ICCJ. Decizia nr. 6901/2004. Penal. încheiere. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 6901/2004

Dosar nr. 6816/2004

Şedinţa publică din 21 decembrie 2004

Asupra recursurilor de faţă;

Din actele dosarului, constată următoarele:

Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, prin rechizitoriul din 13 aprilie 2004, trimite în judecată pe inculpaţii P.M.E. şi N.G., pentru infracţiunile de trafic de persoane şi trafic de minori, prevăzute de art. 12 şi 13 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen.

Inculpaţii sunt arestaţi preventiv.

Ei recuză pe judecătorii Tribunalului Suceava.

Curtea de Apel Suceava, prin încheierea din 26 noiembrie 2004, respinge cererea de recuzare şi menţine pe inculpaţi în stare de arest.

Inculpaţii recuză şi pe judecătorii Curţii de Apel Suceava.

Concomitent, ei declară recurs, cerând să fie judecaţi în stare de libertate.

Instanţa de recurs constată că subzistă, în continuare, motivele arestării inculpaţilor şi că ei nu au indicat nici un motiv de incompatibilitate, în care s-ar afla vreunul din judecătorii recuzaţi.

Aşa fiind, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile vor fi respinse, conform dispozitivului deciziei.

De asemenea, conform aceluiaşi dispozitiv, vor fi respinse şi cererile de recuzare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii N.G. şi P.M.E. împotriva încheierii din 26 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Suceava, pronunţată în dosarul nr. 7939/2004.

Respinge cererea de recuzare a tuturor judecătorilor Curţii de Apel Suceava.

Obligă pe recurenţi să plătească statului câte 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de câte 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 decembrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6901/2004. Penal. încheiere. Recurs