Vătămarea corporală. Art.194 NCP. Sentința nr. 57/2015. Curtea de Apel IAŞI

Curtea de Apel IAŞI - Sentințe și decizii penale / 2016

Sentința nr. 57/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 01-07-2015 în dosarul nr. 552/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

C. DE A. IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP

DECIZIA PENALĂ Nr. 552/2015

Ședința publică de la 01 Iulie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. S.

Judecător D. D.

Grefier G. A.

Pe rol judecarea apelului declarat de inculpatul C. C. împotriva Sentinței penale nr. 57/30.04.2015 pronunțată de Judecătoria H. în dosarul nr._, având ca obiect infracțiunea de vătămarea corporală (art.194 NCP).

La apelul nominal făcut în ședința publică –lipsă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 22 iunie 2015, (cu participarea în calitate de reprezentant al Ministerului Public a d-nei procuror M. D.), susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi – ce face parte integrantă din prezenta decizie când din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru azi, 1 iulie 2015.

INSTANȚA

Deliberând asupra apelului penal de față:

Prin Sentința penală nr. 57 din 30 aprilie 2015 Judecătoria H., în baza art. 5 alin. 1 C.pen., a stabilit că legea penală mai favorabilă inculpatului din prezentul dosar este vechiul Cod penal și nu actualul Cod penal.

În baza art. 182 alin. 1 din vechiul C.pen. cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen. și art. 33 lit. a din vechiul C.pen., a condamnat pe inculpatul C. C., fiul lui C. și M., născut la data de 18.01.1968 în orașul H. județul Iași, domiciliat în satul Pârcovaci nr. 373 orașul H. județul Iași, CNP_, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă.

În baza art. 193 alin. 1 din vechiul C.pen. cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen. și art. 33 lit. a din vechiul C.pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare.

În baza art. 208 alin. 1 raportat la art. 210 din vechiul C.pen. cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen. și art. 33 lit. a din vechiul C.pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt între rude.

În baza art. 34 alin. 1 lit. b din vechiul C.pen. cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen., a contopit pedepsele aplicate prin prezenta sentință penală și a hotărăt ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 2 ani închisoare, sporită cu 6 luni închisoare până la 2 ani și 6 luni închisoare.

Inculpatul va executa o pedeapsă rezultantă finală de 2 ani și 6 luni închisoare.

În temeiul și în condițiile dispozițiilor art. 71 din vechiul C.pen. raportat la art. 5 alin. 1 C.pen. cu referire la art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b din vechiul C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau funcțiile elective publice precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

În baza art. 861 alin. 1 lit. b și c și alin. 2 din vechiul C.pen. cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante stabilită prin prezenta sentință penală în sarcina inculpatului pe durata unei perioade de 5 ani, ce constituie termen de încercare pentru inculpat, conform art. 862 alin. 1 din vechiul C.pen., și care, potrivit art. 862 alin. 2 raportat la art. 82 alin. 3 din vechiul C.pen., va începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri penale.

În temeiul art. 863 alin. 4 teza I din vechiul C.pen., a încredințeat supravegherea inculpatului Serviciului de Probațiune Iași.

În baza art. 863 alin. 1 din vechiul C.pen., a dispus ca, pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună următorelor măsuri de supraveghere, măsuri ce vor fi aduse la îndeplinire și verificate de către Serviciul de Probațiune Iași:

-să se prezinte ori de câte ori va fi chemat la Serviciul de Probațiune Iași;

-să anunțe Serviciul de Probațiune Iași, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea, conform art. 863 alin. 2 din vechiul C.pen.;

-să comunice și să justifice Serviciului de Probațiune Iași schimbarea locului de muncă, conform art. 863 alin. 2 din vechiul C.pen.;

-să comunice Serviciului de Probațiune Iași informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență, conform art. 863 alin. 2 din vechiul C.pen.

În baza fostului art. 359 alin. 1 și 2 C.proc.pen., a dispus ca, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri penale, să fie comunicată o copie de pe această hotărâre inculpatului.

În baza fostului art. 360 alin. 4 C.proc.pen., a dispus ca, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri penale, să fie comunicată o copie de pe această hotărâre Serviciului de Probațiune Iași.

În baza art. 863 alin. 4 teza a II-a din vechiul C.pen., apus în vedere Serviciului de Probațiune Iași ca, în caz de neîndeplinire de către inculpat a obligațiilor stabilite prin prezenta sentință penală, să sesizeze instanța pentru a se lua măsura revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzută de art. 864 alin. 2 din vechiul C.pen.

În baza fostului art. 359 alin. 1 C.proc.pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 din vechiul C.pen. cu trimitere la art. 83 și 84 din vechiul C.pen., privind revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe parcursul termenului de încercare, în cazul neexecutării obligațiilor civile ori în cazul în care inculpatul nu-și va îndeplini, cu rea credință, măsurile de supraveghere prevăzute de lege sau obligațiile stabilite de instanță.

În baza fostului art. 359 alin. 3 ultima teză C.proc.pen., a adus la cunoștința organului de poliție din localitatea unde domiciliază inculpatul că s-a pronunțat condamnarea acestuia cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. 5 din vechiul C.pen., a suspendat pentru inculpat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale a închisorii sub supraveghere a acestuia.

În baza art. 113 din vechiul C.pen. coroborat cu art. 112 lit. a din vechiul C.pen., aluat față de inculpat măsura de siguranță a obligării la tratament medical, acesta fiind obligat să se prezinte în mod regulat la tratament medical până la însănătoșire.

În baza fostului art. 429 alin. 2 C.proc.pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 113 alin. 2 din vechiul C.pen., privind posibilitatea dispunerii pentru acesta a măsurii de siguranță a internării medicale în cazul în care inculpatul nu se va prezenta în mod regulat la tratament.

În baza fostului art. 429 alin. 1 C.proc.pen., o copie de pe dispozitivul prezentei sentințe penale și o copie de pe raportul de expertiză medico-legală psihiatrică se vor comunica Direcției Sanitare Iași.

În baza art. 397 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 1349 și 1357-1358 C.civ. cu referire la art. 19 alin. 1 și 25 alin. 1 C.proc.pen., a luat act de faptul că persoana vătămată C. M. nu s-a constituit parte civilă în prezentul proces penal.

