Omor. Art.188 NCP. Decizia nr. 12/2016. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 12/2016 pronunțată de Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ la data de 15-01-2016 în dosarul nr. 12/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU M.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ Nr. 12/A
Ședința publică din 15 ianuarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE I. C. B.
Judecător M.-R. C.
Grefier K. P.
Pe rol pronunțarea asupra apelului declarat de către partea civilă L. L., împotriva sentinței penale nr. 85 din 30 martie 2015, pronunțată de către Tribunalul M., în dosarul nr._, privind pe inculpatul M. F. L..
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților, precum și a reprezentantei Ministerului Public, doamna procuror V. O. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg. M..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților au fost consemnate în încheierea din 06 ianuarie 2016, când s-a amânat pronunțarea pentru 15 ianuarie 2016, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra prezentului apel:
La data de 30.03.2015, Tribunalul M. a pronunța sentința penală nr.85, prin care: în baza art. 397 alin.1 Cod procedură penală, coroborat cu art. 19 alin.5 Cod procedură penală, a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă L. L. și a obligat pe inculpat să-i plătească acesteia suma de 12.000 lei (douasprezecemiilei), cu titlu de daune morale.
În baza art. 19 alin.5 Cod procedură penală, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea civilă a aceleiași părți civile, având ca obiect obligarea inculpatului la plata unei rente viagere, în cuantum de 300 Euro, lunar, cu titlu de daune materiale și potrivit prevederilor art.274 alin.1 Cod procedură penală, a obligat inculpatul la plata sumei de 20 lei, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză.
În baza art.276 alin.1 Cod procedură penală, a mai obligat inculpatul la plata sumei de 787 lei către partea civilă L. L., reprezentând cheltuielile judiciare făcute de acesta (cost expertiză – 187 lei și onorariu avocațial – 600 lei).
Instanța de fond a reținut, în cauza pendite, prin care s-a soluționat latura civilă a cauzei în care M. F. L. a avut calitatea de inculpat că, prin sentința penală nr.318/2014 a Tribunalului M., acesta (inculpatul menționat) a fost condamnat la: pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor, rămas în forma tentativei, prev. de art. 32 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 188 Cod penal, cu reținerea art. 75 alin. 1 Cod penal și aplicarea art. 76 alin.1 Cod penal.
În baza art. 404 alin. 4 lit. a Cod de procedură penală, s-a dedus din pedeapsă, durata arestării preventive din data de 6 iulie 2014 până la data de 4 august 2014 inclusiv și durata arestului la domiciliu de la data de 4 august 2014 până la zi.
În baza art. 91 alin.1 Cod penal, s-a suspendat, sub supraveghere, executarea pedepsei pe durata termenului de supraveghere de 3 ani, stabilit în baza art. 92 alin. 1 Cod penal și potrivit art. 93 alin.1 și 2 lit.b Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatului i s-au impus să respecte următoarele măsuri de supraveghere și să execute următoarele obligații:
- să se prezinte la Serviciul de Probațiune M., la datele fixate de acesta;
-să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
-să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 (cinci) zile;
-să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență;
-să frecventeze un program de consiliere adaptat nevoilor sale, derulat de Serviciul de Probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat presta o muncă neremunerată, pe o perioadă de 70 de zile, în cadrul sau în beneficiul Primăriei comunei S. de M. și conform art.404 alin. 2 Cod procedură penală, i s-au pus în vedere inculpatului prevederile art. 96 Cod penal, privind consecințele nerespectării, cu rea credință, pe perioada termenului de supraveghere, a măsurilor și obligațiilor stabilite de instanță precum și consecințele săvârșirii de noi infracțiuni, respectiv revocarea suspendării și executarea pedepsei.
În baza art. 399 alin. 10 Cod procedură penală, s-a revocat măsura preventivă a arestului la domiciliu dispusă în cauză față de inculpatul M. F. L..
