ICCJ. Decizia nr. 7172/2006. Penal
Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 100/ PI din 12 octombrie 2006 Curtea de Apel Timișoara, a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.I., împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
în motivarea acestei sentințe se reține că, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 171/P/2006, încă "nu s-a pronunțat nici o rezoluție, nici o ordonanță, lucrările aflându-se în curs de soluționare".
în aceste condiții, plângerea petentului pe art. 2781C. proc. pen., s-a apreciat că, nu poate fi încă admisibilă.
Petentul, nemulțumit de această soluție, în termenul legal, a declarat recursul de față, solicitând a fi admis și drept urmare să se caseze sentința penală nr. 100/ PI "și să fie rejudecată cauza cu cercetarea penală îndeplinită".
Recursul este nefondat.
Verificându-se actele dosarului și hotărârea atacată în raport de critica adusă de petent, precum și din oficiu, Curtea, reține că probatoriul a fost corect evaluat și ca atare, deocamdată prevederile art. 2781alin. (1) C. proc. pen., nu sunt îndeplinite în cauză.
Se reține aceasta deoarece plângerea petentului nu poate fi adresată direct instanței, după cum a procedat acesta, ci numai în condițiile art. 275 - art. 278 C. proc. pen.
Astfel, orice persoană care se socotește că i-au fost vătămate interesele legitime, prin măsuri sau acte de urmărire penală, are dreptul de a face plângere împotriva acestora.
Cum, în cauză organele de urmărire penală, încă nu au luat nici o măsură, actele de cercetare fiind "în curs de soluționare" și nu refuzate, instanța de fond, temeinic și legal a apreciat că, plângerea de față, deocamdată nu poate a fi primită, sau altfel spus, au socotit-o inadmisibilă.
în consecință soluția dată este legală.
Aceasta mai înseamnă că, de îndată ce Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara va termina soluționarea și va da o rezoluție sau ordonanță, petentul abia atunci va avea deschisă calea plângerii la instanța competentă, în baza art. 2781alin. (1) C. proc. pen.
Pentru aceste considerente, sentința penală nr. 100/ PI din 12 octombrie 2006 a Curții de Apel Timișoara va fi menținută, iar recursul de față va fi respins, ca nefondat, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Au fost aplicate și dispozițiile art. 192 C. proc. pen.
← ICCJ. Decizia nr. 2091/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 7036/2006. Penal → |
---|