Țîlică, acesta fugind în momentul în care concubina F. F., s-a apelat serviciul de urgențe 112.
Aceste apărări ale inculpatului sunt infirmate, astfel cum s-a analizat și în expozitivul rechizitoriului, prin raportul de expertiză medico-legale nr. Al/435 din 10.10.2013 S.J.M.L. N., care concluzionează că la data de 25.09.2013, când i s-a efectuat o nouă radiografie, învinuitul F. M. nu prezenta urme de fractură. Sub aspectul leziunilor constatate la F. V., acestea au fost evaluate și consemnate de medicul legist pe baza înscrisurilor prezentate de victimă, fără ca din examinarea directă a acesteia să rezulte semne de violență. Văzând foaia de observație clinică a lui F. V. din perioada 4.01-6.01.2012, se constată că diagnosticul acestuia de ,,TCC minor cu comoție cerebrală" a fost pus la internarea în spital pe baza acuzelor subiective ale pacientului, iar investigațiile la computerul tomograf nu au pus în evidență leziuni traumatice, ci suspiciuni de accident vascular cerebral cu lacune ischemice, atrofie cerebrală și hipertensiune arterială neglijată. Starea precară a sănătății acestuia a fost evidentă și la cercetarea la fața locului, nefiind verosimilă susținerea că, în starea sa, F. V. ar fi putut provoca o reacție violentă a lui F. Țîlică și F. I. C..
Lipsa oricăror mențiuni cu privire la semne exterioare de violentă în actele medico-legale analizate, infirmă declarațiile membrilor familiei F., din care rezultă că F. V., ca de altfel și F. M., ar fi fost loviți cu intensitate cu pumnii, picioarele și cu corpuri dure, de două persoane concomitent. De asemenea, sunt infirmate și declarațiile martorilor A. N., sau F. F. pe care inculpatul F. M. i-a propus în urmărirea penală privind aceste împrejurări pe care le-a invocat în apărarea sa.
De altfel, martorii G. V. I. și G. M., propuși de către inculpat în urmărirea penală, au infirmat teza probatorie a acestuia arătând că locuința sa nu era împrejmuită cu gard, iar cel dintâi a declarat că învinuitul i-a promis o sumă de bani pentru a da declarații mincinoase.
Astfel, având în vedere gravitatea leziunilor constatate, zona capului vizată în acțiunea agresivă a inculpatului, aspecte corelate cu faptul că la Spitalul C. de Urgență „Prof.dr. N.O.” Iași a fost necesară o intervenție chirurgicală, și că au fost necesare 45-50 zile de îngrijiri medicale, cu reducerea temporară a capacității de muncă, instanța a reținut că aceste leziuni produse victimei, au fost de natură să-i pună în primejdie viața.
De asemenea, este stabilită în cauză legătura de cauzalitate directă între fapta comisă de inculpat, de lovire a victimei cu o secure în zona capului, cu consecința producerii unor leziuni grave, așa cum au fost analizate anterior, ceea ce realizează elementele de conținut ale laturii obiective specifice infracțiunii de tentativă de omor.
De asemenea, sub aspectul laturii subiective, având în vedere zona capului vizată, gravitatea leziunilor cauzate victimei printr-o singură lovitură, intensitatea deosebită a acestei lovituri pe care o presupune gravitatea leziunilor, s-a reținut că inculpatul a acționat cu forma de vinovăție a intenției indirecte specifică laturii subiective a tentativei de omor, deoarece chiar dacă nu a urmărit rezultatul periculos al punerii în primejdie a vieții părții vătămate, a putut prevedea acest rezultat și a acceptat riscul producerii lui.
Pentru aceleași considerente care stabilesc existența în cauză a elementelor constitutive specifice laturii subiective și obiective a infracțiunii de tentativă la omor, s-a constatat ca fiind nefondate motivele susținute de inculpat prin apărătorul său, pentru care a solicitat, să se constate situația de aplicare a principiului in dubio pro reo avându-se în vedere lipsa unor declarații directe privind vinovăția inculpatului; de asemenea, a solicitat să se constate că a fost vorba de o legitimă apărare, prevăzută de art. 44 Cod penal anterior, având în vedere procesul verbal întocmit de Postul de poliție al comunei Piatra Șoimului, jud. N., declarațiile agentului de poliție O. O. și a concubinului inculpatului F..
În drept, fapta inculpatului F. M. de a lovi în ziua de 03.01.2012, în curtea casei sale situată în comuna Piatra Șoimului, ., punctul numit „Anexa”, pe victima F. Ț. cu un topor în zona capului, producându-i leziunile analizate anterior conform celor două rapoarte de expertiză efectuate în urmărirea penală, ce au fost de natură să-i pună în primejdie viața, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 Cod penal.
