Vătămare corporală din culpă. Art.196 NCP. Decizia nr. 230/2015. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 230/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 27-03-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ
Decizia penală nr. 230/APDOSAR NR._
Ședința publică din data de 27 martie 2015
Instanța constituită din:
- Completul de judecată CA5
- Președinte - M. Ș. - judecător
- Judecător- A. C. M.
- Grefier- R. G.
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public – A. P. – procuror șef secție în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelurilor declarate de inculpatul M. P. M. și partea civilă L. D. împotriva sentinței penale nr. 2298 din 30.09.2014, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din 04 Martie 2015, încheierea de ședință din acea dată face parte integrantă din prezenta, iar instanța, în vederea deliberării în baza art. 391 alin. 1 Cod procedură penală, a amânat pronunțarea pentru data de 18 martie 2015 și astăzi 27 martie 2015.
CURTEA
Asupra apelurilor penale de față,
Constată că prin sentința penală nr. 2298/30.09.2014 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._ , în temeiul art. 396 alin. 6 Cod procedură penală, raportat la art. 16 alin. 1 lit. g Cod procedură penală combinat cu art.132 Cod penal din 1969, raportat la art. 184 alin. 6 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 5 Cod penal, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul M. P. M., sub aspectul infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzute de art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal din 1969 (faptă din data de 27.01.2013, persoană vătămată R. G.). În baza art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal din 1969 cu aplicarea 396 alin. 10 Cod procedură penală și art. 5 Cod penal, a fost condamnat inculpatul, la o pedeapsă de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă. (faptă din data de 27.01.2013, persoană vătămată L. D.). În temeiul art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală și art. 5 Cod penal, a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 10 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge (faptă din data de 27.01.2013). În temeiul art. 33 lit. a și art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal din 1969 raportat la art. 10 din Legea nr. 187/2012, au fost contopite pedepsele stabilite mai sus, și a fost aplicată cea mai grea, de 10 luni închisoare.
În baza art. 71 alin. 1 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 12 din Legea nr.187/2012, a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a (teza a II-a) și b Cod penal din 1969 pe durata executării pedepsei. În baza art. 81 Cod penal din 1969, a fost suspendată condiționat executarea pedepsei rezultante pe o durată de 2 ani și 10 luni reprezentând termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 Cod penal din 1969. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei a fost suspendată și exercitarea pedepsei accesorii. A fost atrasă atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal din 1969 a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
Conform art. 25 alin. 5 Cod procedură penală, raportat la art. 132 alin. 2 Cod penal din 1969, a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă exercitată de R. G. și Spitalul Clinic Județean de Urgență B. cu privire la suma de 4323,31 lei, reprezentând contravaloarea prestațiilor medicale acordate persoanei vătămate R. G..
În temeiul art. 397 Cod procedură penală, raportat la art. 19 Cod procedură penală combinat cu art. 1357 și 1371 alin. 1 Cod civilă, a fost admisă în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă L. D., și a fost obligat inculpatul, în solidar cu persoana responsabilă civilmente ., să achite acesteia suma de 270 lei, cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale, și suma de 14.000 lei, cu titlu de despăgubiri pentru daune morale. Au fost respinse celelalte pretenții.
În temeiul art. 397 Cod procedură penală, raportat la art. 19 Cod procedură penală combinat cu art. 1371 alin. 1 cod civil și art. 313 din Legea nr. 95/2006, a fost admisă în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență B., și a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, ., să achite acesteia suma de 744 lei, cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale.
În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul M. P. M.. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata către stat a cheltuielilor judiciare în cuantum de 900 lei (care includ și cheltuielile judiciare în cuantum de 500 lei stabilite prin rechizitoriu), din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, se va suporta din fondurile Ministerului Justiției. În temeiul art. 276 alin. 2 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă, L. D., a sumei de 200 lei, reprezentând 20% din cheltuielile făcute de această parte.
În temeiul art. 275 alin. (1) pct.2 lit. d Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul și persoana vătămată R. G. la plata către stat a cheltuielilor judiciare în cuantum de 500 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că inculpatul a fost audiat pe parcursul urmăririi penale, recunoscând săvârșirea faptelor, iar în cursul judecății s-a prezentat personal în fața instanței, solicitând judecarea cauzei conform procedurii prevăzute de art. 375 Cod procedură penală în cazul recunoașterii vinovăției. Ca urmare a admiterii cererii, în faza de judecată nu au fost administrate alte probe sub aspectul laturii penale, cauza fiind soluționată pe baza probelor din cursul urmăririi penale care au fost însușite de inculpat.