În baza art. 112 alin.1 lit.b Cod procedură penală, s-a confiscat de la inculpat cuțitul cu lamă de inox de 20 cm, înscris la poziția nr.9/2014 din Registrul de valori și corpuri delicte al Tribunalului M..
În baza art.397 alin.1 Cod procedură penală coroborat cu art.19 alin.1, art. 20, art. 25 Cod procedură penală, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență M. și a fost obligat inculpatul M. F. L. să plătească acesteia suma de 3.860, 91 lei (reprezentând cheltuielile de spitalizare pentru partea vătămată L. L.) și dobânda legală aferentă acestei sume, începând cu data externării, respectiv 15 iulie 2014 și până la data plății efective.
De asemenea, s-a dispus în baza art. 7 alin.1 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de la inculpat de probe biologice în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.
În baza art. 274 alin.1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 300 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză (150 lei pentru faza de urmărire penală și 150 lei pentru faza de judecată).
Întrucât inculpatul a contestat cuantumul pretențiilor formulate de partea civilă L. L., iar partea civilă prin apărător a dorit să propună probe, în dovedirea pretențiilor, s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la latura civilă, în temeiul dispozițiilor art. 26 din Codul de procedură penală, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului M. la data de 14 noiembrie 2014, sub nr. de dosar_, reținându-se că partea vătămată L. L. s-a constituit parte civilă în cauză solicitând obligarea inculpatului la plata următoarelor sume:
- 100.000 lei cu titlu de daune morale;
- 300 Euro lunar rentă viageră, cu titlu de daune morale,
(memoriul aflat la filele 7- 10 dosar).
În privința solicitării daunelor morale, partea vătămată a arătat că cerințele legii impuneau ca persoana care a comis o faptă ilicită să repare, integral, toate prejudiciile ce au rezultat din săvârșirea acestora, indiferent de caracterul lor, fără a distinge în raport cu caracterul material sau moral al acestuia, ceea ce însemna că trebuia să repare atât prejudiciile materiale, cât și cele morale, cauzate prin fapte ilicite.
S-a mai arătat că, potrivit art. 58 Cod civil, orice persoană are dreptul la viață, sănătate, la integritate fizică și psihică, iar potrivit art. 61 alin. 1 Cod civil, viața, sănătate și integritatea fizică și psihică a oricărei persoane erau garantate și ocrotite în mod egal de lege.
S-a mai arătat că era vorba de repararea unui prejudiciu corporal, care rezultă din atingerea adusă sănătății și integrității corporale a părții vătămate, constând în dureri și suferințe psihice și fizice cauzate de acțiunea inculpatului și, ulterior, de spitalizare și intervenții chirurgicale ce au urmat (pretium doloris), precum și prejudiciul agrement, constând în restrângerea posibilităților de a se bucura de satisfacțiile și plăcerile normale ale vieții, având în vedere infirmitatea cauzată.
Cu privire la renta viageră în sumă de 300 euro/lunar, s-a menționat că, în urma leziunilor traumatice ce au generat internare și intervenție chirurgicală, concretizat, în final, într-o infirmitate fizică permanentă, partea vătămată chiar dacă ar putea realiza venituri, trebuia să depună un efort suplimentar, ori o sporire a intensității acestuia, de natură a grăbi procesul epuizării fizice.
Analizând acțiunea civilă formulată de partea civilă L. L., în lumina actelor și lucrărilor dosarului (acte reprezentate de expertizele medico-legale și avizele acestor expertize întocmite în cauză) și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța a apreciat că doar o parte a acțiunii astfel exercitate era întemeiată.
Referitor la solicitarea de obligare a inculpatului la plata unei rente viagere, în cuantum de 300 Euro lunar (justificată de existența unei infirmități fizice permanente, de necesitatea depunerii unui efort suplimentar pentru obținerea de venituri, efort de natură a spori procesul epuizării psihice), instanța a constatat că expertiza medico – legală, efectuată și avizată de Comisia de avizare și Control a actelor medico – legale din cadrul IML Târgu M., nu a confirmat susținerile părții civile, deoarece raportat la ocupația actuală a părții civile nu exista o diminuare sau o reducere a capacității de muncă a acestuia.