Totodată, privind încadrarea juridică a faptei, având în vedere că după comiterea faptei care se reține în sarcina inculpatului F. M., în timpul judecării cauzei, la data de 1.02.2014 a intervenit . Noului Cod penal, prin Legea nr. 286/2009, în cadrul dezbaterilor asupra fondului din 11.12.2014, din oficiu, instanța a pus dezbaterea părților aplicarea dispozițiilor art. 5 Noul Cod penal, privind aplicarea legii penale mai favorabile, acestea fiind declarate constituționale prin Decizia nr. 265 din 6.05.2014 a Curții Constituționale, în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, reținând și concluziile părților, s-a reținut că, prin raportare la datele concrete ale speței, legea penală mai favorabilă este Codul penal anterior, deoarece în privința reținerii circumstanțelor atenuante și a efectelor acestora, precum și a operațiunilor de individualizare a pedepsei, Codul anterior conține dispoziții mai flexibile.
Cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei ce se aplică inculpatului în cadrul criteriilor de evaluare a gravității infracțiunii de tentativă de omor săvârșite și a periculozității inculpatului, astfel cum sunt prevăzute de art. 72 Cod penal anterior, s-au avut în vedere următoarele aspecte: gradul de pericol social abstract al faptei de tentativă de omor în formă simplă configurat prin limitele speciale de pedeapsă de la 5 ani la 10 ani, închisoare prevăzute în textul sancționator al art. 174, cu referire la art. 20 Cod penal; gradul de pericol social concret al faptei ce se reține în sarcina inculpatului, evidențiat prin împrejurările comiterii faptei, analizate anterior, și modalitatea în care a acționat inculpatul în contextul împrejurărilor în care revine o culpă concurentă importantă de provocare din partea victimei A. I., care, în prealabil, a sustras un material lemnos aparținând familiei inculpatului; faptul că inculpatul a lovit victima în zona occipitală a capului cu partea netăioasă a unui topor, cu o intensitate puternică presupusă pe baza gravității deosebite a leziunilor produse victimei, cu consecința producerii un traumatism cranio-cerebral cu plagă contuză occipitală și fractură occipitală mediană cu înfundare ce au necesitat intervenție chirurgicală; de asemenea, în favoarea inculpatului s-a reținut lipsa oricăror antecedente penale și poziția procesuală consecvent corectă pe tot parcursul procesului penal, chiar dacă nu a recunoscut săvârșirea faptei de tentativă de omor asupra părții vătămate, vârsta de 37 de ani a inculpatului, nivelul de studii școlare de 4 clase, ocupația de agricultor și faptul că își câștigă existența din munca proprie în gospodărie și în domeniul agricol, precum și faptul că are doi copii în creșterea și îngrijirea sa.
Ansamblul acestor elemente de individualizare au fost de natură să orienteze instanța în aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut în textul sancționator al dispozițiilor de incriminare pentru fapta ce se reține în sarcina inculpatului.
În același timp, față de împrejurările care au premers comiterea faptei de către inculpat, astfel cum au fost analizate anterior, și reținând și cele stabilite prin actul de sesizare cu privire la încadrarea juridică, s-a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă a provocării, în condițiile art. 73 lit. b Cod penal, deoarece este evident că acest inculpat a acționat sub imperiul unei stări de tulburare puternică, după ce s-a confruntat pe neașteptate cu faptul că partea vătămată i-a sustras un lemn gata prelucrat de pe terenul său, unde se afla depozitată o cantitate mai mare de lemne. În acest sens, instanța subliniază că această stare de tulburare în care a acționat inculpatul trebuie apreciată nu în abstract, ci în raport cu elemente concrete privind persoana acestuia, respectiv nivelul foarte redus de educație cu efecte directe în coordonarea comportamentului, locul izolat în care se afla gospodăria acestuia și condițiile vitrege de locuit, astfel cum rezultă cu evidență din planșele foto anexate procesului verbal de cercetare la fața locului (filele 17 – 21 dosar urmărire penală).
Aceste elemente nu pot fi înlăturate în cauză prin faptul că procesul verbal de cercetare la fața locului efectuată în cauză (filele 15 - 20 dosar urmărire penală). a evidențiat că pe latura situată spre traseul de coborâre urmat de F. Țîlică și fiul său, gospodăria familiei F. avea gardul dezafectat, limitele proprietății nefiind clare, iar locul din care victima a luat lemnul, nu are împrejmuiri, situându-se la depărtare de gospodăria familiei învinuitului. Din punctul de vedere al percepției și atitudinii de voință a inculpatului, acesta și-a păstrat sentimentul de proprietar într-o măsură mai puternică decât în mod obișnuit, tocmai datorită locului izolat față de localitate în care se află gospodăria sa și, așa cum s-a subliniat, și condițiilor vitrege în care locuiește.