În faza de judecată, a intervenit împăcarea între persoana vătămată R. G. și inculpatul M. P.-M., aceștia fiind audiați de instanță cu privire la acest aspect.
Ca situație de fapt s-a reținut că în noaptea de 26/27.01.2013 inculpatul M. P. M. a consumat băuturi alcoolice, până în jurul orei 03.30-04.00. S-a trezit în data de 27.01.2013 jurul orei 12.00 și s-a hotărât să meargă cu martorii D. S. M. și C. A. la un grătar. În jurul orei 14.00 s-a urcat la volanul autoturismului proprietate personală marca Audi A3 cu nr. de înmatriculare_, împreună cu cei doi martori, cu intenția de a se deplasa la supermarketul Kaufland. Ajungând pe .-a încadrat pe banda a II-a, circulând cu o viteză de aprox. 60-65 km/h. În apropierea intersecției cu . persoanele vătămate L. D. și R. G., care se aflau în stare de ebrietate (1,10 g/l, și respectiv 2,15 g/l), și care s-au angajat în traversare din partea stângă a direcției sale de mers, în fugă, prin loc nepermis. Văzându-i pe sensul celălalt de mers de la o distanță de aproximativ 70 m, inculpatul a trecut pe banda I, presupunând că persoanele vătămate urmau să se oprească la axul drumului pentru a se asigura în continuare din sensul opus în vederea continuării deplasării. Persoanele vătămate și-au continuat deplasarea însă, și astfel s-au intersectat cu autovehiculul condus de inculpat, care nu a mai putut evita impactul, acroșându-le cu partea din față a autoturismului. Imediat după impact, inculpatul a oprit mașina pe banda I, iar la fața locului a sosit un echipaj de poliție și ambulanța, care le-a transportat pe persoanele vătămate la Spitalul Clinic Județean de Urgență B.. S-a procedat la testarea inculpatului cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. Apoi a fost condus la Spitalul Clinic Județean pentru a i se recolta probe biologice, stabilindu-se o alcoolemie de 1,0 g/l alcool pur în sânge la ora 15.25 și 0,80 g/l alcool pur în sânge la ora 16.25. În urma impactului persoanele vătămate au suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 80-90 de zile de îngrijiri medicale – R. G., și respectiv 180 de zile de îngrijiri medicale – L. D..
Pentru a reține această situație de fapt, instanța a avut în vedere procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșele foto aferente, actele medicale, respectiv rapoartele de expertiză medico-legale care atestă leziunile suferite de acestea precum și numărul de zile de îngrijiri medicale de care au avut nevoie. S-a constatat că dinamica accidentului a fost expusă într-o modalitate relativ similară de toate persoanele audiate în cauză. Împrejurarea că persoanele vătămate au traversat prin loc nepermis este dovedită și de propriile declarații ale acestora, persoana vătămată L. (f.28-29 dup) relatând că s-a întâlnit cu persoana vătămată R. și împreună cu alte două persoane au consumat 6 litri de vin până în jurul orei 14.00, când au decis să plece la locuințele lor.
Cu privire la consumul de alcool, instanța reține că inculpatul a recunoscut că în noaptea dinaintea accidentului rutier, până la ora 03.30-04.00, a consumat băuturi alcoolice, declarație care se coroborează cu rezultatul etilotestului (f. 36) care atestă o concentrație de 0,44 mg/l la ora 14.53 precum și cu buletinul de analiză toxicologică nr. 148/T, 149/T din data de 28.01.2013 (f. 37 dosar urmărire penală) prin care s-a stabilit existența unei alcoolemii de 1,00 g/l la ora 15.25 și, respectiv, 0,80 g/l la ora 16.25.
Cu privire la viteza cu care rula autovehiculul condus de inculpat în momentul imediat premergător producerii accidentului, instanța constată că la dosarul cauzei nu există probe care să releve inexactitatea susținerilor inculpatului, în sensul că se deplasa cu o viteză de aprox. 60-65 km/h, astfel că se va raporta la această valoare, observând totodată că viteza nu a fost considerată nici de organele de anchetă drept una dintre cauzele producerii accidentului.
