Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 364/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 364/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-03-2016 în dosarul nr. 364/2016

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ

DOSAR NR._ (_ )

DECIZIA PENALĂ NR. 364/A

Ședința publică din 02.03.2016

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: G. C.

JUDECĂTOR: L. C. C.

GREFIER: E. L. N.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror M. T..

Pe rol se află soluționarea cauzei penale având ca obiect apelul declarat de inculpata MIRUȚ C. împotriva sentinței penale nr. 22/14.01.2016 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelanta-inculpată Miruț C., în stare de arest și asistată de apărător desemnat din oficiu avocat P. M. care depune delegația la dosar, lipsind intimatul-parte civilă B. R. C..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apelanta-inculpată Miruț C., la interpelarea instanței, arată că nu dorește să dea declarații în fața Curții de Apel București și că își menține depozițiile anterioare.

Nefiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul apelantei-inculpate Miruț C. solicită admiterea apelului apreciind că pedeapsa aplicată este prea mare raportat la poziția inculpatei față de fapta săvârșită și că prejudiciul a fost recuperat în totalitate de partea civilă.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea apelului ca neîntemeiat și consideră că pedeapsa aplicată corespunde pe deplin prevederilor art. 74 Cod penal și circumstanțelor personale ale inculpatei.

Apelanta-inculpată Miruț C., având ultimul cuvânt, arată că a recunoscut, că prejudiciul este recuperat, a mai fost condamnată anterior tot pentru infracțiuni de furt, are 22 de ani și un copil.

CURTEA

Asupra apelului penal de față, deliberând constată următoarele:

Prin sentința penală nr.22 din 14.01.2016, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, în temeiul art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. d și alin. 2 lit. b C.p. cu aplic. art. 41 alin. 1 C.p., art. 43 alin. 5 C.p. și art. 396 alin. 10 din C.pr.pen. a fost condamnat inculpata Miruț C. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 67 alin. 1 C.p. s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și l C.p. (dreptul de se afla în Municipiul București) pe o perioadă de 2 ani.

În temeiul art. 65 alin. 1 C.p. s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și l C.p. (dreptul de se afla în Municipiul București).

În temeiul art. 72 C.p. s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă de la 29.08.2015 la zi.

În temeiul art. 399 alin. 1 C.pr.pen. a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatei.

A fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă B. R. - C. și în temeiul art. 19 și 397 alin. 1 C.pr.pen. rap. la art. 1349, 1357, 1381 C.civ. a fost obligată inculpata la plata către partea civilă a sumei de 23.000 lei, cu titlu de prejudiciu nerecuperat.

În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.pen. a fost obligată inculpata la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul întocmit de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul de urmărire penală nr._/P/2015 a fost trimisă în judecată, în stare de arest preventiv, inculpata Miruț C., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. d) și alin. 2 lit. b) Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 Cod penal, constatându-se că la data de 21.08.2015, în intervalul orar 11.20-12.00, inculpata Miruț C., prin tăierea plasei de protecție împotriva insectelor și escaladarea unei ferestre, a pătruns fără drept în locuința persoanei vătămate B. R.-C. situată în mun. București, ., Sector 2, de unde a sustras mai multe bijuterii din aur și argint, 6 ceasuri, suma de 1600 lei și aproximativ 100 euro și un telefon mobil Apple IPHONE 3G 8GB Black cu ._, cauzând persoanei vătămate un prejudiciu evaluat la suma de 60.000-70.000 lei.

Întrucât locuința era supravegheată video, a vizionat imaginile surprinse de camere video amplasate în exteriorul imobilului, constatând că în intervalul orar 11:20-11:50, în curtea imobilului a pătruns o persoană de sex feminin, de etnie rromă, cu înălțimea de aproximativ 1,55 m, îmbrăcată cu o bluză de culoare roz având inscripționată litera “T” pe piept, jeansi de culoare închisă, părul lung prins în coadă, persoană care s-a îndreptat către partea din spate a imobilului, către ferestre și care în jurul orei 11:50, a părăsit locuința, observând că aceasta ascundea ceva voluminos sub bluză. Ulterior, a fost informat de către organele de poliție că autoarea faptei a fost identificată pe baza amprentelor ridicate din locuință cu ocazia cercetării la fața locului, și fiindu-i prezentată o fotografie a acesteia, a precizat că persoana îi era necunoscută iar prezența ei în imobil nu se justifica.