În aceiași măsură, s-a reținut în favoarea inculpatului și circumstanțe atenuante, în condițiile art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal, considerând conduita bună a inculpatului până la data faptei, în sensul că nu are antecedente penale ocupația de agricultor și faptul că își câștigă existența din munca proprie în gospodărie și în domeniul agricol, precum și faptul că are doi copii în creșterea și îngrijirea sa.
Cu privire la modalitatea de individualizare a executării pedepsei, s-a constatat că în cauză nu poate fi legal posibilă aplicarea pentru inculpat a beneficiului suspendării executării sub supraveghere, deoarece conform art. 76 alin. 2 Cod penal anterior, în cazul în care se rețin circumstanțe atenuante, limitele speciale prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită se reduc cu o treime, ceea ce înseamnă în cauză 3 ani și 4 luni, închisoare, adică sub limita de 4 ani închisoare prevăzută ca o cerință de ordin negativ prin dispozițiile art. 86/1 lit. a Cod penal, însă nu s-a putut aprecia că scopul pedepsei poate fi realizat și fără executare efectivă, având în vedere gravitatea pe care o prezintă întotdeauna tentativa de omor ca faptă ce afectează direct viața persoanei.
În consecință, s-a dispus condamnarea inculpatului conform celor analizate anterior, cu aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II- a și lit. b Cod penal.
În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal, s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II- a și lit. b Cod penal, cu titlu de pedeapsă accesorie.
În temeiul art. 7, cu referire la art. 4 alin. 1 lit. b din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul F. M., în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.
Cu privire la latura civilă a cauzei: instanța a fost sesizată cu acțiunea civilă a părții vătămate F. Țîlică, care s-a constituit parte civilă cu suma de 20.000 lei, reprezentând daune materiale, și suma de 30.000 lei, daune morale, aceste pretenții bănești fiind menținute împotriva inculpatului și în cadrul dezbaterilor din 11.12.2014. De asemenea, Spitalul C. de urgență „Prof.dr.N.O.” Iași s-a constituit parte civilă cu suma de 5.358,92 lei, reprezentând cheltuielile de spitalizare suportate cu F. Țîlică și S. de ambulanță județean N. s-a constituit parte civilă cu suma de 1363,76 lei, reprezentând cheltuieli de transport și asistență medicală cu victima F. Țîlică, până la unitățile spitalicești din Piatra N. și Iași.
Având în vedere că nu poate fi contestat în cauză că, atât pe perioada spitalizării, cât și în perioada ulterioară, atestată la 45 -50 zile necesare pentru vindecare prin expertiza medico - legală, că partea vătămată a avut de suportat cheltuieli substanțiale pentru tratament medical, transport și deplasări la spital, inclusiv pentru compensarea reducerii capacității de muncă, instanța constată că acesta a avut de suportat cheltuieli specifice necesare vindecării, care pot fi în mod rezonabil și echitabil evaluate la suma de 1.500 lei. În aceiași măsură, în mod rezonabil s-a apreciat prejudiciul moral cauzat părții civile prin suferința de ordin fizic și psihic suportată de acesta cel puțin pe durata de 40-45 zile a îngrijirilor medicale necesare pentru vindecare, ca fiind în valoare de 1.500 lei.
În același timp, corespunzător culpei procesuale concurente care se reține în sarcina părții civile, pe temeiul actelor sale de provocare, apreciată într-un procent de 50%, s-a admis în parte acțiunea părții civile, cu obligarea inculpatului F. M. să plătească părții civile F. Ț., suma de 7.500 lei, daune civile materiale, și suma de 7.500 lei, daune civile morale.
În temeiul art. 25 alin. 1, raportat la art. 19 Noul Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul F. M., să plătească părții civile S. de Ambulanță Județean N. suma de 1363,76 lei, contravaloarea cheltuielilor de transport și asistență medicală, părții civile Spitalul C. de Urgență „ Prof. dr. N. O.”, Iași, suma de 5.358,92 lei, contravaloarea cheltuielilor de spitalizare.
Corespunzător culpei sale procesuale, în temeiul art. 276 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat să plătească părții civile F. Ț. suma de 800 lei, cheltuieli judiciare reprezentând onorariu avocat, și în temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, va fi obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 900 lei, cheltuieli judiciare avansate în urmărirea penală și în primă instanță de fond.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel P. de lângă Tribunalul N. și inculpatul F. M..
Procurorul a criticat sentința apelată pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte:
S-a considerat că hotărârea instanței de fond este nelegală, deoarece au fost reținute în mod greșit dispozițiile art. 73 lit. b) și art. 76 alin. 2 Cod penal anterior privind circumstanța atenuantă legală a provocării, cu consecința aplicării unei pedepse sub minimul special.
Astfel, provocarea este circumstanță atenuantă legală ce constă în săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă. Provocarea induce o stare de surescitare nervoasă, stare în care inculpatul trebuie să acționeze.
