Mandat european de arestare. Sentința nr. 22/2016. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Sentința nr. 22/2016 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 24-01-2016 în dosarul nr. 22/2016

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ NR. 22/PI

Ședința publică din data de 24 ianuarie 2016

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: A. N.

GREFIER: C. I.

Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara - este reprezentat de procuror Trion M. - V..

Pe rol se află propunerea de arestare provizorie în vederea predării a persoanei solicitate Z. A. F., formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în baza mandatului european de arestare nr. 447/13 – IAA-5/14, emis de către de P. de pe lângă Procuratura Roi de Mons, Divizia Mons – Belgia pe numele persoanei solicitate.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă persoana solicitată Z. A. F., în stare de reținere, asistată de avocat din oficiu B. B., cu delegație la dosarul cauzei.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța constată că s-a comunicat persoanei solicitate o copie de pe mandatul european de arestare emis pe numele acesteia, tradus în limba română. La propunerea de arestare au fost anexate următoarele documente: mesajul SIRENE – solicitarea dării în urmărire națională, mandatul european de arestare în limba franceză și traducerea acestuia în limba română, procesul verbal de depistare și procesul verbal de identificare, declarația persoanei urmărite, ordonanța de reținere, copia actului de identitate, procesul verbal de înștiințare.

Se aduce la cunoștință persoanei solicitate conținutul mandatului european de arestare, a propunerii de arestare formulată de procuror, drepturile prevăzute de Legea nr. 302/2004, precum și drepturile conferite de regula specialității, se audiază persoana solicitată, fiind întocmit un proces-verbal în baza declarației date.

Instanța pune în discuția părților propunerea de arestare și predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare din Belgia.

Procurorul solicită admiterea cererii formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara arestarea persoanei solicitate și punerea în executare a mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare din Belgia.

Avocatul din oficiu al persoanei solicitate lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.

Persoana solicitată Z. A. F., arată că este de acord să fie predată autorităților judiciare belgiene.

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin propunerea formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara la data de 24.01.2016 înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la aceeași dată, sub nr. de dosar_, s-a solicitat, în temeiul art. 102 și 103 din Legea nr. 302/2004 rep. și modif. privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, arestarea pe o perioadă de 30 de zile în vederea predării în Belgia a persoanei urmărite internațională Z. A. F..

Din adresa nr._/SIRENE/GC transmisă de SIRENE România rezultă că pe numele persoanei Z. A. F., Biroul SIRENE Național din Belgia a introdus o semnalare, solicitându- se arestarea acesteia în vederea predării către autoritățile judiciare ale statului semnalant arătat.

Persoana solicitată s-a predat organelor de poliție din cadrul IPJ A. la data de 2.01.2015 cunoscând că pe numele său există o semnalare a Biroului SIRENE Franța.

La propunerea de arestare au fost anexate următoarele documente: mesajul SIRENE – solicitarea dării în urmărire națională, mandatul european de arestare în limba franceză și traducerea acestuia în limba română, procesul verbal de depistare și procesul verbal de identificare, declarația persoanei urmărite, ordonanța de reținere, copia actului de identitate, procesul verbal de înștiințare.

Analizând materialul probator aflat la dosarul cauzei, instanța constată că pe numele persoanei solicitate Z. A. F., a fost emis mandatul european de arestare nr. 447/13 – IAA-5/14, de către de P. de pe lângă Procuratura Roi de Mons, Divizia Mons – Belgia, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt și fraude informatice în cadrul unei asociații de răufăcători care atacau persoanele vârstnice, prevăzute de art. 461, 463 aliniat1, 465 și art. 504 paragraf 1 din Codul penal belgian.

Starea de fapt reținută în cuprinsul mandatului european de arestare este următoarea:

„Este vorba, pe de o parte, de cazuri de furturi simple, fie infracțiuni de sustragere frauduloasă de bunuri aparținând altora; în acest caz, bunurile furate sunt portofolii sau cartele bancare și pe de altă parte, fapte de fraudă informatică, prin utilizarea frauduloasă a datelor înscrise pe cartelele bancare furate, în scopul sustragerii de bani în prejudiciul proprietarilor acestora.”

În ședința publică de astăzi, 24 ianuarie 2016, persoanei solicitate i s-a adus la cunoștință conținutul mandatului european de arestare, după care aceasta a afirmat că dorește să fie predată autorităților judiciare belgiene și că nu renunță la beneficiul regulii specialității.

Instanța, verificând admisibilitatea cererii de executare a mandatului european de arestare, constată că nu există niciun motiv de refuz al executării acestuia, faptele pentru care este solicitată persoana urmărită sunt pedepsite și de legea penală română, fiind îndeplinită condiția dublei incriminări, în legislația penală română infracțiunile descrise în mandatul european de arestare fiind reglementate de art. 229, 250, 251 Cod penal, termenul de prescripție a răspunderii penale nu este împlinit, iar instanța constată că persoana solicitată este de acord cu predarea sa în Belgia.