Cu privire la manevrele efectuate de inculpat în vederea evitării producerii accidentului, instanța nu se va raporta la declarațiile inculpatului și ale martorilor audiați, D. S. M. și C. A. N. (din data de 29.03.2013, f. 45,47 dosar urmărire penală), care susțin ideea că acesta ar fi frânat înainte de impact, deoarece acestea nu se coroborează cu mențiunile procesului-verbal de cercetare la fața locului, din care reiese că la locul producerii accidentului nu s-au observat urme de frânare. În același sens sunt și declarațiile olografe ale martorilor D. și C. care, audiați fiind imediat după producerea accidentului (f.46,48 dosar urmărire penală), nu au amintit nimic despre frânarea autovehiculului. Pe cale de consecință, instanța va reține pe baza probelor administrate că inculpatul nu a frânat în intervalul imediat premergător producerii accidentului.
Pe parcursul judecății, inculpatul a solicitat achitarea sa conform art. 16 alin. 1 lit. b Cod procedură penală, susținând că fapta nu a fost comisă cu forma de vinovăție prevăzută de lege. Acesta a argumentat că nu are nicio culpă în producerea accidentului rutier, în principal prin raportare la prevederile art. 72 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 și ale art. 155, 205 și 207 din RAOUG 195/2002, care prevăd obligațiile pe care pietonii trebuie să le respecte la traversarea drumurilor prin locurile publice și pe care persoanele vătămate nu le-au respectat, astfel că acestea poartă întreaga răspundere a producerii accidentului rutier.
Instanța nu a împărtășit punctul de vedere al inculpatului cu privire la lipsa vreunei culpe proprii în producerea accidentului rutier din data de 27.01.2013. Este adevărat că angajându-se în traversarea străzii în fugă, prin loc nepermis, și în plus și în stare de ebrietate, persoana vătămată a încălcat ea însăși normele care reglementează circulația pietonilor pe drumurile publice, și că procedând în această manieră, și-a asumat sau ar fi trebuit să își asume riscul accidentării sale. Însă, s-a constatat că art. 184 alin. 4 Cod penal din 1969, nu face referire doar la nerespectarea unei dispoziții legale, ci incriminează și fapta care a avut drept cauză nerespectarea unei măsuri de prevedere pentru conducerea autovehiculelor pe drumurile publice. De asemenea, instanța constată că, potrivit art. 35 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, participanți la trafic au obligația de a adopta un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice ori private. Spiritul dispozițiilor invocate impune concluzia că, în măsura în care are posibilitatea, conducătorul auto trebuie să depună toate diligențele pentru a nu pune în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor, deci și a pietonilor, chiar dacă aceștia încalcă o normă care reglementează circulația lor pe drumurile publice. În acest context, instanța a apreciat că nu este disproporționat să se ceară conducătorului auto o prudență ridicată atunci când este la volan, integritatea corporală și sănătatea persoanei prevalând, în opinia instanței, față de interpretarea literală a normelor prevăzute de lege. Analizând conduita inculpatului prin prisma considerentelor de mai sus, instanța a constatat că normele citate impuneau inculpatului să acționeze cu prevedere în data de 27.01.2013. Astfel, instanța a constatat, pe baza probelor administrate, că singura măsură pe care inculpatul a luat-o în scopul evitării accidentării pietonilor angajați în traversare a fost aceea de a trece de pe banda a II-a (pe care se deplasa până la momentul la care i-a observat pe cei doi pietoni), pe banda I. Or, în condițiile în care inculpatul i-a sesizat pe cei doi pietoni de la o distanță de 70 m, văzându-i pe aceștia cum au traversat din partea stângă a direcției sale de mers spre banda unde circula autovehiculul său, instanța a apreciat că inculpatul avea posibilitatea de a întreprinde și alte măsuri pentru a evita coliziunea. Astfel, acesta ar fi putut să frâneze, fără a pune în pericol siguranța traficului în zonă câtă vreme, așa cum el însuși a declarat, în ziua respectivă traficul nu era deloc aglomerat, fiind o zi de duminică; sau ar fi putut claxona persoanele vătămate pentru a le atenționa pe acestea cu privire la prezența sa în zonă și a le avertiza totodată cu privire la caracterul neregulamentar al demersului lor. În condițiile în care niciuna dintre măsurile enumerate (cu titlu exemplificativ) nu a fost luată de inculpat, nu se poate reține lipsa oricărei culpe în producerea vătămării pietonilor.