Pentru existența acestei circumstanțe atenuante trebuie realizate mai multe condiții, și anume: existența unei activități de provocare din partea victimei, activitatea de provocare să determine o puternică stare de tulburare sau emoție persoanei provocatului, inculpatul să fi săvârșit infracțiunea sub stăpânirea puternicei tulburări sau emoții și infracțiunea să se îndrepte împotriva provocatorului.
În speță, din actele dosarului și din însăși situația de fapt reținută de instanță s-a apreciat că rezultă în mod neîndoielnic că partea vătămată și-a însușit fără drept un material lemnos ce aparținea tatălui inculpatului, însă nu se poate susține că această acțiune a determinat o puternică stare de tulburare sau emoție inculpatului.
Împrejurarea că inculpatul, în momentul întâlnirii cu partea vătămată, i-a comunicat că lemnul aparține tatălui său și că trebuie să meargă să se înțeleagă cu el asupra prețului, deplasându-se împreună cu partea vătămată și fiul acesteia la locuința sa, învederează faptul că acțiunea părții vătămate nu a produs în psihicul inculpatului o puternică tulburare, sub imperiul căreia a comis, în final, infracțiunea.
Astfel cum rezultă din declarațiile părții vătămate și ale fiului acesteia, inculpatul a lovit victima după ce aceasta se înțelesese cu tatăl său asupra prețului materialului lemnos și în timp ce se îndrepta spre poartă, fapt ce este de natură a exclude ideea că inculpatul a acționat sub imperiul unei provocări, având în vedere atât durata de timp scursă între momentul descoperirii acțiunii ilicite a victimei, atitudinea inițială a inculpatului, precum și faptul că, prin stabilirea prețului, fusese înlăturat însuși caracterul ilicit al acțiunii părții vătămate.
Nivelul redus de educație de care beneficiază inculpatul, condițiile vitrege și locul izolat în care locuiește, reținute de instanță în motivarea sa, s-a considerat că nu sunt elemente de natură a justifica reacția a inculpatului, constând în lovirea cu toporul în cap a unei persoane care tocmai încheiase o înțelegere cu privire la plata bunului pe care inițial și-l însușise pe nedrept.
Toate aceste aspecte sunt de natură a duce la concluzia că inculpatul a acționat în deplină cunoștință de cauză, fără ca discernământul să îi fi fost tulburat de faptul că partea vătămată își însușise materialul lemnos de pe terenul aflat în îngrijirea familiei sale.
De asemenea, s-a apreciat că hotărârea instanței de fond este netemeinică, deoarece pedeapsa aplicată inculpatului, orientată sub minimul special ca urmare a reținerii circumstanței atenuante judiciare prevăzută de art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal din 1968, nu realizează scopul pedepsei prevăzut de art. 52 Cod penal din 1968.
În aplicarea pedepsei de 3 ani și patru luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 20 Cod penal anterior raportat la art. 174 Cod penal anterior cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a), art. 73 lit. b) și art. 76 alin. 2 Cod penal anterior, instanța nu a ținut cont de criteriile de individualizare prevăzute în art. 72 Cod penal din 1968.
Pedeapsa stabilită pentru infracțiunea comisă trebuie individualizată pentru a răspunde principiului proporționalității în sensul unui raport echitabil și echilibrat între fapta săvârșită și răspunderea penală și a unei corecte, necesare și corespunzătoare adecvări a pedepsei la scopul legii penale, în condițiile prevăzute de art. 52 Cod penal.
Cu privire la gradul de pericol social concret al faptei, instanța a apreciat prin prisma împrejurărilor comiterii faptei și a modalității în care a acționat inculpatul, în contextul împrejurărilor în care a reținut o culpă concurentă importantă de provocare din partea victimei F. Țîlicăi care, în prealabil, a sustras un material lemnos aparținând familiei inculpatului.
Este adevărat că partea vătămată nu a procedat în conformitate cu legea în momentul în care și-a însușit materialul lemnos ce aparținea tatălui inculpatului, însă trebuie să se observe că inculpatul a lovit victima din spate, cu muchia unui topor, în timp ce aceasta se îndrepta spre ieșire, luând-o prin surprindere și lipsind-o astfel de orice posibilitate de apărare.
De asemenea, din declarația martorului F. I., fiul victimei, rezultă că în urma loviturii aplicate în cap, aceasta a căzut la pământ, sângerând, și a rămas acolo timp de aproximativ 20-30 minute, nereușind să se ridice. în tot acest timp, inculpatul nu a făcut nimic de natură a ajuta partea vătămată, nu a chemat ambulanța, deși era clar că starea acesteia era gravă. Or, o astfel de atitudine nu poate caracteriza fapta ca având un pericol concret redus.