În baza art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 și art. 397 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 1349 și 1357-1358 C.civ. cu referire la art. 19 alin. 1 și 25 alin. 1 C.proc.pen., a admis în totalitate cererea de despăgubiri formulată de către partea civilă S. Orășenesc H. și a obligat pe inculpat să plătească acesteia suma de 600 lei, reprezentând costul asistenței medicale acordată persoanei vătămate în perioada spitalizării, la care se adaugă taxa oficială de scont practicată de B.N.R. până la achitarea prejudiciului, conform art. 3 alin. 3 din O.G. nr. 9/2000, cu modificările și completările ulterioare.

În baza art. 404 alin. 4 lit. e C.proc.pen. cu referire la art. 398 C.proc.pen. și art. 276 alin. 1 C.proc.pen., a luat act de faptul că nici partea civilă S. Orășenesc H. și nici persoana vătămată C. M. nu au solicitat cheltuieli judiciare în cadrul prezentului proces penal.

În baza art. 404 alin. 4 lit. e C.proc.pen. cu referire la art. 398 și art. 274 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 272 alin. 1 C.proc.pen., a obligat pe inculpat să plătească statului suma de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 500 lei reprezintă cheltuielile judiciare din timpul urmăririi penale, iar suma de 300 lei reprezintă cheltuielile judiciare din timpul fazei judecății.

În baza art. 272 alin. 2 teza I C.proc.pen., suma de 200 lei, reprezentând, conform delegației atașate, onorariul avocatului din oficiu pentru inculpat, respectiv 200 lei pentru avocat A. V. în timpul judecății, va fi avansată inițial din fondurile speciale ale Ministerului Justiției, sumă de bani care, în baza art. 274 alin. 1 teza finală C.proc.pen., rămâne în sarcina statului.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

Prin rechizitoriul nr. 1314/P/2012, P. de pe lângă Judecătoria H. a trimis în judecată în stare de libertate pe inculpatul C. C., fiul lui C. și M., născut la data de 18.01.1968 în orașul H. județul Iași, domiciliat în satul Pârcovaci nr. 373 orașul H. județul Iași, CNP_, pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală gravă, amenințare și furt între rude, fapte prevăzute de art. 182 alin. 1, 193 și 208 alin. 1 raportat la art. 210 din vechiul C.pen. toate cu aplicarea art. 33 lit. a din vechiul C.pen.

În fapt, s-a reținut în rechizitoriu că la data de 02.04.2012 inculpatul a îmbrâncit pe persoana vătămată C. M., mama sa, faptă în urma căreia aceasta din urmă a căzut pe mâna dreaptă și a prezentat fisură de os, leziuni ce au necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale de 65-70 zile.

S-a mai reținut că la data de 11.08.2012 inculpatul a adresat amenințări cu acte de violență în mod indirect persoanei vătămate C. M., mama sa, amenințări care au ajuns la cunoștința acesteia prin intermediul altor persoane și care au fost de natură a o alarma pe persoana vătămată, producându-i o puternică stare de temere, persoana vătămată ajungând să se încuie în imobil.

Totodată, prin actul de sesizare s-a mai reținut și faptul că în cursul lunii septembrie 2012 inculpatul a sustras în scopul însușirii pe nedrept bunuri care aparțineau persoanei vătămate C. M., mama sa, bunuri pe care le-a vândut și care sunt în valoare de 1600 lei.

Potrivit actului de sesizare, S. Orășenesc H. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 600 lei, reprezentând costul asistenței medicale acordată persoanei vătămate în perioada spitalizării.

Nici în timpul urmăririi penale și nici în timpul judecății, persoana vătămată C. M. nu s-a constituit parte civilă în prezentul proces penal.

După . noului Cod penal și a noului Cod de procedură penală, instanța a pus în discuția contradictorie a părților aplicarea legii penale mai favorabile în ceea ce privește infracțiunea dedusă fondului cauzei. După punerea în discuția contradictorie a tuturor acestor aspecte, instanța a decis să se pronunțe asupra aplicării legii penale mai favorabile o dată cu fondul cauzei, atunci când se vor fi lămurit toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei. În acest sens, instanța a apreciat că stabilirea instituțiilor juridice mai favorabile inculpatului (cele din vechiul Cod penal sau cele din noul Cod penal) poate fi făcută doar după stabilirea cu exactitate a tuturor aspectelor de fapt și de drept ale prezentului dosar.

În cursul cercetării judecătorești, instanța a audiat persoana vătămată și inculpatul; de asemenea, a fost administrată proba cu martori, fiind audiați 16 martori, toate declarațiile sub jurământ ale acestora fiind atașate la prezentul dosar; instanța a administrat și proba cu înscrisuri, fiind depuse, în copie, certificat medico-legal, certificat de încadrare în grad de handicap, acte medicale, decizie medicală, program recuperator și examen psihic; precum și proba cu expertiză medicală psihiatrică, concluziile acesteia fiind atașate, de asemenea, la prezentul dosar.

Instanța, din oficiu, a solicitat fișa de cazier judiciar a inculpatului din care rezultă faptul că acesta se află înscris în evidențele cazierului judiciar cu o condamnare penală anterioară, în privința căreia fiind împlinit termenul de reabilitare.

Analizând actele și lucrările dosarului de față, prin coroborarea probatoriilor administrate atât în cursul urmării penale cât și în cursul cercetării judecătorești, instanța reține în fapt și în drept următoarele:

Inculpatul și persoana vătămată sunt rude în linie directă de gradul I, respectiv fiu și mamă. Aceștia locuiesc împreună în imobilul proprietatea persoanei vătămate iar între ei, de peste 20 de ani, există o puternică stare conflictuală.

Instanța stabilește faptul că inculpatul are un comportament deviant pe fondul consumului de băuturi alcoolice și se manifestă deseori violent cu persoana vătămată. Observă instanța că inculpatul a fost internat de nenumărate ori la S. de Neuropsihiatrie “Socola” Iași cu diagnosticul schizofrenie paranoică.

Instanța observă că inculpatul a avut o poziție oscilantă raportat la faptele care fac obiectul prezentului dosar. Astfel, în timpul urmăririi penale, acesta a recunoscut comiterea agresiunii și a furtului, negând fapta de amenințare, în timp ce în cursul cercetării judecătorești a negat integral faptele pentru care a fost trimis în judecată.

