Conducere fără permis (art.335 NCP). Hotărâre din 26-03-2015, Curtea de Apel IAŞI
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 26-03-2015 în dosarul nr. 21480/245/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP
DECIZIA PENALĂ NR. 266/2015
Ședința publică de la 26 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. D.
Judecător G. S.
Grefier G. A.
Pe rol judecarea apelului declarat de P. de pe lângă Judecătoria Iași împotriva sentinței penale nr. 3065/NCPP/29.10.2014 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._, privind pe inculpatul S. V. A., având ca obiect infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) .
La apelul nominal făcut în ședința publică –lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 16 martie 2015, (cu participarea în calitate de reprezentant al Ministerului Public a d-nei procuror M. D.), susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi – ce face parte integrantă din prezenta decizie când din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea la data de 26 martie 2015.
INSTANȚA
Asupra apelului penal de față, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 3065/NCPP/29.10.2014 Judecătoria Iași a hotărât următoarele:
„În aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal, condamnă pe inculpatul S. V. A., fiul lui V. și M., născut la data de 10.10.1982 în mun. Iași, jud. Iași, CNP_, cu domiciliul în ., cetățean român, fără antecedente penale, cu aplicarea prevederilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, la pedeapsa de un an și nouă luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării probelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal.
În temeiul dispozițiilor art. 67 alin. 2 Cod penal, aplică inculpatului S. V. A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, i (dreptul de a conduce autovehicule) Cod penal, pe o perioadă de doi ani.
În temeiul dispozițiilor art. 66 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului sava V. A. pedeapsa accesorie a interzicerii interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, i (dreptul de a conduce autovehicule) Cod penal.
În temeiul dispozițiilor art. 91 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de un an închisoare aplicate inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și 6 luni, pe durata căruia, potrivit art. 93 alin. 1 și alin. 2 lit. b, acesta va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
-să se prezinte la Serviciul de Probațiune Iași, la datele fixate de acesta;
-să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
-să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
-să comunice schimbarea locului de muncă;
-să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență;
-să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probațiune.
Potrivit art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, până cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea duratei acestuia, inculpatul S. A. V. va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, cu durata de 90 de zile, maxim 3 ore pe zi, în cadrul Direcției de Asistență Comunitară Iași – Căminul de pensionari Sf. Parascheva Iași sau în cadrul Direcției de Administrare a Patrimoniului Public și Privat Iași – Stadionul Tineretului, la alegerea consilierului de probațiune.
Atrage atenția inculpatului S. A. V. că în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere sau al nerespectării măsurilor de supraveghere se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei.
Suspendă executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.
În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpatul S. A. V. să achite statului, cu titlul de cheltuieli judiciare, suma de 700 de lei.”
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
„Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași din data de 12.06.2014, întocmit în dosarul de urmărire penală nr._/P/2011, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului S. V. A., pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal.
În sarcina inculpatului s-au reținut, în esență, următoarele:
La data de 3.09.2013, ora 01,21, inculpatul a condus autoturismul Opel pe .. Iași, iar la momentul prelevării probelor biologice a reieșit că avea o îmbibație alcoolică de 1,70 g/l.
Această situație de fapt a fost reținută în baza următoarelor mijloace de probă: procesul-verbal de cercetare la fața locului, rezultatul etilotestului, buletinul de analiză toxicologică a alcoolemiei nr. 1627-8/A, buletinul de examinare clinică, procesul-verbal de prelevare a probelor biologice, raportul de expertiză medico-legală nr 377/R/17.07.2013 privind calculul retroactiv al alcoolemiei, declarațiile martorilor B. T., P. R. E., R. M., Ș. R., declarațiile inculpatului.
La termenul de judecată din data de 30.09.2014 instanța a procedat la audierea inculpatului S. V. A., acesta arătând, cu asistarea apărătorului său ales, că înțelege să solicite aplicarea în privința sa a procedurii reglementate de art. 374 alin. 4 și 375 din Codul de procedură penală, declarând că cunoaște și recunoaște, fără rezerve, fapta pentru care a fost trimis în judecată, că își însușește probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și că nu solicită administrarea altor mijloace de probă, cu excepția eventualelor înscrisuri. Instanța, apreciind probatoriul administrat în faza de urmărire penală, raportat la poziția procesuală a inculpatului, a admis solicitarea acestuia, dând cuvântul asupra concluziilor pe fondul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține ca fiind dovedită următoarea situație de fapt:
La data de 2.09.2011, în cursul serii, inculpatul s-a deplasat cu autoturismul Opel, cu nr. de înmatriculare_, la un coleg, martorul R. M., în satul L. Cetățuii, un de a consumat, într-un interval de 3 ore, potrivit propriilor declarații, 3500 ml de bere alcoolizată, precum și 100 ml rachiu, după miezul nopții plecând spre domiciliu, la volanul autoturismului său. În jurul orei 01,30, în timp ce se deplasa pe . controlul direcției de mers și a intrat în coliziune cu un stâlp de iluminat stradal, fiind găsit de martorii B. T. și P. R., care au anunțat organele de poliție. Inculpatul a transportat de un echipaj SMURD la Spitalul Județean de Urgență Sf. S. Iași unde, în prezența organelor de poliție, i-au fost recoltate două probe biologice.