Totuși, s-a reținut că probele administrate în cauză evidențiază un grad foarte redus de culpă, diligența cerută inculpatului nefiind la același nivel cu cea pretinsă persoanei vătămate și pe care aceasta a ignorat-o procedând în maniera descrisă mai sus. Pe cale de consecință, instanța a apreciat o culpă a inculpatului în proporție de 20%,
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului M. P. M. care, la data de 27.01.2013, în timp ce conducea autoturismul marca Audi A3, a accidentat părțile civile L. D. și R. G., producându-le vătămări corporale ce au necesitat pentru vindecare mai mult de 60 de zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive a două infracțiuni de vătămare corporală din culpă prevăzute de art. 184 alin. 2,4 Cod penal din 1969 (actualmente art. 196 Cod penal).
De la momentul comiterii infracțiunii și până în prezent a existat o succesiune de legi penale în timp, reglementarea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă realizându-se într-o modalitate relativ diferită. În ambele variante sunt însă întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, conform celor indicate mai sus.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material s-a realizat printr-o acțiune, respectiv acroșarea persoanelor vătămate L. D. și R. G. de către autoturismul marca Audi A3 condus de inculpat, producându-se rezultatul prevăzut de lege, respectiv vătămarea corporală a două persoane, R. G. necesitând un număr de 80-90 de zile de îngrijiri medicale, iar L. D. – un număr de 180 de zile de îngrijiri medicale, între acțiunea inculpatului și rezultat existând un raport de cauzalitate directă. Sub aspectul laturii subiective, instanța reține că inculpatul a săvârșit fapta din culpă, în condițiile art. 19 alin. 1 pct. 2 lit. b Cod penal din 1969 în sensul că nu a prevăzut rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să-l prevadă.
În continuare, pentru stabilirea legii penale mai favorabile, conform art. 5 Cod penal, sub aspectul individualizării pedepsei, s-a constatat că pentru infracțiunea prevăzute de art. 184 Cod penal, pedeapsa este închisoarea între 6 luni și 5 ani în timp ce art. 196 alin. 1-3 Cod penal prevede limite mai reduse, respectiv închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă. Ținând cont de gravitatea infracțiunii, de circumstanțele comiterii acesteia și de urmările produse, instanța a considerat nu se justifică aplicarea amenzii penale, ci a pedepsei închisorii, astfel că, din perspectiva pedepsei, limitele fiind identice, nu există o lege mai favorabilă inculpatului.
Pe de altă parte, ținând cont de necesitatea aplicării în mod global a legii penale mai favorabile, instanța a avut în vedere și alte criterii, respectiv individualizarea modalității de executare a pedepsei aplicate. Astfel, atât Codul penal din 1969 cât și Noul Cod penal permit instanței să nu dispună executarea efectivă a pedepsei ci suspendarea acesteia, condiționat sau sub supraveghere. În raport de reglementarea legală a acestor instituții, s-a constatat că suspendarea condiționată a executării pedepsei din Codul penal din 1969 este mai favorabilă în condițiile în care nu este însoțită de nici o obligație (cu excepția aceleia de a nu comite alte infracțiuni) și, la împlinirea termenului de încercare, atrage intervenirea reabilitării de drept a condamnatului. Pe de altă parte, soluția de suspendare sub supraveghere conform Noului Cod penal ar duce la stabilirea unor obligații în sarcina inculpatului și, în plus, nu produce efectul reabilitării de drept, fiind necesară trecerea unui termen mai îndelungat pentru a se produce acest efect. Față de aceste considerente instanța a constatat că legea penală mai favorabilă, în ansamblul ei, este Codul penal din 1969.
Instanța a reținut și faptul că inculpatul nu a respectat o măsură de prevedere pentru circulația pe drumurile publice, instituită implicit și prin art. art. 35 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 vizând obligația participanților la trafic de a adopta un comportament care să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor, încălcare care atrage incidența alineatului 4 al articolului 184 Cod penal din 1969.
Cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă a persoanei vătămate R. G., instanța constată că între inculpat și persoana vătămată a intervenit împăcarea părților, conform declarațiilor acestora date în fața instanței la termenul din data de 03.09.2014. S-a reținut, prin urmare, că a intervenit cazul de împiedicare a exercitării acțiunii penale prevăzut de art. 169 alin. 1 lit. g Cod procedură penală care impune, în conformitate cu art. 396 alin. 6 Cod procedură penală, încetarea procesului penal cu privire la această infracțiune.
În continuare s-a constatat că fapta inculpatului care, în data de 27.01.2013, a condus autoturismul marca Audi A3 pe drumurile publice din mun. B., având o îmbibație alcoolică peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prevăzută de art. 87 alin 1 din O.U.G. nr. 195/2002. Considerentele expuse mai sus cu privire la legea penală mai favorabilă sunt valabile și în cazul acestei fapte, astfel că pe baza lor, instanța a făcut aplicarea OUG nr. 195/2002 și a Codului penal din 1969 ca legi penale mai favorabile.