Analizând în mod coroborat declarațiile martorilor T. P., C. A., I. E., H. R., instanța a stabilit faptul că la data de 02.04.2012 inculpatul a îmbrâncit pe persoana vătămată C. M., mama sa, faptă în urma căreia aceasta din urmă a căzut pe mâna dreaptă și a prezentat fisură de os, leziuni ce au necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale de 65-70 zile.

Declarațiile de mai sus sunt confirmate și de certificatul medico-legal nr. nr. 622/05.04.2012, certificatul medico-legal nr. 2231/13.09.2012, precum și de relațiile la certificatele medico-legale mai sus arătate. Toate aceste acte medicale au fost depuse la dosarul cauzei și confirmă faptul că persoana vătămată a suferit fisură de os scafoid și epifiză distală metacarpian III dreapta, leziuni ce s-au putut produce prin cădere pe mână și care pot data de 02.04.2012, necesitând pentru vindecare un nr. de 65-70 zile de îngrijiri medicale.

Analizând declarațiile martorilor P. E., S. A. și S. V., instanța a stabilit faptul că la data de 11.08.2012 inculpatul a adresat amenințări cu acte de violență în mod indirect persoanei vătămate C. M., mama sa, amenințări care au ajuns la cunoștința acesteia prin intermediul altor persoane. Observă instanța fără niciun dubiu și faptul că toate aceste amenințări cu acte de violență au alarmat în mod evident pe persoana vătămată, producându-i o puternică stare de temere, persoana vătămată ajungând să se încuie în imobil. De altfel, în mod direct și nemijlocit, instanța a putut observa faptul că persoana vătămată are o frică mare de inculpat atunci când se află în prezența acestuia.

Analizând declarațiile sub jurământ ale martorilor A. M. și A. C., instanța a reținut că în cursul lunii septembrie 2012 inculpatul a sustras în scopul însușirii pe nedrept bunuri care aparțineau persoanei vătămate C. M., mama sa, bunuri pe care ulterior le-a vândut. A fost vorba despre sustragerea a 18 coli de azbociment, o ușă și o cantitate de struguri.

Situația de fapt reținută mai sus este probată de întreg materialul probator administrat în prezenta cauză, atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată, coroborat cu declarația de recunoaștere parțială dată de inculpat în cursul urmăririi penale, după cum s-a arătat mai sus.

Instanța a înlăturat, ca nesincere, atât declarația inculpatului dată în cursul cercetării judecătorești cât și declarațiile martorilor C. C. și Hriscu M., toate aceste susțineri necoroborându-se cu întreg materialul probator administrat în prezenta cauză, după cum s-a arătat mai sus. Mai mult, instanța reține că declarațiile date de acești martori nu au vizat incidentele dintre inculpat și persoana vătămată care fac obiectul prezentului dosar, ci se referă la alte situații de fapt care nu au fost deduse prezentei judecăți.

Instanța s-a pronunțat asupra aplicării legii penale mai favorabile, constatând că în prezenta cauză penală s-au lămurit toate aspectele de fapt și de drept ale speței.

În drept, instanța a reținut că, potrivit art. 5 alin. 1 C.pen., în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

În acest sens, în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei care urmează să fie aplicată inculpatului, instanța a apreciat că instituțiile juridice mai favorabile inculpatului din prezentul dosar sunt cele reglementate de vechiul Cod penal și nu cele reglementate de noul Cod penal. În considerarea acestei soluții, în aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen., instanța nu a avut în vedere strict doar limitele speciale de pedeapsă pentru aceste infracțiuni, ci și celelalte dispoziții referitoare la criteriile generale de individualizare a pedepsei, circumstanțele atenuante, circumstanțele agravante, precum și regimul juridic al acestor circumstanțe ori tratamentul juridic al concursului de infracțiuni.

De aceea, raportat la toate aceste criterii și considerente mai sus enunțate, instanța a stabilit că, în ceea ce privește individualizarea judiciară în integralitatea ei a pedepsei, legea penală mai favorabilă inculpatului din prezentul dosar, în sensul art. 5 alin. 1 C.pen., este vechiul Cod penal și nu actualul Cod penal.

De aceea, instanța, în baza art. 5 alin. 1 C.pen., a stabilit că legea penală mai favorabilă inculpatului din prezentul dosar este vechiul Cod penal și nu actualul Cod penal.

În drept, faptele inculpatului care a îmbrâncit pe persoana vătămată C. M., mama sa, faptă în urma căreia aceasta din urmă a căzut pe mâna dreaptă și a prezentat fisură de os, leziuni ce au necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale de 65-70 zile; care a adresat amenințări cu acte de violență în mod indirect persoanei vătămate C. M., mama sa, amenințări care au ajuns la cunoștința acesteia prin intermediul altor persoane și care au fost de natură a o alarma pe persoana vătămată, producându-i o puternică stare de temere; și care a sustras în scopul însușirii pe nedrept bunuri care aparțineau persoanei vătămate C. M., mama sa, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de vătămare corporală gravă, amenințare și furt între rude, fapte prevăzute de art. 182 alin. 1, 193 și 208 alin. 1 raportat la art. 210 din vechiul C.pen. toate cu aplicarea art. 33 lit. a din vechiul C.pen..

În acest sens, cu privire la infracțiunea de vătămare corporală gravă, sub aspectul laturii obiective, instanța a reținut că elementul material al acestei infracțiuni s-a realizat prin acțiunea de împingere a persoanei vătămate, urmate de căderea acesteia.

Urmarea imediată a acestei infracțiuni comise constă în atingerea adusă valorilor de natură nepatrimonială protejate prin legea penală, respectiv integritatea corporală și sănătatea persoanei, fapta comisă de inculpat cauzând persoanei vătămate suferințe fizice și vătămarea acesteia ce a necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale de 65-70 zile.

Între elementul material și urmarea imediată, mai sus analizate, există o legătură de cauzalitate, întrucât în lipsa elementului material, efectul, constând în urmarea imediată, nu s-ar mai fi produs. Astfel, între acțiunea inculpatului și urmarea imediată există legătură directă de cauzalitate.

Infracțiunea a fost comisă în formă consumată, infracțiunea de vătămare corporală gravă consumându-se în momentul săvârșirii faptei care a pricinuit persoanei vătămate o vătămare ce a necesitat pentru vindecare un număr de 65-70 zile de îngrijiri medicale.

Fapta de vătămare corporală gravă nu a fost comisă de inculpat în condiții ce ar atrage incidența vreunei agravante generale sau speciale a acestei infracțiuni.

Din punct de vedere al laturii subiective, instanța a reținut că poziția psihică a inculpatului față de fapta comisă și față de urmările acesteia a fost cea specifică intenției directe, prevăzute de dispozițiile art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a din vechiul C.pen., acesta prevăzând rezultatul faptei lui, și anume atingerea adusă valorilor de natură nepatrimonială protejate prin legea penală, respectiv integritatea corporală și sănătatea persoanei vătămate, urmărind, totodată, producerea lui prin săvârșirea faptei.

Cu privire la infracțiunea de amenințare, sub aspectul laturii obiective, instanța a reținut că elementul material al acestei infracțiuni s-a realizat prin acțiunea de amenințare cu săvârșirea unei infracțiuni.

Urmarea imediată a acestei infracțiuni comise constă în atingerea adusă valorilor de natură nepatrimonială protejate prin legea penală, fapta comisă de inculpat producând un prejudiciu la nivel nepatrimonial persoanei vătămate, respectiv o puternică stare de temere și frică.

Între elementul material și urmarea imediată, mai sus analizate, există o legătură de cauzalitate, întrucât în lipsa elementului material, efectul, constând în urmarea imediată - temerea și alarmarea produsă persoanei vătămate, nu s-ar mai fi produs.

Infracțiunea a fost comisă în formă consumată, aceasta consumându-se în momentul săvârșirii faptelor de amenințare care au alarmat pe persoana vătămată și i-au produs acesteia o puternică stare de temere.

Fapta de amenințare nu a fost comisă de către inculpat în condiții ce ar atrage incidența vreunor agravante speciale sau generale ale acestei infracțiuni.

Din punct de vedere al laturii subiective, instanța a reținut că poziția psihică a inculpatului față de fapta comisă și față de urmările acesteia a fost cea specifică intenției directe, prevăzute de dispozițiile art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a din vechiul C.pen., acesta prevăzând rezultatul faptei sale, respectiv temerea produsă persoanei vătămate și a valorilor de natură nepatrimonială protejate prin legea penală, urmărind, totodată, producerea lui prin săvârșirea acestei fapte.

Cu privire la infracțiunea de furt între rude, sub aspectul laturii obiective, instanța a reținut că elementul material al infracțiunii de furt s-a realizat prin acțiunea de luare a unor bunuri mobile din posesia altuia fără consimțământul acestuia în scopul de a și le însuși pe nedrept, realizându-se astfel deposedarea persoanei vătămate și imposedarea inculpatului, prin trecerea acelor bunuri în sfera sa de stăpânire, însușirea bunurilor având loc fără consimțământul victimei.

Urmarea imediată a acestei infracțiuni comise constă în atingerea adusă valorilor de natură patrimonială protejate prin legea penală, fapta comisă producând persoanei vătămate un prejudiciu patrimoniului acesteia.

Între elementul material și urmarea imediată, mai sus analizate, există o legătură de cauzalitate, întrucât în lipsa elementului material, efectul, constând în urmarea imediată - dauna materială produsă persoanei vătămate, nu s-ar mai fi produs.

Infracțiunea a fost comisă în formă consumată, furtul consumându-se în momentul trecerii bunurilor în posesia inculpatului.

Fapta de furt nu a fost comisă de acest inculpat în condiții ce ar atrage incidența vreunor agravante speciale sau generale ale infracțiunii de furt.

Din punct de vedere al laturii subiective, instanța a reținut că poziția psihică a inculpatului față de fapta comisă și față de urmările acesteia a fost cea specifică intenției directe, prevăzute de dispozițiile art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a din vechiul C.pen., acesta prevăzând rezultatul faptei sale, respectiv prejudiciul produs patrimoniului persoanei vătămate și a valorilor de natură patrimonială protejate prin legea penală, urmărind, totodată, producerea lui prin săvârșirea faptei.

Art. 210 din vechiul C.pen. devine aplicabil în speță întrucât a fost vorba despre un furt săvârșit între rude apropiate în sensul art. 149 din vechiul C.pen.

Potrivit dispozițiilor art. 33 lit. a din vechiul C.pen., faptele inculpatului de mai sus arătate constituie un concurs real de infracțiuni, fiind vorba despre săvârșirea a trei infracțiuni de către același inculpat mai înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, după cum s-a arătat mai sus.

Chiar dacă în noul Cod penal nu se mai prevede pericolul social al faptei ca și trăsătură esențială a infracțiunii, pentru a da eficiență aplicării legii penale mai favorabile, principiu constituțional consfințit și de art. 5 alin. 1 C.pen., instanța a analizat și acest aspect, ca element favorabil de care inculpatul poate încă să beneficieze.

De aceea, în ceea ce privește gradul de pericol social al faptelor reținute în sarcina inculpatului, instanța a constatat că din probele administrate în cauză reiese în mod evident că acestea prezintă un pericol social ridicat, astfel încât acestea constituie infracțiuni, neaflându-ne în prezența cauzei de înlăturare a caracterului penal al faptei prevăzută de fostul art. 181 C.pen.

Astfel, pericolul social al infracțiunii, stabilit în abstract de legiuitor în momentul incriminării faptei, trebuie să existe și să se verifice prin fiecare faptă săvârșită, pentru a caracteriza fapta respectivă ca infracțiune.

O dată stabilit de legiuitor pericolul social abstract, revine organului judiciar sarcina de a aprecia dacă, în concret, faptele inculpatului prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni, demers în care acesta va ține seama de vătămarea sau periclitarea valorii sociale împotriva căreia este îndreptat actul de conduită ilicit, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce în condițiile concrete ale săvârșirii faptelor și împrejurările comiterii acestora.

Potrivit fostului art. 181 C.pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Instanța reține că la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.

Astfel, analizând criteriile expuse de legiuitor în aprecierea aplicabilității dispozițiilor fostului art. 181 C.pen. în prezentul dosar, instanța a apreciat că faptele reținute în sarcina inculpatului nu pot fi excluse din sfera ilicitului penal, prezentând gradul de pericol social al unor infracțiuni, conform exigențelor legale.

Constatând, așadar, că sunt îndeplinite condițiile cumulativ prevăzute de art. 396 alin. 2 C.proc.pen., respectiv că, dincolo de orice îndoială rezonabilă, faptele reținute în sarcina inculpatului există, constituie infracțiuni sub aspect obiectiv și subiectiv și au fost săvâșite de inculpat, instanța a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată în prezentul dosar prin aplicarea unor pedepse în limitele prevăzute de lege.

Faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată fiind dovedite și reținute de către instanță, a trecut la individualizarea judiciară a acestora în vederea stabilirii unor pedepse concrete, de natură să ducă la finalitatea legii penale.

Instanța a avut în vedere că funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o corectă proporționare a acesteia, care să țină seama și de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se reintegreze în societate.

Având în vedere legea veche stabilită ca fiind mai favorabilă inculpatului din prezentul dosar, după cum s-a stabilit mai sus, pentru stabilirea pedepselor care vor fi aplicate acestuia, instanța a avut în vedere și criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 alin. 1 din vechiul C.pen., respectiv dispozițiile părții generale ale codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Astfel, în contextul elementelor de individualizare prevăzute de fostul art. 72 alin. 1 C.pen., instanța reține, în primul rând, faptul că limitele speciale de pedeapsă stabilite pentru infracțiunea de vătămare corporală, faptă prevăzută de art. 182 alin. 1 din vechiul C.pen., sunt situate între 2 și 7 ani închisoare, pentru infracțiunea de amenințare, faptă prevăzută de art. 193 alin. 1 din vechiul C.pen., sunt situate între 3 luni și 1 an închisoare sau amendă penală, iar pentru infracțiunea de furt între rude, faptă prevăzută de art. 208 alin. 1 raportat la art. 210 din vechiul C.pen., sunt situate între 1 și 12 ani închisoare.

Având în vedere toate criteriile de individualizare mai sus descrise, observând și regimul sancționator al infracțiunii de amenințare, instanța, a ținut cont de toate cele arătate mai sus, a considerat că numai aplicarea pentru inculpat a unei pedepse cu închisoarea poate duce la îndeplinirea scopului legii penale în acest caz.

În demersul de stabilire a cuantumului concret al pedepselor aplicate inculpatului pentru aceste infracțiuni, între limitele speciale mai sus arătate, instanța a ținut seama și de ansamblul celorlalte criterii de individualizare prescrise de textul fostului art. 72 alin. 1 C.pen.

Astfel, pentru aprecierea gradului de pericol social concret al faptelor comise de acesta, instanța s-a raportat la criterii precum modalitatea de săvârșire a faptelor, la gradul de pericol la care au fost expuse valorile sociale ocrotite de lege, la urmările concrete pe care infracțiunile le-au produs sau ar fi putut să le producă, precum și la rezonanța pe care faptele au avut-o în rândul comunității din care infractorul face parte.

S-a avut, de asemenea, în vedere și faptul că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar a acestuia, atașată la dosarul cauzei, dar și atitudinea parțial sinceră adoptată de acesta în cursul urmăririi penale și nesinceră adoptată în cursul judecății.

Punând, așadar, în balanță ansamblul tuturor circumstanțelor de natură a caracteriza fapta și persoana inculpatului, instanța a apreciat că, pentru prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni de către inculpat și formarea unei atitudini corecte a acestuia față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială, o pedeapsă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, o pedeapsă de 4 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare și o pedeapsă de 1 an închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt între rude sunt apte și suficiente să răspundă scopului pedepsei penale.

Instanța a stabilit că numai prin aplicarea acestor pedepse inculpatului, rolul coercitiv și educativ al sancțiunilor va fi atins pentru acesta, pedepsele aplicate având, în același timp, și un puternic rol preventiv în privința acestui gen de fapte antisociale.

Potrivit dispozițiilor art. 33 lit. a din vechiul C.pen. (lege aplicabilă în prezenta speță), faptele inculpatului de vătămare corporală gravă, amenințare și furt între rude constituie un concurs real de infracțiuni, fiind vorba despre săvârșirea a trei infracțiuni de către inculpatul din prezenta cauză, mai înainte de a fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, după cum s-a dezvoltat pe larg mai sus.

Având în vedere pedepsele stabilite mai sus pentru fiecare infracțiune în parte, instanța, în acest caz, a făcut aplicarea prevederilor art. 34 alin. 1 lit. b din vechiul C.pen. (lege aplicabilă în prezentul dosar), referitor la pedeapsa principală în caz de concurs al mai multor infracțiuni atunci când sunt stabilite mai multe pedepse cu închisoarea, pedeapsa cea mai grea putând fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, putându-se aplica un spor de până la 5 ani închisoare.

Astfel, avându-se în vedere dispozițiile art. 34 alin. 1 lit. b din vechiul C.pen. cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen., instanța a contopit pedepsele aplicate prin prezenta sentință penală și va hotărî ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 2 ani închisoare, sporită cu 6 luni închisoare până la 2 ani și 6 luni închisoare, inculpatul urmând, deci, să execute o pedeapsă rezultantă finală de 2 ani și 6 luni închisoare.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a dat eficiență dispozițiilor art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, care prevăd că în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă. Deci, și în acest caz, legea penală mai favorabilă inculpatului din prezentul dosar, în sensul art. 5 alin. 1 C.pen., este vechiul Cod penal și nu actualul Cod penal.

Astfel, față de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului decurgând din cauzele Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii și S. și P. contra României, și având în vedere și Decizia nr. 74/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Recursul în interesul legii referitor la aplicarea dispozițiilor art. 64 lit. a-c din vechiul C.pen., instanța nu a dispus interzicerea acestor drepturi în mod automat, prin efectul legii, ci va aprecia conținutul concret al pedepsei accesorii, în funcție de criteriile stabilite în fostul art. 71 alin. 3 C.pen., ținând-se seama de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, de împrejurările cauzei și de persoana infractorului.

În acest sens, față de aspectele prezentate în cadrul individualizării pedepsei principale și ținând seama de natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, instanța a apreciat că inculpatul este nedemn de a exercita atât dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau funcțiile elective publice precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzute de fostul art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C. pen., urmând a interzice executarea lor pe durata și în condițiile prevăzute de fostul art. 71 alin. 2 C.pen., cu referire la dispozițiile art. 71 alin. 1 din vechiul C.pen. Astfel, instanța a considerat că natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite nu impun privarea inculpatului de dreptul de a alege, prevăzut de art. 64 lit. a teza I din fostul C.pen.