Potrivit buletinului de analiză toxicologică a alcoolemiei inculpatul avea la data de 3.09.2011, ora 03,15, o alcoolemie de 1,70 g/l, iar la ora 04,15 o alcoolemie de 1,50 g/l alcool pur în sânge.
Această situație de fapt a fost reținută în baza mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, enumerate anterior, coroborate cu poziția procesuală adoptată de inculpat în cursul judecății, pe care instanța o apreciază ca fiind sinceră și susținută de ansamblul probatoriului.
În drept, fapta inculpatului, astfel cum a fost descrisă mai sus, întrunea la data comiterii acesteia elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l, prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002.
Instanța va reține ca lege penală mai favorabilă, potrivit art. 5 alin. 1 Cod penal, dispozițiile penale intrate în vigoare la data de 1 februarie 2014, întrucât în noua reglementare, deși limitele pedepsei închisorii au rămas neschimbate, pedeapsa amenzii este prevăzută alternativ cu cea a închisorii. Prin urmare, va reține că fapta dedusă judecății întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării probelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal.
La alegea naturii pedepsei, instanța va avea în vedere, în primul rând, valoarea alcoolemiei și pericolul concret în care acțiunile inculpatului au pus siguranța celorlalți participanți la trafic, prin urmare se va orienta către pedeapsa închisorii.
În stabilirea cuantumului acesteia, instanța va avea în vedere gradul de pericol social concret al faptei, concentrația foarte ridicată de alcool în sânge, împrejurările comiterii faptei, ținând de locația în care inculpatul a fost prins conducând mașina, o arteră circulată din mun. Iași, chiar și la ore târzii, de faptul că starea de ebrietate a cauzat pierderea direcției și un impact cu un stâlp, doar întâmplarea făcând să nu fie rănite alte persoane, pietoni sau șoferi, dar și circumstanțele personale ale inculpatului, actele depuse în circumstanțiere, lipsa antecedentelor penale și atitudinea sinceră adoptată în cursul procesului, astfel încât va stabili o pedeapsă situată peste minimul special redus cu o treime.
Față de valoarea ridicată a alcoolemiei, ținând cont de motivația oferită de inculpat pentru comiterea faptei, anume că trebuia să aibă grijă de copii și nu se simțea băut, de urmările grave pe care le-ar fi putut avea continuarea deplasării sale în starea foarte avansată de ebrietate în care se afla, precum și de atitudinea degajată manifestată de inculpat cu prilejul audierii referitor la fapta imputată, acesta nepărând a realiza gravitatea faptei și a consecințelor acesteia, instanța apreciază că se impune aplicarea efectivă a pedepsei.
Față de valoarea alcoolemiei, raportat la gravitatea concretă a faptei deduse judecății, la faptul că starea de ebrietate era atât de avansată încât nu i-a permis să păstreze controlul autovehiculului, precum și la pericolul pe care aceasta l-a creat pentru siguranța participanților la trafic, instanța apreciază că se impune și aplicarea pedepselor complementare și accesorii. Astfel, în temeiul dispozițiilor art. 67 alin. 2 Cod penal, instanța îi va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, i (dreptul de a conduce autovehicule) Cod penal, pe o perioadă de 2 ani, iar în temeiul dispozițiilor art. 66 alin. 1 Cod penal, îi va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, i (dreptul de a conduce autovehicule) Cod penal.
