Contestaţie la executare (art.598 NCPP). Sentința nr. 27/2015. Curtea de Apel IAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 27/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 06-03-2015 în dosarul nr. 34/45/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP
SENTINȚA PENALĂ Nr. 27/2015
Ședința publică de la 06 Martie 2015
Completul compus din:
Președinte D. A.
Grefier L. R.-C.
Ministerul Public reprezentat de procuror L. D.
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași
Pe rol fiind judecarea contestației la executare formulată de condamnatul C. G..
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată prezența condamnatului și a apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta av. L. D..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează modul de îndeplinire a procedurii de citare și faptul că la dosar a fost depusă o cerere formulată de condamnat, din conținutul căreia rezultă că nu el este persoana care a formulat prezenta contestație la executare, motiv pentru care nu își însușește cererea, solicitând judecarea cauzei în lipsă.
Instanța, luând concluziile apărătorului și reprezentantului parchetului, dispune reunirea dosarului înregistrat sub nr._ al Curții de Apel Iași, la acest dosar.
Instanța procedează la luarea unei declarații condamnatului cu privire la neînsușirea contestațiilor la executare reunite în prezenta cauză, declarație care după citire și semnare este atașată la dosar. Arată condamnatul că nu înțelege de ce mai este adus în fața instanței atât timp cât cererile nu sunt formulate prin administrația locului de deținere și se cunoaște că sunt făcute de o altă persoană în numele său.
Nemaifiind formulate alte cereri instanța constată contestațiile în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Av. L. D. pentru condamnat să ia act de faptul că prezenta contestație nu a fost formulată de condamnat, nu este însușită de acesta. Oficiul neachitat.
Av. A. C. pentru condamnat apărător desemnat din oficiu în dosar_ solicită achitarea onorariului fie și parțială având în vedere prezentarea la două termene de judecată și studierea dosarului_ .
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestațiilor, ca inadmisibile în temeiul dispozițiilor art. 599 raportat la art. 597 alin. 7 Cod procedură penală.
Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra cauzei penale de față, Curtea constată următoarele:
Prin cererile înregistrate pe rolul Curții de Apel Iași sub nr._ ,_ și_ s-au formulat, în numele condamnatului C. G., fiul lui G. și M., născut la data de 01.04.1987, în prezent deținut în Penitenciarul Iași, contestații la executare, solicitându-se analizarea situației juridice a condamnatului și modificarea pedepsei.
Cauza cu numărul_ a fost reunită prin încheierea de ședință din data de_ la cauza cu numărul_ . Cauza cu numărul_ a fost reunită prin încheierea de ședință din data de_ la cauza cu numărul_ . Reunirile au avut în vedere dispozițiile art. 43 Cod procedură penală, identitatea de obiect și părți precum și dispozițiile din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești.
Condamnatul C. G. a arătat expres, prin declarația atașată la dosar că nu își însușește cererile de contestație la executare aflate în dosar, neformulând astfel de cereri.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin raportare la dispozițiile legale aplicabile și la susținerile condamnatului C. G., Curtea constată următoarele:
Contestațiile la executare de față apar ca fiind inadmisibile, nefiind formulată de către persoana condamnată C. G., ci de o altă persoană, neidentificată, în numele acestuia.
Pentru toate aceste considerente, în baza disp. art. 599 raportat la art. 597 alin. 7 Cod procedură penală, Curtea va respinge contestațiile la executare ca fiind formulate de o persoană fără calitate în numele condamnatuluiC. G., fiul lui G. și M., născut la data de 01.04.1987, în prezent deținut în Penitenciarul Iași.
Văzând dispozițiile art. 272 alin. 2 și 3 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul dispozițiilor art. 599 raportat la art. 597 alin. 7 Cod procedură penală, respinge contestațiile la executare ca fiind formulate de o persoană fără calitate în numele condamnatului C. G., fiul lui G. și M., născut la data de 01.04.1987, în prezent deținut în Penitenciarul Iași.
În baza dispozițiilor art. 272 alin. 2 Cod procedură penală onorariul avocaților din oficiu, în cuantum de 150 lei (delegația oficiu 9708/27.01.2015 plata totală a onorariului și delegația oficiu_/16.02.2015 plata parțială a onorariului), va fi înaintat din fondurile speciale ale Ministerului de Justiție către Baroul Iași, urmând a fi inclus în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat.
În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare, incluzând și onorariul avocatului din oficiu, de 150 lei, rămân în sarcina statului.
Cu drept la contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06.03.2015.
Președinte,
D. A.
Grefier,
L. R.-C.
Red jud AD_
Tehnored gref RCL_
4 exemplare
← Conducere fără permis (art.335 NCP). Hotărâre din... | Contestaţie la executare (art.598 NCPP). Sentința nr. 33/2015.... → |
---|