La data de 29.08.2015, organele de poliție i-au prezentat mai multe bijuterii din aur și argint, ceasuri și un telefon mobil, bunuri descrise în cuprinsul declarației sale și pe care le-a recunoscut ca fiind o parte din bunurile ce i-au fost sustrase din locuință la data de 21.08.2015. În ceea ce privește paguba rămasă nerecuperată, persoana vătămată a apreciat valoarea acesteia la suma de 25.000 lei, sumă cu care s-a constituit parte civilă în procesul penal, solicitând tragerea la răspundere penală a inculpatei pentru fapta comisă.

Fiind efectuată cercetarea la fața locului, activitate materializată în cuprinsul procesului verbal din data de 21.08.2015 și al planșei fotografice conținând fotografiile judiciare efectuate cu această ocazie, s-a constatat că poarta de acces în curtea imobilului nu prezenta urme de forțare, persoana vătămată afirmând că pe timpul zilei aceasta nu era asigurată, fiind lăsată deschisă pentru accesul pacienților în cabinetul stomatologic. De asemenea nici ușa de acces în locuința tip apartament a persoanei vătămate nu prezenta urme de forțare, însă plasele pentru protecție împotriva insectelor cu care erau prevăzute atât primul geam situat lângă ușa de acces în locuință, aferent bucătăriei, cât și geamul aferent dormitorului matrimonial erau tăiate în partea inferioară, plasa de la primul geam prezentând urme vizibile de forțare a ramei, aspecte evidențiate și în fotografiile judiciare. Cu ocazia cercetării au fost relevate și ridicate un număr de 9 urme papilare, dintre care 3 urme papilare cu suficiente elemente pentru identificarea persoanei care le-a creat.

Urmele au fost introduse în sistemul AFIS, și prin examinări în baza de date menționată s-a stabilit că acestea au fost create de persoana a cărei fișă dactiloscopică are ID-ul BU314T_, cu următoarele date: Miruț C., CNP_.

A fost dispusă efectuarea unei constatări tehnico-științifice dactiloscopice, prin raportul de constatare tehnico-științifică dactiloscopică nr._/09.09.2015 concluzionându-se că urma digitală ridicată de pe plasa de țânțari aferentă geamului de la dormitorul matrimonial a fost creată de degetul mijlociu de la mâna dreaptă a inculpatei Miruț C., iar urma palmară ridicată de pe plasa de țânțari aferentă geamului de la bucătărie (geam situat lângă ușa de acces în locuință), a fost creată de regiunea digito-palmară a palmei de la mâna stângă a inculpatei Miruț C..

