Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 1051/2012. Curtea de Apel CLUJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 1051/2012 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 18-07-2012 în dosarul nr. 1051/2012
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.1051/R/2012
Ședința publică din 18 iulie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. D. L., judecător
JUDECĂTORI: V. G.
: D. P.
GREFIER: L. C.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj – reprezentat prin PROCUROR – D. S.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către contestatorul L. K., împotriva sentinței penale nr.213/D/24.05.2012, pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului Cluj, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă contestatorul L. K., aflat în stare de arest asistat de apărător desemnat din oficiu, av.L. A., din cadrul Baroului Cluj, cu delegație avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, întrebat fiind, contestatorul L. K. învederează instanței că-și menține recursul declarat și că este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Apărătorul inculpatului, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și rejudecând cauza, în urma aplicării disp.art.320/1 C.pr.pen., să se dispună reducerea pedepsei. Cu onorar din FMJ.
Reprezentantul Parchetului, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond.
Contestatorul L. K., având ultimul cuvânt, arată că a recunoscut fapta comisă astfel că trebuia să i se reducă pedeapsa cu o treime ca urmare a reținerii disp.art.320/1 C.pr.pen.
CURTEA:
Prin sentința penală nr. 213/D/24.05.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj, în temeiul art. 461 al. 1 lit. d rap. la art. 458 Cod Procedură Penală, s-a respins ca nefondată contestația la executare formulată de către condamnatul L. K., fiul lui natural și V., născut la data de 28.02.1986, în prezent deținut în Penitenciarul G..
În baza art.189 Cod Procedură Penală s-a stabilit onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu în sumă de 100 lei, care s-a avansat din Fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, în favoarea Baroului Cluj - av. A. S. L., iar în temeiul art.192 al. 2 Cod Procedură Penală a fost obligat condamnatul să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 150 lei, din care 100 lei reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin contestația la executare înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.04.2012, sub număr unic de dosar_, petentul L. K. a solicitat instanței aplicarea retroactivă a dispozițiilor art. 3201 Cod procedură penală și reducerea pedepsei cu 1/3, având în vedere că aplicarea legii penale mai favorabile nu poate fi refuzată. Fiind așadar prezentă o cauză de micșorare a pedepsei, este admisibilă contestația la executare formulată, conform art. 461 al. 1 lit. d Cod Procedură Penală.
Din actele dosarului instanțe de fond a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 105/21.10.2011 a Tribunalului Cluj, petentului i s-a aplicat pedeapsa de 17 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor. Sub aspectul celor invocate de către petent prin cererea sa, instanța constată că acestea nu sunt fondate.
Așa fiind, a apreciat instanța de fond, prima problemă care se pune în speță, legat de reducerea pedepsei conform art. 3201 Cod Procedură Penală, este natura juridică a acestui text de lege, dacă este o normă procedural penală, sau este una de drept penal material, și, prin urmare, susceptibilă de aplicarea principiului legii penale mai favorabile.
În literatura juridică de specialitate s-a tranșat deja acest aspect, quasi unanim, autorii stabilind că acest text de lege este de procedură penală, și prin urmare nu cunoaște principiul retroactivității, specific normelor de drept material substanțial, atunci când este vorba despre legea penală mai favorabilă. Norma de procedură penală este de imediată aplicare, și se aplică numai situațiilor născute sub guvernarea ei. Deși prevederile art. 3201 Cod Procedură Penală, conțin și dispoziții de drept penal material, respectiv cele din aliniatul 7 al acestui articol, s-a apreciat că totuși, prin amplasamentul dispozițiilor în cadrul Codului de Procedură Penală, prin situația concretă pe care o reglementează, ca și prin finalitatea urmărită, respectiv evitarea unei durate îndelungate a procesului penal și a unor costuri de administrare a actului de justiție ridicate, per ansamblu norma prevăzută de art. 3201 Cod Procedură Penală este de natură procedural penală.
Chiar dacă s-ar admite că textul cu pricina are o natură de drept penal substanțial, ar rămâne nereglementate aspecte legate de o posibilă reducere a pedepsei în cazuri similare celui în care se află petentul, cu consecința aplicării unei pedepse în limite stabilite de judecător, ceea ce nu este posibil avându-se în vedere principiul legalității pedepsei, care statuează că nu se pot aplica alte pedepse decât cele stabilite de lege.
În sensul celor de mai sus s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1470/08.11.2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 853/02.12.2011. Potrivit considerentelor acestei decizii, aplicarea prevederilor art. 3201 Cod Procedură Penală, este specifică judecății pe fond a unei cauze, sau în tot cazul până la pronunțarea unei hotărâri definitive. Acceptând contrariul s-ar aduce atingere stabilității raporturilor juridice, în afara căreia nu există ordine de drept și ar fi încălcat principiul non bis in idem.
Sintetizând cele de mai sus, în temeiul art. 461 al. 1 lit. d rap. la art. 458 Cod Procedură Penală Cod Procedură Penală, instanța de fond a respins ca nefondată contestația la executare formulată de către condamnatul L. K..
În baza art.189 Cod Procedură Penală s-a stabilit onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu în sumă de 100 lei, care s-a avansat din Fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, în favoarea Baroului Cluj - av. V. F. A., iar în temeiul art.192 al. 2 Cod Procedură Penală a fost obligat condamnatul să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 150 lei, din care 100 lei reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu.
Împotriva acestei sentințe, condamnatul L. K. a formulat recurs, solicitând instanței admiterea acestuia, casarea hotărârii recurate și rejudecând cauza, în urma aplicării disp.art.320/1 C.pr.pen., să se dispună reducerea pedepsei.
Recursul declarat în cauză este nefondat.
Instanța de fond a reținut în mod corect că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 461 lit. C.pr.pen. și nici cele ale art. 14 C.pen., dispozițiile art. 320/1 C.pr.pen. fiind norme de drept procedural, de imediată aplicabilitate și doar în cursul judecării cauzei, în condițiile prev. de art. 320/1 alin. 1 și 7 C.pr.pen., neputând fi invocate sau valorificate pe calea unei contestații la executare.
În consecință, însușindu-și în totalitate argumentația instanței de fond, Curtea în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b C.pr.pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul L. K., deținut în Penitenciarul G., împotriva sentinței penale nr. 213 din 24 mai 2012 a Tribunalului Cluj
Se va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
În temeiul art. 192 alin. 2 C.pr.pen. condamnatul va fi obligat să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorar avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul L. K., deținut în Penitenciarul G., împotriva sentinței penale nr. 213 din 24 mai 2012 a Tribunalului Cluj
Stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Obligă pe condamnat să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorar avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 18 iulie 2012 .
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
A. D. L. V. G. D. P.
GREFIER,
L. C.
Red.A.D.L./25. 07.2012.
Dact.H.C./2 ex.
Jud.fond: L.A. C..
← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1144/2012. Curtea... → |
---|