ICCJ. Decizia nr. 5544/2006. Penal
| Comentarii |
|
Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, având pe rol judecarea apelurilor declarate de inculpații N.C.M., P.E. și I.I. împotriva sentinței penale nr. 1810 din 7 iulie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, la termenul din 18 august 2006, din oficiu, a pus în discuția părților măsura arestării preventive a inculpaților.
Prin încheierea din aceeași dată, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a menținut starea de arest preventiv a inculpaților în temeiul art. 160b _i art. 3002C. proc. pen., și art. 5 din C.E.A.D.O.L.F. și a constatat că și în prezent subzistă temeiurile de fapt și de drept avute în vedere la luarea acestei măsuri. A apreciat că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică și este de natură să aducă atingere bunei desfășurări a procesului penal.
A mai reținut că, în speță, sunt întrunite cumulativ dispozițiile art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen.
împotriva încheierii din 18 august 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, care, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și punerea sa de îndată în libertate.
înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 3859alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856și art. 3857alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru următoarele considerente:
Tribunalul București, la termenul din 7 iulie 2006 prin sentința penală nr. 810 a dispus condamnarea în primă instanță a inculpaților, pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 - art. 76 C. pen., la 5 ani închisoare.
împotriva soluției pronunțate, inculpatul I.I., în termen legal, a formulat apel, cauza aflându-se pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.
La termenul din 18 august 2006, instanța de control judiciar, verificând din oficiu legalitatea și temeinicia arestării preventive, a menținut starea de arest a inculpatului I.I., pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză de către același inculpat.
Cu privire la această dispoziție a instanței, înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 5 din C.A.D.O.L.F. și art. 23 alin. (1) din Constituția României, nimeni nu poate fi privat de libertate.
în aceleași texte însă, sunt înscrise totodată și excepții de la regula generală mai sus menționată.
Astfel, în art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O. ratificată prin Legea nr. 30/1994 se prevede că, se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.
în raport de reglementările internaționale menționate, cu referire expresă la excepția reprezentată de arestarea preventivă s-a stipulat, printre altele, că privarea de libertate trebuia să se realizeze numai în formele legale și după procedura prevăzută de legislația fiecărui stat, conform convenției, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale.
Rezultă, așadar, că dispunerea măsurii arestării preventive și menținerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor generale, înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiași articol, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
în cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de fond a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de fapt și de drept [(art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen.)], care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului I.I.
întrucât inculpatul a fost condamnat în primă instanță, la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare și în raport de natura infracțiunii reținute în sarcina acestuia și durata arestării până în prezent, înalta Curte apreciază că măsura arestării preventive este în concordanță cu dispozițiile art. 5 paragraful 3 din C.E.A.D.O.L.F. și cu exigențele prevederilor legale cuprinse în Codul de procedură penală în această materie.
Toate aceste aspecte coroborate și cu circumstanțele personale ale inculpatului (un tânăr de 27 ani, electrician, necunoscut cu antecedente penale) justifică pe deplin dispoziția instanței de control judiciar, în sensul menținerii arestării preventive, astfel că înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.I. împotriva încheierii din 18 august 2006, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 40811/3/2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5568/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3307/2006. Penal → |
|---|