Inculpata Miruț C. a recunoscut săvârșirea faptei și a declarat că la data de 21.08.2015, în jurul prânzului, în timp ce se plimba pe străzi în zona Piața Romană, a observat un cabinet stomatologic într-o curte cu mai multe imobile. A pătruns în curte pe poarta de acces care era deschisă, cu intenția de a sustrage o bicicletă de culoare portocalie observată într-o magazie, însă a renunțat întrucât ușa de acces era încuiată. Apoi a observat un portofel aflat pe pervazul unui geam al locuinței, care era deschis, fiind prevăzut cu plasă de protecție pentru insecte. A tăiat plasa pentru insecte cu o bucată de tablă găsită în curte, a introdus mâna prin spațiul astfel creat, a luat portofelul și verificând conținutul acestuia a găsit doar card-uri, motiv pentru care l-a pus la loc. A observat apoi un alt geam dublu, deschis, prevăzut cu plasă pentru insecte. A tăiat plasa cu aceiași bucată de tablă, apoi a escaladat fereastra și a pătruns într-un dormitor. Pe un raft a observat mai multe cutii de diferite mărimi și culori, și verificând conținutul acestora, a observat mai multe bijuterii ce păreau a fi din aur și argint, cinci ceasuri bărbătești și un ceas de damă. A luat mai multe bijuterii ce i s-au părut a fi din aur și argint și le-a pus într-o cutie tip cufăr găsită pe un raft. De pe un raft a mai luat două cutii, una de culoare albastră în care se afla un inel argintiu cu piatră albă și una de culoare neagră în care se afla un pandantiv în formă de inimă, de mărimea unei nuci, confecționat din sticlă. Din holul situat imediat lângă dormitor a sustras un telefon mobil IPHONE de culoare neagră, aflat pe o bibliotecă cu cărți, bun pe care l-a pus în aceiași cutie cu bijuteriile. Având toate bunurile menționate asupra sa a ieșit din locuință tot prin escaladarea ferestrei pe unde intrase și s-a deplasat pe jos pe Calea Griviței. În zona menționată s-a întâlnit cu un băiat pe care îl cunoștea din vedere de câțiva ani(martorul A. M.) și căruia i-a spus că deține bijuterii din aur provenite din săvârșirea unei infracțiuni de furt și pentru a-l amaneta avea nevoie de ajutorul său, ea neavând buletin. S-au deplasat împreună la un amanet situat în zonă și martorul a amanetat pe numele soției sale o parte din aurul pe care ea îl sustrăsese din locuința persoanei vătămate. A primit de la amanet suma de 1800 lei, din care i-a dat și martorului suma de 500 lei pentru ajutorul acordat.

Ulterior, a revenit singură la același amanet și a valorificat un inel de damă din aur galben cu mai multe pietre de toate culorile, tot pe numele soției lui A. M., primind în schimb suma de 600 lei.

Apoi s-a deplasat la locuința M. (martora D. M.-T.) unde se afla nepoata acesteia pe nume L.(martora Gheranu L. M.) căreia i-a arătat cutia cu bijuteriile rămase și pe care nu i le primise la amanet întrucât aveau multe pietre. I-a oferit acesteia mai multe bijuterii din aur, din argint dar și din metal obișnuit, două ceasuri, unul de damă inscripționat Tomy și unul bărbătesc cu curea metalică și cadran albastru, precum și un telefon mobil marca IPHONE de culoare neagră, împreună cu cutia tip cufăr, fără a primi ceva în schimb. S-a deplasat apoi la Gara de Nord unde s-a întâlnit cu M. și la solicitarea acesteia i-a dat trei ceasuri bărbătești, unul marca ROLEX, metalic, de culoare neagră, unul cu brățară metalică argintie, cu ecran alb, rotund și unul cu ecran dreptunghiular și curea din silicon de culoare neagră, fără a primi ceva în schimb.

Banii rămași în urma vânzării bijuteriilor – aproximativ 1.300 lei i-a cheltuit în cursul aceleiași zile cumpărându-și mâncare și haine.

Declarația inculpatei s-au coroborat cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv cu declarațiile martorilor Gheranu L. M., D. T.-M., A. M. și D. C..

Persoana vătămată B. R. C. a apreciat valoarea pagubei cauzate prin săvârșirea faptei la suma de 60.000 lei - 70.000 lei.

La datele de 28.08.2015 și 01.09.2015, persoanei vătămate i-a fost restituite pe bază de dovezi bunurile ce au fost recuperate în cursul cercetărilor efectuate.