În privința modalității de executare a pedepsei, instanța va avea în vedere poziția procesuală adoptată în cursul judecății, lipsa antecedentelor penale și a altor sancțiuni contravenționale în cazierul rutier, precum și disponibilitatea inculpatului de a presta muncă neremunerată în folosul comunității, astfel încât, în temeiul dispozițiilor art. 91 Cod penal va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și 6 luni, pe durata căruia, potrivit art. 93 alin. 1, aceasta va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune Iași, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență; să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probațiune. Totodată, instanța va suspenda și executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale, în baza principiului conform căruia accesoriul trebuie să urmeze soarta principalului, precum și dispozițiile Codului penal privind data începerii executării pedepselor complementare și a celor accesorii, din care rezultă că acestea s-ar executa simultan, în paralel, ele având oricum același conținut.
Potrivit art. 93 alin. 3 Cod penal instanța va stabili ca, pe parcursul termenului de supraveghere, până cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea duratei acestuia, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, cu durata de 90 de zile, maxim 3 ore pe zi, în cadrul în cadrul Direcției de Asistență Comunitară Iași – Căminul de pensionari Sf. Parascheva Iași sau în cadrul Direcției de Administrare a Patrimoniului Public și Privat Iași – Stadionul Tineretului, la alegerea consilierului de probațiune.
Instanța îi va atrage atenția inculpatului că în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere sau al nerespectării măsurilor de supraveghere se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei.
În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. 1 Cod procedură penală instanța îl va obliga pe inculpatul S. A. V. să achite statului, cu titlul de cheltuieli judiciare, suma de 700 de lei.”
În termenul prevăzut de lege a declarat apel procurorul care a arătat că instanța de fond a dispus nelegal suspendarea executării pedepsei accesorii aplicată inculpatului, cu încălcarea dispozițiilor art. 65 alin.3 Cod penal.
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului de fond și sentința criticată prin prisma motivelor de apel invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, constată că apelul procurorului este fondat pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a reținut în mod corect și complet situația de fapt și a realizat o justă interpretare și apreciere a mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal, din care rezultă atât existența faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, cât și săvârșirea acesteia cu vinovăție, în forma cerută de lege.
Astfel, au fost verificate mijloacele de probă strânse în faza de urmărire penală și constând în: procesul-verbal de cercetare la fața locului, rezultatul etilotestului, buletinul de analiză toxicologică a alcoolemiei nr. 1627-8/A, buletinul de examinare clinică, procesul-verbal de prelevare a probelor biologice, raportul de expertiză medico-legală nr 377/R/17.07.2013 privind calculul retroactiv al alcoolemiei, declarațiile martorilor B. T., P. R. E., R. M., Ș. R., pe care inculpatul și le-a însușit ca urmare a solicitării judecării cauzei în procedura simplificată precum și declarația acestuia de recunoaștere .
Aceste probe au arătat fără tăgadă că inculpatul, la data de de3.09. 2013, ora 1,21, a condus autoturismul Opel pe .. Iași, iar la momentul prelevării probelor biologice a reieșit că avea o îmbibație alcoolică de 1,70 g/l.
Ținând cont de criteriile de individualizare a pedepsei, raportat la fapta comisă și persoana făptuitorului, instanța de fond a aplicat inculpatului pedeapsa de 1 (un) ani și 9 (nouă) luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 336 alin.1 Cod penal, cu suspendarea sub supraveghere a acesteia.
Alături de pedeapsa principală, instanța de fond a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a, b, i Cod penal, dispunând și suspendarea executării acestei pedepse .
Potrivit Codului penal actual, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată, nemaiexistând posibilitatea suspendării executării acesteia în cazul suspendării executării pedepsei principale.
Pe cale de consecință, constatând că sunt motive de desființare a sentinței apelate, în baza art. 421 alin.1 pct. 2 lit. a Cod procedură penală va admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Iași împotriva nr.3065 NCPP din 29 octombrie 2014 a Judecătoriei Iași, pe care o va desființa, în parte, în latură penală.
Rejudecând cauza, va înlătura dispoziția privind suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate inculpatului S. V.-A. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Cheltuielile judiciare efectuate în apelul de față, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Iași împotriva Sentinței penale nr.3065 NCPP din 29 octombrie 2014 a Judecătoriei Iași, pe care o desființează, în parte.
Rejudecând cauza:
Înlătură dispoziția privind suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate inculpatului S. V.-A. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Cheltuielile judiciare efectuate rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi,26 martie 2015.
Președinte,Judecător,
D. DumitrescuGeta S.
Grefier,
G. A.
Red. S.G.
Tehnored. A.G.
4 ex. la 20 Aprilie 2015
Judecătoria Iași: judecător M. marius A.
← Evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Sentința nr.... | Contestaţie la executare (art.598 NCPP). Sentința nr. 27/2015.... → |
---|