Cu privire la persoana inculpatului, instanța a reținut în favoarea acestuia lipsa oricăror antecedente penale și poziția procesuală consecvent corectă pe tot parcursul procesului penal, chiar dacă nu a recunoscut săvârșirea faptei de tentativă de omor asupra părții vătămate, vârsta de 37 de ani, nivelul de studii școlare de 4 clase, ocupația de agricultor și faptul că își câștigă existența din munca proprie în gospodărie și în domeniul agricol, precum și faptul că are doi copii în creșterea și îngrijirea sa.
Astfel cum rezultă din actele aflate la dosar, inculpatul nu doar că nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii, ci a avut o atitudine procesuală incorectă.
Inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin formularea unor acuzații neîntemeiate împotriva părții vătămate, prin preconstituirea unor probe mincinoase în acest scop și prin încercarea de a determina martori să facă declarații mincinoase cu privire la circumstanțele comiterii faptei.
În actul de sesizare a instanței, s-a reținut că inculpatul și tatăl său au formulat plângeri penale împotriva părții vătămate, acuzând-o, printre altele, că în momentul în care li s-a atras atenția cu privire la proprietatea materialului lemnos, aceasta și fiul său F. I. C. l-au atacat pe F. V. cu pumnii, picioarele și cu un fragment de lemn, după care a intervenit F. M. să-l apere pe tatăl său, însă a fost lovit de F. Țîlică cu un topor la cotul stâng și în continuare de partea vătămată și fiul acestuia cu pumnii și picioarele
În dovedirea acestor susțineri, inculpatul și tatăl său au depus în timpul urmăririi penale certificate medico-legale ce atestau diferite leziuni și au solicitat tragerea la răspundere penală a părții vătămate, însă față de aceasta s-a dispus o soluție de netrimitere în judecată, constatându-se că nu a existat vreo acțiune de lovire, iar cu privire la actele medico-legale menționate se efectuează cercetări, existând dubii cu privire la realitatea mențiunilor înscrise în cuprinsul lor.
Tot astfel, din declarația martorului G. V. I., propus de către inculpat în urmărirea penală, rezultă că inculpatul i-a promis o sumă de bani pentru a da declarații mincinoase.
De asemenea, atât tatăl inculpatului, cât și concubina acestuia au făcut declarații mincinoase în tot cursul procesului penal, declarații pe care instanța nu le-a avut în vedere la stabilirea situației de fapt.
Așadar, o asemenea atitudine procesuală se consideră că nu poate fi considerată în nici o circumstanță ca fiind corectă, astfel cum a reținut instanța în motivarea sa.
Tot astfel, instanța a reținut în mod ne fondat în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal și a dat efect acesteia potrivit art. 76 alin. 2 Cod penal din 1968.
S-a considerat că argumentele prezentate de instanță pentru reținerea circumstanței atenuante în favoarea inculpatului nu sunt suficiente, în condițiile în care conduita bună invocată vizează lipsa antecedentelor penale, ocupația de agricultor și faptul că își câștigă existența din munca proprie în gospodărie și în domeniul agricol, precum și faptul că are doi copii în creșterea și îngrijirea sa.
Instanța are posibilitatea de a reține în favoarea inculpatului una dintre circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. 1 Cod penal din 1968, dar numai în măsura în care împrejurarea ce ar putea constitui circumstanță atenuantă rezultă din dosarul cauzei și relevă pericolul social mai redus al faptei sau făptuitorului.
Lipsa antecedentelor penale constituie starea normală a unei persoane, conformarea firească la valorile sociale ocrotite de legea penală și nu poate justifica reținerea vreunei circumstanțe atenuante judiciare, nicidecum nu este un merit al persoanei, așa că în raport de faptele comise nu se justifică reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal.
Mai mult decât atât, instanța a analizat împrejurările respective și în cadrul criteriului de individualizare a pedepsei referitor la datele privind persoana inculpatului.
În ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate, instanța nu a ținut cont la aprecierea acesteia de gradul de pericol social al faptei săvârșite.
Instanța de fond ar fi trebuit să aibă în vedere pericolul social deosebit de ridicat al faptei inculpatului, acesta reflectându-se în primul rând în pedeapsa prevăzută de lege pentru sancționarea infracțiunii pentru care inculpații au fost condamnați, aceasta fiind determinată la rândul său, de importanța valorii sociale ocrotite de legea penală.
Aplicarea unei pedepse de 3 ani și patru luni închisoare (reprezentând minimul permis de lege până la care instanța putea ajunge ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuante) pentru infracțiunea de tentativă de omor unui inculpat care a încercat prin orice mijloace să zădărnicească aflarea adevărului, înfrânge principiul proporționalității și justului echilibru între natura valorilor sociale lezate și sancțiunile penale, deoarece ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și referitor la comportamentul infractorului care trebuie astfel să se convingă că nerespectarea legii presupune pedepsirea sa și să evite în viitor comiterea unor alte fapte antisociale.
Motivele de apel ale inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a sentinței apelate, astfel încât nu vor mai fi reluate, ci doar analizate.