Persoana vătămată a apreciat valoarea bunurilor nerecuperate la suma de 23.000 lei, sumă cu care s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Pentru a se reține această situație de fapt, în cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: plângerea și declarațiile persoanei vătămate B. R.-C.; factura . nr._ din data de 22.02.2011 și certificatul de garanție, ambele emise de ORANGE ROMÂNIA S.A.- punct de lucru Orange Shop P.; procesul verbal de constatare întocmit de către organele de poliție urmare sesizării prin apel la SNUAU 112 și fișa de intervenție la eveniment; procesul verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică conținând fotografiile judiciare efectuate; adresa nr._ din 26.08.2015 a Serviciului Criminalistic–Laboratorul Dactiloscopie Judiciară; raportul de constatare tehnico-științifică dactiloscopică nr._ din data de 09.09.2015; procesul verbal de vizionare a imaginilor stocate pe suportul DVD VERBATIUM, inscripționat „Icoanei 10-B. R. conținând înregistrările surprinse de camerele de supraveghere montate pe fațada imobilului situat în mun. București, ., Sector 2; declarațiile martorilor D. T.-M., Gheranu L.-M., A. M. și D. C.; procesele verbale privind identificarea inculpatei după fotografie, identificări efectuate de către martorii D. T.-M., Gheranu L.-M. și A. M. și planșele fotografice conținând fotografiile judiciare efectuate; procese verbale privind ridicarea de bunuri de la martorele D. T.-M. și Gheranu L.-M. și planșele fotografice conținând fotografiile judiciare efectuate cu privire la bunurile ridicate; procese verbale privind ridicarea de bunuri de la martorul D. C. și planșele fotografice conținând fotografiile judiciare efectuate cu privire la bunurile ridicate; contractele de amanet . nr. 7132, 7134, 7135 și 7139 din data de 21.08.2015 întocmite de S.C. DMC Credit Expres-punct de lucru-Piața H. B., nr. 3, Sector 1, București; procesul verbal de vizionare a imaginilor stocate pe suportul stick marca “Serioux” inscripționat “Data Vault V35” conținând înregistrările camerelor de supraveghere amplasate în interiorul casei de amanet din data de 21.08.2015, în intervalul orar 12:00-18:00, stick înregistrat în evidențele Secției 6 Poliție cu nr. 175/01.09.2015; procesele verbale privind recunoașterea de bunuri de către persoana vătămată și planșele fotografice conținând fotografiile judiciare efectuate; procesele verbale privind restituirea de bunuri către persoana vătămată; declarațiile inculpatei Miruț C. de recunoaștere a săvârșirii faptei.

În faza judecății, în ședința publică de la 19.11.2015 inculpata a formulat cerere de aplicare în cauză a prev. art. 396 alin. 10 C.pr.pen., arătând că recunoaște comiterea faptei astfel cum a fost reținută în rechizitoriu, își însușește în întregime materialul probator administrat în cauză și nu dorește administrarea de noi probe în cauză în afara celor administrate anterior.

Instanța a constatat că au fost îndeplinite condițiile soluționării cauzei în procedura prev. de art. 374 alin. 4 C.proc.pen. și în temeiul art. 375 alin. 1 C.pr.pen. a procedat la ascultarea inculpatei.

La dosar s-au depus fișa de cazier judiciar a inculpatei, precum și sentința penală nr. 50/31.01.2014 a Judecătoriei Sibiu și decizia penală nr. 291/A/2014 din 16.04.2014 a Curții de Apel A. I..

Analizând materialul probator administrat, instanța de fond a reținut că situația de fapt descrisă în actul de sesizare corespunde pe deplin adevărului, din coroborarea declarațiilor inculpatului care a recunoscut constant săvârșirea faptelor, cu celelalte probe administrate în faza urmăririi penale rezultând în mod indubitabil că la data de 21.08.2015, în intervalul orar 11.20-12.00, inculpata Miruț C., prin tăierea plasei de protecție împotriva insectelor și escaladarea unei ferestre, a pătruns fără drept în locuința persoanei vătămate B. R.-C. din mun. București, ., Sector 2, de unde a sustras mai multe bijuterii din aur și argint, 6 ceasuri, suma de 1600 lei, aproximativ 100 euro și un telefon mobil Apple iPhone 3G 8GB Black cu ._, cauzând o pagubă evaluată de persoana vătămată la suma de 60.000-70.000 lei, faptă ce întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. d) și alin. 2 lit. b) Cod penal.

