ICCJ. Decizia nr. 3863/2004. Penal ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3863Dosar nr. 7786/2004
Şedinţa publică din 11 mai 200.
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Timişoara sub nr. 11.239 din 1 octombrie 2003, reclamanta N.S. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local Timişoara, solicitând, în principal, obligarea acestuia să-i atribuie, prin extindere, o cameră şi un hol denumite „apartamentul nr. 8", situate în Timişoara, iar în subsidiar, să se constate aprobată cererea sa de extindere spaţiu locativ, conform OUG nr. 27/2003.
Acţiunea a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 361 din 20 ianuarie 2004 a Judecătoriei Timişoara, ca rămasă fără obiect deoarece, pe parcursul procesului, la data de 19 noiembrie 2003, cererea reclamantei privind extinderea de spaţiu a fost admisă, atribuindu-se apartamentul nr. 8, situat la adresa menţionată.
În temeiul art. 275 C. proc. civ., pârâtul a fost obligat la plata sumei de 7.261.000 lei cheltuieli de judecată, motivat de faptul că pârâtul nu a recunoscut pretenţiile reclamanţilor, fiind nevoie inclusiv de efectuarea unei expertize tehnice judiciare, în urma căreia a înţeles să emită repartiţia pentru atribuirea spaţiului.
Împotriva sentinţei au declarat apel Primarul Municipiului Timişoara şi Consiliul Local Timişoara, solicitând schimbarea în parte a acesteia în sensul respingerii capătului de cerere privind cheltuielile de judecată.
Apelanţii pârâţi au susţinut că nu au culpă procesuală întrucât acţiunea a fost respinsă ca lipsită de obiect, iar dispoziţiile art. 275 C. proc. civ. nu sunt aplicabile pentru că nu au recunoscut pretenţiile reclamantei la prima zi de înfăţişare.
Apelul a fost respins ca nefondat, prin Decizia nr. 565 din 2 aprilie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
S-a reţinut că pârâtul Consiliul Local Timişoara a fost corect obligat la plata cheltuielilor de judecată deoarece se afla în culpă procesuală, îndeplinindu-şi obligaţiile ce formau obiectul litigiului în timpul judecării acestuia.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs pârâtul Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Primarul Municipiului Timişoara, criticând-o pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Argumentaţia recursului este identică celei din apel şi vizează aceeaşi problemă a cheltuielilor de judecată.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Reclamanta a înregistrat acţiunea la data de 1 octombrie 2003, fixându-se primul termen de judecată la 21 octombrie 2003.
Până la acest termen, pârâtul Consiliul Local Timişoara a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, motivat de faptul că reclamanta ar fi ocupat abuziv spaţiul locativ în care solicită extinderea şi că acest spaţiu a fost deja repartizat Universităţii Politehnice.
În cauză s-au mai acordat trei termene de judecată pentru a se administra proba cu expertiza tehnică de identificare a spaţiului în litigiu şi a posibilităţii de extindere pentru reclamantă.
Abia la ultimul termen, respectiv 20 ianuarie 2004, pârâtul a depus la dosar repartiţia nr. 269 din 20 noiembrie 2003 privind atribuirea apartamentului nr. 8 reclamantei, ca urmare a aprobării cererii acesteia.
În aceste condiţii, instanţa de fond a respins cererea reclamantei, ca rămasă fără obiect, dar l-a obligat pe pârât la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, 6.000.000 lei, taxă judiciară de timbru 261.000 lei şi onorariu de expertiză 1.000.000 lei.
Este adevărat că a indicat ca temei legal dispoziţia din art. 275 C. proc. civ., deşi nu erau îndeplinite condiţiilor textului, respectiv recunoaşterea de către pârât, la prima zi de înfăţişare, a pretenţiilor reclamantei, cu excepţia situaţiei în care aceasta l-ar fi pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.
Instanţa de apel a corectat încadrarea juridică eronată a instanţei de fond, indicând prevederea din art. 274 alin. (1) C. proc. civ. potrivit căreia, partea care cade în pretenţiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Pârâtul se află în culpă procesuală pentru că, neaprobând cererea reclamantei înainte de înregistrarea cererii de chemare în judecată, acesta a determinat efectuarea cheltuielilor de către reclamantă, constând în taxele judiciare de timbru, onorariul de avocat achitat în baza contractului de asistenţă juridică nr. 006623 din 29 septembrie 2003 şi chiar onorariul pentru expertiza tehnică administrată ca probă.
Deşi repartiţia poartă data de 20 noiembrie 2003, ea a fost adusă la cunoştinţa instanţei şi a reclamantei abia la data de 19 ianuarie 2004, conform notelor de şedinţă înregistrate în acea zi. Oricum, repartiţia fiind emisă în timpul procesului, ea nu-l exonerează pe pârât de plata cheltuielilor ocazionate de acesta şi justificate de reclamantă.
Recurenţii nu au demonstrat incidenţa motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., astfel că, pentru considerentele arătate se va respinge recursul ca nefondat (art. 312 C. proc. civ.).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâţii Primarul Municipiului Timişoara şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara împotriva deciziei nr. 565 din 2 aprilie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6901/2004. Penal. încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6716/2004. Penal. Recuzare. Recurs → |
|---|