Curtea examinând actele si lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, constată că apelurile declarate în cauză sunt fondate, urmând a fi admise în următoarele limite.
Curtea constată că prima instanță, în urma analizei probelor administrate în cauză, a reținut o situație de fapt corespunzătoare adevărului, iar soluția de condamnare a inculpatului pentru infracțiunea de tentativă la omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 Cod penal este corectă.
Efectuând un examen al lucrărilor dosarului, Curtea observă că sentința apelată comportă critici în ceea ce privește reținerea circumstanței atenuante legale prevăzute de art. 73 lit. b Cod penal.
Pentru existența circumstanței atenuante legale a provocării, sunt necesare întrunirea a trei condiții cumulative: existența unei anumite activități de provocare din partea victimei; actul provocator al victimei să determine o puternică emoție inculpatului; sub stăpânirea puternicei tulburări sau emoții, inculpatul să fi săvârșit infracțiunea.
Din economia probelor administrate în cauză, Curtea constată că nici una din condițiile enumerate, nu sunt incidente în prezenta cauză, apreciind în concordanță cu opinia procurorului, că acțiunile de violență fizică ale inculpatului, care au pus în primejdie victimei nu fost comise de către acesta cât timp se afla sub o puternică tulburare sau emoție cauzată de actele de provocare ale persoanei vătămate.
Argumentele primei instanțe referitoare la comportamentul neadecvat al persoanei vătămate față de inculpat (sustrăgând inculpatului un lemn prelucrat de pe terenul său), atitudine care în opinia acesteia a constituit un act provocator al victimei de natura a-i cauza inculpatului o puternică emoție sub stăpânirea căreia a săvârșit faptele, și au constituit temei al reținerii dispozițiilor art. 73 lit. b Cod penal 1969 nu pot fi împărtășite de către Curte.
Împrejurarea că probele administrate relevă faptul că persoana vătămată și-a însușit material lemnos ce aparținea tatălui inculpatului, este lipsită de relevanță în analiza efectuată în speța de față, întrucât un asemenea comportament, în condițiile în care inculpatului a discutat cu persoana vătămată în momentul în care a fost surprinsă cu materialul lemnos sustras, despre faptul că trebuie să plătească acest material tatălui său, iar lovirea persoanei vătămate cu toporul a avut loc după această discuție, nu putea provoca în psihicul inculpatului starea de emoție și puternica tulburare specifică provocării, care i-a răpit acestuia posibilitatea de control asupra acțiunilor sale.
În consecință, având în vedere, în vedere că lovitura de topor aplicată de inculpat persoanei vătămate a fost executată în absența unei stări de tulburare psihică cauzată de acte de provocare de promovate de persoana vătămată, Curtea va reforma sentința, în sensul înlăturării circumstanței atenuante legale prevăzute de art. 73 lit. b Cod penal 1969.
Referitor la motivul de apel privind legitima apărare:
Potrivit art. 44 Cod penal 1969, legitima apărare este apărarea pe care o persoană o realizează prin săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obștesc și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obștesc.
De esența legitimei apărări este existența unei agresiuni, a unui atac care pune în pericol grav persoana sau drepturile acesteia ori un interes obștesc și care creează necesitatea unei acțiuni de apărare imediată, adică de înlăturare a atacului înainte ca acesta să vatăme valorile amenințate.
Potrivit legii, pentru ca atacul să legitimeze o acțiune de apărare, acesta trebuie să fie un atac material, direct, imediat și injust, să fie îndreptat împotriva unei persoane ori unui interes obștesc și să le pună în pericol grav.
De asemenea, și fapta săvârșită în stare de legitimă apărare trebuie să îndeplinească următoarele condiții, respectiv să fi fost necesară pentru înlăturarea atacului și să fie proporțională cu gravitatea atacului.
Curtea apreciază că în cauză, nu se conturează îndeplinirea condițiilor referitoare la atac, și nici cele referitoare la apărare.
Astfel, Curtea în acord cu opinia Tribunalului privește cu maximă circumspecție veridicitatea leziunilor suferite de inculpat și tatăl său ca urmare a pretinselor actele de agresiune fizică exercitate de victima F. Țîlică și fiul său, relevate în conținutul certificatelor medico-legal nr. 52 emis la 16.01.2012, respectiv nr. 62 din 20.01.2012 de SJML N., însușindu-și pe deplin argumentele logico-juridice expuse în acest sens la paginile 4-5 din sentința apelată.
Mai mult, chiar luând în considerare apărarea inculpatului expusă în declarația de la urmărirea penală, referitoare la exercitarea de către persoana vătămată și fiul acesteia de acțiuni violente cu toporul și picioarele asupra sa, Curtea notează că posibilul atac exercitat din partea victimei și fiului acesteia asupra sa și tatălui său,nu mai avea un caracter actual sau iminent, riposta inculpatului nemaifiind justificată atâta vreme cât pretinsul atac se terminase, persoana vătămată fiind lovită de inculpat cât timp se afla cu spatele, aspect ce rezultă din observarea locului aplicării loviturii pe corpul acesteia, respectiv în zona occipitală a craniului.
În aceste condiții, apărarea inculpatului nu mai era necesară pentru înlăturarea atacului, acțiunile vătămătoare ale inculpatului nefiind plasate în timp în intervalul în care pretinsul atacul era iminent ori nu se consumase, astfel încât cerința necesității să fi fost îndeplinită.
Curtea constată că în cauză nu este îndeplinită nici cea de-a doua condiție a apărării referitoare la proporționalitatea acesteia cu gravitatea atacului.
Proporționalitatea apărării cu gravitatea atacului are în vedere respectarea unei echivalențe între actul de apărare și cel de atac, astfel că la un atac îndreptat împotriva integrității corporale se poate riposta cu o faptă de apărare ce privește integritatea corporală a agresorului.
Astfel, fapta săvârșită de inculpat nu au corespuns nevoii de apărare pe care a creat-o atacul, întrucât inculpatul, a lovit-o pe victimă cu toporul în cap în timp ce aceasta și fiul său l-ar fi agresat pe inculpat și pe tatăl său cu obiecte contondente în zona brațului și cu picioarele, acțiuni care prin natura lor nu puteau produce decesul, ci doar o vătămare a integrității corporale.
Rezultă, din considerentele expuse, că inculpatul nu a acționat în legitimă apărare atunci când a săvârșit fapta prevăzută de legea penală, întrucât nu a recurs la aceleași violențe pentru a înlătura un pericol creat de un atac al victimei și al fiului acesteia.
Depășirea limitelor legitimei apărări poate constitui tot legitimă apărare când se întemeiază pe tulburarea sau temerea în care se găsea făptuitorul în momentul comiterii faptei.
Raportat la situația de fapt reținută în cauză și făcând trimitere la argumentele care vor sta la baza înlăturării scuzei provocării expuse mai sus, Curtea apreciază că pretinsa depășire a limitelor legitimei apărări, invocată de apărătorul inculpatului, nu s-a întemeiat pe tulburarea sau temerea în care se găsea inculpatul în momentul comiterii faptei.
Referitor la motivul de apel privind excesul scuzabil:
Art. 73 lit. a) Cod penal 1969 reglementează circumstanța atenuantă a depășirii limitelor legitimei apărări, iar pentru existența acesteia este necesar ca făptuitorul să se fi aflat, la începutul acțiunii sale, în legitimă apărare, să fi depășit limitele acestei apărări, însă această depășire să nu fie determinată de starea de tulburare sau temere provocată de atac.
În cauză, astfel cum s-a mai arătat, inculpatul nu s-a aflat în legitimă apărare (nu a săvârșit fapta pentru a îndepărta atacul violent al victimei, depășind limitele acestei apărări), motiv pentru care nici circumstanța atenuantă legală a excesului scuzabil nu poate fi reținută în cauză.
În ceea privește modalitatea de individualizare a pedepsei principale aplicată inculpatului F. M., criticată de apărătorul acestuia și de procuror deopotrivă, Curtea consideră că sub aspectul cuantumului, aceasta este adecvată, corespunzând funcțiilor de constrângere și reeducare precum și scopului preventiv.
Potrivit art. 72 Cod penal 1969 la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.
De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.
Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.
Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.
Sub aspectul individualizării cuantumurilor pedepselor principale și complementare aplicate inculpatului în speță de față, Curtea constată că s-a făcut o justă apreciere a criteriilor generale prevăzute de art. 72 Cod penal 1969, ținându-se cont de gradul de pericol social concret ridicat al faptei comise în raport cu circumstanțele reale de săvârșire, descrisă detaliat în partea expozitivă a sentinței apelate, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului care caracterizează pozitiv persoana sa și care corect au fost reținute ca circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a Cod penal - lipsa antecedentelor penale, inculpatul fiind integrat în societate, având familie, copii minori în întreținere, câștigându-și existența prin muncă (activități agricole).
Având în vedere modul concret în care inculpatul a conceput și a săvârșit infracțiunea (prin lovirea puternică a victimei în zona capului cu partea netăioasă a unui topor), Curtea apreciază că inculpatul manifestă o vădită lipsă de respect față de valori sociale fundamentale protejată de legea penală - dreptul la viață al persoanei, motiv pentru care modificarea pedepsei aplicate de prima instanță, în sensul reducerii acesteia, cum s-a solicitat în secundar de inculpat, nu se justifică.
În contrast cu opinia inculpatului și procurorului, instanța de apel apreciază că pedeapsa principală aplicată în cauză este justă și proporțională, fiind de natură să asigure atât exemplaritatea cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în Codul penal român, art. 52 alin.1 asigurând intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptelor și caracterul preventiv al pedepselor, reflectând gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție a acestuia.
În ceea ce privește modalitatea de executarea a pedepsei aplicate inculpatului de instanța de fond, Curtea reține că în pofida faptului că acțiunea infracțională a inculpatului F. M., constituie un element care nu pot fi omis și care trebuie bine evaluat în alegerea modalității de executare pedepsei, în raport de circumstanțele în care acesta a comis fapta (aplicarea unei singure lovituri cu partea netăioasă a unui topor - aspect care relevă comiterea faptei cu intenție indirectă), apreciază că periculozitatea apelantului este moderată iar scopul preventiv educativ al pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia, motiv pentru care suspendare executării sub supraveghere a pedepsei principale,în condițiile art. 86/1 și 86/2 Cod penal 1969, cu impunerea măsurilor de supraveghere, stabilite prin art. 86/3 Cod penal 1969, este suficientă pentru reeducarea inculpatului.
În ceea ce privește modalitatea de soluționare a laturii civile a cauzei:
Din analiza cauzei în ceea ce privește latura civilă, respectiv a acțiunilor civile exercitate de partea civilă F. Ț., rezultă că instanța de fond în mod judicios și temeinic motivat a stabilit existența și întinderea prejudiciilor produse prin fapta penală dedusă judecății asupra părții civile, rezultatul dăunător direct, de natură materială și morală, concretizându-se în vătămări asupra valorilor și drepturilor strâns legate de personalitatea umană.
Având în vedere că inculpatul nu a săvârșit fapta în stare de provocare, culpa acestuia fiind exclusivă, Curtea va majora despăgubirile acordate părții civile până la concurența sumelor de câte 15.000 lei care au fost corect evaluate de instanța de fond, pe baza criteriilor reținute în soluționarea acțiunii civile.
Pentru cele expuse, în baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală se vor admite apelurile declarate de P. de pe lângă Tribunalul N. și inculpatul F. M. cu privire la greșita reținere a dispozițiilor art. 73 lit. b Cod penal 1969, modalitatea de executare a pedepsei principale aplicate inculpatului și cuantumul despăgubirilor acordate părțile civile.
Astfel, se va desființa în parte sentința apelată, reținându-se cauza spre rejudecare și, în fond se va înlătura circumstanța atenuantă legală prevăzută de art. 73 lit. b Cod penal 1969, reținută în favoarea inculpatului.
În baza art. 86/1 Cod penal 1969 se va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 3 ani și 4 luni închisoare aplicată inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 7 ani fixat în condițiile art. 86/2 Cod penal 1969.
În baza art. 359 Cod procedură penală se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86/4 Cod penal 1969.
Pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate la S. de probațiune N.;
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;
În baza art. 71 al. 5 Cod penal 1969, pe durata termenului de încercare se va dispune și suspendarea executării pedepsei accesorii.
Se vor majora despăgubirile cu titlu de daune materiale și morale la care inculpatul F. M. la fost obligat către partea civilă F. Ț., de la câte 7.500 lei la câte 15.000 lei.
Văzând și dispozițiile art. 275 al. 3 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 421 pct.2 lit.a C.p.p. admite apelurile declarate de P. de pe lângă Tribunalul N. și inculpatul F. M. împotriva sentinței penale nr. 122 din 29.12.2014 a Tribunalului N. pronunțată în dosarul_ cu privire la greșita reținere a dispozițiilor art. 73 lit.b C.p. 1969, modalitatea de executare a pedepsei principale aplicate inculpatului și cuantumul despăgubirilor acordate părțile civile.
Desființează în parte sentința apelată, reține cauza spre rejudecare și, în fond:
Înlătură circumstanța atenuantă legală prev.de art. 73 lit.b C.p. 1969, reținută în favoarea inculpatului.
În baza art. 86/1 C.p.1969 dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 3 ani și 4 luni închisoare aplicată inculpatului, pe durata unui termen termen de încercare de 7 ani fixat în condițiile art. 86/2 C.p.1969.
În baza art. 359 C.p.p.atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86/4 C.p. 1969.
Pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate la S. de probațiune N.;
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;
În baza art. 71 al.5 C.p. 1969, pe durata termenului de încercare dispune și suspendarea executării pedepsei accesorii.
Majorează despăgubirilor cu titlu de daune materiale și morale la care inculpatul F. M. a fost obligat către partea civilă F. Ț., de la câte 7.500 lei la câte 15.000 lei.
În baza art. 275 al.3 C.p.p.cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 29.04.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. B. I. N. C.
GREFIER,
S. N. T.
Red. sent.: M. I.
Red. dec. A.B. – 20.05.2015
Tehnored. S.N.T. – 3 ex.
20.05.2015
| ← Infracţiuni la regimul silvic (Legea nr.46/2008). Decizia nr.... | Intervenirea unei legi penale noi (art.595 NCPP). Decizia nr.... → |
|---|
