ICCJ. Decizia nr. 70/2004. Penal. încheiere. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.70.

Dosar nr.532/2004

Şedinţa publică din 5 februarie 2004

Asupra recursului de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 14 ianuarie2004 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în dosarul nr.5405/P/2003, s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului M.L.

A motivat instanţa că, în raport de natura şi gravitatea faptelor reţinute în sarcina recurentului, temeiurile care au determinat arestarea preventivă se menţin iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol pentru ordinea publică.

Împotriva acestei încheieri inculpatul M.L. a declarat recurs.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş nr.10875/P din 23 noiembrie 2000, a fost trimis în judecată inculpatul M.L. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art.215 alin.1, 3, 5 C.pen., reţinându-se pe seama acestuia că prin folosirea unei procuri false a determinat vânzarea succesivă a unui imobil.

Împotriva deciziei penale nr.323 din 6 iunie 2003, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr.11460/P/2002, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi părţile civile au declarat recurs.

La data de 14 ianuarie 2004, Curtea de Apel Timişoara, luând în examinare aceste recursuri, a dispus amânarea cauzei pentru lipsa de procedură cu intimatul inculpat M.L. şi a prelungit măsura arestării preventive până la 4 februarie 2004, acordând termen de judecată la 4februarie 2004.

Împotriva acestei încheieri inculpatul a declarat recurs, solicitând judecarea recursului în prezenţa sa şi a apărătorului.

Recursul este inadmisibil.

În raport de dispoziţiile art.160b alin. ultim şi art.3851 alin.2 lit.e C.proc.pen. încheierile de şedinţă nu pot fi atacate cu recurs decât odată cu fondul.

Aşa fiind, recursul de faţă se respinge, ca inadmisibil, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

 PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul M.L.împotriva încheierii de şedinţă din 14 ianuarie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr.5405/2003.

Obligă pe recurent la plata sumei de 700.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 5 februarie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 70/2004. Penal. încheiere. Recurs