Cu privire la propunerea de arestare a persoanei urmărite, instanța reține că potrivit art. 103 din Legea nr. 302/2004 republicată, în situația în care instanța dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare se dispune și arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă. Acest act normativ exclude marja de apreciere a instanței de executare privind aplicarea unei măsuri reglementate de legea internă pentru a se asigura că persoana solicitată nu se va sustrage de la executarea mandatului și impune arestarea acesteia odată cu încuviințarea mandatului european de arestare.

Întrucât nu există nici un impediment de ordin legal la executarea mandatului european de arestare, în baza art. 107 al. 1 raportat la art. 103 alin. 5 și 6 din Legea nr. 302/2004 republicată, va admite sesizarea formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Va dispune executarea mandatului european de arestare nr. 447/13 – IAA-5/14, emis de către de P. de pe lângă Procuratura Roi de Mons, Divizia Mons – Belgia pe numele persoanei solicitate Z. A. F. și va dispune predarea acesteia către organele judiciare din Belgia.

Se va constata că persoana solicitată a consimțit la predarea sa organelor judiciare din Belgia și nu a renunțat la beneficiul regulii specialității.

Se va dispune arestarea persoanei solicitate Z. A. F., pe o durată de 30 (treizeci) de zile, începând cu data de 24.01.2016, până la data de 22.02.2016 inclusiv.

În baza art. 97 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 republicată, se va dispune respectarea condiției ca în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, de către autoritățile din Belgia, persoana solicitată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.

În baza art. 16 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 republicată, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

În baza art. 8 lit. b și art. 5 alin. 3 din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică în materie penală și cooperare judiciară internațională în materie penală, se va dispune plata sumei de 840 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu, ce se va vira din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați T..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

DISPUNE:

În baza art. 107 al. 1 raportat la art. 103 alin. 5 și 6 din Legea nr. 302/2004 republicată, admite sesizarea formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Dispune executarea mandatului european de arestare nr. 447/13 – IAA-5/14, emis de către de P. de pe lângă Procuratura Roi de Mons, Divizia Mons – Belgia pe numele persoanei solicitate Z. A. F. și dispune predarea acesteia către organele judiciare din Belgia.

Constată că persoana solicitată a consimțit la predarea sa organelor judiciare din Belgia și nu a renunțat la beneficiul regulii specialității.

Dispune arestarea persoanei solicitate Z. A. F. - fiica lui M. F. și M. M., născută la data de 18.01.1992, în mun. Timișoara jud. T., domiciliată în .. 324, jud. T., C.N.P. –_, pe o durată de 30 (treizeci) de zile, începând cu data de 24.01.2016, până la data de 22.02.2016 inclusiv.

În baza art. 97 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 republicată, dispune respectarea condiției ca în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, de către autoritățile din Belgia, persoana solicitată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.

În baza art. 16 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 republicată, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

În baza art. 8 lit. b și art. 5 alin. 3 din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică în materie penală și cooperare judiciară internațională în materie penală, dispune plata sumei de 840 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu, ce se va vira din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați T..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 24 ianuarie 2016.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. N. C. I.

Red.: AN./25.01.16

Tehnored. C.I./2 ex/25.01.16.

ROMÂNIA operator date 2711

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

Emisă la 25.01.2016

C Ă T R E,

MINISTERUL JUSTIȚIEI -

DIRECȚIA D. INTERNAȚIONAL ȘI COOPERARE JUDICIARĂ –

SERVICIUL COOPERARE JUDICIARĂ INTERNAȚIONALĂ ÎN MATERIE PENALĂ

Fax 0040 37.204.1079; 0040 37. 204.1084

Vă transmitem alăturat copia sentinței penale nr. 22/PI/24.01.2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul cu nr. de mai sus, cu privire la persoana solicitată Z. A. F., dosar având ca obiect mandat european de arestare.

Cu deosebită considerație,

PREȘEDINTE,

A. N.

GREFIER,

C. I.

ROMÂNIA operator date 2711

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

Emisă la 24.01.2016

C Ă T R E,

CENTRUL DE COOPERARE POLIȚIENEASCĂ INTERNAȚIONALĂ DIN C. INSPECTORATULUI GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE

BIROUL SIRENE

FAX :_2

Vă transmitem alăturat copia sentinței penale nr. 22/PI/24.01.2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul cu nr. de mai sus, cu privire la persoana solicitată Z. A. F., dosar având ca obiect mandat european de arestare.

Cu deosebită considerație,

PREȘEDINTE,

A. N.

GREFIER,

C. I.

ROMÂNIA operator date 2711

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

Emisă la 24.01.2016

C Ă T R E,

Parchetul de pe lângă Procuratura Roi de Mons, Divizia Mons – Belgia

FAX: +32 65 356 743

Referitor la dosarul nr. 447/ 13 – IAA-5/14

Vă transmitem alăturat copia sentinței penale nr. 22/PI/24.01.2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul cu nr. de mai sus, cu privire la persoana solicitată Z. A. F., dosar având ca obiect mandat european de arestare.

Urmează ca dvs. să luați măsurile ce se impun ca urmare a celor dispuse prin sentința penală anexată privind preluarea persoanei solicitate.

Cu deosebită considerație,

PREȘEDINTE,

A. N.

GREFIER,

C. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Mandat european de arestare. Sentința nr. 22/2016. Curtea de Apel TIMIŞOARA