Sub aspectul laturii obiective, se constată că există acțiunea inculpatului de a conduce un autoturism pe drumurile publice având în sânge o concentrație a alcoolului mai mare decât cea prevăzută de lege, încălcând în acest fel prevederile legale care reglementează desfășurarea acestei activități. Infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este una de pericol, astfel că legătura de cauzalitate între fapta ilicită și rezultatul socialmente periculos, în speță, punerea în pericol a siguranței circulației pe drumurile publice, rezultă din materialitatea faptei.
La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului pentru faptele reținute în sarcina sa, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 52 Cod penal, referitoare la scopul pedepsei, precum si criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv dispozițiile părții generale ale Codului penal, gradul de pericol social al faptei raportat la modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit și urmarea produsă, precum și persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, urmând a reține și dispozițiile art. 396 alin. 10 Cod procedură penală referitoare la reducerea limitelor pedepsei.
Instanța a reținut faptul că rezultatul produs, de o gravitate ridicată, nu a fost intenționat, s-a datorat estimării greșite a intențiilor persoanei vătămate care s-a angajat în traversarea prin loc nepermis, și neluării măsurilor de prevedere care se impuneau în momentul respectiv. Este adevărat că prin modul în care a acționat (angajându-se în traversare, în stare de ebrietate, printr-un loc nepermis), însăși persoana vătămată L. D. s-a expus unui risc crescut de accidentare, putându-se deduce din comportamentul său că aceasta și-a asumat într-o oarecare măsură să fie victima unui accident rutier. Însă, așa cum s-a menționat mai sus, în condițiile în care inculpatul a observat că pietonii se angajaseră în traversare de la o distanță de aprox. 70 m și singura măsură pe care a înțeles să o întreprindă în vederea evitării impactului a fost aceea de a trece de pe banda I pe banda a II-a, nu se poate reține lipsa totală a culpei din partea acestuia.
Instanța a apreciat că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1357 Cod civil, respectiv fapta ilicită, prejudiciu, legătura de cauzalitate si vinovăția, pentru a fi angajata răspunderea civila delictuala a inculpatului, ca temei pentru obligarea la plata daunelor. Instanța a reținut existența unei fapta ilicite – infracțiunea de vătămare corporală din culpă, prejudiciul creat, legătura directă de cauzalitate dintre acțiune și prejudiciu precum și vinovăția inculpatului sub forma intenției indirecte.
În ceea ce privește cuantumul prejudiciului material cauzat părții civile, s-a constatat că acesta a fost dovedit doar parțial prin probele administrate în cauză. Astfel, s-a constatat că sumele de 240 lei, 84 lei, 20 lei și 1000 lei (1344 lei în total) sunt justificate de chitanțele . nr._/04.02.2013 (f.46) și . nr._/19.04.2013 (f.47), precum și de biletele de ieșire din spital aflate la dosarul cauzei (49-50), care, coroborate cu declarația martorului D. M. D., din care rezultă că partea a făcut fizioterapie pentru vindecare, demonstrează că partea a avut nevoie de îngrijiri speciale după producerea accidentului, acestea prilejuind părții o . cheltuieli, al căror cuantum de 1000 lei îl apreciază întemeiat.
În schimb, instanța a constatat că la dosarul cauzei nu există probe care să ateste plata de către parte a sumei de 25 lei (contravaloarea raportului medico-legal nr. 215/E/28.01.2013), simpla depunere a raportului de expertiză fiind insuficientă în lipsa chitanței cate atestă numele plătitorului. Cât privește contravaloarea hainelor distruse în accident, s-a constatat că inculpatul nu a făcut dovada valorii bunurilor purtate, astfel că, în lipsa unei valori certe a prejudiciului reclamat, nu se poate acorda despăgubirea solicitată.
În continuare, cu privire la prejudiciul nepatrimonial reclamat de parte, instanța s-a raportat la declarația martorului D. care, coroborată și cu înscrisurile medicale depuse la dosarul cauzei, atestă o modificare a condițiilor de viață suferită de partea civilă în urma leziunilor create prin accidentul rutier din data de 27.01.213.
În același timp însă, instanța a considerat că reparația prejudiciului moral cauzat părții civile, deși este pe deplin justificată de circumstanțele cauzei, nu poate constitui o sursă de îmbogățire pentru aceasta, suferințele fizice și psihice care i-au fost cauzate prin fapta ilicită neputând fi compensate prin vreo sumă de bani. Față de cele de mai sus, instanța s-a orientat spre suma de 70.000 lei, ca valoare de referință pentru calcularea despăgubirilor cuvenite părții civile.
În contextul celor de mai sus, instanța a avut în continuare în vedere dispozițiile art. 1371 alin. 1 Cod civil, conform cărora în cazul în care victima a contribuit cu intenție sau din culpă la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu le-a evitat, în tot sau în parte, deși putea să o facă, cel chemat să răspundă va fi ținut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o.
Având în vedere dispoziția citată și faptul că instanța a stabilit că inculpatul a avut o culpă de 20% în producerea vătămării corporale a părții civile, se impune obligarea acestuia în solidar cu partea responsabilă civilmente la un cuantum de 20% din sumele arătate mai sus, respectiv 20% din 1344 lei, adică 270 lei cu titlu de daune materiale, și 20% din 70.000 lei, adică 14.000 lei cu titlu de daune morale.
Cu privire la despăgubirile solicitate de Spitalul Clinic Județean de Urgență B. – pentru suma reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate părții civile L. D., instanța a constatat că acestea sunt dovedite prin înscrisurile depuse la dosarul de urmărire penală, urmând ca inculpatul în solidar cu asigurătorul să fie obligați la plata către această parte a sumei de 3719,08 lei cu titlu de daune materiale.
Cu privire la debitorul obligației de plată, instanța va avea în vedere că la momentul producerii accidentului autoturismul condus de inculpat era asigurat RCA la ., în cauză fiind incidente dispozițiile art. 49, 50 și 51 din Legea 136/1995 în conformitate cu care asiguratorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule. În același timp, instanța are în vedere că potrivit art. 86 Cod procedură penală, persoana responsabilă civilmente este aceea care, potrivit legii civile, are obligația legală sau convențională de a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracțiune și care este chemată să răspundă în proces. S-a constatat astfel, că societatea de asigurare se încadrează în noțiunea de parte responsabilă civilmente. Prin urmare, instanța a dispus obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente, societatea de asigurare ., la plata daunelor materiale și morale stabilite mai sus.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel în termen partea civilă L. D. și inculpatul M. P. M..
Partea civilă L. D. a solicitat prin motivele de apel majorarea cuantumului daunelor morale ce i se cuvin, apreciind că suma de 14.000 lei acordată de către instanța de judecată cu titlu de daune morale este insuficientă raportat la suferințele moale ce i-au fost cauzate, pentru leziunile suferite necesitând un număr de 180 de zile de îngrijiri medicale, a fost internată de două ori în spital, a suferit o intervenție chirurgicală plastică, aspecte dovedite cu înscrisurile medicale și cu declarația martorului D. M. D.. Se mai arată că asigurătorul . a oferit părții vătămate suma de 25.000 lei cu titlu de daune morale și materiale, hotărârea încălcând principiul disponibilității celui care oferă suma de 25.000 lei. În dovedirea motivelor de apel a fost depusă copia ofertei de despăgubire depusă de către partea civilă L. D..
Inculpatul M. P. M. a criticat cuantumul pedepselor aplicate și cuantumul despăgubirilor civile acordate părții vătămate. Se solicită reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. a și b din Codul penal din 1968 și stabilirea unor pedepse sub minimul special, urmare aplicării dispozițiilor art. 76 lit. d și e din Codul penal din 1968. Se arată că alcoolemia a depășit cu foarte puțin limita de la care fapta constituie infracțiune și se solicită aplicarea unei pedepse egale cu minimul special urmare aplicării dispozițiilor art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală. Se mai arată că despăgubirile morale în sumă de 14.000 lei acordate părții civile L. D. sunt mult prea ridicate raportat la comportamentul în trafic al părții vătămate. Se apreciază că accidentul s-ar fi produs chiar și în situația în care inculpatul nu ar fi consumat băuturi alcoolice.
Partea responsabilă civilmente . a comunicat instanței la data de 03.03.2015 faptul că partea civilă L. D. a acceptat suma stabilită de către instanța de fond, fiind despăgubit cu suma de 14.000 lei cu titlu de daune morale pentru prejudiciul suferit în urma evenimentului produs la data de 27.01.2013 din culpa inculpatului M. P. M. și cu suma de 270 lei cu titlu de daune materiale. Se arată că la data de 26.01.2015, partea civilă L. D. a acceptat oferta de despăgubire pentru soluționarea pe cale amiabilă a pretențiilor civile, solicitându-se să se constate că partea civilă L. D. nu mai are nicio pretenție față de . și față de inculpat.
. a depus la dosar copia ofertei de despăgubire, copia declarației părții civile înregistrată la Judecătoria B. și copia procurii speciale pentru desemnarea unui mandatar pentru încasarea despăgubirilor.
Examinând cauza potrivit art. 420 din Codul de procedură penală, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, se constată următoarele:
Partea civilă L. D. a declarat în scris apel care a fost înregistrat la Judecătoria B. la data de 16 octombrie 2014 (fila 3 din dosarul instanței de apel).
Însă în dosarul instanței de fond, la fila 155, se află cererea formulată de partea civilă și înregistrată la Judecătoria B. la data de 22 ianuarie 2015, prin care aceasta declară că este de acord cu comunicarea minutei penale din acest dosar și nu are alte pretenții față de apelul făcut către inculpat și ..
În fața instanței de apel, partea responsabilă civilmente a depus copia ofertei de despăgubire cu suma de_ lei, în cuprinsul căreia partea civilă L. D. declară că prin plata acestei sume nu mai are nicio pretenție de despăgubire față de ., această sumă reprezentând despăgubirea integrală pentru pagubele suferite ca urmare a evenimentului întâmplat în data de 27.01.2013, conform sentinței penale nr. 2298/30.09.2014.
În aceste condiții, manifestarea de voință a părții civile L. D., prin care acesta arată că nu are alte pretenții față de apelul declarat în cauză, este apreciată de către instanța de apel ca o retragere a apelului, conform dispozițiilor art. 415 din Codul de procedură penală.
În ceea ce privește motivele de apel invocate de către inculpatul M. P. M., se constată că instanța de fond în mod corect a stabilit vinovăția inculpatului M. P. M. la săvârșirea faptelor pentru care a fost cercetat.
Starea de fapt a fost reținută în mod corect de către prima instanță. Din analiza mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale coroborate cu recunoașterii învinuirii de către inculpat în fața instanței de fond în condițiile art. 375 din Codul de procedură penală, instanța de apel constată că prima instanță a avut în vedere la stabilirea stării de fapt toate probele administrate, stabilind în mod corect vinovăția inculpatului la săvârșirea faptelor și încadrarea juridică a acestor fapte, urmare aplicării legii penale vechi ca lege penală mai favorabilă.
Obiectul juridic al infracțiunii pentru care este cercetat inculpatul, art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, este securitatea circulației pe drumurile publice și relațiile sociale a căror normală desfășurare este dependentă de această valoare socială. Se constată că cine conduce un autovehicul pe drumurile publice, găsindu-se sub o accentuată influență a băuturilor alcoolice pune în evident pericol siguranța traficului rutier, indiferent de împrejurările în care se comite fapta, stare de pericol care nu trebuie dovedită. Aflarea pe drumurile publice a unor autovehicule conduse de persoane care, găsindu-se sub o accentuată influență a băuturilor alcoolice, nu mai sunt în plenitudinea aptitudinilor fizice și psihice pe care le presupune conducerea în siguranță a autovehiculelor, dă naștere unei stări periculoase pentru securitatea circulației. Starea periculoasă este inseparabil legată de materialitatea faptei, indiferent de împrejurările în care s-ar comite aceasta, fiind vorba de un pericol abstract. În speță starea periculoasă nu a rămas abstractă, ci pericolul a devenit concret, având loc un accident de circulație, având drept urmare vătămarea corporală a părții civile L. D..
Infracțiunea prevăzută de art. 87 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002 este o infracțiune continuă succesivă, elementul material prelungindu-se în continuare, amplificând progresiv și rezultatul până ce autovehiculul este oprit. Infracțiunea se săvârșește cu intenție, autorul conducând autovehiculul, deși cunoaște starea în care se află, ca urmare a consumului de alcool, reprezentându-și stare de pericol astfel creată pe drumurile publice și, săvârșind fapta, de regulă acceptă producerea acestui rezultat.