De aceea, având în vedere toate cele de mai sus, în temeiul și în condițiile dispozițiilor art. 71 din vechiul C.pen. raportat la art. 5 alin. 1 C.pen. cu referire la art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, instanța a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b din vechiul C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau funcțiile elective publice precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

Cât privește modalitatea de executare a pedepsei rezultante stabilite prin prezenta sentință penală în sarcina inculpatului, apreciind că scopul educativ și preventiv al pedepsei ce s-a aplicat poate fi atins pentru acesta și fără executarea pedepsei cu închisoarea în regim de detenție, instanța a constatat că în prezenta cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 861 alin. 1 lit. b și c și alin. 2 din vechiul C.pen., referitoare la posibilitatea dispunerii suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Astfel, având în vedere circumstanțele reale și personale ale inculpatului, prejudiciul relativ mic al faptei comise de acesta, atitudinea lui parțial sinceră de recunoaștere a faptelor, instanța ajunge la concluzia că scopul pedepsei poate fi atins pentru acesta și fără executarea pedepsei închisorii în regim de detenție, respectiv fără privarea acestuia de libertate.

Instanța a apreciat și că, pe perioada procesului penal, inculpatul a realizat gravitatea faptelor săvârșite iar funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o justă individualizare judiciară a sancțiunii, cu luarea în considerare a persoanei căreia îi este destinată pedeapsa, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării ei la cerințele socio-etice impuse de societate.

În acest sens, instanța a reținut faptul că inculpatul este cunoscut ca persoană care încearcă să-și câștige existența prin muncă și prezintă perspective de reintegrare socială, putând avea o evoluție comportamentală pozitivă în viitor. Prin urmare, instanța apreciază că introducerea acestuiaa în mediul penitenciar ar fi de natură să îi compromită șansele lui de reinserție socială, fiind de preferat ca acesta să suporte rigorile pedepsei aplicate în societate, pentru a putea fi ajutat să se îndrepte și pentru a se putea implica în activități profesionale. La aprecierea acestor aspecte, instanța are în vedere că perioada prezentului proces penal a fost de natură să atragă atenția inculpatului asupra gravității faptelor săvârșite.

Dar, instanța a considerat că, în raport de persoana inculpatului, vârsta acestuia, starea de sănătate, precum și ecoul produs de faptele săvârșite de acesta, se impune o supraveghere atentă a acestuia de către un organism specializat, care să asigure îndreptarea și reinserția socială a inculpatului.

D. urmare, în baza art. 861 alin. 1 lit. b și c și alin. 2 din vechiul C.pen. cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen., instanța a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante stabilită prin prezenta sentință penală în sarcina inculpatului pe durata unei perioade de 5 ani, ce constituie termen de încercare pentru inculpat, conform art. 862 alin. 1 din vechiul C.pen., și care, potrivit art. 862 alin. 2 raportat la art. 82 alin. 3 din vechiul C.pen., va începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri penale.

În temeiul art. 863 alin. 4 teza I din vechiul C.pen., instanța a încredințat supravegherea inculpatului Serviciului de Probațiune Iași.

În baza art. 863 alin. 1 din vechiul C.pen., instanța a dispus ca, pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună următorelor măsuri de supraveghere, măsuri ce vor fi aduse la îndeplinire și verificate de către Serviciul de Probațiune Iași

să se prezinte ori de câte ori va fi chemat la Serviciul de Probațiune Iași;

să anunțe Serviciul de Probațiune Iași, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea, conform art. 863 alin. 2 din vechiul C.pen.;

să comunice și să justifice Serviciului de Probațiune Iași schimbarea locului de muncă, conform art. 863 alin. 2 din vechiul C.pen.;

să comunice Serviciului de Probațiune Iași informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență, conform art. 863 alin. 2 din vechiul C.pen.

În baza fostului art. 359 alin. 1 și 2 C.proc.pen., instanța a dispus ca, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri penale, să fie comunicată o copie de pe această hotărâre inculpatului, în vederea asigurării respectării de către acesta atât a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege cât și a obligațiilor stabilite în sarcina acestuia prin prezenta sentință penală și care revin inculpatului în baza hotărârii.

În baza fostului art. 360 alin. 4 C.proc.pen., instanța a dispus ca, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri penale, să fie comunicată o copie de pe această hotărâre Serviciului de Probațiune Iași – organ desemnat cu supravegherea inculpatului – în vederea asigurării respectării de către acesta atât a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege cât și a obligațiilor stabilite în sarcina acestuiaa prin prezenta sentință penală și care revin inculpatului în baza hotărârii.

În baza art. 863 alin. 4 teza a II-a din vechiul C.pen., instanța a pus în vedere Serviciului de Probațiune Iași ca, în caz de neîndeplinire de către inculpat a obligațiilor stabilite prin prezenta sentință penală, să sesizeze instanța pentru a se lua măsura revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzută de art. 864 alin. 2 din vechiul C.pen.

În baza fostului art. 359 alin. 1 C.proc.pen., instanța a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 din vechiul C.pen. cu trimitere la art. 83 și 84 din vechiul C.pen., privind revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe parcursul termenului de încercare, în cazul neexecutării obligațiilor civile ori în cazul în care inculpatul nu-și va îndeplini, cu rea credință, măsurile de supraveghere prevăzute de lege sau obligațiile stabilite de instanță.

În baza fostului art. 359 alin. 3 ultima teză C.proc.pen., instanța a adus la cunoștința organului de poliție din localitatea unde domiciliază inculpatul că s-a pronunțat condamnarea acestuia cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Totodată, în baza art. 71 alin. 5 din vechiul C.pen., instanța a suspendat pentru inculpat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale a închisorii sub supraveghere a acestuia.

În ceea ce privește aplicarea pentru inculpat a dispozițiilor art. 109 din noul C.pen (respectiv art. 113 din vechiul C.pen. – lege aplicabilă în prezenta speță), privind instituirea măsurii de siguranță a obligării acestuia la tratament medical, instanța, analizând toate actele medicale depuse de inculpat coroborate cu raportul de expertiză medico-legală psihiatrică efectuat în prezenta cauză, având în vedere toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, a reținut faptul că inculpatul din prezentul dosar din cauza bolii de care suferă prezintă un pericol social pentru societate, astfel că acesta a fost obligat să se prezinte în mod regulat la tratament medical până la însănătoșire.

În evaluarea pericolului social concret pentru societate, analizând înscrisurile medicale, instanța a stabilit că inculpatul prezintă o tulburare de personalitate de tip schizotipal cu decompensări psihotice și se află în tratament.

