Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 204/2015. Curtea de Apel CLUJ

Decizia nr. 204/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 15-04-2015 în dosarul nr. 3740/120/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR. 204/2015

Ședința publică din 15 aprilie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. S., judecător

GREFIER: L. A. S.

Ministerul Public reprezentat prin A. S. – procuror,

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj

S-a luat spre examinare contestația la executare formulată de către condamnatul D. I. F..

La apelul nominal efectuat în ședință publică se constată că nu se prezintă niciuna dintre părți.

Derularea, finalizarea dezbaterilor și cuvântul pe fond al părților s-a consemnat în încheierea de ședință din data de 02 aprilie 2015, când părțile prezente au pus concluzii în dezbaterea contestației formulate, conform încheierii de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea amânându-se din lipsă de timp pentru deliberare la data de 09 aprilie 2015 și, respectiv la acest termen de judecată, pentru același considerent.

CURTEA

Asupra contestației de față,

Analizând actele și lucrările dosarului nr._, înregistrat la Curtea de Apel Cluj în data de 26 februarie 2014, instanța constată că prin sentința penală nr. 17 din 2 februarie 2015 pronunțată în dosarul nr._ a Tribunalului Bistrița-Năsăud, s-a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de petentul-condamnat D. I.-F., fiul lui natural și E., născut la data de 24 ianuarie 1983, în A., jud. Teleorman, domiciliat în loc. Adunați, nr. 56, jud. Prahova, CNP._, în prezent deținut în P. G., privind pedeapsa de 2543 zile închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit.a-c Cod penal anterior, pe durata a 5 ani aplicată prin Sentința penală nr. 111/F/05 iulie 2013 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul nr._ definitivă prin Decizia penală nr. 26/A/30.01.2014 a Curții de Apel Cluj.

A fost obligat petentul-condamnat să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 220 lei, din care 100 lei reprezintă onorariul avocatului desemnat din oficiu, B. A..

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că aspectele invocate de petent constituie apărări de fond, care au fost examinate de instanța de control judiciar cu prilejul soluționării apelului declarat împotriva hotărârii de condamnare prin Decizia penală nr. 26/A/30 ianuarie 2014 a Curții de Apel Cluj, în sensul respingerii ca nefondată a căii de atac.

S-a mai reținut că, susținerea petentului-condamnat că pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 111/F/05.07.2013 a Tribunalului Bistrița-Năsăud în urma contopirii pedepselor pentru infracțiunile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 alin. 1 Cod Penal anterior, art. 37 lit. a Cod Penal anterior, art. 3201 Cod de procedură penală anterior, respectiv prev. de art. 215 alin. 1 și 2 Cod Penal anterior, art. 41 alin. 2 și art. 37 lit. a Cod Penal anterior, art. 3201 Cod de procedură penală anterior, este prea mare în raport de pedeapsa prevăzută de Noul Cod Penal pentru aceleași fapte, este neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de către Tribunalul Bistrița-Năsăud petentul a formulat contestație.

În motivarea cererii sale acesta a arătat că, în mod greșit s-a respins contestația la executare pe care a formulat-o, deoarece aceasta se circumscrie cazului reglementat de art. 598 aln.1 lit c din Codul de procedură penală.

Acesta a arătat că, prin sentința penală nr. 111 din 5 iulie 2013 a Tribunalului Bistrița-Năsăud s-a dispus condamnarea sa la două pedepse de câte 6 ani închisoare și 4 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit a, b Cod penal.

Aceste pedepse au fost contopite potrivit art. 33 lit a, 34 lit. b, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa mai grea, aceea de 6 luni închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit.a, b Cod penal.

Constatând că cele două infracțiuni deduse judecății au fost săvârșite în stare de recidivă s-a contopit restul rămas neexecutat de 2543 de zile din pedeapsa de 15 ani aplicată prin sentința penală nr. 1898/2014 cu rezultanta de 6 ani închisoare, dispunându-se executarea pedepsei mai grea, de 2543 zile închisoare și pedeapsa complementară de 5 ani interzicerea drepturilor prev de art. 64 alin 1 lit a-c Cod penal.

În opinia petentului, instanța a efectuat operația de contopire greșit, deoarece s-a dedus din pedeapsa rezultantă doar fracțiunea executată începând cu 27 martie 2012 la zi, și nu începând cu data de 11 ianuarie 2004, când a fost arestat în cauza pentru care a fost condamnat la 15 ani închisoare.

Contestația formulată în cauză este nefondată.

Potrivit dispozițiilor art. 598 lit. c, text în baza căruia petentul și-a întemeiat cererea, contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face când se invocă vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

Văzând dispozitivul sentinței penale nr. 111 din 5 iulie 2013 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, definitivă prin Decizia penală nr. 26/A/30 ianuarie 2014 a Curții de Apel Cluj, se constată că, în speță, nu este vorba de nicio nelămurire, petentul având de executat 2543 zile de închisoare și pedeapsa complementară de 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin 1 lit a-c Cod penal, pedeapsă din care a fost dedusă fracțiunea executată începând cu 27 martie 2012 la zi.

De altfel, Curtea constată că nemulțumirile petentului vizează modul de contopire a pedepsei rezultante de 6 ani cu pedeapsa ce reprezintă primul termen al recidivei postcondamnatorii, care produce consecințe diferite pentru condamnat după cum contopirea s-a făcut cu toată pedeapsa de 15 ani, cu consecința deducerii arestului din 11 ianuarie 2004, sau doar cu restul de 2543 zile, cu consecința deducerii stării de arest din 27 martie 2012.

Această problemă ține însă de judecata pe fond a cauzei, care a fost cenzurată de instanța de control judiciar (decizia penală nr. 26/A/30 ianuarie 2014 a Curții de Apel Cluj), astfel că a intrat sub puterea autorității de lucru judecat, neputând face obiectul unei judecăți în cadrul contestației la executare.

Pentru considerentele arătate în cuprinsul acestei decizii, Curtea va respinge ca nefondată contestația formulată de către inculpatul D. I. F. fiul lui natural și E., născut la data de 24.01.1983, actualmente în P. G., împotriva Sentinței penale nr. 17/F din 2 februarie 2015 a Tribunalului Bistrița Năsăud.

Se va stabili în favoarea avocat M. M. suma de 100 lei onorariu apărător oficiu ce se va achita din FMJ.

Va fi obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 400 lei în favoarea statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondată contestația formulată de către inculpatul D. I. F. fiul lui natural și E., născut la data de 24.01.1983, actualmente în P. G., împotriva Sentinței penale nr. 17/F din 2 februarie 2015 a Tribunalului Bistrița Năsăud.

Stabilește în favoarea avocat M. M. suma de 100 lei onorariu apărător oficiu ce se va achita din FMJ.

Obligă pe petent la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 400 lei în favoarea statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 15.04.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

S. SISERMANLOREDANA A. S.

Red. S.S./M.N.

4 ex./30.04.2015

Jud.fond.-L. M. V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 204/2015. Curtea de Apel CLUJ