Consumul de alcool are consecințe negative asupra capacității de a conduce în siguranță autovehiculele, diminuând puterea de concentrare și atenția, producând tulburări senzoriale, vizuale, auditive, riscul de accident crescând cu gradul de alcoolemie. În speță culpa victimei, constând într-o comportare imprudentă prin traversarea drumului fără a se asigura, nu îl poate exonera de răspunderea penală pe conducătorul autovehiculului. În mod evident, timpul de reacție, adică din momentul observării obstacolului și până în momentul acționării asupra frânei, variază în funcție de vârstă, aptitudini, iar în cauză se apreciază că reacția inculpatului a fost influențată în mod evident de consumul de alcool.
De asemenea se constată că în speță ne aflăm în prezența unui concurs de culpe așa cum a apreciat și instanța de fond: pe de o parte culpa inculpatului, care a condus sub influența băuturilor alcoolice și pe de altă parte culpa victimei care s-a angajat în traversarea străzii fără a se asigura corespunzător, accidentul provocat în aceste condiții fiind rezultatul unor culpe concurente.
Inculpatul nu a fost confruntat cu apariția neașteptată a victimei și deși victima a traversat neregulamentar . autovehiculului, inculpatul M. P. M. va răspunde penal în condițiile în care a încălcat o regulă de circulație, aceea de a nu conduce pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Inculpatul M. P. M. a fost trimis în judecată și condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 al. 2, 4 din vechiul Cod penal, pedeapsa fiind închisoarea de la 6 luni la 3 ani și pentru infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, pedepsită cu închisoarea de la unu la 5 ani. Urmare reținerii dispozițiilor art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală, limitele de pedeapsă prevăzută de lege se reduc cu o treime în cazul pedepsei închisorii.
Raportat la datele care caracterizează persoana inculpatului M. P. M., care nu are antecedente penale și care a recunoscut săvârșirea faptelor la termenul de judecată din data de 21.05.2014 în fața instanței de fond, dar și la gravitatea și consecințele faptelor, instanța de apel apreciază că nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante în cauză care să conducă la aplicarea unor pedepse sub minimul special, și nici aplicarea unor pedepse într-un cuantum mai redus decât cel stabilit de către instanța de fond.
Pedepsele aplicate, de 4 luni închisoare și respectiv 10 luni închisoarea, sunt de natură să conducă la atingerea scopului acestora, acela de prevenire de săvârșire de noi infracțiuni. Se are în vedere că fapta de vătămare corporală a fost săvârșită urmare conducerii unui autovehicul sub influența alcoolului, într-o limită mai mare decât limita de la care fapta constituie infracțiune.
În condițiile în care instanța de apel este învestită doar cu soluționarea apelului inculpatului M. P. M., devin aplicabile dispozițiile art. 428 din Codul de procedură penală, al neagravării situației în propriul apel.
Întrucât la producerea accidentului instanța de fond a apreciat o culpă în proporție de 20% pentru inculpatul M. P. M. la producerea accidentului, despăgubirile acordate cu titlu de daune morale apar ca fiind într-un cuantum corespunzător, avându-se în vedere declarațiile martorului D. M.-D. care a prezentat urmările pe care le-a avut accidentul de circulație asupra sănătății și activităților victimei, leziunile suferite de partea civilă și numărul de zile de îngrijiri medicale (180), necesitate pentru vindecare astfel cum sunt prezentate în raportul de expertiză medico-legală nr. 215/2013 al Serviciului Județean de Medicină Legală B..
În aceste condiții, raportat la dispozițiile art. 421 pct. 1 lit. b din Codul de procedură penală și art. 415 din Codul de procedură penală, urmează a fi respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul M. P. M., împotriva sentinței penale nr. 2298/30.09.2014 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._, pe care o va menține și se va lua act de retragerea apelului formulat de partea civilă L. D. împotriva aceleiași sentințe penale.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, îi va obliga pe inculpatul M. P. M. și partea civilă L. D. la plata sumei de 100 lei fiecare către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul M. P. M., împotriva sentinței penale nr. 2298/30.09.2014 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Ia act de retragerea apelului formulat de partea civilă L. D. împotriva aceleiași sentințe penale.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă inculpatul M. P. M. și partea civilă L. D. la plata sumei de 100 lei fiecare către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 27 martie 2015
PREȘEDINTE Pt. JUDECĂTOR
M. Ș. A. C. M.
aflată în concediu de odihnă
semnează președinte complet
M. Ș.
Pt. GREFIER
R. G.
plecată din instanță
semnează grefier desemnat
de președintele instanței
L. G.
Red. M.S/ 06.08.2015
Tehnored. C.R./10.08.2015/6 ex.
Jud. fond. O. S.
| ← Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... → |
|---|