Instituția medico-legală, abilitată să efectueze astfel de expertize, a mai reținut în lucrarea întocmită că nu era necesară urmarea unui regim alimentar special, de către partea civilă, recomandându-se evitarea eforturilor fizice mari pe o perioadă de 6 luni, evitarea frigului, și efectuarea vaccinului antipneumococic și antigripal anual.
În acest context, s-a reținut că nu erau întemeiate susținerile părții civile privind necesitatea depunerii unui efort deosebit, (ca timp și intensitate) pentru realizarea unor venituri sau a urmării unui regim alimentar sau tratament special, care să necesite costuri suplimentare, de natură a justifica obținerea unor sume cu titlu de rentă viageră.
D. fiind cele anterior reținute, instanța a respins, ca neîntemeiată, acțiunea civilă a aceleiași părți civile având ca obiect obligarea inculpatului la plata unei rente viagere, în cuantum de 300 Euro, lunar, cu titlu de daune materiale.
Legat de daunele morale, instanța nu a contestat faptul că prin fapta inculpatului, partea civilă a suferit o atingere adusă sănătății și integrității corporale, constând în dureri, suferințe fizice și psihice, cauzate de acțiunea inculpatului și ulterior de spitalizare, intervenții chirurgicale.
În această situație, deși termenul de specialitate era „pretium doloris”, instanța nu a fost chemată să cuantifice durerea, suferința încercată de partea vătămată, ci să stabilească o sumă de bani care să fie de natură, să aline experiența negativă la care a fost supus această parte vătămată, în raport însă la condițiile concrete în care această experiență negativă s-a produs și a avut loc.
În acest context, s-a apreciat că inculpatul a săvârșit infracțiunea în stare de provocare, (fiind reținute prevederile art. 75 alin. 1 lit. a Cod penal), conflictul fiind inițiat de partea vătămată L. L., acesta fiind primul care s-a manifestat agresiv și l-a lovit pe inculpat, cu pumnul și picioarele, continuând să-l lovească cu piciorul, chiar și după ce acesta a căzut, în urma primei lovituri.
Astfel s-a indicat și în hotărârea dată în dezlegarea laturii penale, inculpatul a suferit în copilărie o traumă majoră, fiind abuzat sexual, în repetate rânduri de către concubinul mamei sale, numitul Panga I., acesta din urmă fiind condamnat la pedeapsa de 7 ani și 7 luni închisoare, prin sentința penală nr. 4305/2004 pronunțată în dosarul nr. 2061/2004 al Judecătoriei Tg.M..
Abuzurile sexuale la care acesta a fost supus au avut loc în încăperea în care dormea și sora inculpatului, prietena victimei L. L..
Chiar și după trecerea unei perioade semnificative de timp, inculpatul a fost și era profund marcat psihic, de abuzurile la care a fost supus, în referatul de evaluare arătându-se faptul că, cu ocazia intervievării acesta, a preferat să nu relateze nimic legat de evenimentele și traumele suferite, acest aspect coroborat cu limbajul non-verbal (prin evitarea contactului vizual și mimică) indicând „persistența traumei în câmpul conștiinței acestuia”.
Raportat la cele mai sus relatate, devenise evident că inculpatul avea o atitudine specială de temere sau rezervă, față de aspecte ce țin de viața sexuală și nu era de acord cu relația dintre sora sa și victima L. L., încercând să o protejeze pe aceasta, de componenta sexuală a relației.
Tot din referatul de evaluare a rezultat că de-a lungul timpul, inculpatul a fost cel care și-a asumat responsabilitățile materiale, legate de îngrijirea fraților și surorilor sale.
