ICCJ. Decizia nr. 695/2004. Penal. Stabilire comp.. Stabilirea competenţei
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 695
Dosar nr.496/2004
Şedinţa publică din 4 februarie 200.
Asupra conflictului de competenţă de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş a fost trimis în judecată inculpatulK.A. pentru complicitate şi instigare lasăvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzute de art.26 şi 25 raportate la art.215 alin.1 şi 3 C. pen., cauza fiind înregistrată la Judecătoria Târgu Mureş sub nr.2505/2002.
După investirea instanţei, inculpatul, prin cereri succesive formulate la 10 septembrie 2003 şi apoi la 22 octombrie 2003 a solicitat strămutarea soluţionării cauzei, la o altă instanţă egală în grad, conform art.55 C.proc.pen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ,secţia penală,sesizată la date diferite,constatând temeinicia motivelor invocate a dispus prin încheierea nr.5293 din 18 noiembrie 2003 pronunţată în dosarul nr.4134/2003 strămutarea soluţionării cauzei la Judecătoria Dej iar prin încheierea nr.6036 din 18 decembrie 2003pronunţată în dosarul nr.4892/2003, strămutarea soluţionării aceleiaşi cauze la Judecătoria Cluj.
La 15 ianuarie 2004, Judecătoria Târgu Mureş a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiesă stabilească instanţa competentă să judece cauza după strămutare.
În conformitate cu dispoziţiile art.55 şi următoarele C.proc.pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie strămută judecarea unei cauze de la instanţa competentă la o altă instanţă egală în grad, în cazul în care,apreciind asupra motivelor de strămutare, consideră că prinaceasta se asigură desfăşurarea normală aprocesului. Încheierea astfel pronunţată este definitivă, neputând fi atacată cu nici o caleordinară ori extraordinară de atac, cererea putând fi repetată conform art.61 din acelaşi cod.
Deliberând asupra conflictului apărut, prin prisma principiilor ce guvernează instituţia strămutării, se constată că prima instanţă , la care a fost strămutată,la 18 noiembrie 2003 judecarea cauzei este Judecătoria Dej şi că după pronunţarea acestei soluţiicu caracterdefinitiv de către Înalta Curte,încheierea ulterioară, din 18 decembrie 2003 de strămutare a aceluiaşi dosar la Judecătoria Cluj nu mai putea avea efectul prevăzut de lege de înlocuire a competenţei delegate deja stabilite, cu o alta.
În consecinţă, Curtea, constatând că a două încheiere de strămutare a aceluiaşi dosar este lipsită de efectul arătat urmează astabili ca în cauza privind pe petiţionarul inculpat K.A., competentă să judece este Judecătoria Dej.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabileşte că, în cauza privind pe petentul K.A. competentă să judece este Judecătoria Dej.
Onorariul în sumă de 200.000 leipentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 4 februarie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 66/2004. Penal. încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1126/2004. Penal. Art.248 alin.2 c.pen. Recurs → |
---|