Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 1756/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 1756/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-12-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._
(_ )
Decizia penală nr. 1756/A
Ședința publică din data de 17 decembrie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: C. B.
JUDECĂTOR: I. C.
GREFIER: S. R.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București reprezentat de procuror I. D..
Pe rol se află soluționarea cauzei penale având ca obiect apelul declarat de inculpatul G. I. împotriva sentinței penale nr. 90 din data de 11.11.2015 pronunțată de Judecătoria L. Gară, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul inculpat G. I. personal, in stare de arest și asistat de avocat din oficiu Santu L., cu delegația nr._ din data de 17.12.2015, emisă de Baroul București, lipsă fiind intimatul parte vătămată I.I. G. D. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea pune in discuție preschimbarea termenului de judecată de la data de 28.01.2016 la data de 17.12.2015.
Apelantul inculpat G. I. arată că este de acord cu preschimbarea termenului de judecată de la data de 28.01.2016 la data de 17.12.2015.
Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu preschimbarea termenului de judecată de la data de 28.01.2016 la data de 17.12.2015.
Curtea preschimbă termenul de judecată de la data de 28.01.2016 la data de 17.12.2015.
Curtea in baza art. 420 alin.4 rap. la art. 83 NCpp, aduce la cunoștință apelantului inculpat G. I. faptele care formează obiectul cauzei și că are dreptul de a nu face nici o declarație, atrăgându-i-se atenția că ceea ce declară poate fii folosit si împotriva sa.
Apelantul inculpatG. I., având cuvântul, arată că nu dorește să dea declarație în fața Curții, dar își menține declarațiile date in cauză.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea apelului.
Apărătorul apelantului inculpat G. I. solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale nr. 2510 din data de 90 din data de 11.11.2015 pronunțată de Judecătoria L. Gară, în dosarul nr._ și rejudecând să fie reindividualizată pedeapsa aplicată inculpatului, prin reducerea cuantumului acesteia, urmând a se avea in vedere împrejurarea că prejudiciul a fost recuperat, precum si atitudinea sinceră a inculpatului.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea apelului, ca nefondat, apreciind hotărârea instanței de fond ca fiind temeinică și legală, în mod corect fiind stabilită pedeapsa aplicată inculpatului, instanța de fond dând eficiență criteriilor generale prev. de art. 784 Cp, ținând cont de modalitatea de săvârșire a faptei precum si antecedentele penale ale inculpatului, inculpatul săvârșind fapta pe perioada in intervalul perioadei in care a fost liberat condiționat.
Apelantul inculpat G. I., având ultimul cuvânt, arată că recunoaște si regretă săvârșirea faptei. De asemenea, arată că are un loc de muncă stabil și 1 copil minor in întreținere.
CURTEA
Asupra prezentului apel.
Prin sentința penală nr. 90 din data de 11.11.2015 pronunțată de Judecătoria L. Gară, în dosarul nr._ s-au dispus următoarele:
În baza 396 al.1, 10 C.p.p. art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b și d și alin. 2 lit. b C.pen.cu aplic. art.41 al.1 C.pen, art. 375 C.p.pen., condamnă inculpatul G. I. zis „B.”, fiul lui S. și D., născut la data de 12.12.1983, în Municipiul București, sector 1, domiciliat în comuna Tămădău M. . Călărași, posesor al C.I.p. ., nr._, eliberată de SPC F. la data de 19.09.2015, CNP-_, cetățean român, concubinaj, un copil minor în întreținere, studii 8 clase, ocupație manipulant marfă la ., la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art.104 C.p.p. revocă liberarea condiționată dispusă prin sentința penală nr.640/23.09.2013 a Judecătoriei Slobozia cu privire la restul de pedeapsă de 1060 zile rămas de executat din pedeapsa de 7 ani și 6 luni aplicată prin sentința penală nr. 31/03.03.2010 a Judecătoriei L. Gară.
În baza art.43 al.1 N.C.p. adaugă pedeapsa de 1 ani și 6 luni la restul de pedeapsă rămas neexecutat de 1060 zile, urmând a executa în final 1 ani 6 luni și 1060 zile.
În baza art. 67 al.1 C.p. raportat la art. 66 al.1 lit.a,b C.p., interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în alte funcții publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.
În baza art. 65 C.p. raportat la art. 66 al.1 lit.a,b C.p. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în alte funcții publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 404 al. 4 lit. a C.p.pen. deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 19.09.2015 la zi, iar în baza art. 399 C.p.p. va menține starea de arest a acestui inculpat.
Ia act că prejudiciul produs persoanei vătămate a fost acoperit prin restituire.
În baza art. 274 al. 1 C.p.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu C. M. va rămâne în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă de pe lângă Judecătoria L. Gară nr. 1344/P/2015 din 30.09.2015, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului G. I., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b și d și alin. 2 lit. b C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen.