Această grijă de natură paternă, manifestată față de sora sa, la care s-au adăugat abuzurile sexuale suferite în copilărie, respectiv în adolescență, la care a fost martoră și sora sa, care dormea în aceeași cameră, explica comportamentul protector al inculpatului și intenția sa de a-și apăra sora de trăirea unor experiențe sexuale, pe care inculpatul nu putea să le perceapă decât denaturat, prin prisma traumelor suferite.
Acest patern comportament explica atitudinea inculpatului față de victimă, faptul că nu era de acord cu relația dintre acesta și sora sa, această atitudine fiind evident generatoare de conflict.
S-a stabilit că, în afara conflictului verbal, inculpatul nu a inițiat vreo altă manifestare necorespunzătoare, iar cel care a avut inițiativa și a determinat trecerea din sfera agresiunii verbale, în sfera agresiunii fizice, a fost chiar victima – parte civilă L. L..
În aceste condiții devenea evident că culpa pentru producerea rezultatului (leziunile cauzate părții vătămate, suferința fizică și psihică a acestuia) nu aparținea în mod exclusiv, inculpatului, fiind în prezența unei culpe concurente.
Constatându-se că erau îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale (existența prejudiciului, a faptei ilicite, a vinovăției și a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu), însă în nex-ul cauzal (fie că se îmbrățișa teoria condiției „sine qua non”, fie sistemul cauzalității necesare) la producerea rezultatului a contribuit însăși fapta victimei (a părții vătămate), care a inițiat conflictul.
Fără acțiunea agresivă a părții vătămate, nu ar fi existat răspunsul inculpatului și, prin urmare, nici leziunile traumatice ale victimei (părții vătămate), astfel încât fapta victimei însăși, a precedat efectul și l-a provocat în mod necesar.
În aceste condiții, fiind în prezența culpei concurente a victimei, repararea integrală a prejudiciului doar de către inculpat nu a fost apreciată ca justificată, reținându-se în acest sens și opinia unor reputați teoreticieni ai dreptului (C. S., C. B., D. Civil. Teoria generală a obligațiilor Ediția a IX-a, revizuită și adăugită, pag 206).
Nemulțumită de această soluție pronunțată în cauză partea civilă L. L. a promovat, cu stricta respectare a disp.art.410 Cod procedură penală, apel, solicitând ca, în urma admiterii căii de atac și a reformării parțiale a hotărârii judecătorești criticate, rejudecându-se cauza, să se procedeze la admiterea acțiunii civile inițial exercitate. Criticându-se netemeinicia sentinței penale astfel pronunțate, s-a susținut că prin fapta antisocială comisă de inculpat, i s-au produs prejudicii materiale și morale într-un cuantum mai mare decât cel reținut de instanța de fond. S-a învederat că legea impune ca persoana care a comis o faptă ilicită să repare, integral, prejudiciile rezultate din săvârșirea acesteia, indiferent de caracterul lor, nedistingându-se între caracterul moral sau material al lor. Evocându-se disp.art.58 și 61 din Codul civil s-a arătat că în ipoteza răspunderii civile patrimoniale determinarea întinderii prejudiciului material se realizează mult mai ușor, decât în cazul răspunderii civile nepatrimoniale pentru daune morale, unde prejudiciul fiind material, nu este susceptibil de a fi evaluat în bani. Sistemul de drept românesc neprevăzând criterii pentru stabilirea cuantumului prejudiciului moral, încercat de o persoană, plasează judecătorului această sarcină; lui (judecătorului) revenindu-i sarcina de a stabili o anumită sumă globală (prin aprecierea consecințelor încercate de victimă), de natură a compensa prejudiciul moral încercat. Compensația materială astfel determinată trebuie să fie echitabilă și proporțională cu întinderea pagubei suferite.
În cauza soluționată, prin pronunțarea hotărârii atacate, s-a tratat repararea unui prejudiciu material, fizic, care a rezultat din atingerea adusă sănătății și integrității corporale a părții vătămate, constând în dureri și suferințe fizice și psihice, cauzate de acțiunea inculpatului și, ulterior, de spitalizare și intervenții chirurgicale ce au urmat (pretium doloris), precum și prejudiciul de agrement, constând în restrângerea posibilităților de a se bucura de satisfacțiile și plăcerile normale ale vieții, având în vedere infirmitatea cauzată. Dauna morală era reprezentată de atingerea valorilor care defineau personalitatea umană, valori care se refereau la existența fizică a omului, sensibilitatea fizică și psihică, viața, sănătatea și alte valori similare. Or, față de ea toate acestea au suferit o atingere gravă, lucru care trebuia luat în considerare de către instanța de judecată, urmând ca suma ce se impunea a-i fi acordată să fie proporțională cu prejudiciul moral suferit.
Suma de_ lei cu titlu de daune morale se a aprecia a fi aproape nesemnificativă în raport de gravitatea faptei, având în vedere și faptul că victima a fost nevoită să renunțe la locul său de muncă, unde realiza venituri, iar suma de_ lei nu acoperea nici măcar aceste venituri, începând de la data săvârșirii infracțiunii.
Din actele cauzei rezulta că a suferit leziuni traumatice ce au generat internare și intervenție chirurgicală, concretizat, în final, într-o infirmitate fizică permanentă.
Analizând apelul astfel declarat cu stricta respectare a dispart.412, 416-419 Cod procedură penală se constată că acesta are caracter nefondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Partea vătămată, constituită parte civilă în cauză, s-a arătat total nemulțumită de cuantumul despăgubirilor morale ce i-au fost acordate, învederând faptul că, de la pronunțarea sentinței penale criticate și până la prima înfățișare în apel, a suferit o nouă internare, la Secția de hematologie – Spitalul Clinic Județean M..
S-a susținut de către această parte, prin apărătorul său ales că în urma activității ilicite a inculpatului, starea sa de sănătate a fost serios afectată, fapt reflectat în repetatele sale internări, supunerea sa unor intervenții chirurgicale și unor tratamente îndelungate și costisitoare. Partea civilă a mai arătat că, în urma pierderii splinei, este nevoită să facă un efort suplimentar la locul de muncă, pentru îndeplinirea atribuțiilor ce-i revin.
Pentru justa soluționare a cauzei, date fiind motivele de apel invocate, această instanță de control judiciar a dispus efectuarea unei noi expertize medico-legale a stării de sănătate a părții civile, expertiza întocmită în acest sens (inclusiv avizul Comisiei de Avizare și Control a Actelor Medico-legale) aflându-se la filele 21-25 din dosarul acestei Curți de Apel.
De reținut faptul că partea civilă a suferit o vătămare gravă a integrității sale fizice, ca urmare a conduitei ilicite manifestate de către inculpat, în prima decadă a lunii iulie a anului 2014. Pentru fapta comisă de inculpatul M. F. L. împotriva apelantului, fapta săvârșită datorită provocării venite din partea victimei, acesta a fost condamnat, în mod definitiv, la pedeapsa închisorii în cuantum de 2 ani și 6 luni închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale astfel aplicate. Încadrarea juridică a faptei comise de inculpatul intimat asupra părții civile apelante a fost cea prevăzută de disp.art.32 alin.1 rap.la art.188 Cod penal cu reținerea art.75 alin.1 Cod penal.
Inculpatul intimat M. F. L. nu are culpă exclusivă în producerea degradării stării de sănătate a părții civile, deoarece nefericitul incident, petrecut în data de 05.07.2014, a fost generat de conduita provocatoare a apelantului. Probele științifice administrate în cauză au demonstrat că partea civilă apelantă, nu prezintă o diminuare sau reducere a capacității de muncă, raportat la ocupația sa actuală (student), dată fiind infirmitatea suferită prin pierderea splinei (organ pierdut în urma conflictului spontan avut cu inculpatul în data de 05.07.2014).