În acest sens, observând dispozițiile art. 111 alin. 1 din vechiul C.pen. (lege aplicabilă în prezenta speță) referitoare la scopul măsurilor de siguranță, instanța a apreciat că se impune luarea pentru inculpat a unei măsuri de siguranță pentru înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii de către acesta a altor fapte prevăzute de legea penală. Totodată, instanța a stabilit că inculpatul din prezenta cauză a săvârșit trei infracțiuni, fiind, astfel, îndeplinită și condiția legală prevăzută de art. 111 alin. 2 din vechiul C.pen.

De aceea, având în vedere toate considerentele de mai sus, observând și recomandarea cu caracter medical propusă în cuprinsul concluziilor raportului de expertiză medico-legală psihiatrică efectuat în prezenta cauză, precum și faptul că sunt îndeplinite toate condițiile legale pentru a se institui o măsură de siguranță pentru inculpatul din prezenta cauză, instanța, în baza art. 113 din vechiul C.pen. coroborat cu art. 112 lit. a din vechiul C.pen., a luat față de inculpat măsura de siguranță a obligării la tratament medical, acesta fiind obligat să se prezinte în mod regulat la tratament medical până la însănătoșire.

Totodată, în baza fostului art. 429 alin. 2 C.proc.pen., instanța a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 113 alin. 2 din vechiul C.pen., privind posibilitatea dispunerii pentru acesta a măsurii de siguranță a internării medicale în cazul în care inculpatul nu se va prezenta în mod regulat la tratament.

În baza fostului art. 429 alin. 1 C.proc.pen., o copie de pe dispozitivul prezentei sentințe penale și o copie de pe raportul de expertiză medico-legală psihiatrică s-au comunicat Direcției Sanitare Iași.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, în baza art. 397 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 1349 și 1357-1358 C.civ. cu referire la art. 19 alin. 1 și 25 alin. 1 C.proc.pen., instanța a reținut că S. Orășenesc H. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 600 lei, reprezentând costul asistenței medicale acordată persoanei vătămate în perioada spitalizării, în timp ce persoana vătămată C. M. nu s-a constituit parte civilă în prezentul proces penal.

Cât privește acțiunea civilă formulată de către partea civilă S. Orășenesc H., instanța reține faptul că aceasta și-a dovedit pretențiile civile, conform actelor depuse la dosarul cauzei. Prin urmare, constatând îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, în baza art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 și art. 397 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 1349 și 1357-1358 C.civ. cu referire la art. 19 alin. 1 și 25 alin. 1 C.proc.pen., instanța a admis în totalitate cererea de despăgubiri formulată de către partea civilă S. Orășenesc H. și a obligat pe inculpat să plătească acesteia suma de 600 lei, reprezentând costul asistenței medicale acordată persoanei vătămate în perioada spitalizării, la care se adaugă taxa oficială de scont practicată de B.N.R. până la achitarea prejudiciului, conform art. 3 alin. 3 din O.G. nr. 9/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, în baza art. 404 alin. 4 lit. e C.proc.pen. cu referire la art. 398 C.proc.pen. și art. 276 alin. 1 C.proc.pen., instanța a luat act de faptul că nici partea civilă S. Orășenesc H. și nici persoana vătămată C. M. nu au solicitat cheltuieli judiciare în cadrul prezentului proces penal.

Cât privește cheltuielile judiciare avansate de stat și ocazionate de acest proces penal, observând soluția de condamnare în prezentul dosar, în baza art. 404 alin. 4 lit. e C.proc.pen. cu referire la art. 398 și art. 274 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 272 alin. 1 C.proc.pen., instanța a obligat pe inculpat să plătească statului suma de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 500 lei reprezintă cheltuielile judiciare din timpul urmăririi penale, iar suma de 300 lei reprezintă cheltuielile judiciare din timpul fazei judecății. În această ordine de idei, instanța a reținut că în timpul judecății acest inculpat a beneficiat de serviciile unui apărător din oficiu.

Totodată, în baza art. 272 alin. 2 teza I C.proc.pen., suma de 200 lei, reprezentând, conform delegației atașate, onorariul avocatului din oficiu pentru inculpat, respectiv 200 lei pentru avocat A. V. în timpul judecății, va fi avansată inițial din fondurile speciale ale Ministerului Justiției, sumă de bani care, în baza art. 274 alin. 1 teza finală C.proc.pen., va rămâne în sarcina statului.

Hotărârea primei instanțe a fost apelată de inculpatul C. C..

Prin apelul declarat, inculpatul a criticat soluția de condamnare dispusă de prima instanță, susținând că este nevinovat, acuzațiile persoanei vătămate sunt nefondate întrucât el a cumpărat materialele de construcție, nu a lovit-o și nu a comis infracțiunile reținute în sarcina sa.

Considerând că în mod greșit a fost antrenată răspunderea sa penală, pe baza unor declarații mincinoase ale martorilor audiați în cauză, inculpatul a solicitat a se dispune achitarea sa.

Analizând sentința penală apelată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, atât prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, în raport de prevederile art. 417 alin. 2 Cod procedură penală, C. constată următoarele:

Fiind investită cu soluționarea cauzei, instanța de fond a administrat toate probele necesare aflării adevărului și a făcut o analiză amănunțită a întregului probatoriu, expunând elementele de fapt și de drept pe care și-a întemeiat soluția de condamnare a inculpatului C. C..

Instanța de fond a expus activitatea infracțională desfășurată de inculpat, precum și mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale și nemijlocit ce au confirmat situația de fapt reținută în actul de sesizare.

Plângerea și declarațiile persoanei vătămate C. M., actele medico-legale emise de IML Iași, procesul verbal de cercetare la fața locului și planșele foto, declarațiile martorilor C. C., C. A., P. E., T. P., I. E., H. R., S. E., S. A., S. V., A. M., A. Pardaian I., F. C., T. C., T. G., A. I., A. C., raportul de expertiză medico-legală psihiatrică privind pe inculpatul C. C. și declarația din faza de urmărire penală dată de inculpatul C. C., prin care recunoaște comiterea agresiunii fizice și sustragerea bunurilor, dovedesc existența faptelor și vinovăția inculpatului în comiterea lor.

Mijloacele de probă sus –menționate au fost administrate cu respectarea normelor procesual penale și au fost evaluate în mod corespunzător din punctul de vedere al forței probante, instanța de fond concluzionând că acest ansamblu probator a răsturnat prezumția de nevinovăție ce a operat în favoarea inculpatului.