În actul de sesizare s-a reținut că în noaptea de 18/19.09.2015, inculpatul prin escaladarea unei ferestre pe care inițial a forțat-o, a pătruns în incinta I.I. G. D. M., de pe raza . unde a sustras țigări de diferite mărci (13 pachete), o sticlă de vin și suma de 2500 lei, producând un prejudiciu în cuantum de 2690 lei acoperit integral prin restituire în natură.
În cursul urmăririi penale s-au administrat probe, iar inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei.
Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 28.10.2015, rămasă definitivă judecătorul de cameră preliminară a constatat competența, legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
În cursul cercetării judecătorești instanța a administrat proba cu declarația inculpatului acesta prevalându-se de disp. art.375C.p.p.., și proba cu înscrisuri în cadrul căreia s-a atașat fișa de cazier a inculpatului.
Hotărârea a fost atacată de către inculpat, care a solicitat,, în baza art.421 al.2 lit.a C.P.P., admiterea apelului, desființarea în parte a hotărârii atacate, iar pe fond pronunțarea unei noi hotărâri prin care pedeapsa ce i se va aplica să fie mai blândă.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de susținerile apelantului și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată că apelul este nefondat și-l va respinge ca atare pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a analizat în mod judicios materialul probator administrat în cauză, stabilind în mod corect atât situația de fapt, cât și vinovăția inculpatului în raport de acuzația care i se aduce prin actul de inculpare.
Astfel, din materialul probator administrat în cauză (proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante; planșă fotografică cuprinzând principalele aspecte ale bunurilor găsite asupra inculpatului; planșă fotografică cuprinzând principalele aspecte ale cercetării la fața locului; planșă fotografică cuprinzând principalele aspecte ale imaginilor surprinse de către camera de supraveghere video în noaptea de 18/19.09.201; proces-verbal vizând suma de bani găsită asupra inculpatului; planșă fotografică cuprinzând principalele aspecte ale controlului corporal efectuat asupra inculpatului și ale băncilor găsite asupra sa; adresa nr. 1/20.09.2015 a I.I. G. D. M. din care rezultă cuantumul prejudiciului produs și faptul că unitatea nu se constituie parte civilă; declarația administratorului II”G. D M.”; dovada predării banilor găsiți asupra inculpatului; dovada predării bunurilor sustrase de către inculpat; dovada închirierii spațiului unde se afla sediul II „G. D.M. „ și funcționării sale legale; declarația inculpatului G. I. (zis B.); declarațiile martorilor U. V. V., A. P. și D. D.;) a rezultat că în noaptea de 18/19.09.2015, inculpatul prin escaladarea unei ferestre pe care inițial a forțat-o, a pătruns în incinta I.I. G. D. M., de pe raza . unde a sustras țigări de diferite mărci (13 pachete), o sticlă de vin și suma de 2500 lei, producând un prejudiciu în cuantum de 2690 lei acoperit integral prin restituire în natură.
Cât privește individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de fond a evaluat și valorificat suficient în procesul individualizării sancțiunii elementele obiective și specifice cazului (modalitatea de săvârșire a faptei, atitudinea inculpatului de desconsiderare a normelor morale și implicit datele sale personale, starea de recidivă denotând persistență infracțională- filele 66-67 dosar de urmărire penală), aplicând în speță, o sancțiune temeinică în raport cu criteriile legale.
Este adevărat că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor, însă această împrejurare nu are caracter de excelență, ci se încadrează în standardele normalității.
Mai mult decât atât, nu poate căpăta semnificație în aplicarea tratamentului sancționator, câtă vreme această împrejurare trebuia avută în vedere în contextul celorlalte circumstanțe reale ale faptei și personale ale inculpatului.
Având în vedere cele expuse, în baza art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul G. I. împotriva sentinței penale nr. 90 din data de 11.11.2015 pronunțată de Judecătoria L. Gară, în dosarul nr._ .
Potrivit art. 422 C.pr.pen. rap. la art. 72 C.pen., va deduce din durata pedepsei rezultante a închisorii aplicate apelantului-inculpat de către prima instanță, durata reținerii și arestării preventive de la data de 19.09.2015 până la
Văzând și dispozițiile art. 275 alin.2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 421 pct. 1 lit. b C.pr.pen., respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-inculpat G. I. împotriva sentinței penale nr. 90/11.11.2015, pronunțată de Judecătoria L. Gară în dosarul nr._ .
Potrivit art. 422 C.pr.pen. rap. la art. 72 C.pen., deduce din durata pedepsei rezultante a închisorii aplicate apelantului-inculpat de către prima instanță, durata reținerii și arestării preventive de la data de 19.09.2015 până la zi.
În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă pe apelantul-inculpat la plata sumei de 400 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 260 de lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.12.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
I. C. C. B.
GREFIER,
R. S.
Red. I.C./18.12.2015/Dact. I.C.. 2 ex./18.12.2015
Judecătoria L. Gară - jud. I. A. D.
← Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 1632/2015. Curtea de Apel... | Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 1306/2015. Curtea de Apel... → |
---|