La determinarea cuantumului prejudiciului moral încercat de partea civilă L. L. au fost just evaluate circumstanțele reale, în care s-a petrecut evenimentul violent dintre victimă și intimat (victima fiind cea care a generat conflictul), natura valorii sociale vătămate prin conduita culpabilă a inculpatului, (viața și integritatea fizică a persoanei), împrejurarea că, imediat după violentarea sa partea civilă a beneficiat de servicii medicale de urgență, în urma cărora viața sa, a fost salvată, că starea sa, actuală, de sănătate presupune ca aceasta (partea civilă) să deruleze aceleași proceduri uzuale ca orice persoană fizică, ce nu și-a pierdut splina, pentru păstrarea unei mulțumitoare stări de integritate fizică și psihică. Partea civilă, ca orice om normal, trebuie să urmeze un regim alimentar de fortificare a organismului în sezonul rece, trebuie să-și dozeze, în mod corespunzător, eforturile la efectuarea diferitelor activități fizice, demersuri care, așa cum s-a mai arătat, trebuie realizate de orice persoană.
Pentru prejudiciul moral pe care l-a încercat, ca urmare a conduitei ilicite venite din partea inculpatului, i s-a acordat o sumă de bani îndestulătoare, de natură a acoperi suferințele fizice și psihice încercate de acesta, atât în perioada spitalizării, cât și în perioada ulterioară. Suma de bani acordată cu titlu de daune morale părții civile, de către instanța de fond, este de natură a acoperi prejudiciul nepatrimonial încercat de aceasta: în speță respectându-se pe deplin atât disp.art.1357, 1381, 1385 și 1387 Cod civil, dar și practica conturată în spețe similare la nivelul instanțelor de judecată din raza de competentă a acestei Curți de Apel (se au în vedere aici soluțiile expuse în deciziile penale nr.13/A/15.01.2016, nr.609/A/01.12.2015, nr.472/A/19.10.2015). Suma de bani acordată apelantului este de natură să nu constituie o îmbogățire fără just temei a acestuia, ea asigurând acoperirea durerilor resimțite pe parcursul spitalizării sale, disconfortul încercat de acesta în perioada de recuperare, faptul că, pe parcursul zilelor de îngrijiri medicale, a fost lipsit de normala derulare a relațiilor sociale ce le desfășura anterior datei de 05.07.2014. În mod corect a dispus instanța de fond respingerea petitului de acordare a unei rente viagere, în cuantum de 300 euro lunar, deoarece, pe de o parte, în cauză nu s-a demonstrat că apelantul are diminuat, în vreo măsură capacitatea sa de muncă, iar pe de altă parte aceasta nu a demonstrat în vreun fel că anterior vătămării sale, realiza venituri lunare măcar egale cu dublul sumei pretinse cu titlu de rentă viageră. Deoarece se constată că hotărârea judecătorească apelată se caracterizează prin legalitate și temeinicie, urmează ca potrivit disp.art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală să fie respins ca nefondat, apelul promovat de către partea civilă L. L. împotriva sentinței penale nr. 85/30 martie 2015 a Tribunalului M..
Dată fiind evidenta culpă procesuală exclusivă a părții civile apelante, față de aceasta devin incidente disp.art.275 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat, apelul promovat împotriva sentinței penale nr. 85/30 martie 2015 a Tribunalului M. de către partea civilă L. L. (CNP_, domiciliat în ., ., jud. M.).
Obligă partea civilă apelantă să achite statului, cu titlu de cheltuieli judiciare suma de 300 lei RON.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 15 ianuarie 2016.
Președinte, Judecător,
I. C. B. M.-R. C.
Grefier,
K. P.
Red.MRC/20.01.2016
Thnred./CC/3 exp./ 25.01.2016
Jd.fd. A.D.R.
| Agresiunea sexuală. Art.219 NCP. Decizia nr. 43/2016. Curtea de... → |
|---|