Probatoriul menționat a fost corect interpretat și coroborat de prima instanță, având în vedere toate împrejurările și datele ce conduc la o reală stabilire a situației de fapt și a activității infracționale desfășurată de inculpat.

Instanța de fond a verificat probatoriul administrat în cauză prin prisma apărărilor inculpatului, argumentându-și soluția de înlăturare a acestora, prin expunerea argumentelor ce au fundamentat opinia.

Astfel, în mod corect au fost înlăturate în raport de situația de fapt relevată de probe, apărările inculpatului ce a negat comiterea faptelor, prin declarația dată în cursul cercetării judecătorești, precum și declarațiile martorilor C. C. și Hriscu M..

Prin apelul declarat, inculpatul C. C. a reiterat apărările invocate în fața primei instanțe și a susținut că nu poate fi antrenată răspunderea sa penală, apărări infirmate de probatoriul administrat în cauză ce atestă săvârșirea faptelor de către inculpat.

Față de materialul probator administrat și elementele evidențiate în urma analizării acestuia, în mod justificat instanța de fond a reținut că acestea contrazic apărările inculpatului și că sunt întrunite condițiile legale pentru răspunderea penală a inculpatului C. C. pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. 1 Cod penal din 1969, de amenințare prev. de art. 193 Cod penal din 1969 și de furt între rude prev. de art. 208 alin. 1 raportat la art. 210 Cod penal din 1969,comise în condițiile concursului real de infracțiuni prev. de art. 33 lit. a Cod penal din 1969, constând în aceea că la data de 2.04.2012 a îmbrâncit pe persoana vătămată C. M., faptă în urma căreia aceasta a căzut pe mâna dreaptă și a prezentat fisură de os scafoid și epifiză distală metacarpian III dreapta, leziuni ce au necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale de 65-70 zile, la data de 11.08.2012, a adresat amenințări cu acte de violență în mod indirect persoanei vătămate C. M., amenințări care au ajuns la cunoștința acesteia prin intermediul martorilor S. I. și S. V., acte ce au fost de natură a o alarma pe persoana vătămată, căreia i s-a produs o puternică stare de temere, persoana vătămată încuindu-se în imobil, iar, în cursul lunii septembrie 2012 a sustras bunuri care aparțineau persoanei vătămate C. M.- 18 coli de azbociment, o ușă și o cantitate de struguri, bunuri pe care le-a vândut și care sunt în valoare de 1600 lei.

În acest context, C. constată ca nefondate criticile formulate de inculpatul-apelant în sensul pronunțării unei soluții greșite de condamnare și ca lipsite de suport probator susținerile sale privind caracterul mincinos al declarațiilor martorilor audiați în cauză.

Verificând succesiunea de legi în timp, prima instanță a dat eficiență principiului aplicării legii penale mai favorabile, conform art.5 Cod penal și a reținut corect, în raport cu limitele de pedeapsă prevăzute, criteriile generale de individualizare a pedepsei, circumstanțele agravante, tratamentul juridic al acestor circumstanțe și regulile de sancționare a concursului de infracțiuni, că vechiul cod penal îi creează inculpatului o situație mai avantajoasă.

Stabilind pedepse în cuantum egal cu minimul special prevăzut de textele sancționatorii pentru infracțiunile de vătămare corporală gravă și de furt între rude, respectiv în cuantum orientat spre acest minim, în cazul infracțiunii de amenințare, prima instanță a avut în vedere într-o măsură suficientă atât pericolul social concret al faptelor, pus în evidență de împrejurările și urmările produse, cât și circumstanțele personale ale inculpatului, nu numai a celor legate de comportamentul procesual, cât și a celor care vizează strict persoana sa.

Cuantumul pedepselor aplicate pentru faptele comise este corespunzător proporționat față de limitele de pedeapsă, de împrejurările, modalitatea și mijloacele de săvârșire a faptelor comise împotriva mamei sale, C. M., urmările cauzate persoanei vătămate ce a necesitat 65-70 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, valoarea prejudiciului cauzat prin comiterea acțiunii de sustragere a bunurilor, precum și de datele inculpatului- atitudinea procesuală oscilantă adoptată, împrejurarea că nu este la primul conflict cu legea penală, starea de sănătate atestată de raportul de expertiză medico-legală psihiatrică efectuat în cauză, circumstanțele reale ce indică un pericol social sporit al faptelor săvârșite fiind examinate în coroborare cu circumstanțele personale ale inculpatului, operațiune realizată în mod corespunzător de prima instanță.

Sub aspectul modalității de executare a pedepsei, în urma examinării datelor privitoare la fapte, dar și a circumstanțelor personale ale inculpatului, C. apreciază că modalitatea de executare stabilită de prima instanță corespunde realizării scopului pedepsei, scop ce poate fi atins prin suspendarea sub supraveghere a executării conform art. 861 Cod penal din 1969.

În soluționarea laturii civile, prima instanță, pe baza probelor administrate, a stabilit în mod corect asupra limitelor în care trebuie angajată răspunderea civilă delictuală a inculpatului pentru plata despăgubirilor civile solicitate de partea civilă S. Orășenesc H..

Pentru considerentele expuse anterior, criticile formulate de inculpat fiind neîntemeiate, legalitatea și temeinicia sentinței apelate fiind verificate și neexistând vreun motiv de desființare, în baza art.421 pct.1 lit. b Cod procedură penală C. va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul C. C. împotriva Sentinței penale nr. 57 din 30 aprilie 2015 a Judecătoriei Hîrlău, ce va fi menținută.

Potrivit art.275 alin.2 Cod procedură penală va fi obligat apelantul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care a fost inclus onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, ce va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul C. C. împotriva Sentinței penale nr. 57 din 30 aprilie 2015 a Judecătoriei Hîrlău, pe care o menține.

Obligă inculpatul-apelant să plătească statului suma de 300 lei, cheltuieli judiciare, în care a fost inclus onorariul de 200 lei pentru apărătorul desemnat din oficiu ce va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției .

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 1.07. 2015.

Președinte,Judecător,

G. S. D. D.

Grefier,

G. A.

Red. D.D.

Tehnored. G.A. – 6 ex. la 14 Iulie 2015

Judecătoria Hîrlău – judecător C. M. P.

← Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013....

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

    Comentarii despre Vătămarea corporală. Art.194 NCP. Sentința nr. 57/2015. Curtea de Apel IAŞI