ICCJ. Decizia nr. 6915/2004. Penal. încheiere. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 6915/2004

Dosar nr. 7202/2004

Şedinţa publică din 23 decembrie 2004

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, prin rechizitoriul din 25 mai 2004, trimite în judecată pe inculpatul P.G., pentru tentativă la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen.

Inculpatul este arestat la 5 mai 2004.

Se reţine, în esenţă, că, la 4 mai 2004, inculpatul l-a lovit, cu cuţitul, în abdomen, pe numitul C.B., cauzându-i leziuni vindecabile în 55 de zile tratament medical şi punându-i viaţa în primejdie.

Tribunalul Satu Mare, prin sentinţa penală nr. 569 din 5 octombrie 2004, condamnă pe inculpat, pentru tentativă la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174, cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., la 3 ani şi 6 luni de închisoare şi îl menţine în stare de arest.

Inculpatul declară apel.

Curtea de Apel Oradea, prin încheierea nr. 103/ A din 30 noiembrie 2004, menţine arestarea preventivă a inculpatului.

Inculpatul declară recurs, susţinând că poate fi judecat şi în stare de libertate.

Recursul este nefondat.

Subzistă, în continuare, motivele care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului.

Aşa fiind, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul va fi respins, conform dispozitivului deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.G. împotriva încheierii penale nr. 103/ IA din 30 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Oradea, pronunţată în dosar nr. 5337/2004.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 decembrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6915/2004. Penal. încheiere. Recurs