Din fișa de cazier judiciar depusă la dosar, instanța a reținut că inculpata a săvârșit fapta dedusă judecății după executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 137/06.03.2013 a Judecătoriei Sibiu, fiind astfel incidente disp. art. 41 alin. 1 Cod penal.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatei, instanța de fond a avut în vedere criteriile prevăzute art. 396 alin. 10 C.pr.pen. privind reducerea cu 1/3 a limitelor pedepselor stabilită de lege pentru infracțiunea dedusă judecății, respectiv: împrejurările și modul de comitere al faptei, gradul de pericol social concret, mijloacele folosite, starea de recidivă a inculpatei și implicit disp. art. 43 alin. 5 C.p., împrejurarea că nu are un loc de muncă sau o ocupație, precum și atitudinea acesteia de recunoaștere a săvârșirii faptei.

În raport cu natura și gravitatea infracțiunii, astfel cum a fost reținută, având în vedere împrejurările cauzei și persoana inculpatei, astfel cum au fost reținute, instanța a apreciat necesară aplicarea unei pedepse complementare.

Pe latură civilă, constatând îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale (legătura de cauzalitate dintre fapta inculpatei săvârșită cu vinovăție și prejudiciul cauzat părții civile), constând în contravaloarea sustrase și nerecuperate, instanța de fond a dispus admite acțiunea civilă formulată de partea civilă B. R. - C. și în temeiul art. 19 și 397 alin. 1 C.pr.pen. rap. la art. 1349, 1357, 1381 C.civ. și a obligat inculpata la plata către partea civilă a sumei de 23.000 lei, reprezentând prejudiciul nerecuperat.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpata MIRUȚ C. criticând-o pentru netemeinicie în sensul că pedeapsa aplicată este prea aspră în raport de atitudinea procesuală de recunoaștere a faptei adoptată de inculpată și de aspectul că prejudiciul cauzat a fost acoperit în integralitate.

Analizând apelul declarat sub aspectul motivelor invocate cât și din oficiu sub toate aspectele, Curtea constată că apelul formulat de inculpată este nefondat pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a reținut în mod just în baza probatoriului administrat în cauză coroborat cu declarația inculpatului de recunoaștere a faptelor, că fapta inculpatei există și a fost comisă cu forma de vinovăție cerută de lege.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicată acesteia, instanța de fond a luat în considerare toate criteriile generale prevăzute de art.72 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a faptei, constând în pătrunderea fără drept în locuința persoanei vătămate de unde a sustras mai multe bijuterii din aur și argint, urmarea produsă – prejudiciul cauzat părții vătămate, cuantificat de partea vătămată la suma de 23.000 lei, prejudiciu ce nu a fost acoperit până în prezent, dar și elementele care circumstanțiază persoana inculpatei, care nu este la primul conflict cu legea penală.

Aplicând dispozițiile art.396 alin.10 C. pr. pen. instanța de fond a aplicat o pedeapsă situată între limite ce au fost reduse cu o treime ca urmare a recunoașterii vinovăției, luând în considerare și starea de recidivă în care inculpata a comis prezenta infracțiune, stare de recidivă atrasă de o condamnare anterioară la pedeapsa de 2 ani închisoare prin sentința penală nr.137 din 6.03.2013 a Judecătoriei Sibiu.

Față de cele reținute Curtea, în temeiul art.421 pct.1 lit.b C. pr. pen. va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpata Miruț C..

În baza art.72 C. pen. va deducere reținerea și arestarea preventivă de la 29.08.2015 la zi.

În baza art.275 alin.2 C. pr. pen. inculpata va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Văzând și disp. art. 82 alin.1 din Legea nr. 51/1995, republicată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefundat apelul declarat de inculpata MIRUȚ C. împotriva sentinței penale nr. 22/14.01.2016 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București în dosarul nr._ .

În temeiul dispozițiilor art.72 din C. pen. deduce reținerea și arestarea preventivă de la 29.08.2015 la zi.

Obligă apelanta la plata sumei de 460 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care 260 lei, onorariul avocatului din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 2 martie 2016.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,

G. C. L. C. C.

GREFIER,

E. L. N.

red. C.G.

dact. A.L. 2 ex./09.03.2016

Jud. Sect. 2 București – jud.: Vârșescu M.C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 364/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI